Decizia nr. 328 din 22 septembrie 2025

Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 6.177/182/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă, în interpretarea art. 338 alin. (2) din Codul penal, situaţia premisă constând în accidentul de circulaţie din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane implică producerea unei urmări care să se circumscrie infracţiunii de vătămare corporală din culpă (art. 196 din Codul penal) sau este suficientă producerea unei urmări care să se circumscrie noţiunii de «rănire», conform dispoziţiilor art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 3. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Elena Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul Gheorghe-Valentin Chitidean, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că, la data de 30 iunie 2025, a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care, la aceeaşi dată, a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a arătat că problema de drept ce face obiectul sesizării instanţei supreme a fost tranşată prin considerentele Deciziei nr. 18 din data de 7 octombrie 2024, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1241 din data de 10 decembrie 2024.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

Prin Încheierea din data de 4 aprilie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 6.177/182/2023, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea art. 338 alin. (2) din Codul penal, situaţia premisă constând în accidentul de circulaţie din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane implică producerea unei urmări care să se circumscrie infracţiunii de vătămare corporală din culpă (art. 196 din Codul penal) sau este suficientă producerea unei urmări care să se circumscrie noţiunii de «rănire», conform dispoziţiilor art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice?” II. Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 2.274 din data de 10 iunie 2024 a Judecătoriei Baia Mare, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal şi, respectiv, de art. 338 alin. (2) din Codul penal, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin încheierea din data de 14 martie 2025, în baza art. 395 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa de apel a repus pe rol cauza privind apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale anterior menţionate, pentru a se pune în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

La termenul din data de 4 aprilie 2025, acordat de instanţa de apel, s-a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea chestiunii de drept expuse anterior. III. Examenul jurisprudenţei în materie III.1. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, având în vedere prevederile Hotărârii nr. 2 din data de 29 ianuarie 2025 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu au fost necesare consultarea instanţelor judecătoreşti pentru comunicarea practicii judiciare relevante şi nici solicitarea punctelor de vedere ale unor specialişti în drept. III.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie III.2.1.

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, au fost identificate următoarele decizii obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare: – Decizia nr. 18 din data de 7 octombrie 2024 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1241 din data de 10 decembrie 2024, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere), s-a stabilit că sintagma „vătămare corporală” are în vedere leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane a căror gravitate este evaluată prin cel puţin o zi de îngrijiri medicale; – Decizia nr. 22 din data de 4 mai 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din data de 15 iunie 2022, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracţiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, s-a stabilit că „fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie”; – Decizia nr. 5 din data de 28 februarie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din data de 24 aprilie 2018, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului, s-a stabilit că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Codul penal”; – Decizia nr. 188 din data de 19 mai 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din data de 10 iunie 2025, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, s-a stabilit că noţiunea de „accident de circulaţie” la care se referă prevederile art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exclusiv evenimentele rutiere produse din culpă sau fără vinovăţie. III.2.2.

În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost identificată o hotărâre în care a fost analizată problema de drept supusă dezlegării, respectiv Decizia penală nr. 342/RC din data de 10 iunie 2025.

În considerentele acesteia a fost respinsă critica recurentului inculpat conform căreia, dacă s-a dispus o soluţie de clasare cu privire la infracţiunea de vătămare corporală, nu poate fi reţinută situaţia premisă a infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal.

În acest sens, Înalta Curte a argumentat că soluţia de netrimitere în judecată a fost dispusă deoarece zilele de îngrijiri medicale stabilite pentru leziunile produse victimei nu au depăşit durata de 90 de zile, şi nu pentru că acestea nu ar fi fost cauzate în urma accidentului produs de către inculpat. Mai mult, infracţiunea de părăsire a locului accidentului este o infracţiune de pericol abstract, care generează starea de pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere, precum şi pentru buna administrare a justiţiei, iar împrejurarea că persoana vătămată nu a suferit vătămări corporale, care să necesite pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, este lipsită de relevanţă, din moment ce fapta inculpatului este una de pericol. III.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României, nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. III.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată. III.5. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

S-a apreciat că prezenta sesizare este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, în contextul în care problema de drept ce face obiectul sesizării instanţei supreme a fost tranşată prin considerentele Deciziei nr. 18 din data de 7 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1241 din data de 10 decembrie 2024. V. Opinia judecătorului-raportor

Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. VI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu privire la admisibilitatea sesizării

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Raportând condiţiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Astfel, este îndeplinită prima condiţie referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, în Dosarul nr. 6.177/182/2023, cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 2.274 din data de 10 iunie 2024 a Judecătoriei Baia Mare.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Se constată, însă, că nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie enunţată, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept.

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept are ca obiect, în esenţă, lămurirea dispoziţiei art. 338 alin. (2) din Codul penal, în contextul în care instanţa de sesizare consideră că art. 338 alin. (2) din Codul penal prevede o condiţie suplimentară faţă de norma de incriminare de la art. 338 alin. (1) din Codul penal, respectiv aceea ca accidentul de circulaţie să fi avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, context în care s-ar pune problema dacă fapta este tipică şi în cazul accidentului de circulaţie care a avut ca rezultat producerea unor leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai puţin de 90 de zile de îngrijiri medicale.

Chestiunea de drept a fost tranşată, însă, prin Decizia nr. 18 din data de 7 octombrie 2024 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1241 din data de 10 decembrie 2024.

Astfel, problema de drept ce a format obiectul recursului în interesul legii a constat în aceea dacă, pentru a se putea reţine existenţa atât a accidentului de circulaţie, cât şi a vătămării corporale, este necesar ca leziunile traumatice sau afectarea sănătăţii terţei persoane implicate să fie evaluate prin zile de îngrijiri medicale, stabilindu-se, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere), că sintagma „vătămare corporală” are în vedere leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane a căror gravitate este evaluată prin cel puţin o zi de îngrijiri medicale.

Pentru a decide astfel, s-a considerat (paragraful 106) că vătămarea corporală nu constă în orice atingere adusă integrităţii corporale, ci are în vedere o vătămare de o anumită gravitate produsă asupra persoanei vătămate, corespunzătoare consecinţelor asupra integrităţii corporale sau sănătăţii prevăzute de normele legale privind vătămarea corporală în baza cărora fapta este urmărită ca infracţiune, evaluate prin raportare la criterii concrete, şi anume leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane care au necesitat, pentru vindecare, cel puţin o zi de îngrijiri medicale.

De altfel, modificarea textului art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin art. I pct. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 29 iunie 2024, a fost chiar în sensul interpretării date de instanţa supremă prin Decizia nr. 18 din data de 7 octombrie 2024, sintagma în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane fiind înlocuită cu sintagma în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau rănirea unei persoane.

Această interpretare este valabilă în materie penală, cu atât mai mult cu cât a avut ca punct de plecare tocmai dezlegările obligatorii oferite în materie penală de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în ceea ce priveşte art. 338 din Codul penal.

Mai mult, chiar în Decizia nr. 18 din data de 7 octombrie 2024, la paragraful 81 se arată că interpretarea dispoziţiilor legale, operaţiune utilizată în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare, se impune a fi realizată, în primul rând, în ansamblul actului normativ din care acestea fac parte. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a reţinut faptul că, atunci când este necesar, interpretarea sistematică a normelor juridice sau a unei sintagme dintr-un text legal cuprins într-o lege specială presupune determinarea sensului conceptual al acestora nu doar în contextul actului normativ în care sunt integrate, ci şi plasarea respectivei norme sau noţiuni în ansamblul reglementării generale.

În concluzie, sensul sintagmei accidentul de circulaţie din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane din conţinutul art. 338 alin. (2) din Codul penal este, pentru raţiuni de unitate terminologică, identic cu sensul dat sintagmei accidentul de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală, prin Decizia nr. 18 din data de 7 octombrie 2024 privind examinarea recursului în interesul legii.

De altfel, referinţele din considerentele acesteia la terminologia Codului penal au fost determinante pentru soluţionarea problemei de drept ce a făcut obiectul recursului în interesul legii: ” 96. Din punctul de vedere al terminologiei juridice, vătămarea corporală este specifică infracţiunilor contra integrităţii corporale şi sănătăţii, al căror obiect juridic constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală şi sănătate. 97. Potrivit art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul penal, «vătămarea corporală» este «(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe: a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav şi permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieţii persoanei (…)», iar art. 193 din Codul penal prevede că «(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice (…). (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile (…)». În raport cu opiniile jurisprudenţiale care au condus la prezenta sesizare, relevante sunt consecinţele privind leziunile traumatice sau afectarea sănătăţii persoanei. 98. Având în vedere că fapta ilicită priveşte accidentul de circulaţie, «vătămarea corporală din culpă», potrivit art. 196 din Codul penal, este «(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune (…). (2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă (…). (3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi (…)».”

Ca atare, instanţa supremă a considerat că legiuitorul a avut în vedere consecinţele vătămătoare specifice tuturor faptelor îndreptate contra integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei vătămate în accidentul de circulaţie, tranşând problema de drept în sensul că sintagma „vătămare corporală” are în vedere leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane a căror gravitate este evaluată prin cel puţin o zi de îngrijiri medicale.

În consecinţă, şi sintagma vătămarea integrităţii corporale, definind rezultatul accidentului de circulaţie, primeşte aceeaşi conotaţie.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că problema de drept nu este identică, tot nu ar fi îndeplinită condiţia ca problema de drept să fie una veritabilă, din moment ce considerentele din Decizia nr. 18 din data de 7 octombrie 2024 privind examinarea recursului în interesul legii dezleagă chestiunea înţelesului sintagmei în discuţie, concluzie de inadmisibilitate ce rezultă din jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă asupra condiţiilor de admisibilitate ale sesizării prealabile.

În acest sens, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 59 din data de 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 8 mai 2025, s-a considerat că, dacă dezlegarea dintr-o decizie anterioară de unificare a jurisprudenţei şi considerentele pe care se sprijină sunt aplicabile mutatis mutandis unei sesizări ulterioare, ultima este inadmisibilă fiindcă prin dezlegarea anterioară chestiunea ridicată şi-a pierdut caracterul unei veritabile chestiuni de drept (paragrafele 64 şi 53).

În concluzie, prezenta sesizare este inadmisibilă, în principal, fiindcă asupra acesteia a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18 din data de 7 octombrie 2024 privind examinarea recursului în interesul legii, iar în subsidiar, fiindcă prin lămurirea înţelesului sintagmei vătămare corporală s-a lămurit, implicit, şi sintagma vătămarea integrităţii corporale, ce face obiectul prezentei sesizări.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 6.177/182/2023 va fi respinsă, ca inadmisibilă.