Decizia nr. 106/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2389/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.389/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.912/108/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; pârâtul a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 10 octombrie 2024, în Dosarul nr. 3.912/108/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 75% din salariul de bază, prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), şi de articolul unic pct. I lit. A subpct. 1 şi 3 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), poate fi acordat funcţionarilor publici angajaţi în cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în condiţiile în care prin aceasta s-ar depăşi plafonul de 30% din suma salariilor de bază prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 octombrie 2024, cu nr. 2.389/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 31 martie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare ” Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (…)” Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” Capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale ” Art. 14. – (1) În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiţii deosebit de periculoase, personalul care îşi desfăşoară activitatea în centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidenţiale pentru persoane cu afecţiuni neuropsihiatrice, în module de reabilitare comportamentală, precum şi personalul din unităţile de asistenţă socială în care sunt îngrijiţi bolnavii cu TBC, SIDA sau cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologic, un spor de până la 75% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; (…) (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. (…)”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare Anexa nr. 9 – Mărimea sporului pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare acordat în baza prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare ” Articol unic. – Personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: I. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare A. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază acordat personalului din: 1. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi şi copii) cu handicap psihic sau mintal; (…) 3. modulele de reabilitare comportamentală şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate persoanelor cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale cu nr. 3.912/108/2023, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad şi Consiliul Judeţean Arad: – obligarea pârâtei de ordin 1 la: acordarea sporurilor pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de până la 75% din salariul de bază, astfel cum este prevăzut în articolul unic pct. I lit. A subpct. l din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018; plata retroactivă, pentru 3 ani anteriori datei introducerii cererii de chemare în judecată, a sumelor reprezentând diferenţa neacordată aferentă sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, şi acordarea în continuare a drepturilor salariale cu procentul de 75% aplicat la salariul brut lunar; plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar până la momentul plăţii efective a sumelor cuvenite; obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Arad la punerea în aplicare a actelor normative incidente şi întocmirea unui proiect bugetar care să conţină şi sumele necesare acordării acestor sporuri salariale pentru condiţii de muncă.

Reclamanţii au arătat că sunt angajaţii Centrului de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi P, încadraţi în familia ocupaţională „Sănătate şi asistenţă socială”, în cadrul pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.

Centrul este un serviciu social de tip rezidenţial care cuprinde un ansamblu de activităţi, cu preponderenţă de abilitare şi reabilitare, realizate pentru a răspunde nevoilor individuale specifice ale beneficiarilor – 40 de persoane adulte cu handicap mental şi psihic. Acestora le acordă servicii de cazare, masă, îngrijire personală şi servicii medicale 24/24 ore, astfel că expunerea personalului la factorii nocivi de risc este permanentă pe toată perioada normată de lucru. Aceste date se regăsesc la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad pentru personalul din unităţile de asistenţă socială, în Buletinul de expertizare nr. 4.040 din 6 iunie 2023, întocmit de Ministerul Sănătăţii – Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad. Au subliniat că acordarea sporului solicitat reprezintă un drept, nu doar o vocaţie.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a susţinut că legiuitorul a impus două condiţii imperative în acordarea acestor sporuri, şi anume: că pot fi acordate într-un procent de până la 75%, fără a stabili un cuantum concret, şi că ordonatorul principal de credite are atribuţia stabilirii cuantumului sporului, în limitele stabilite de legiuitor, în funcţie de disponibilul bugetar şi pentru menţinerea echilibrului bugetar. Buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare invocate de reclamanţi nu au aparenţa de legalitate necesară unui act juridic pentru a putea produce efectele afirmate în cerere.

Prin urmare, acordarea sporurilor pentru condiţii vătămătoare de muncă în cuantumul solicitat de reclamanţi este condiţionată de încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal aprobate prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condiţiile legii.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Judeţean Arad a solicitat să se constate că acordarea sporurilor în anul 2024 este supusă limitărilor impuse de prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023).

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a transmis fundamentarea cheltuielilor de personal în vederea aprobării acestora în bugetul pentru anul 2024, fără includerea sporului pentru condiţii de muncă de 75% din salariul de bază, iar judeţul Arad a întocmit situaţia propunerilor cheltuielilor de personal cu încadrarea în prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, pe baza datelor comunicate de către unităţile subordonate. Aşadar, orice majorare de cheltuieli de personal implică necesitatea identificării de noi surse de finanţare şi conduce la depăşirea procentului de 30% pe total ordonator principal de credite, stabilit prin art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În şedinţa publică din 10 octombrie 2024, instanţa de trimitere a pus în discuţia părţilor aplicabilitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, instanţa de trimitere a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept enunţată, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv de art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei: obiectul cererii de chemare în judecată vizează stabilirea şi plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a litigiului, chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

A reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 derogă de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, în sensul că este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru litigiile având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, chiar dacă chestiunea de drept de care depinde soluţionarea cauzei nu este de natură a genera interpretări diferite. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au depuse note scrise, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi nu au exprimat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 3.912/108/2023 a arătat că instanţa este datoare a nu se antepronunţa asupra fondului cauzei prin încheierea de sesizare.

Ulterior, prin Încheierea din data de 8 noiembrie 2024, completul de judecată a completat încheierea de sesizare şi a menţionat punctul său de vedere, în sensul că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 75% din salariul de bază, prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi de articolul unic pct. I lit. A subpct. 1 şi 3 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, nu poate fi acordat personalului angajat din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în condiţiile în care prin aceasta s-ar depăşi plafonul de 30% din suma salariilor de bază, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Completul de judecată a arătat că dispoziţiile legale sunt clare şi nu pot genera o altă interpretare, neputând fi ignorată dispoziţia expresă din art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti relevante şi opinii teoretice cu privire la dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării.

Astfel, curţile de apel Alba Iulia, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Ploieşti au apreciat că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 75% din salariul de bază, prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi de articolul unic pct. I lit. A subpct. 1 şi 3 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, nu poate fi acordat cu depăşirea limitei de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz, prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile, prin Decizia nr. 713 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 4 februarie 2021, prin Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 21 ianuarie 2021, şi prin Decizia nr. 893 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 22 februarie 2022, excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 14 din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu motivarea că angajatorul autoarelor excepţiei nu se încadrează în categoria unităţilor de asistenţă socială/centrelor cu sau fără cazare, ci în categoria unităţilor sanitare, iar prevederile legale invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia.

De asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, respingând excepţiile invocate (spre exemplu, deciziile nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019; nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020; nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020; nr. 759 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021; nr. 575 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1157 din 6 decembrie 2021; nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023), cu motivarea că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate decizii care prezintă relevanţă pentru soluţionarea prezentei sesizări.

Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit: „În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.”

Prin Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit: „Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A anexa nr. 9 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017, are dreptul la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic pct. I lit. A anexa nr. 9 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, obligaţia stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase revenind ordonatorului de credite.”

Prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care au fost prevăzute norme speciale pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal [art. 1 alin. (1)], precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal [art. 1 alin. (2)], indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze [art. 1 alin. (3)].

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „(1) Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Dispoziţiile acestui act normativ se completează, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu cele ale Codului de procedură civilă.

În ceea ce priveşte sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

În mod diferit de sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept invocate, iar sesizarea poate fi formulată de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzei atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac.

În raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, rezultă că, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; b) obiectul cauzei să fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din punct de vedere formal, având în vedere că, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, sesizarea se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, precum şi punctul de vedere al completului de judecată şi punctele de vedere ale părţilor, conform art. 520 din Codul de procedură civilă.

Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării din prezenta cauză, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi ale art. 520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul unui complet de judecată specializat pentru soluţionarea cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Arad, care judecă în primă instanţă, potrivit art. 95 pct. 4 din Codul de procedură civilă şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

Obiectul cererii de chemare în judecată priveşte stabilirea şi plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanţii fiind salariaţi cu contract individual de muncă ai Centrului de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi P din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, salarizaţi conform dispoziţiilor din anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că obiectul acţiunii se circumscrie litigiilor privind stabilirea drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Cu privire la acest aspect este de subliniat faptul că, deşi prin întrebarea formulată instanţa de trimitere se referă la funcţionari publici, reclamanţii din cauza în care a fost formulată sesizarea nu au această calitate, fiind personal contractual.

În ceea ce priveşte celelalte condiţii, având în vedere faptul că procedura sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul unui proces aflat în desfăşurare, admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, asupra căreia Înalta Curte să nu fi statuat şi care să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Problema ce constituie obiectul prezentei sesizări priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25, ale art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale articolului unic pct. I lit. A subpct. 1 şi 3 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, şi anume dacă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 75% din salariul de bază poate fi acordat, în condiţiile în care prin acordarea acestuia s-ar depăşi limita de 30% prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât reclamanţii au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de până la 75% din salariul de bază, iar prin întâmpinările formulate s-a invocat, printre alte apărări, faptul că orice majorare de cheltuieli de personal implică identificarea de noi surse de finanţare şi ar conduce la depăşirea procentului de 30% pe total ordonator principal de credite, stabilit prin art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Faptul că de problema de drept depinde soluţionarea cauzei nu este suficient însă pentru a se constata admisibilitatea sesizării, din perspectiva existenţei unei chestiuni de drept în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Deşi dispoziţiile noului act normativ, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, şi cele art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc sintagma „chestiune de drept”, în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că aceasta trebuie să fie o problemă de drept reală, în sensul că norma de drept disputată este îndoielnică, lacunară sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, din cauză că textul de lege este incomplet sau nu este corelat cu alte dispoziţii legale (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, paragraful 67).

Procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

Stabilirea unui anume grad de dificultate, ca o condiţie a admisibilităţii, este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanţei supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluţioneze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziţii legale sau chiar litigiul în cauză.

Pentru a stabili existenţa unei chestiuni de drept, dacă se urmăreşte o dezlegare de principiu a unor probleme de drept reale, rezultate din dispoziţii normative care pot primi interpretări diferite prin hotărâri judecătoreşti, sau dacă se urmăreşte, în fapt, să se soluţioneze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziţii legale sau chiar litigiul în cauză, sunt relevante considerentele care au determinat instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest scop, dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă, care se aplică în completarea celor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum prevăd chiar dispoziţiile art. 4 din acest din urmă act normativ, stabilesc ca în încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se regăsească motivele care susţin admisibilitatea sesizării, prin care să se argumenteze în concret necesitatea pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi punctul de vedere al completului de judecată.

Motivele care susţin admisibilitatea sesizării se referă la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia instanţei învestite cu soluţionarea cauzei să interpreteze şi să aplice legea în vederea soluţionării litigiului. Exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuie, de asemenea, la a se stabili inclusiv dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Considerentele expuse de instanţa de trimitere au în vedere exclusiv împrejurarea că este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru litigiile având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, având în vedere incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, chiar dacă chestiunea de drept de care depinde soluţionarea cauzei nu este de natură a genera interpretări diferite, şi faptul că este datoare a nu se antepronunţa asupra fondului cauzei prin încheierea de sesizare.

Este esenţial de observat însă faptul că simpla intrare în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât şi acest act normativ se referă la interpretarea propriu-zisă a conţinutului unor dispoziţii legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ referindu-se, similar art. 519 din Codul de procedură civilă, la existenţa unei „chestiuni de drept”, sesizarea instanţei supreme fiind obligatorie numai în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de actul normativ.

Instanţa de trimitere nu a motivat admisibilitatea sesizării din perspectiva existenţei unei chestiuni de drept în sensul dispoziţiilor legale care reglementează procedura hotărârii prealabile, nu a prezentat argumentele pentru care există o dificultate reală de interpretare, care să justifice o dezlegare de principiu de către instanţa supremă, şi a exprimat, de altfel, un punct de vedere tranşant asupra problemei de drept, motivat de faptul că prevederile legale sunt clare.

Problema supusă dezlegării necesită interpretarea corelată a dispoziţiilor din Legea-cadru nr. 153/2017, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui nou sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, şi din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, având în vedere faptul că, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, conform art. 12, „(1) Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi şi anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite”.

La stabilirea nivelului veniturilor salariale se au în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite”, şi ale art. 3 alin. (4) din acelaşi act normativ, şi anume: „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.”

Dispoziţiile legale a căror interpretare o solicită instanţa de trimitere se referă: – pe de o parte, la sporul pentru condiţii deosebit de periculoase de până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidenţiale pentru persoane cu afecţiuni neuropsihiatrice, în module de reabilitare comportamentală, precum şi în unităţile de asistenţă socială în care sunt îngrijiţi bolnavii cu TBC, SIDA sau cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică, şi anume cel de la 50% până la 75% din salariul de bază acordat personalului prevăzut de articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018; – pe de altă parte, la faptul că, pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite, nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz, conform art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Sporurile reglementate de legiuitor în materia salarizării constituie o formă de diferenţiere a salarizării personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de condiţiile specifice de desfăşurare a activităţii, iar limitarea sumei sporurilor şi a celorlalte drepturi prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite, la un anumit cuantum, de 30%, reprezintă opţiunea legiuitorului în această materie, având în vedere dreptul exclusiv al acestuia în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, stabilirea cuantumului concret al sporurilor realizându-se potrivit dispoziţiilor care le reglementează, astfel încât să se încadreze şi în limita stabilită pentru ordonatorul principal de credite.

Dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt incidente în cazul întregului personal plătit din fonduri publice, indiferent de familia ocupaţională din care face parte, iar cele ale art. 25 alin. (2) prevăd o situaţie de excepţie, diferenţa de reglementare fiind reprezentată de faptul că alin. (2) se referă la instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi la suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite.

Dificultatea de interpretare a dispoziţiilor legale nu rezultă nici din răspunsurile comunicate de curţile de apel, care nu cuprind interpretări divergente şi reflectă faptul că prevederile legale sunt clare, nefiind îndeplinite cerinţele necesare pentru a se concluziona asupra existenţei unei probleme de drept soluţionate neunitar sau asupra riscului apariţiei unei practici neunitare.

Pentru stabilirea admisibilităţii sesizării se impune a fi avute în vedere şi dezlegările obligatorii anterioare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, printr-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau printr-un recurs în interesul legii, cu privire la dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită, instanţele naţionale având obligaţia de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a instanţei supreme atât asupra problemelor de drept identice, cât şi asupra celor similare, pentru a le respecta şi a valorifica raţionamentul juridic şi argumentele care au stat la baza acestora, în situaţia în care, pentru identitate de raţiune, reperele de analiză stabilite îşi păstrează valabilitatea.

Dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cele ale articolului unic pct. I lit. A subpct. 1 şi 3 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, precum şi cele ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, de la care art. 25 alin. (2) prevede o situaţie de excepţie, aplicabilă pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, raportat la ordonatorul principal de credite, au fost interpretate cu caracter obligatoriu în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, fiind dezlegate aspecte din perspectiva cărora nu se justifică intervenţia suplimentară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Cu privire la dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. a) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, articolului unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, prin Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, în sensul că personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, are dreptul la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, obligaţia stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase revenind ordonatorului de credite.

În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a avut în vedere dispoziţii legale incidente şi în prezenta sesizare, şi anume: ” 93. (…) conform art. 24 Legea-cadru nr. 153/2017, «Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII», iar potrivit art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege-cadru, «(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.» (…) 97. În temeiul art. 23 – Sporul pentru condiţii de muncă – din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. 98. Conform art. 3 din acest act normativ, în aplicarea prevederilor art. 2 şi 4 din Legea-cadru nr. 153/2017, «ordonatorii principali de credite iau măsurile necesare pentru conformarea prevederilor, astfel încât suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite, să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/sala