Decizia nr. 155/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 92/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 92/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1.877/103/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârâtul Spitalul Municipal de Urgenţă Roman.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a dispus, prin Încheierea din 2 decembrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă, în aplicarea art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se impune acordarea către reclamanţi a sporurilor permanente şi a sporurilor nepermanente calculate la salariul de bază în plată sau la salariul de bază aplicabil la 1.01.2018. Dacă principiul nediscriminării şi egalizării impune şi aplicarea sporului mai mare în plată pentru personal similar, atât în cazul sporurilor permanente, cât şi al celor nepermanente. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Capitolul IV Dispoziţii tranzitorii şi finale Art. 38. – Aplicarea legii (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol; c) prin excepţie de la prevederile lit. a), indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată; d) până la data de 31 decembrie 2017 se acordă drepturile de hrană şi tichetele de masă de care beneficiază, la data intrării în vigoare a prezentei legi, unele categorii de personal bugetar, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici, de asistenţi medicali şi ambulanţieri/şoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022; c) prin excepţie de la lit. a), începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25; d) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv unităţile conexe, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6); d 1 ) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 aprilie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I lit. b) se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de prezenta lege pentru anul 2022; d 2 ) de prevederile lit. d) beneficiază începând cu luna mai 2018 şi personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar; e) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol; f) indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică prevăzute în anexa nr. IX se stabilesc pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; g) pentru personalul încadrat în unităţi sanitare publice aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influenţele financiare determinate de creşterile salariale prevăzute la lit. a)-c), inclusiv suma compensatorie prevăzută la alin. (61), precum şi sumele determinate de aplicarea art. 25 alin. (6), se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziţie distinctă; h) începând cu luna martie 2018 până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activităţii prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopţii vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018; i) prin excepţie de la lit. a), pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 31 decembrie 2017, potrivit prevederilor art. 60 pct. 1-3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 28,5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; j) prin excepţie de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăşi limita prevăzută la art. 25. (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). (4 1 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ beneficiază: a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018; b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018; c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. (4 2 ) Prevederile alin. (4 1 ) nu se aplică personalului asimilat din punctul de vedere al salarizării cu personalul didactic încadrat în unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat. (4 3 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. (4 4 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. (5) Prin legea privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar se pot stabili anual alte majorări salariale decât cele prevăzute de prezentul articol. (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (6 1 ) Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia. (7) Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se rotunjesc din leu în leu în favoarea salariatului. (8) În situaţia în care, în urma promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradaţie, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradaţie. (9) Pentru personalul din structura Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, care ocupă funcţii şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii ce impun acordarea sporurilor specifice, stabilite potrivit prezentei legi, personal care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar se acordă prin raportare la salariul de bază aflat în plată. (…) Art. 39. – Aplicarea tranzitorie (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (2) În situaţia în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcţie similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. (5) Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art.

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), pentru personalul didactic din sistemul naţional de învăţământ salarizarea se stabileşte în raport cu nivelul utilizat la data de 30 iunie 2017 potrivit Hotărârii Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 38 alin. (3) şi (4). III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 9. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Spitalul Municipal de Urgenţă Roman la recalcularea şi plata, începând cu data 1.08.2020 şi până la zi, a diferenţei dintre sporurile cuvenite, atât cele permanente, calculate în raport cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), cât şi cele nepermanente, calculate în raport cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu aplicarea prevederilor art. 39 din aceeaşi lege în cazul reîncadrării, acolo unde este cazul, şi sumele efectiv plătite, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la momentul plăţii efective. 10. În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt salariaţii pârâtului Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, iar în anul 2022, deşi mai mulţi dintre ei aveau gradaţia 5, aveau un salariu de bază şi o bază de calcul al sporurilor diferite. La data de 1.01.2023 au fost reîncadraţi conform actului adiţional încheiat în baza dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare. 11. A fost majorat cu 10% salariul de bază avut la 31.12.2022, conform prevederilor legale, însă din coroborarea salariilor tuturor colegilor care lucrează în compartimentul personal de deservire şi pază au descoperit faptul că baza de calcul al sporurilor permanente şi al celor nepermanente diferă de la un coleg la altul, chiar dacă au funcţie şi gradaţie similare. 12. Consideră reclamanţii că pârâtul trebuia să stabilească sporurile permanente în raport cu salariul de bază în plată şi nu în raport cu salariul aplicabil la 1.01.2018. 13. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 14. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reţinând ca fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care priveşte plata drepturilor salariale sub forma sporurilor către reclamanţii angajaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, făcând deci parte din categoria personalului plătit din fonduri publice; (ii) instanţa judecă în primă instanţă; (iii) soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept în discuţie, astfel, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe un mod de calcul al sporurilor cu luarea în considerare a salariului de bază în plată, iar nu a salariului de bază aplicabil la 1.01.2018, pretinzând în plus raportarea la valoarea cea mai mare a sporurilor; (iv) chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Instanţa de sesizare a mai reţinut că în cauza de faţă chestiunea de drept ce se impune a fi dezlegată nu a fost lămurită expres prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul a considerat inoportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri de principiu în materie, arătând, în cuprinsul precizărilor depuse la dosar, că există deja o practică unitară la nivelul ţării privind salarizarea personalului medical şi bazele de calcul utilizate pentru stabilirea cuantumului sporurilor, precum şi pentru stabilirea şi acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 153/2018.

Reclamanţii nu şi-au expus punctul de vedere cu privire la problema de drept în discuţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut că, la trecerea dintr-o gradaţie în alta, sporurile trebuie actualizate în raport cu această reîncadrare şi cu noul salariu de bază calculat. În caz contrar, salariatului i s-ar socoti un salariu de bază, conform gradaţiei, şi altul conform gradaţiei inferioare pentru a i se calcula sporurile. Sporurile sunt definite în art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca fiind elemente ale salariului lunar, acordate ca procent la salariul de bază.

De asemenea, tribunalul a apreciat că principiul nediscriminării şi egalizării se aplică şi în ceea ce priveşte plata sporurilor. Din interpretarea literală, dar şi sistematică a prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării salariale, astfel cum a fost conceput de legiuitor, se referă la instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, elemente care intră în definiţia şi modul de calcul al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, după cum principiul egalităţii, prevăzut la art. 6 lit. c) din aceeaşi lege, are semnificaţia asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.

În concluzie, a apreciat că stabilirea unui salariu de bază egal concomitent însă cu acordarea aceloraşi sporuri, dar calculate diferenţiat nu este de natură a atinge scopul pentru care legiuitorul a consacrat principiile sus-enunţate. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a mai fost necesară consultarea instanţelor cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Nu au fost identificate decizii relevante pentru soluţionarea sesizării. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, constatând că sunt neîntemeiate (de exemplu, Decizia nr. 226 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 20 iulie 2022, Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul de drept al prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ: „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.”

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplineşte primele două cerinţe de admisibilitate, precum şi pe cea de-a patra.

Astfel, obiectul judecăţii priveşte plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanţă, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Neamţ, care judecă în primă instanţă.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte însă condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, analizând cele statuate anterior în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Aşadar, dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, devin imperative/obligatorii numai în situaţia în care instanţa verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale sesizării cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Actul normativ în discuţie nu scuteşte instanţa de judecată de a verifica îndeplinirea condiţiei de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept veritabile/dificile.

Din însuşi modul de formulare a întrebării reiese că aceasta vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, prin identificarea şi aplicarea legii la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcţiei jurisdicţionale pe care acesta o are de îndeplinit.

Se observă, pe de o parte, că prima instanţă nu a identificat o normă de drept a cărei interpretare necesită intervenţia instanţei supreme prin mecanismul pronunţării hotărârii prealabile, sesizarea făcând trimitere la situaţia reclamanţilor, fără a fi indicat un text de lege care să permită identificarea cu uşurinţă a acesteia.

Pe de altă parte, din lectura înscrisurilor comunicate odată cu încheierea rezultă că litigiul prezintă particularităţi, argumentele invocate de părţi necesitând o analiză a instanţei de trimitere, prealabil verificării condiţiilor de admisibilitate a sesizării.

Astfel, din analiza cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată instanţa de trimitere rezultă, în esenţă, că reclamanţii, încadraţi în funcţia de paznici/portari în cadrul Compartimentului personal de deservire şi pază din Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, au solicitat calcularea sporurilor permanente, prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi nepermanente, prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. h) din aceeaşi lege, în raport cu salariul de bază în plată, şi nu în raport cu salariul aplicabil la data de 1.01.2018.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept remarcă, pe de o parte, că argumentele reclamanţilor au avut în vedere cazul particular al personalului prevăzut de anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, în timp ce pârâta a susţinut apartenenţa la Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, care se regăseşte în anexa nr. VII la Legeacadru nr. 153/2017.

Prin sesizarea adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de trimitere nu a indicat pentru care dintre cele două familii ocupaţionale s-ar impune o interpretare a dispoziţiilor privind calculul sporurilor permanente şi al celor nepermanente.

Această lămurire era cu atât mai necesară cu cât art. 38 alin. (3) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că excepţia de la modul de calcul al sporurilor permanente prevăzute de lit. a) se aplică numai personalului prevăzut în anexa nr. II.

Aşa cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, completul de judecată este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară, iar încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia acestuia asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Prin urmare, revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului său de vedere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept, a cărei dezlegare o solicită instanţei supreme, este una reală, având vocaţie de a convinge, şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Prin încheierea de sesizare din prezenta cauză, punctul de vedere al instanţei, exprimat într-o manieră sumară, incompletă, se limitează la a prezenta opinia acesteia cu privire la modul de calcul al sporurilor în cazul trecerii dintr-o gradaţie în alta, fără a expune norma de drept ce ar fi neclară sau un eventual conflict de norme, care, cel puţin în aparenţă, sunt în egală măsură aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Opinia instanţei de trimitere apare, astfel, ca un răspuns general la susţinerile contradictorii ale părţilor, fără a identifica o chestiune de drept aptă să primească o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism.

Instanţa de trimitere este cea care trebuie să stabilească norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, în funcţie de pretenţiile concrete formulate de partea reclamantă, operaţiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme.

Se observă, aşadar, că instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, nu a indicat în concret, cu referire la toate elementele expuse, prin raportare la obiectul cauzei deduse judecăţii, problema de drept supusă prezentei examinări. Din modul în care a formulat sesizarea, aceasta nu a invocat o chestiune de interpretare a textelor de lege incidente în cauză, ci a solicitat o îndrumare pentru a gestiona soluţionarea litigiului, deşi interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei sunt atributul său exclusiv.

Mai mult, din lectura încheierii de sesizare se observă că ceea ce reclamanţii au invocat a fost o situaţie discriminatorie în privinţa modului de calcul al sporurilor permanente şi al celor nepermanente în raport cu colegi nou-angajaţi şi cu colegi cu gradaţii similare, valorile de referinţă ale salariului fiind diferite. Răspunzând acestei susţineri, angajatorul Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a arătat că diferenţele se datorează momentului diferit al schimbării gradaţiei, respectiv dacă acesta a fost anterior sau ulterior lunii la care se raportează plafonarea şi că au existat erori de calcul în cazul drepturilor salariale cuvenite unui salariat cu privire la care s-a invocat discriminarea. 49. Şi din aceste susţineri ale părţilor rezultă că soluţionarea litigiului necesită analizarea unei situaţii particulare, prin determinarea situaţiei premisă şi apoi prin aplicarea normelor de drept incidente, atribute exclusive ale instanţei de trimitere, şi nu ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a ei, atunci când este susceptibilă de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete un caracter coerent şi unitar.

Este vorba, aşadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme legale (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă cauzei de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu despre determinarea, în concret, a acestei norme de către instanţa supremă, căreia ulterior instanţa de trimitere să îi facă aplicare punctuală la speţă, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege circumstanţelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raţionamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea litigiului.

Concluzionând, noţiunii „chestiune de drept” nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate cere instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea” ar semnifica chiar „soluţionarea fondului”, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

În considerarea argumentelor expuse, rezultă că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.