2rc-571/17 — anularea hotărîrilor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea hotărîrilor
- Temei legal
- Darea de seamă fiscală şi darea de seamă cu privire la activitatea comercială
2rc-571/17 — anularea hotărîrilor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
instanța de insolvabilitate: A. Gheorghieș dosarul nr. 2rc-571/17 D E C I Z I E 20 septembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componență: Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Agroseed-M” și reprezentantul acesteia, avocatul Brumă Sorin împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 12 mai 2017, în cauza civilă la cererea înaintată de societatea cu răspundere limitată „Agroseed- M” cu privire la repunerea în termen și anularea hotărîrilor adunării creditorilor societății pe acțiuni „Cereale-Flor”, în procedura falimentului, c o n s t a t ă: La 15 iunie 2010 societatea pe acțiuni „Cereale-Flor” (în continuare – SA „Cereale-Flor”) a înaintat cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine.
Prin încheierea Curții de Apel Economice din 24 iunie 2010 s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de SA „Cereale-Flor”.
În scopul prevenirii modificării stării bunurilor SA „Cereale-Flor” s-a dispus aplicarea următoarelor măsuri de asigurare: s-a numit în calitate de administrator provizoriu al SA „Cereale-Flor” ÎI “Bucătaru Iurie”, s-a pus sub interdicție înstrăinarea de către debitor fără acordul expres al administratorului provizoriu a bunurilor societății, s-a aplicat sechestru pe bunurile, conturile bancare ce aparțin debitorului cu drept de proprietate și pe corespondența comercială, s-a suspendat executarea silită asupra bunurilor debitorului, s-a obligat administratorul provizoriu să notifice despre aplicarea măsurilor de asigurare Registru de stat al întreprinderilor și Registrul de stat al organizațiilor, Registrul bunurilor imobile în care se înregistrează gajul, băncile, organele cadastrale teritoriale, autoritățile vamale, oficiile poștale în care debitorul își are sediul pentru a fi sistate orice operațiuni 1 cu bunurile SA „Cereale-Flor”.
S-a obligat administratorul provizoriu să prezinte în cel mai scurt timp un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare, aplicate față de SA „Cereale-Flor”, să asigure păstrarea bunurilor debitorului și integritatea lor, să continue administrarea întreprinderii, să verifice existența temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate a debitorului, mărimea și componența masei debitoare, oportunitatea și posibilitățile continuării activității economice a societății, în perioada de până la adoptarea hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate. S-a obligat debitorul să pună la dispoziția administratorului provizoriu documentele activității economice și contabile, titlurile de valoare pentru documentare.
S-a obligat administratorul provizoriu să notifice părțile despre faptul că ședința este numită pentru 14.09.2010, orele 11.20 în incinta Curții de Apel Economice, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare, nr.73 bir. 129 (f.d.3). Prin hotărîrea Curții de Apel Economice din 29 septembrie 2010 s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Cereale-Flor”. S-a desemnat în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate al SA „Cereale-Flor”, ÎI „Bucătaru Iurie”, s-a convocat adunarea de raportare a creditorilor la 24.11.2010 orele 15.00 în incinta Curții de Apel Economice sala nr. 1. S-a convocat adunarea de validare a mărimii creanțelor la data de 07.12.2010 orele 13.00 în incinta Curții de Apel Economice sala nr. l cu mențiunea că creditorii urmează să depună creanțele sale pînă la adunarea de raportare și să precizeze neîntîrziat bunurile din masa debitoare asupra cărora dețin un drept prioritar precum și temeiul acestui drept.
În scopul prevenirii modificării stării bunurilor SA „Cereale-Flor”, în perioada derulării procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea următoarelor măsuri de asigurare: luarea deciziilor privind gestionarea patrimoniului doar cu acordul prealabil al administratorului, punerea sub interdicție înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale fără acordul expres al administratorului, punerea sechestrului pe bunurile debitorului, suspendarea executării silite a bunurilor debitorului. S-a obligat administratorul procesului de insolvabilitate să prezinte un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare aplicate debitorului și să verifice mărimea și structura masei debitoare.
S-a obligat administratorul procesului de insolvabilitate să notifice despre intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Cereale-Flor” și despre aplicarea măsurilor de asigurare pentru a fi sistate orice acțiuni cu bunurile debitorului: Camera Înregistrării de Stat, Oficiul Cadastral Teritorial, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat Direcția Contribuabili Mari, Inspectoratul Fiscal de Stat filiala teritorială, Judecătoria teritorială, Comisia Națională a Pieței Financiare, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Oficiul de Executare Teritorial, băncile comerciale. S-a obligat administratorul procesului de insolvabilitate să publice dispozitivul prezentei hotărîri în Monitorul oficial (f.d.4).
Prin hotărîrea Curții de Apel Economice din 12 martie 2012 s-a confirmat procesul-verbal din 06.03.2012 al adunării generale a creditorilor SA „Cereale-Flor”. S- a confirmat planul de executare a creanțelor creditorilor SA „Cereale-Flor” (varianta de 3 ani) propusă de administratorul insolvabilității care este parte integrantă a prezentei hotărîri. S-a confirmat funcția de administrator al procedurii planului ÎI „Bucătaru Iurie”. S-a interzis pe perioada planului orice executări cu masa debitoare a SA „Cereale-Flor”. Executarea prezentei hotărîri s-a pus în sarcina administratorului insolvabilității ÎI „Bucătaru Iurie” și a comitetul creditorilor (f.d.9). 2 Creditorii SRL „Roma”, SRL „Clivasima” și SA „Banca de Finanțe și Comerț” au declarat recurs împotriva hotărîrii Curții de Apel Economice din 12 martie 2012 solicitînd admiterea recursului și casarea hotărîrii.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2012 s-au admis recursurile declarate de SRL „Roma”, SRL „Clivasima”, SA „Banca de Finanțe și Comerț”. S-a casat integral hotărîrea Curții de Apel Economice din 12 martie 2012, s-a respins cererea administratorului de insolvabilitate a SA „Cereale-Flor” cu privire la confirmarea planului de restructurare a SA „Cereale-Flor” în proces de insolvabilitate și s-a remis cauza la Curtea de Apel Bălți pentru continuarea examinării procedurii de insolvabilitate a SA „Cereale-Flor” (f.d.13-19). La 05 octombrie 2012 administratorul SA „Cereale-Flor”, ÎI „Bucătaru Iurie” a înaintat cerere prin care a solicitat eliberarea din funcția de administrator al procesului de insolvabilitate la SA „Cereale-Flor” în legătură cu înrăutățirea stării sănătății.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 18 februarie 2013s-a admis cererea de demisie a administratorului procesului de insolvabilitate a SA „Cereale-Flor”, ÎI „Bucătaru Iurie”. S-a desemnat în funcția de administrator al procesului de insolvabilitate a SA „Cereale-Flor”, ÎI „Tabuncic Oleg”. S-a obligat administratorul procesului de insolvabilitate a SA „Cereale-Flor”, ÎI „Bucătaru Iurie” să prezinte raportul prevăzut la art. 81 din Legea insolvabilității (f.d.23-24). Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 01 august 2014 s-a respins cererea creditorului Agenția Rezerve Materiale privind destituirea din funcția de administrator SA „Cereale-Flor”, ÎI „Tabuncic Oleg”. S-a destituit din funcția de administrator al SA „Cereale-Flor”, ÎI „Tabuncic Oleg”.
S-a desemnat în funcția de administrator al procesului de insolvabilitate al SA „Cereale-Flor”, ÎI „Magnet Victor”. S-a obligat administratorul ÎI „Bucătaru Iurie” să transmită noului administrator toate actele, rechizitele întreprinderii, ștampila, bunurile ce constituie masa debitoare ale debitorului SA „Cereale-Flor” în termen de 15 zile. S-a obligat administratorul ÎI „Bucătaru Iurie” să prezinte instanței de judecată pînă la 26 septembrie 2014, ora 10.00, raportul prevăzut la art. 72 din Legea insolvabilității. În caz de neexecutare a prezentei încheieri, s-a avertizat administratorul ÎI „Tabuncic Oleg” despre posibila aplicare a art. 67 din Legea insolvabilității (f.d.25-27 verso). Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 15 decembrie 2014 s-a dispus continuarea procedurii de insolvabilitate și intrarea în faliment a debitorului SA „Cereale-Flor” cu dizolvarea întreprinderii.
S-a desemnat în calitate de lichidator ÎI „Magnet Victor” cu atribuțiile și drepturile prevăzute de art. 66 din Legea insolvabilității cu mențiunea că valorificarea și lichidarea masei debitoare se pune în sarcina lichidatorului (f.d.30-31). La 26 august 2015 lichidatorul SA „Cereale-Flor”, ÎI „Magnet Victor” a depus în instanța de insolvabilitate contestație împotriva creanței SRL „Roma” solicitînd rectificarea tabelului definitiv al creanțelor cu includerea creanței creditorului SRL „Roma” la rangul creditorilor chirografari (5) cu suma de 8165569,25 de lei. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 22 septembrie 2015 s-a admis contestația lichidatorului SA „Cereale-Flor”, ÎI „Magnet Victor” împotriva creanței SRL „Roma” inclusă în tabelul definitiv al creanțelor la rangul creditorilor garantați cu suma de 8165568,25 lei.
S-a exclus creditorul SRL “ROMA” din rangul creditorilor garantați al tabelului definitiv al creanțelor SA „Cereale-Flor” în proces de faliment. S-a inclus creanța SRL „Roma” la rangul creditorilor chirografari (V) cu suma de 8165569,25 de 3 lei. Încheierea constituie temei pentru rectificarea tabelului definitiv al creanțelor (f.d.35-37 verso). La 06 octombrie 2015 SRL „Agroseed-M” și reprezentantul său, avocatul Brumă Sorin au declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 22 septembrie 2015 solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a contestației lichidatorului SA „Cereale-Flor”, ÎI „Magnet Victor” ca neîntemeiate. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 18 noiembrie 2015 s-au respins recursurile declarate de lichidatorul SRL „Roma”, ÎI „Ciobanu Daniela”, de SRL „Agroseed-M” și de reprezentantul acesteia, avocatul Brumă Sorin ca neîntemeiate.
S-a menținut încheierea Curții de Apel Bălți din 22 septembrie 2015 în cauza civilă intentată la contestația depusă de lichidatorul SA „Cereale-Flor”, ÎI „Magnet Victor” cu privire la dreptul de preferință a creanței creditorului SRL „Roma” și rectificarea tabelului definitiv al creanțelor, în cadrul procedurii de insolvabilitate a SA „Cereale- Flor” (f.d.38-41 verso). SRL „Agroseed-M” a înaintat cereri privind substituirea creditorului SRL „Roma” cu creditorul SRL „Agroseed-M” a SA „Cereale-Flor” și de aplicare a măsurilor de asigurare. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 16 martie 2016 s-a respins cererea înaintată de înaintată de SRL „Agroseed-M” privind substituirea creditorului SRL „Roma” cu creditorul SRL „Agroseed-M” a SA „Cereale-Flor”.
S-a respins cererea de aplicare a măsurilor de asigurare înaintată de SRL „Agroseed-M” (f.d.42-45). La 23 martie 2016 SRL „Agroseed-M” a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 16 martie 2016, solicitînd casarea încheierii, cu emiterea unei noi încheieri de admitere a cererii de substituire a creditorului SRL „Roma” cu creditorul SRL „Agroseed-M” a SA „Cereale-Flor”, cu includerea în tabelul definitiv al creanțelor în calitate de creditor garantat. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 06 iulie 2016 s-a admis recursul declarat de SRL „Agroseed-M”. S-a casat integral încheierea Curții de Apel Bălți din 16 martie 2016 și s-a emis o nouă hotărîre prin care: s-a admis demersul înaintat de SRL „Agroseed-M” privind substituirea creditorului SRL „Roma” al debitorului SA „Cereale-Flor”, cu creditorul SRL „Agroseed-M”.
S-a substituit creditorul SRL „Roma” cu creditorul SRL „Agroseed-M”, cu rectificare corespunzătoare a tabelului creanțelor din cadrul procesului de insolvabilitate a SA „Cereale-Flor” (f.d.63-67). La 14 septembrie 2016 SRL „Agroseed-M” a depus cerere cu privire la anularea hotărîrilor adunărilor creditorilor SA „Cereale-Flor”, solicitînd admiterea cererii, repunerea în termen de contestare a hotărîrilor adunării creditorilor SA „Cereale-Flor” desfășurate în perioada 2012-2016 și anularea tuturor hotărîrilor adunării creditorilor SA „Cereale-Flor” desfășurate în perioada 2012-2016 (f.d.69-70). Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 12 mai 2017 s-a respins cererea de repunere în termen înaintată de SRL „Agroseed-M” și s-a respins cererea privind anularea hotărîrilor adunărilor creditorilor SA „Cereale-Flor” în procedura falimentului, ca fiind tardivă (f.d.107-109 verso).
La 24 mai 2017 SRL „Agroseed-M” a declarat recurs nemotivat, iar la 01 august 2017, reprezentantul acesteia, avocatul Brumă Sorin a depus cerere de recurs motivată împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 12 mai 2017, solicitînd admiterea 4 recursului, casarea încheierii instanței de insolvabilitate cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a cererii în sensul formulat (f.d.115-118). În motivarea recursului a invocat că, instanța de insolvabilitate a încălcat și a aplicat eronat normele de drept material și procedural, iar cauza nu a fost examinată obiectiv și sub toate aspectele. Susține că, în perioada 2015-2017 reprezentant al SRL „Agroseed-M” în cauza civilă privind insolvabilitatea SA „Cereale-Flor” a fost avocatul Brumă Sergiu, avînd dificultăți la deplasare timp de 5 luni, motive pentru care nu au fost prezentate alte probe la etapa judecării cauzei.
Consideră că instanța de insolvabilitate avea toate premisele de a repune în termen cererea înaintată de SRL „Agroseed-M”. Menționează că cererea a fost depusă la 14 septembrie 2016, întru-un termen relativ de scurt din 02 septembrie 2016, momentul în care a obținut acces la toate volumele cauzei. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de SRL „Agroseed-M” și reprezentantul acesteia, avocatul Brumă Sorin urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. Colegiul reține că, recursul a fost declarat în termen, deoarece încheierea recurată datează cu 12 mai 2017 (f.d.107-109 verso), iar recursul a fost declarat la 24 mai 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe cererea de recurs (f.d.110), or potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Verificînd legalitatea încheierii instanței de insolvabilitate prin prisma argumentelor invocate în recurs, Colegiul constată că, actul de dispoziție judecătoresc a fost emis cu respectarea normelor de drept material și procedural incidente speței.
În conformitate cu art. 59 din Legea insolvabilității, hotărîrea adunării creditorilor poate fi anulată de instanța de insolvabilitate pentru încălcări de procedură, la cererea administratorului insolvabilității/ lichidatorului sau a reprezentantului debitorului, precum și pentru motive de ilegalitate, la cererea creditorilor care: a) au votat împotriva hotărîrii, faptul fiind consemnat în procesul-verbal al adunării; b) nu au fost admiși la adunare fără temei legal sau nu au fost înștiințați în modul stabilit de prezenta lege despre data, ora și locul adunării; c) sînt lezați în drepturi printr-o hotărîre asupra unei chestiuni care nu figura pe ordinea de zi a adunării creditorilor sau prin faptul că adunarea a avut loc fără cvorumul stabilit de lege, cu încălcarea cotelor de voturi.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) se depune la dosarul cauzei în termen de 5 zile calendaristice de la data luării cunoștinței de procesul-verbal al adunării creditorilor și se soluționează în ședință publică în cel mult 10 zile lucrătoare, cu citarea celui care a 5 introdus cererea, a administratorului insolvabilității/ lichidatorului și a președintelui adunării creditorilor. (3) Anularea hotărîrii adunării creditorilor trebuie adusă la cunoștință tuturor creditorilor. Încheierea de anulare poate fi atacată cu recurs de orice creditor chirografar sau creditor garantat. Încheierea de respingere a cererii de anulare poate fi atacată cu recurs de către solicitant. Potrivit art. 113 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător).
Colegiul reține justețea încheierii instanței de insolvabilitate de respingere a cererii SRL „Agroseed-M” privind repunerea în termen și respingerea cererii cu privire la anularea hotărîrilor adunării creditorilor SA „Cereale-Flor” ca fiind tardivă, deoarece reprezentantul SRL „Agroseed-M” luînd cunoștință de materialele cauzei de insolvabilitate la 02 septembrie 2017, fapt ce se confirmă prin declarația semnată de el personal (f.d. 71 verso), nu a prezentat probe care ar demonstra imposibilitatea depunerii cererii cu privire la anularea hotărîrilor adunării creditorilor SA „Cereale- Flor” în termenul stabilit de lege, or potrivit art. 116 alin. (3) din Codul de procedură civilă, la cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.
Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Din aceste considerente nu pot fi reținute alegațiile precum că instanța de insolvabilitate avea toate premisele de a repune în termen cererea înaintată de SRL „Agroseed-M”. Totodată, instanța de recurs nu poate reține nici argumentele precum că cererea a fost depusă la 14 septembrie 2016, întru-un termen relativ de scurt din 02 septembrie 2016, momentul în care a obținut acces la toate volumele cauzei, întrucît termenul stabilit de lege este unul imperativ, peremptoriu și obligatoriu. Astfel, reprezentantul SRL „Agroseed-M”, avocatul Brumă Sorin urma să respecte termenul stabilit la art. 59 alin. (2) din Legea insolvabilității.
Colegiul reține că cele invocate precum că în perioada 2015-2017 reprezentant al SRL „Agroseed-M” în cauza civilă privind insolvabilitatea SA „Cereale-Flor” a fost avocatul Brumă Sergiu, avînd dificultăți la deplasare timp de 5 luni, motive pentru care nu au fost prezentate alte probe la etapa judecării cauzei, nu pot fi reținute deoarece cuprinde perioada anterioară depunerii cererii privind anularea hotărîrii adunării creditorilor SA „Cereale-Flor”.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de SRL „Agroseed-M” și reprezentantul acesteia, avocatul Brumă Sorin și a menține încheierea Curții de Apel Bălți din 12 mai 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e Se respinge recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Agroseed-M” și reprezentantul acesteia, avocatul Brumă Sorin. 6 Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 12 mai 2017 în cauza civilă la cererea înaintată de societatea cu răspundere limitată „Agroseed-M” cu privire la repunerea în termen și anularea hotărîrilor adunării creditorilor societății pe acțiuni „Cereale-Flor”, în procedura falimentului.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Oleg Sternioală 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.