Decizia nr. 56 din 21 octombrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.857/1/2024, la care a fost conexat Dosarul nr. 1.936/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă în Dosarul nr. 321/122/2024 şi de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.619/117/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către recurenta din dosarul conexat.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 6 august 2024, în Dosarul nr. 321/122/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă stabilirea indemnizaţiei de concediu de odihnă prevăzute de art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, se realizează prin includerea în media zilnică a drepturilor cu caracter permanent a indemnizaţiei de hrană, prevăzută de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 septembrie 2024 cu nr. 1.857/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 21 octombrie 2024.

La data de 13 septembrie 2024 a fost înregistrat Dosarul nr. 1.936/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.619/117/2023 al acestei instanţe, prin care s-a solicitat rezolvarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: Dacă indemnizaţia de concediu de odihnă pentru personalul plătit din fonduri publice se calculează şi prin raportare la indemnizaţia de hrană de care acesta beneficiază lunar.

Constatând că dosarele nr. 1.857/1/2024 şi nr. 1.936/1/2024 au ca obiect sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce se află în strânsă legătură, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea celor două cauze. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii): ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ” Art. 18. – Indemnizaţia de hrană (1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (1 1 ) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi personalului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiilor sale subordonate, care beneficiază în continuare de drepturi de hrană, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare. (1 2 ) Pentru personalul din sistemul de învăţământ acordarea indemnizaţiei de hrană prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin raportare la salariul net cuvenit funcţiei de bază. (2) Indemnizaţiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1). (3) Personalul care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de drepturi de hrană potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu este angajat/încadrat în instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în cadrul poliţiei locale, beneficiază exclusiv de indemnizaţia de hrană prevăzută la alin. (1). (4) Indemnizaţia de hrană nu se acordă persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite. (5) Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, indemnizaţia de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1). (6) Indemnizaţia de hrană acordată potrivit alin. (5) nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri prevăzută la art. 25 alin. (2). (7) Începând cu luna mai 2018 şi până la data de 30 noiembrie 2018 personalul din învăţământul superior de stat poate beneficia de indemnizaţia de hrană, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1), care se acordă în exclusivitate din venituri proprii ale universităţilor de stat. (8) Indemnizaţia de hrană acordată potrivit alin. (7) nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la art. 25 alin. (1).”

Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992): ” Art. 7. – (1) Pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu. (3) Pentru salariaţii încadraţi cu fracţiuni de normă, indemnizaţia de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracţiunea sau fracţiunile de normă care se iau în calcul. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică şi în cazul efectuării concediului restant din anul 1991. (5) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

În Dosarul nr. 321/122/2024 al Tribunalului Giurgiu – Secţia civilă, reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, aflându-se în raporturi de serviciu cu pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu, iar obiectul acţiunii este reprezentat de pretenţia de acordare a indemnizaţiei de concediu de odihnă, stabilită prin includerea în media zilnică a drepturilor cu caracter permanent a indemnizaţiei de hrană, prevăzută de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În Dosarul nr. 2.619/117/2023 al Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul este angajat în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi, prin acţiunea formulată, a solicitat, de asemenea, ca la calcularea şi plata indemnizaţiei de concediu de odihnă să fie luată în considerare şi indemnizaţia de hrană. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al Tribunalului Giurgiu – Secţia civilă, văzând dispoziţiile art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a arătat că litigiul face parte din categoria celor pentru care este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei pe fond, întrucât asupra acesteia instanţa supremă nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Completul de judecată al Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut prin încheierea de sesizare că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform cărora „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul nr. 321/122/2024 al Tribunalului Giurgiu – Secţia civilă, pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu a formulat un punct de vedere prin care a apreciat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, solicitând instanţei să dispună suspendarea judecăţii până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

În Dosarul nr. 2.619/117/2023 al Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, recurenta-pârâtă Garda Naţională de Mediu a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către recurenta-pârâtă Garda Naţională de Mediu din Dosarul nr. 2.619/117/2023 al Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a arătat că problema de drept ce face obiectul sesizării de faţă a fost lămurită prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024. VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere – Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, în Dosarul nr. 321/122/2024, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 şi art. 150 alin. (1) din Codul muncii, a învederat că ceea ce se impune a se determina este dacă indemnizaţia de hrană reprezintă o indemnizaţie cu caracter permanent, pentru ca pe baza acestui criteriu să se poată determina dacă trebuia sau nu trebuia să fie avută în vedere la stabilirea indemnizaţiei de concediu de odihnă a reclamantului.

Văzând şi prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că indemnizaţia de hrană se acordă, constant, în fiecare lună, ceea ce, în opinia instanţei de sesizare, îi conferă natura unui venit cu caracter permanent. Împrejurarea că această indemnizaţie depinde de prezenţa efectivă la locul de muncă nu este de natură a conduce la concluzia că are un caracter temporar, prezenţa la locul de muncă influenţând nu acordarea propriu-zisă, ci cuantumul indemnizaţiei.

În consecinţă, dreptul reclamantului de a beneficia de includerea acestei indemnizaţii în indemnizaţia de concediu de odihnă există atât timp cât aceasta a fost inclusă în indemnizaţia primită de reclamant pentru perioada cât s-a aflat efectiv în activitate.

Totodată, în acord cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, remuneraţia plătită pentru concediul de odihnă trebuie calculată astfel încât să corespundă remuneraţiei obişnuite primite de lucrător şi trebuie să includă şi sporurile legate în mod intrinsec de exercitarea sarcinilor lucrătorului în perioada în care acesta s-a aflat efectiv în activitate.

În Dosarul nr. 2.619/117/2023, completul de judecată al Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare: Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.” VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul de drept al prezentelor sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se prevede: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizărilor conexate, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii judiciare neunitare.

Referitor la primele trei condiţii legale se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauzele se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Giurgiu – Secţia civilă, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv al Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, care judecă în recurs, conform art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă, litigiile circumscriindu-se domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Chestiunea de drept identificată de instanţele de trimitere, constând în modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Codul muncii, art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă indemnizaţia de concediu de odihnă pentru personalul plătit din fonduri publice se calculează şi prin raportare la indemnizaţia de hrană de care acesta beneficiază lunar, este una veritabilă, funcţionarii publici, al căror regim de salarizare intră sub incidenţa normelor legale cu caracter special, cuprinse în alte acte normative decât Codul muncii, supuse interpretării, solicitând obligarea autorităţilor publice angajatoare la recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă pentru anii anteriori, prin includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de hrană de care au beneficiat.

De asemenea, există legătura chestiunii de drept semnalate cu soluţionarea fondului cauzelor în contextul în care criticile formulate de părţi au vizat tocmai maniera în care a fost făcută aplicarea prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la modul de calcul al indemnizaţiei de hrană pentru perioada concediului de odihnă.

Nu este îndeplinită însă condiţia ca problema de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare ori Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra ei.

Astfel, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a fost înregistrat, la 13 mai 2024, Dosarul nr. 1.087/1/2024, cu termen de soluţionare la 16 septembrie 2024, ce a avut ca obiect sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov cu privire la următoarea problemă de drept: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare, indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenită personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici?”.

Aşa cum lesne se poate observa, problema de drept este identică cu cea care face obiectul prezentelor sesizări conexate, sesizări înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la data de 2 septembrie 2024 (sesizarea formulată de Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă în Dosarul nr. 321/122/2024), respectiv 13 septembrie 2024 (sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.619/117/2023).

Pe de altă parte, problema de drept şi-a găsit deja dezlegarea prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care, admiţându-se recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, s-a stabilit că: „Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.”

Întrucât cele două mecanisme de unificare a jurisprudenţei sunt distinct reglementate de legiuitor, fiecăruia fiindu-i caracteristice anumite condiţii de admisibilitate şi un rol procesual propriu, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat atât timp cât condiţiile restrictive de admisibilitate nu sunt cumulativ îndeplinite.

Aceasta este, de altfel, practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, concretizată, spre exemplu, în Decizia nr. 29 din 3 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 13 iunie 2023; Decizia nr. 78 din 27 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 25 ianuarie 2024; Decizia nr. 9 din 19 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 25 martie 2024.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,