2ra-1419/17 — înlăturarea impedimentelor și repararea prejudiciului material și moral

prima instanță: M. Soficiuc dosarul nr. 2ra-1419/17

instanța de apel: Iu. Grosu, A. Ciobanu, A. Corcenco

Î N C H E I E R E

07 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Nina Popa

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 09 martie 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nina Popa

împotriva lui Arcadie Lozan cu privire la înlăturarea impedimentelor și repararea

prejudiciului material și moral,

c o n s t a t ă:

La 20 noiembrie 2013, Nina Popa a depus cerere de chemare în judecată împotriva

lui Arcadie Lozan cu privire la înlăturarea impedimentelor și repararea prejudiciului

material și moral.

În motivarea acțiunii menționează că, începând cu anul 1998 locuiește în

apartamentul nr.XXX, amplasat pe str.XXX, or. XXX. În anul 2009 a depistat că,

Anatolie Samarin, fost proprietar al apartamentului nr.XXX, a strămutat peretele unde

este instalat canalul central de ventilare, de la et.1 la etajul 5, conform planului casei.

Relevă că, conform Gost 30492-96 normativul umidității relative în încăperile

locuibile este de 30-60%. Astfel, în urma măsurărilor instrumentale de laborator la

aprecierea umidității relative a aerului în încăperile apartamentului nr.XXX, efectuate

de către Centrul sănătate publică Soroca, s-a constatat că umiditatea relativă în

încăperile locuibile a apartamentului nr.XXX constituie 90%.

Succesiv, relatează că, Inspecția de Stat în Construcții a constatat că, în

apartamentul nr.XXX, nu funcționează ventilația, iar măsurările efectuate în

apartamentele nr.XXX și nr. XXX amplasate pe str. XXX, corespund inventarierii

efectuate de OCT la etapa recepției.

Consideră că, noul proprietar al apartamentului nr.XXX, amplasat pe str. XXX, or.

Soroca, Arcadie Lozan, în urma procurării apartamentului susnumit, a devenit succesor

de drepturi și a preluat toate drepturile și obligațiile fostului proprietar al

apartamentului. Prin urmare, neglijența proprietarului apartamentului nr. XXX i-a creat

dificultăți pe parcursul a 11 ani (1998-2009), deoarece din cauza umidității ridicate cade

tencuiala și se umflă podeaua, fapt ce a impus-o să efectueze de 4 ori lucrări de reparație

capitală a apartamentului, iar la moment apartamentul se află în aceeași stare și necesită

schimbată pardoseala.

1

Solicită admiterea acțiunii, obligarea lui Arcadie Lozan să restabilească

funcționarea sistemului de ventilare, conform planului casei; încasarea din contul lui

Arcadie Lozan în beneficiul Ninei Popa a sumei de 50 000 de lei cu titlu de reparare a

prejudiciului material și moral și compensarea cheltuielilor de asistență juridică în sumă

de 1 500 de lei.

Prin cererea de modificare a cuantumului pretențiilor din 27 septembrie 2016

(f.d.155 recto-verso), solicită admiterea acțiunii, obligarea lui Arcadie Lozan să înlăture

obstacolele în folosirea apartamentului și să restabilească funcționarea sistemului de

ventilare, conform planului casei; încasarea din contul lui Arcadie Lozan în beneficiul

Ninei Popa a sumei de 34 263 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului material, suma

de 50 000 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor

de judecată în sumă de 9 803 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 07 noiembrie 2016 s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea depusă de Nina Popa împotriva lui Arcadie Lozan cu privire la

înlăturarea impedimentelor și repararea prejudiciului material și moral (f.d. 174, 178-

179).

În susținerea soluției adoptate, prima instanță a reținut că, canalul de ventilare este

un bun comun atât a reclamantei și a pârâtului, cât și a celorlalți locatari a casei de

locuit, prin urmare, de funcționarea acestuia urmează să aibă grijă toți locatarii.

Mai mult decât atât, instanța inferioară a constatat că, canalul de ventilare nu a

constituit obiect a contractului de vânzare-cumpărare prin care Arcadie Lozan a

procurat apartamentul respectiv, prin urmare, nu poate fi vorba de succesiune în drepturi

și obligații după procurarea apartamentului.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 09 martie 2017 s-a respins apelul declarat de

Nina Popa și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Soroca din 07 noiembrie 2016 (f.d.206,

207-209).

La 27 aprilie 2017, Nina Popa a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel

Bălți din 09 martie 2017 solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei

Curții de Apel Bălți din 09 martie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Soroca din 07

noiembrie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărâri în sensul admiterii acțiunii (f.d. 217-

221).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a interpretat în mod eronat

legea materială, și anume prevederile art. 376 din Codul civil.

La fel, invocă faptul că, instanța de apel a apreciat arbitrar și unilateral probele,

motiv pentru care consideră că s-au comis și alte încălcări care au dus la soluționarea

greșită a cauzei. În acest sens menționează că, instanța inferioară injust a apreciat ca

fiind contradictorii concluziile expertului judiciar expuse în raportul de expertiză,

precum că cercetarea apartamentului nr. XXX nu a fost efectuată deoarece nu a fost

asigurat accesul în acest apartament. Or, aceasta frază este o eroare strecurată în raport,

iar instanța de apel avea posibilitatea și obligația legală de a întreprinde măsuri pentru

clarificarea incertitudinilor.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

2

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră recursul ca fiind declarat în termen, deoarece conform

avizului de recepție DS3118058577AR recurentul a recepționat decizia instanței de apel

la 29 martie 2017 (f.d. 206, 207-209, 2011), iar cererea de recurs a fost depusă la oficiul

poștal la 27 aprilie 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe plic

(f.d.226).

Alegațiile recurentului precum că, instanța de apel a interpretat în mod eronat

prevederile art. 376 din Codul civil, nu pot fi acceptate, or, potrivit dispozițiilor alin. (1)

al acestei norme, dacă dreptul proprietarului este încălcat în alt mod decît prin uzurpare

sau privare ilicită de posesiune, proprietarul poate cere autorului încetarea încălcării. El

3

poate cere, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Pot fi solicitate

despăgubiri și în cazul în care nu se cere încetarea încălcării sau executarea acestei

cerințe este imposibilă.

Din sensul normei precitate rezultă că, dreptul de proprietate poate fi încălcat nu

numai ca rezultat al lipsirii proprietarului de posesia bunului său, ci și prin acțiuni

săvârșite de terțe persoane astfel încât nu lipsesc proprietarul de posesia bunului, dar

totuși îl împiedică pe ultimul să-și exercite în deplinătate prerogativele dreptului de

proprietate.

Astfel, pentru apărarea dreptului de proprietate în temeiul art. 376 din Codul civil,

este destul faptul săvârșirii acțiunilor ce împiedică exercitarea folosirii și dispoziției

bunurilor și ca aceste acțiuni să fie ilegale, în caz contrar proprietarul nu este în drept să

invoce violarea dreptului de proprietate. Or, obiectul revendicărilor constă în înlăturarea

piedicilor aduse proprietarului, ca rezultat al săvârșirii acțiunilor ilegale din partea

persoanelor terțe. Aceste încălcări trebuie să existe la momentul înaintării acțiunii

negatorii.

La caz, instanța de recurs învederează că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. f)

din Codul civil, drepturile și obligațiile civile apar în urma cauzării de prejudicii unei

alte persoane.

Astfel, recurentul avea obligația pozitivă, în temeiul art. 118 din Codul de

procedură civilă, de a demonstra raportul de cauzalitate, or, prejudiciul trebuie să fie

consecința directă a faptei ilicite, relația între aceste două elemente fiind de la cauză la

efect.

În speță, completul taxează că, instanțele inferioare au dat o interpretare corectă

normei care guvernează raportul litigios.

La fel, nu poate fi acceptat nici argumentul recurentei precum că, instanța de apel a

apreciat arbitrar și unilateral probele, invocând în acest că, Curtea de Apel Bălți avea

posibilitatea și obligația legală de a întreprinde măsuri pentru clarificarea

incertitudinilor cu privire la eroarea strecurată în raportul de expertiză. Or, potrivit

art.118 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească

circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea

nu dispune altfel.

Succesiv, dispozițiile art. 119 alin. (1) din Codul de procedură civilă statuează că,

probele se adună și se prezintă de către părți și de alți participanți la proces. Dacă în

procesul de adunare a probelor apar dificultăți, instanța este obligată să contribuie, la

solicitarea părților și altor participanți la proces, la adunarea și prezentarea probelor

necesare, cu excepția cazurilor în care instanța constată că cererea de reclamare a

probelor este înaintată în mod neîntemeiat și cu scopul vădit de a tergiversa examinarea

pricinii sau proba reclamată este în mod vădit lipsită de pertinență.

În această ordine de idei, instanța de recurs opinează că, recurentul este degrevat de

dreptul de a invoca aprecierea arbitrară de către instanțele de judecată a raportului de

expertiză atât timp cât a avut un comportament pasiv în cadrul judecării cauzei și nu a

întreprins măsuri în sensul corectării presupusei erorii strecurate în raportul de expertiză

și a înlătura incertitudinile apărute în legătură cu presupusa eroare strecurată în acesta,

inclusiv prin înaintarea unei cereri de audiere a expertului în cadrul ședinței de judecată.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel și a hotărârii

instanței de fond, circumstanță care evidențiază caracterul declarativ al recursului, lipsit

4

de conținut și evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de

instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

Instanța de recurs reamintește prin prisma jurisprudenței CtEDO, fosta Comisie a

arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin

care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul

declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse

de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor

Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de recurent în

cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or recursul devoluează exclusiv

circumstanțele de drept ale cauzei.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că argumentele invocate în

recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) și

prevederile art. 437 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Nina Popa, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Nina Popa împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 09

martie 2017, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

5