3ra-1068/17 — contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-1068/17

prima instanță - (Judecătoria Căușeni) C. Roșca

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, M. Anton, I. Secrieru

ÎNCHEIERE

20 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Alexandru Fumosu, reprezentat

de avocatul Liubomir Dudulica,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Alexandru Frumosu

împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne cu privire

la încasarea sporului la salariul de bază pentru vechimea în muncă, repararea

prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017, prin care s-a

admis apelul declarat de Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne, respins apelul declarat de Alexandru Frumosu, casată hotărârea Judecătoriei

Centru, municipiul Chișinău din 25 martie 2016 și s-a pronunțat o nouă hotărâre prin

care cererea de chemare în judecată înaintată de Alexandru Frumosu s-a respins ca fiind

depusă cu omiterea termenului de prescripție,

c o n s t a t ă :

La 09 iulie 2015 Alexandru Frumosu a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne (IGP al

MAI) prin care a solicitat, prin cererea de concretizare a cerințelor (f.d. 50), obligarea

pârâtului de a achita sporul la plata salariului de bază pentru vechimea în muncă, pentru

perioada 14 martie 2014 - 31 decembrie 2014, în mărime de 2 256,25 lei, repararea

prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei și încasarea cheltuielilor de asistență juridică

în mărime de 2 000 lei.

În motivarea acțiunii a indicat că, prin ordinul nr. 148 ef. din 14 martie 2014 a fost

reangajat în cadrul IGP al MAI, moment în care s-a stabilit că stagiul de muncă în cadrul

MAI constituie peste patru ani, însă la salariul de bază nu a primit timp de un an de zile

sporul pentru vechimea în muncă, ce se stabilește lunar, calculat în procente față de

salariul de funcție, ținându-se cont de sporul lunar pentru gradul militar (special),

corespunzător timpului lucrat.

Susține că din aceste considerente, la 16 martie 2015 a depus o cerere în

cancelaria Serviciului resurse umane a IGP al MAI, mun. Chișinău, prin care a solicitat

recalcularea vechimii în muncă, cu emiterea ordinului de achitare a restanțelor salariale

cuvenite acestuia începând cu perioada reangajării în serviciul polițienesc.

1

Menționează că deoarece nu a primit în termen răspuns la cererea din 16 martie

2015, prin care a încercat să soluționeze problema pe cale amiabilă, a înaintat o cerere

prealabilă către șeful-adjunct al IGP al MAI, care a fost recepționată de persoana

responsabilă din cadrul IGP, la 07 mai 2015.

Astfel, la 15 iunie 2015, prin răspunsul la cererea prealabilă, pârâtul a comunicat

că anterior a fost examinată o asemenea petiție, din care considerente cererea prealabilă

din 17 mai 2015 a fost lăsată fără examinare.

Totodată, a indicat reclamantul că prin ordinul nr. 127 ef. din 06 martie 2015,

emis de IGP al MAI, a fost stabilit stagiul pentru plata sporului la salariu și sporul dat a

fost achitat în luna aprilie începând cu data de 01 ianuarie 2015, fapt confirmat prin

informația eliberată de stabilitatea la plata salariului, și anume faptul că în salariu pentru

luna 2015 nu era inclus sporul la salariul de bază pentru vechimea în muncă, iar în

salariul pentru martie s-a plătit acest spor pentru trei luni.

Astfel, consideră reclamantul că pârâtul a recunoscut netemeinicia refuzului în

satisfacerea cererii sale.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 25 martie 2016 cererea de

chemare în judecată înaintată de Alexandru Frumosu s-a admis parțial.

S-a încasat din contul IGP al MAI în beneficiul lui Alexandru Frumosu suma de

2 197,66 lei cu titlu de spor la salariul de bază pentru vechimea în muncă, precum și,

suma de 500 lei cu titlu de despăgubire a prejudiciului moral.

În rest, acțiunea înaintată de Alexandru Frumosu s-a respins ca neîntemeiată.

La 30 martie 2016 avocatul Liubomir Dudulica, în interesele lui Frumosu

Alexandru, a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, în partea respingerii

acțiunii, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală

a acțiunii.

Ulterior, la 20 aprilie 2016, IGP al MAI a contestat cu apel hotărârea primei

instanțe, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să

fie respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017 s-a respins cererea de

apel declarată de Alexandru Frumosu.

S-a admis cererea de apel declarată de IGP al MAI.

S-a casat hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 25 martie 2016 și s-a

pronunțat o nouă hotărâre prin care:

S-a respins ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție extinctivă

cererea de chemare în judecată înaintată de Alexandru Frumosu împotriva IGP al MAI

privind încasarea sporului la salariul de bază pentru vechimea în muncă, repararea

prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că reclamantul a omis termenul de

prescripție pentru înaintarea acțiunii în instanța de judecată, iar pârâtul a solicitat

respingerea cererii atât în instanța de fond, cât și în cea de apel.

În acest sens, a constat că prima instanță eronat a examinat fondul cauzei, fără a

examina chestiunea privind expirarea termenului de prescripție extinctivă pentru

înaintarea acțiunii, deși pârâtul a invocat omiterea acestuia prin referința depusă.

Astfel, reieșind din prevederile art. 271 din Codul civil, instanța de apel a

menționat că, constatarea omiterii de către reclamant a termenului de prescripție exclude

posibilitatea examinării fondului cauzei.

2

Totodată, instanța de apel a conchis, prin prisma art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea

contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, că reclamantul urma să

conteste pretinsele inacțiuni ale pârâtului în instanța de contencios administrativ în

termen de 30 de zile din data când a expirat termenul de soluționare a cererii inițiale din

16 martie 2015. Iar depunerea cererii prealabile din 07 mai 2015 nu poate constitui temei

de repunere în termen. Or, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea cu privire la petiționare nr.

190 din 19 iulie 1994, nu este necesară respectarea procedurii prealabile în cazul în care

autoritatea publică nu a soluționat în termenul stabilit de lege petiția solicitantului sau a

refuzat primirea ei.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 26 iulie 2017, Alexandru Fumosu,

reprezentat de avocatul Liubomir Dudulica a declarat recurs, solicitând admiterea

acestuia, casarea hotărîrii instanței de fond în partea respingerii acțiunii și a deciziei

instanței de apel, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului a invocat că soluția instanțelor de judecată inferioare, în

partea contestată, este neîntemeiată întrucât instanțele nu au aplicat legea care trebuia să

fie aplicată, au interpretat în mod eronat legea, nu au constatat și elucidat pe deplin

circumstanțele importante pentru justa soluționare a pricinii, precum și, instanța de apel

a omis să se expună asupra argumentelor invocate de Alexandru Frumosu, astfel, fiind

lezat dreptul apelantului a un proces echitabil și la un recurs efectiv.

Consideră că instanța de fond și cea de apel nu au dat apreciere corespunzătoare

probelor și argumentelor expuse de către Alexandru Frumosu și a constatat eronat

situația de fapt și de drept.

La fel, instanța de apel a apreciat eronat faptul că cererea depusă de către

Alexandru Frumosu la 16 martie 2015 constituie cererea prealabilă în sensul procedurii

contenciosului administrativ, or solicitarea achitării salariului este reglementată de Codul

muncii și nu se inițiază din start o procedură specială. Modul de plată al salariului de

către angajator nu ține de specificul activității sau statutul instituției, în cazul dat de

specificul de activitate al IGP al MAI.

Or potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ,

doar în lipsa unei reacții din partea Inspectoratului General al Poliției al MAI, la 07 mai

2015 a fost înaintată cererea prealabilă și ulterior cererea de chemare în judecată.

Mai mult ca atât, nu s-a ținut cont de faptul că prin ordinul nr. 127 ef. din 06

martie 2015 al IGP al MAI, s-a stabilit plata sporului la salariu pentru vechimea în

muncă începând cu 01 mai 2015, ceea ce denotă recunoașterea de către pârât a greșelii

de calcul a salariului, or până la aprobarea Hotărârii Guvernului nr. 1018 din 10

decembrie 2014 era achitat acest spor la salariu în baza altor acte normative - Hotărârea

Guvernului nr. 801 din 20 iulie 2007.

Afirmă că instanța de apel nu s-a expus referitor la argumentele apelului înaintat

de către el, ignorându-le total, cu toate că potrivit dispozitivului deciziei, acesta a fost

respins.

Astfel, consideră că în cazul dat, apelul înaintat de către Alexandru Frumosu a

rămas fără examinare, or neexpunerea asupra argumentelor părților și lipsa unei motivări

de respingere sau admitere a acestor argumente, se consideră nesoluționarea fondului și

lezarea dreptului la un proces echitabil.

Prin referința din 14 septembrie 2017, intimatul IGP al MAI, reprezentat prin

procură de către Natalia Mînzărari, a indicat că recursul înaintat poartă un caracter

3

declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă, iar prin urmare este neîntemeiat și urmează a fi considerat ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată în adresa părților la 18 mai 2017, iar la materialele dosarului lipsește dovada

legală de recepționare a acesteia, recursul înaintat la 26 iulie 2017 se consideră declarat

în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În

cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt

în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

4

a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations

Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Alexandru Fumosu, reprezentat de avocatul Liubomir Dudulica, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Alexandru Fumosu, reprezentat de

avocatul Liubomir Dudulica.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

5