Decizia nr. 391 din 27 octombrie 2025

Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” 1. În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului special de prescripţie a răspunderii penale se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal?

În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripţie conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, chiar dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării iniţiale?” 2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Susţinând punctul de vedere formulat de procurorul general, doamna procuror a arătat că în cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripţie specială a răspunderii penale nu se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal. Doamna procuror a precizat că, sub imperiul legii procesual penale anterioare, redeschiderea procesului penal a fost prevăzută ca o procedură specială aplicabilă doar în cazul cererii de extrădare sau de predare în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, însă, sub imperiul codului penal, voinţa legiuitorului a fost de a-i atribui admiterii cererii de redeschidere a procesului penal efectul unei cauze de întrerupere a prescripţiei. Prin urmare, în această ipoteză devin aplicabile prevederile alin. (4) al art. 155 din Codul penal, referitoare la prescripţia specială a răspunderii penale. Momentul de început al termenului de prescripţie specială nu poate fi data admiterii cererii de redeschidere a procesului penal (data întreruperii termenului), ci data săvârşirii infracţiunii.

În ceea ce priveşte a doua problemă de drept, doamna procuror a susţinut că în cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripţie generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării iniţiale. Astfel, ca urmare a declarării neconstituţionale a prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, singura formă de prescripţie a răspunderii penale rămasă în fondul activ al legislaţiei a fost prescripţia generală, în măsura în care termenul de prescripţie generală prevăzut pentru infracţiunea dedusă judecăţii s-a împlinit în cauză înainte de rămânerea definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare, şi nu va mai curge un nou termen de prescripţie a răspunderii penale ca efect al intervenirii cazului de întrerupere a prescripţiei constând în admiterea cererii de redeschidere a procesului penal în cazul condamnării în lipsă.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 17 iunie 2025, Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului special de prescripţie a răspunderii penale se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal? 2. În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripţie conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, chiar dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării iniţiale?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Codul penal Art. 5. – Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. Art. 155. – Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. (2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. (3) Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei. (4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni. (5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale. Art. 156. – Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale (1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. (2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare. Codul de procedură penală Art. 466. – Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate (1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa. (2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul. (3) Pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă faţă de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data la care, după aducerea în ţară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare. (4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsă. (5) Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător persoanei fată de care s-a pronunţat o hotărâre de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. III. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul nr. 327/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 13 octombrie 2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. L. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) şi art. 5 din Codul penal, constând în faptul că acesta, în calitate de agent al societăţii P.F. România I.F.N. S.A., în cursul lunii ianuarie 2013, şi-a însuşit suma de 1.611,16 lei, sumă provenită din operaţiunile financiare pe care le efectua, şi pe care nu a mai restituit-o persoanei vătămate.

În primul ciclu procesual, prin Sentinţa penală nr. 122 din 18 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 23/Ap din 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 6 luni şi 20 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, acţiunea civilă fiind admisă şi inculpatul obligat la plata sumei de 1.611,16 lei despăgubiri civile către partea civilă.

Ulterior, prin Cererea înregistrată cu nr. 2.120/322/2019, condamnatul G. L. a solicitat redeschiderea procesului penal.

Prin Sentinţa penală nr. 55 din 15 iulie 2020, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc, a fost respinsă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de G. L., iar prin Decizia penală nr. 611/Ap din 28 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a fost admis apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 55 din 15 iulie 2020, fiind admisă cererea de redeschidere a procesului penal şi desfiinţată de drept Sentinţa penală nr. 122 din 18 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc, formele de executare emise în baza sentinţei penale mai sus menţionate fiind anulate.

În urma rejudecării, prin Sentinţa penală nr. 87 din 6 martie 2025 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunţată în Dosarul nr. 2.120/322/2019*, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, instanţa de fond a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G. L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 308 şi art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În argumentarea acestei soluţii, s-a constatat că în cauză termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal. Luând în considerare data săvârşirii infracţiunii ca fiind data consumării acesteia, respectiv în momentul în care suma de bani a ieşit cu titlu temporar sau definitiv din sfera patrimonială a părţii civile, având în vedere că la data de 15 ianuarie 2013 inculpatul a depus în contul persoanei vătămate suma de 1.345 lei, râmând un deficit de 1.611,16 lei, instanţa a reţinut că termenul de prescripţie de 5 ani curge de la data 15 ianuarie 2013 şi s-a împlinit la data de 14 ianuarie 2018.

Referitor la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale au fost invocate deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 date de Curtea Constituţională referitor la art. 155 alin. (1) din Codul penal, precum şi concluzia conform căreia fondul activ al legislaţiei nu conţinea vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada situată între datele celor două decizii.

Raportat la natura prescripţiei, aceea de instituţie de drept penal substanţial sau de drept procesual penal, s-au reţinut considerentele Deciziei nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi s-a concluzionat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal au natura unei legi penale substanţiale, suspusă principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din Codul penal şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale.

În prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global a fost considerată a fi cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022). Astfel, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă legea penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripţia specială nu a operat, prescripţia răspunderii penale fiind evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 din Codul penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, criticând sentinţa atacată din perspectiva nelegalităţii vizând constatarea greşită a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale şi dispunerea soluţiei de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului. În esenţă, s-a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (5) din Codul penal, potrivit cărora admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale, dispoziţie legală invocată şi de procurorul de şedinţă. S-a subliniat că în cauză admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal s-a dispus în data de 28 octombrie 2020, moment de la care a început să curgă un nou termen general de prescripţie a răspunderii penale, care se va împlini în data de 27 octombrie 2025, astfel că prima instanţă a constatat în mod greşit că a intervenit prescripţia. IV. Punctul de vedere motivat al completului de judecată

Potrivit art. 155 alin. (5) din Codul penal, admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, în urma redeschiderii procesului penal sunt aplicabile prevederile art. 155 alin. (5) din Codul penal, şi nu cele ale alin. (1) al aceluiaşi articol, prevederi care nu au fost vizate de excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi care astfel beneficiază în continuare de prezumţia de constituţionalitate. Argumentele expuse în cuprinsul celor două decizii menţionate nu pot fi extinse şi la celelalte alineate ale art. 155 din Codul penal, situaţiile nefiind identice.

Prevederile art. 155 alin. (5) din Codul penal au fost corelate cu dispoziţiile art. 469 din Codul de procedură penală, care, deşi în redactarea iniţială reglementa admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere, în forma finală, adoptată prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare, cuprinde doar o fază a analizei cererii de redeschidere şi, în cazul admiterii acesteia, faza rejudecării cauzei. În aceste condiţii, noul termen de prescripţie prevăzut la art. 155 alin. (5) din Codul penal se calculează de la data admiterii cererii de redeschidere, nu a admisibilităţii în principiu.

Întrucât art. 155 alin. (5) din Codul penal reglementează o situaţie specială, o excepţie de la regula instituită prin art. 154 alin. (2) din Codul penal, noul termen nu s-ar putea calcula de la data comiterii faptei, fiind aplicabilă, conform celor arătate expres de instanţa de trimitere, „regula generalia specialibus derogant”.

În această interpretare, în speţă, noul termen de prescripţie a început să curgă de la data pronunţării deciziei în apel prin care, în urma admiterii căii de atac declarate de inculpat, s-au dispus admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, formulată de acesta, şi trimiterea cauzei în vederea judecării după redeschidere. Totuşi, trebuie precizat că şi în cazul redeschiderii procesului penal sunt aplicabile prevederile art. 155 alin. (4) din Codul penal conform cărora termenele prevăzute la art. 154 din Codul penal, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

În baza acestor dispoziţii legale trebuie avută în vedere perioada trecută de la data comiterii faptei (în speţă 15 ianuarie 2013) şi data rămânerii definitivă a condamnării în lipsă (în cauză 26 ianuarie 2018), dată la care s-a întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale şi a început să curgă termenul de prescripţie a executării pedepsei. Cele două termene, cel al prescripţiei răspunderii şi cel al executării pedepsei, nu pot curge în paralel, fiind de natură diferită.

Având în vedere natura sui generis a termenului prevăzut de art. 155 alin. (5) din Codul penal, care nu poate fi considerat nici cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, întrucât nu intervine imediat după ultima întrerupere, şi nici cauză de suspendare, din moment ce prescripţia nu îşi reia cursul din ziua redeschiderii procesului, ci începe să curgă un nou termen, la calculul căruia nu este avută în vedere şi perioada anterioară în vederea respectării dispoziţiilor alin. (4) al aceluiaşi articol, se va calcula termenul special prin adăugarea perioadei curse de la data comiterii faptei până la data rămânerii definitivă a condamnării în lipsă la perioada ce a început să curgă de la data admiterii cererii de redeschidere.

Sub aspectul celei de-a doua întrebări, în opinia curţii de apel, la calculul termenului de prescripţie nu are nicio influenţă faptul că la data primei condamnări ar fi fost împlinit termenul general al prescripţiei răspunderii penale, întrucât, pe de o parte, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, din moment ce instanţa care judecă cauza, ulterior redeschiderii procesului penal, nu poate constata nelegalitatea primei hotărâri de condamnare sub aspectul omisiunii încetării procesului penal, şi, pe de altă parte, s-ar eluda dispoziţiile art. 155 alin. (5) din Codul penal dacă s-ar calcula termenul de prescripţie de la data comiterii faptei, şi nu de la data redeschiderii, astfel cum impune acest text legal.

Deşi în practică s-au exprimat opinii contrare conform cărora este necesar ca termenul de prescripţie să nu se fi împlinit la data pronunţării hotărârii de condamnare, dispoziţiile art. 5 din Codul penal au influenţă doar sub aspectul calculului termenului care curge ulterior redeschiderii procesului penal şi care nu mai poate fi întrerupt în baza art. 155 alin. (1) din Codul penal dacă procesul penal a fost redeschis în perioada în care nu existau cauzele de întrerupere reglementate de acest text legal, astfel cum s-a menţionat mai sus. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie un număr de 134 de instanţe.

Cu privire la prima întrebare supusă dezlegării, respectiv: „În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului special de prescripţie a răspunderii penale se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal” – într-o opinie s-a arătat că, la calculul termenului special de prescripţie al răspunderii penale, se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.

Redeschiderea procesului penal, în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, reprezintă o cale extraordinară de atac, ce are ca efect, potrivit art. 469 alin. (7) din Codul de procedură penală, desfiinţarea de drept a hotărârii penale de condamnare. Astfel, hotărârea penală iniţială nu mai poate produce efecte defavorabile inculpatului, perioada de timp cuprinsă între momentul rămânerii definitivă a sentinţei penale de condamnare şi momentul redeschiderii procesului penal urmând a fi avută în vedere la calculul termenului de prescripţie.

Art. 155 alin. (5) din Codul penal reglementează un caz de întrerupere a termenului general de prescripţie a răspunderii penale, intenţia legiuitorului fiind clară şi din perspectiva plasării acestui alineat în cadrul art. 155, care reglementează cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Or, pentru a evita situaţia în care, dată fiind regula potrivit căreia după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie [art. 155 alin. (2) din Codul penal], s-ar ajunge la imprescriptibilitatea de facto a unor infracţiuni prescriptibile potrivit legii, legiuitorul a statuat că depăşirea cu încă o dată a termenului de prescripţie a răspunderii penale face ca acesta să fie socotit împlinit indiferent de numărul întreruperilor intervenite [art. 155 alin. (4) din Codul penal].

Faţă de această natură juridică s-a susţinut că, ulterior redeschiderii procesului penal, va începe să curgă un nou termen general de prescripţie, însă termenul prescripţiei speciale a răspunderii este calculat de la momentul consumării, respectiv al epuizării activităţii infracţionale, din această perspectivă neexistând nicio derogare de la regula instituită de art. 155 alin. (4) din Codul penal, redeschiderea urmând să producă aceleaşi efecte ca orice act întreruptiv care intervine pe parcursul curgerii termenului general de prescripţie a răspunderii penale.

Într-o altă opinie s-a apreciat că, în cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului special de prescripţie a răspunderii penale nu se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că hotărârea definitivă de condamnare naşte un raport juridic execuţional (executarea pedepsei), care exclude aplicarea cauzelor de înlăturare a răspunderii penale, inclusiv prescripţia răspunderii penale. Astfel, prescripţia răspunderii penale are ca obiect stingerea dreptului statului de a trage la răspundere penală înainte de stabilirea vinovăţiei prin hotărâre definitivă [art. 153 alin. (1) din Codul penal]. În situaţia în care a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare, problema prescripţiei răspunderii penale nu mai este de actualitate, întrucât răspunderea penală a fost stabilită, iar executarea pedepsei devine un raport juridic de drept execuţional penal, după acest moment prezentând relevanţă eventual instituţia prescripţiei executării pedepsei. Aşadar, între momentul rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare şi momentul redeschiderii procesului penal nu există un proces penal în curs şi, implicit, prescripţia specială a răspunderii penale nu poate continua să curgă.

Redeschiderea procesului penal reglementată prin dispoziţiile art. 466-469 din Codul de procedură penală este o procedură excepţională, destinată să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, care nu are ca scop repunerea în discuţie a instituţiilor de drept material (precum prescripţia răspunderii penale).

Raţiunea introducerii art. 155 alin. (5) din Codul penal este tocmai aceea de a reglementa situaţia specială a redeschiderii procesului penal, respectiv odată cu admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal se reactivează posibilitatea statului de a urmări răspunderea penală, iar prin efectul textului legal invocat va începe să curgă un nou termen de prescripţie generală a răspunderii penale, distinct şi autonom faţă de cel anterior. Or, din interpretarea per a contrario reiese concluzia că, anterior momentului redeschiderii procesului penal, instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale nu poate opera.

Deşi Codul penal nu prevede expres o cauză de suspendare, interpretarea logică şi teleologică conduce la concluzia că perioada dintre data intervenirii unei hotărâri definitive de condamnare şi data admiterii cererii de redeschidere a procesului penal reprezintă o cauză în care prescripţia răspunderii penale nu curge. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive este o garanţie fundamentală a securităţii juridice (Cauza Brumărescu c. României). Astfel, numai odată cu redeschiderea procesului penal redevine actuală problema prescripţiei răspunderii penale.

Cu privire la a doua problemă de drept supusă dezlegării, respectiv: „În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripţie conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, chiar dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării iniţiale?

Într-o opinie s-a arătat că ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 155 alin. (1) din Codul penal, numai dacă acest termen nu era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării iniţiale.

S-a argumentat în sensul că, pentru a evita imprescriptibilitatea de facto a unor infracţiuni prescriptibile, legiuitorul a consacrat prin art. 155 alin. (4) din Codul penal că, odată depăşit un interval egal cu dublul termenului general de prescripţie, răspunderea penală este înlăturată indiferent de numărul întreruperilor intervenite.

Norma cu caracter special prevăzută la art. 155 alin. (5) din Codul penal vine să excludă de la aplicare instituţia prescripţiei executării pedepsei, motiv pentru care, în momentul în care devine activă admiterea în principiu a redeschiderii procesului penal, calcularea prescripţiei speciale se face prin raportare la momentul săvârşirii faptei, şi nu doar la intervalul ulterior redeschiderii procesului penal.

În acest context, admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal [art. 155 alin. (5) din Codul penal] constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, fiind aplicabile toate normele generale, inclusiv art. 155 alin. (4) din Codul penal cu privire la prescripţia specială, urmând să curgă un nou termen de prescripţie, însă raportarea se face la durata totală stabilită de termenul special de prescripţie, fără a institui un termen nou propriu-zis, ci prin integrarea şi valorificarea perioadelor deja consumate anterior.

Având în vedere incidenţa art. 5 din Codul penal, precum şi a deciziilor Curţii Constituţionale, devenind inaplicabilă instituţia prescripţiei speciale, ulterior admiterii în principiu, urmează să curgă un nou termen general de prescripţie doar în măsura în care acesta nu s-a epuizat total până la momentul rămânerii definitivă a hotărârii penale iniţiale.

Legiuitorul a instituit posibilitatea persoanei condamnate definitiv, în absenţă, de a formula o cerere de redeschidere a procesului penal, această prerogativă fiind însă limitată de inexistenţa incidenţei termenului de prescripţie a răspunderii penale, care constituie o cauză legală de înlăturare a răspunderii.

În altă opinie s-a arătat că ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen general de prescripţie conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, chiar dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării iniţiale.

În susţinerea acestei opinii s-a subliniat că, la calculul termenului de prescripţie, nu are nicio influenţă faptul că, la data primei condamnări, ar fi fost împlinit termenul general al prescripţiei răspunderii penale, întrucât admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

Dispoziţiile art. 5 din Codul penal au influenţă doar sub aspectul calculului termenului care curge ulterior redeschiderii procesului penal şi care nu mai poate fi întrerupt în baza art. 155 alin. (1) din Codul penal dacă procesul penal a fost redeschis în perioada în care nu existau cauzele de întrerupere reglementate de acest text legal.

De asemenea, deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale vizează strict cazul de întrerupere a prescripţiei prevăzut de art. 155 alin. (1) din Codul penal. Cazul de întrerupere prevăzut de art. 155 alin. (5) din Codul penal nu a fost avut în vedere de aceste decizii. Prin urmare, singurul lor efect va fi că, potrivit art. 5 din Codul penal, singurele acte subsecvente admiterii cererii de redeschidere, care vor avea efect întreruptiv al noului termen de prescripţie care curge, vor fi cele care, potrivi legii, se comunică inculpatului. VI. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în punctul de vedere formulat a solicitat pronunţarea unei decizii prin care chestiunile de drept supuse dezlegării să primească următoarea rezolvare: A.

În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripţie specială a răspunderii penale nu se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal, având în vedere, în primul rând, că art. 155 alin. (5) din Codul penal reglementează un caz special de întrerupere a termenului prescripţiei răspunderii penale.

Pentru a conduce la înlăturarea răspunderii penale, termenul de prescripţie trebuie să curgă fără intervenţia vreunui act de natură să readucă în atenţia societăţii infracţiunea săvârşită. Aşadar, orice astfel de incident intervenit în cursul termenului de prescripţie întrerupe prescripţia cu consecinţa neluării în considerare la calculul termenului de prescripţie a timpului scurs înainte de întrerupere şi începerea curgerii unui nou termen de prescripţie.

Or, în scopul de a preîntâmpina intervenirea prescripţiei ca urmare a trecerii timpului necesar pentru rejudecarea cauzei, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 155 alin. (5) din Codul penal că admiterea căii extraordinare de atac determină curgerea unui nou termen de prescripţie. Aşadar, textul de lege instituie o derogare de la regula potrivit căreia întreruperea prescripţiei presupune un termen aflat în curs.

Întrucât de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare se poate invoca, potrivit art. 162 alin. (2)-(4) din Codul penal, doar prescripţia executării pedepsei, nu şi prescripţia răspunderii penale, admiterea cererii de redeschidere a procesului penal determină, potrivit art. 155 alin. (5) din Codul penal, curgerea unui nou termen de prescripţie (egal ca durată cu termenul de prescripţie generală prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii).

Având în vedere că prescripţia nu îşi reia cursul din momentul redeschiderii procesului penal, ci începe să curgă un nou termen, în cazul admiterii căii extraordinare de atac prevăzute de art. 466-469 din Codul de procedură penală nu suntem în prezenţa unei cauze de suspendare a termenului de prescripţie.

În consecinţă, de la data săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii se calculează termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, fără a se lua în considerare perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal, având în vedere că, drept urmare a pronunţării hotărârii definitive de condamnare, acţiunea penală este stinsă şi începe să curgă doar termenul de prescripţie a executării pedepsei. B.

În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripţie generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării iniţiale.

Întrucât, ca urmare a declarării neconstituţionale a prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, singura formă de prescripţie a răspunderii penale rămasă în fondul activ al legislaţiei a fost prescripţia generală, în măsura în care termenul de prescripţie generală prevăzut pentru infracţiunea dedusă judecăţii s-a împlinit în cauză înainte de rămânerea definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare, nu va mai curge un nou termen de prescripţie a răspunderii penale ca efect al intervenirii cazului de întrerupere a prescripţiei constând în admiterea cererii de redeschidere a procesului penal în cazul condamnării în lipsă. VII. Opinia judecătorului-raportor

Soluţia propusă de judecătorul raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Braşov în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, având în vedere punctele de vedere diferite exprimate în doctrină şi practică, inclusiv punctele de vedere diferite exprimate de instanţe din raza aceleiaşi curţi de apel.

În ceea ce priveşte prima problemă de drept, judecătorul-raportor a propus ca, în cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale să nu se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal. Între momentul rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare şi momentul redeschiderii procesului penal nu există un proces penal în curs, astfel încât nu poate continua să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, indiferent de natura acestuia (prescripţie generală sau prescripţie specială a răspunderii penale).

Cu privire la a doua problemă de drept supusă dezlegării soluţia propusă a fost aceea ca, în cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ulterior redeschiderii procesului penal curge un nou termen de prescripţie generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, distinct şi autonom faţă de cel anterior, deoarece art. 155 alin. (5) din Codul penal ar reglementa o excepţie de la alineatele care îl precedă pe cel analizat. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de dispoziţiile legale anterior menţionate, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Totodată, din economia dispoziţiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiţionată, în mod esenţial, de existenţa unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

În speţă se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală fiind învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac a apelului în ultimă instanţă.

De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 1.068/III-5/2025 din 12 septembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Este îndeplinită şi condiţia existenţei unei probleme de drept, susceptibilă de a fi rezolvată în mod diferit de către instanţe. Dovadă fac în acest sens punctele de vedere diferite exprimate în doctrină şi practică, inclusiv punctele de vedere diferite exprimate de instanţe din raza aceleiaşi curţi de apel.

Cu privire la condiţia existenţei unei legături între chestiunea de drept supusă interpretării şi soluţionarea pe fond a cauzei, în doctrină s-a evidenţiat că aceasta este îndeplinită ori de câte ori interdependenţa procedurilor specifice cauzei influenţează într-o măsură soluţionarea fondului, soluţia dată acţiunii penale sau civile în procesul penal. În speţă este îndeplinită această condiţie, deoarece problemele de drept vizează dezlegarea definitivă a raportului juridic de drept penal dedus judecăţii prin stabilirea existenţei unei cauze care înlătură răspunderea penală, împrejurare cu implicaţii asupra soluţiei pe fondul litigiului.

În consecinţă, se constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării.

Cu privire la fondul chestiunilor de drept

În ce priveşte prima problemă de drept, respectiv „în situaţia redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, în aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, în calculul termenului de prescripţie specială a răspunderii penale intră şi perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal”, se constată că rezolvarea chestiunii de drept impune atât o analiză a reglementărilor privind redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă, cât şi a reglementărilor privind întreruperea cursului prescripţiei penale.

Redeschiderea procesului penal, în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate (art. 466-469 din Codul de procedură penală), reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, al cărei scop este garantarea dreptului la un proces echitabil al persoanei judecate în lipsă, ce are ca efect desfiinţarea de drept a hotărârii penale de condamnare rezultate ca urmare a desfăşurării unui proces penal fără ca persoana acuzată să fie notificată oficial despre formularea unei acuzaţii penale împotriva sa, deci fără ca acesteia să i se poată reţine vreo culpă procesuală faţă de neparticiparea sa la proces şi faţă de neexercitarea dreptului la apărare (aceasta fiind premisa sine qua non a admiterii cererii de redeschidere a procesului penal).

În aceste condiţii hotărârea penală iniţială nu mai poate produce efecte pentru inculpatul judecat în lipsă, care, ca urmare a admiterii cererii de redeschidere, pierde calitatea de condamnat şi o dobândeşte pe aceea de inculpat, hotărârea de condamnare anterioară, desfiinţată, nemaiputând fi avută în vedere pentru stabilirea existenţei recidivei sau a concursului de infracţiuni.

Întrucât admiterea cererii de redeschidere are ca efect, potrivit art. 469 alin. (7) din Codul de procedură penală, desfiinţarea de drept a hotărârii pronunţate in absentia şi reluarea judecăţii, pentru a se evita ca rejudecarea să nu mai fie posibilă din cauza împlinirii termenului de prescripţie, legiuitorul român a stipulat la art. 155 alin. (5) din Codul penal că admiterea cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie.

Art. 155 din Codul penal care reglementează întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale cuprinde dispoziţii distincte cu privire la cauzele care pot conduce la întrerupere [alin. (1)], efectele pe care întreruperea le produce asupra duratei termenului prescripţiei răspunderii penale [alin. (2) şi (4)], efectele întreruperii în raport cu participanţii la infracţiune [alin. (3)] şi un caz special de întrerupere a cursului prescripţiei în cazul admiterii cererii de redeschidere a procesului penal [alin. (5)], a cărui existenţă nu a fost afectată de constatarea neconstituţionalităţii alin. (1) al art. 155 din Codul penal.

Sub imperiul Codului penal actual, voinţa legiuitorului de a-i atribui admiterii cererii de redeschidere a procesului penal efectul unei cauze de întrerupere a prescripţiei rezultă din plasarea dispoziţiei privind curgerea unui nou termen de prescripţie ca urmare a dispunerii admiterii căii extraordinare de atac în cuprinsul art. 155 intitulat „Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale”, precum şi din redactarea dispoziţiei legale care îi menţionează expresiss verbis efectele (care sunt specifice întreruperii, iar nu suspendării cursului prescripţiei răspunderii penale), respectiv „face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale”.

Prin urmare, în speţă devin aplicabile prevederile alin. (4) ale art. 155 din Codul penal, referitoare la prescripţia specială a răspunderii penale, potrivit cărora, oricâte întreruperi ar interveni, depăşirea cu încă o dată a termenelor de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din acelaşi cod, atrage împlinirea acestora.

Calea extraordinară de atac prevăzută de art. 466-469 din Codul de procedură penală se exercită împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, astfel că nu mai există un termen de prescripţie a răspunderii penale în curs, dată fiind pronunţarea hotărârii definitive. Având în vedere naşterea unui raport juridic care trece din domeniul stabilirii răspunderii penale în cel al executării hotărârii, de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare se poate invoca, potrivit art. 162 alin. (2) – (4) din Codul penal, doar prescripţia executării, nu şi prescripţia răspunderii penale.

În scopul de a preîntâmpina intervenirea prescripţiei ca urmare a trecerii timpului necesar pentru rejudecarea cauzei, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 155 alin. (5) din Codul penal că admiterea căii extraordinare de atac determină curgerea unui nou termen de prescripţie. În consecinţă, art. 155 alin. (5) din Codul penal reprezintă o derogare (o excepţie) de la regula potrivit căreia întreruperea prescripţiei presupune un termen aflat în curs. O interpretare contrară ar conduce la concluzia că în paralel vor curge atât termenul de prescripţie a executării pedepsei, cât şi termenul de prescripţie a răspunderii penale.

În acelaşi sens, al excepţiei de la regula menţionată în alineatele ce precedă textului analizat, se reţine că în Codul de procedură penală actual nu a fost preluată menţiunea cuprinsă în expunerea de motive a proiectului de lege privind acest act normativ, potrivit căreia persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă are dreptul de a solicita redeschiderea procesului penal, dacă între timp nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

În ce priveşte momentul de început al termenului de prescripţie specială acesta nu poate fi data admiterii cererii de redeschidere a procesului penal (data întreruperii termenului), ci data săvârşirii infracţiunii.

În consecinţă, de la data săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale, fără a se lua în considerare perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal, având în vedere că, drept urmare a pronunţării hotărârii definitive de condamnare, acţiunea penală este stinsă şi începe să curgă doar termenul de prescripţie a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte a doua problemă de drept, şi anume dacă, în cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripţie generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării iniţiale, se reţin următoarele:

Având în vedere reglementarea prescripţiei în dreptul penal român şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale reflectată în mai multe decizii 1 , instanţa supremă a statuat că normele privind întreruperea prescripţiei sunt de drept penal material (substanţial) şi, prin urmare, supuse, din perspectiva aplicării în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 5 din acelaşi cod şi art. 15 alin. (2) din Constituţie. 1 Deciziile nr. 1.092/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, nr. 511/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014 (referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 din Codul penal), nr. 341/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 8 august 2014, şi Decizia nr. 473/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 7 noiembrie 2018 (referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125 alin. 3 din Codul penal din 1969).

Potrivit art. 5 alin. (2) din Codul penal, principiul legii mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgentă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.

În mod simetric, dacă o normă favorabilă declarată neconstituţional