Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.505/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-şef în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 414/90/2024, şi de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 5.224/3/2024, nr. 7.582/3/2024 şi nr. 4.204/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 25 iunie 2024 în Dosarul nr. 414/90/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie”, indemnizaţiile de încadrare calculate prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, obţinută în baza unor hotărâri judecătoreşti/acte administrative, se majorează, începând cu 1 ianuarie 2018, cu procentul de 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.505/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 16 septembrie 2024.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate, cu nr. 1.638/1/2024 şi nr. 1.640/1/2024, sesizările formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 5.224/3/2024 şi nr. 7.582/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată, majorată cu 25%, şi calcularea sporurilor în procent de 45% prin raportare la indemnizaţia de încadrare astfel determinată.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a mai fost înregistrată, cu nr. 1.692/1/2024, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 4.204/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la majorarea indemnizaţiilor de încadrare raportat la un indice de valoare de referinţă sectorială de 756,53 lei, prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi acordarea sporurilor în procent de 45%, respectiv de 37%, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări şi obiectele sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 1.638/1/2024, nr. 1.640/1/2024 şi nr. 1.692/1/2024 la Dosarul nr. 1.505/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi ” (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (…) Art. 38. – Aplicarea legii (…) (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (…)” Anexa nr. V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei Art. 4. – ” (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat. (…) Art. 5. – Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept A. Dosarul nr. 414/90/2024 al Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă cu nr. 414/90/2024, astfel cum a fost modificată, mai mulţi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti, solicitând instanţei să dispună: a) recunoaşterea şi acordarea drepturilor salariale cuvenite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată, începând cu 1 august 2016 şi pentru viitor, majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017; b) plata diferenţei drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată, începând cu 1 august 2016, precum şi în continuare, la care să se aplice majorarea de 25%; c) actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii acestor sume şi până la data plăţii.

În motivare, reclamanţii au susţinut că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Tribunalului Prahova, iar pârâta Curtea de Apel Ploieşti are calitatea de angajator.

Prin sentinţe civile rămase definitive reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizaţi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, astfel încât majorarea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuia raportată la drepturile avute deja în plată.

Au mai arătat că prin Decizia nr. 167 din 27 aprilie 2023 a preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti a fost înlăturată de la aplicare plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 strict cu privire la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, întrucât drepturile existau deja în patrimoniul personalului din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, al tribunalelor şi al judecătoriilor din circumscripţia acestei curţi de apel. B. Dosarul nr. 5.224/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cu nr. 5.224/3/2024, mai mulţi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, solicitând instanţei să dispună obligarea acestora la: a) recunoaşterea şi acordarea drepturilor salariale cuvenite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată şi majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi la plata diferenţelor salariale începând cu 1 ianuarie 2018 şi pentru viitor; b) recalcularea şi acordarea sporurilor în procent de 45%, calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată şi majorată cu 25%, precum şi la plata diferenţelor salariale începând cu 1 ianuarie 2018 şi pentru viitor; c) actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii acestor sume şi până la data plăţii.

În motivare, reclamanţii au susţinut că exercită funcţia de procuror în cadrul parchetelor evocate anterior şi că nu li s-au acordat sporurile pentru condiţii de muncă grele (15%), pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică (25%) şi pentru păstrarea confidenţialităţii (5%) în procentele stabilite prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

În continuare, au subliniat că norma generică de la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu justifică restrângerea procentelor aferente acestor sporuri şi nici nu poate înlătura aplicabilitatea anexei nr. V la aceeaşi lege, care prevede un procent total de 45% al sporurilor cuvenite categoriilor profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”.

Au mai arătat că alţi magistraţi au beneficiat de sporurile în procentul total de 45%, fiind astfel aplicat un tratament diferenţiat de salarizare în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. C. Dosarul nr. 7.582/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cu nr. 7.582/3/2024, mai mulţi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâtele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, solicitând instanţei să dispună obligarea acestora la: a) recalcularea şi plata indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată şi majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2018 şi pentru viitor; b) recalcularea şi acordarea sporurilor în procent de 45%, calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată şi majorată cu 25%, precum şi la plata diferenţelor salariale începând cu 1 ianuarie 2018 şi pentru viitor; c) repararea prejudiciului cauzat reprezentat de diferenţele salariale cuvenite şi neachitate începând cu 1 ianuarie 2018 şi până în prezent; d) actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii acestor sume şi până la plata efectivă; e) alocarea fondurilor necesare de către ordonatorul principal de credite către ordonatorii secundari şi terţiari de credite în vederea plăţii drepturilor salariale cuvenite.

În motivare, reclamanţii au susţinut că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Ploieşti şi că li s-a recunoscut dreptul la calcularea indemnizaţiilor prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei.

În executarea hotărârilor judecătoreşti rămase definitive, preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis Decizia nr. 167 din 27 aprilie 2023, prin care a fost menţinut venitul brut prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată. La emiterea acestei decizii nu s-a avut în vedere că, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale au trecut de la angajator la angajat, diferenţa fiind recuperată prin acordarea unei majorări de 25% la salariul brut.

Reclamanţii au mai arătat că există un tratament diferenţiat în privinţa sporurilor acordate personalului auxiliar de specialitate şi conex, în sensul că acesta primeşte sporuri în procent de 30%, iar alţi colegi beneficiază de aceleaşi sporuri însă în procent de 45%.

Pârâtele Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova au depus întâmpinări prin care au susţinut, în esenţă, că preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis Decizia nr. 167 din 27 aprilie 2023 prin care a recunoscut şi a acordat drepturile salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată, în care este inclusă majorarea de 25%.

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare prin care a susţinut, în esenţă, că salarizarea stabilită la nivelul ordonatorului principal de credite s-a realizat prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată, în care este inclusă majorarea de 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, astfel cum rezultă din ordinele nr. 105 din 29 martie 2023, nr. 114 din 11 aprilie 2023 şi nr. 959 din 12 aprilie 2023, emise de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. D. Dosarul nr. 4.204/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cu nr. 4.204/3/2024, mai mulţi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâtele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, solicitând instanţei să dispună obligarea acestora la: a) recalcularea şi plata indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, majorată cu 25% (VRS 756,53 lei), conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorare care nu a fost aplicată de ordonatorii de credite prin raportare la drepturile salariale deja dobândite, începând cu 1 ianuarie 2018, precum şi în continuare, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege; b) acordarea sporurilor de 45%, iar, în subsidiar, a celor de 37% recunoscute prin Decizia nr. 328 din 16 decembrie 2022 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu 1 ianuarie 2018, precum şi în continuare; c) repararea prejudiciului reprezentat de diferenţele salariale cuvenite şi neachitate, începând cu 1 ianuarie 2018, precum şi în continuare, până la plata acestor sume, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare până la data plăţii.

În motivare, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că nu a fost aplicată majorarea de 25% la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, deşi această majorare este prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Au mai arătat că alţi magistraţi au beneficiat de sporurile în procentul total de 45%, fiind astfel aplicat un tratament diferenţiat de salarizare în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Pârâtele Curtea de Apel Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au depus întâmpinări prin care au formulat apărări similare celor formulate în Dosarul nr. 7.582/3/2024. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Bucureşti au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens au menţionat că sesizările au fost formulate în procese ce vizează stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Au mai arătat că de lămurirea chestiunilor de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzelor şi că instanţa supremă nu a statuat asupra acestor chestiuni, care nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Tribunalul Vâlcea a apreciat că drepturile salariale cuvenite familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” trebuie stabilite şi calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată, la care trebuie aplicată majorarea de 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Ordinul nr. 959/I din 12 aprilie 2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că indemnizaţiile de bază se determină prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, cu înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În preambulul acestui ordin se menţionează că necesitatea stabilirii indemnizaţilor de încadrare în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, neplafonată, rezultă din obligaţia de a pune în executare hotărârile judecătoreşti evocate în cuprinsul acestuia şi de a respecta Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

Este adevărat că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 plafonează indemnizaţiile de încadrare la nivelul celor stabilite prin lege pentru anul 2022. Plafonarea vizează însă exclusiv drepturile salariale stabilite prin această lege, respectiv creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a acesteia, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (3)-(5), iar nu şi drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în temeiul unor prevederi legale anterioare.

Având în vedere că, la momentul aplicării dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei era recunoscută prin hotărâri judecătoreşti definitive, drepturile salariale cuvenite în baza acestei legi trebuie calculate prin raportare la respectiva valoare de referinţă sectorială, neplafonată, începând cu 1 ianuarie 2018.

Dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă compensarea pentru salariaţi a măsurilor de reformă fiscală referitoare la trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017).

Pentru a menţine în plată salariul net avut înainte de modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, legiuitorul a creat cadrul legislativ favorabil pentru a se ajunge la acest rezultat, fiind incidente prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017).

Astfel, începând cu luna ianuarie 2018, se impunea acordarea salariilor de bază şi a celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, pentru a se menţine acelaşi venit net cuvenit în anul 2017.

Ca atare, indemnizaţia de încadrare lunară trebuia calculată începând cu 1 ianuarie 2018, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de apel Alba Iulia, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Ploieşti şi Târgu Mureş au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar curţile de apel Bucureşti, Galaţi şi Iaşi au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestor chestiuni.

Cu privire la prima chestiune de drept, respectiv dacă, în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, respectiv al salariilor de bază, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu 1 ianuarie 2018, cu procentul de 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a conturat o singură opinie în sensul aplicării majorării de 25%, începând cu 1 ianuarie 2018 (tribunalele Bucureşti, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov şi Teleorman).

S-a argumentat că dreptul la salarizare al personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive/acte administrative înainte de data de 1 ianuarie 2018. Cum majorarea prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se raportează la drepturile salariale avute în plată în luna decembrie 2017, rezultă că această majorare trebuia aplicată valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei.

În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de tribunalele Dâmboviţa, Ialomiţa, Mehedinţi şi Teleorman.

Cu privire la a doua chestiune de drept referitoare la (in)aplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depăşirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din aceeaşi lege, s-au conturat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că, în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică indemnizaţiilor de încadrare calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, obţinută în baza unor hotărâri judecătoreşti/acte administrative şi majorată cu procentul de 25%, conform art. 38 alin. (3) din aceeaşi lege (tribunalele Bucureşti, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov şi Teleorman).

S-a argumentat că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează plafonarea, vizează exclusiv drepturile salariale stabilite prin această lege, respectiv creşterile salariale ce decurg din aplicarea sa etapizată conform art. 38 alin. (3)-(5), iar nu şi drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în temeiul unor legi anterioare.

În sensul primei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi tribunalele Dâmboviţa, Ialomiţa, Mehedinţi şi Teleorman.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că, în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică indemnizaţiilor de încadrare calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, obţinută în baza unor hotărâri judecătoreşti/acte administrative şi majorată cu procentul de 25%, conform art. 38 alin. (3) din aceeaşi lege (Tribunalul Galaţi).

În argumentare s-a arătat că drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti se acordă pentru viitor până la momentul la care intervin modificări legislative în materia salarizării. Astfel, dacă legiuitorul adoptă o nouă lege în materia salarizării, de la momentul intrării sale în vigoare, salarizarea se va stabili în baza noului act normativ. Aceasta nu înseamnă că o hotărâre judecătorească rămâne fără efecte, ea producând efecte cât timp sunt îndeplinite condiţiile de acordare a drepturilor salariale recunoscute pe cale judiciară.

În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de curţile de apel Constanţa, Târgu Mureş şi tribunalele Alba, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa şi Olt.

Cu privire la a treia chestiune de drept referitoare la posibilitatea acordării sporurilor în procent de 45%, calculate prin raportare la indemnizaţia de încadrare, respectiv salariul de bază, compuse cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei şi majorate cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu depăşirea limitei reglementate de art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, s-au conturat două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că sporurile cuvenite personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” nu pot depăşi limita de 30% prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 (tribunalele Ialomiţa şi Ilfov).

S-a argumentat că sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legiuitorul conferind ordonatorilor de credite o marjă în stabilirea întinderii lor, cu respectarea unei duble condiţionări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia de încadrare; la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază/indeminizaţiilor de încadrare, conform art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Braşov şi tribunalele Covasna şi Dâmboviţa.

Într-o altă opinie s-a apreciat că sporurile cuvenite personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” pot depăşi limita de 30% prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 (Tribunalul Teleorman).

S-a argumentat că neacordarea sporurilor de 45% ar conduce la existenţa unei discriminări în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale între cei care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti definitive aceste sporuri în procent de 45% şi cei cărora li se aplică limita de 30% prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În sensul acestei opinii a fost identificată o hotărâre judecătorească pronunţată de Tribunalul Teleorman.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizărilor. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării au fost pronunţate mai multe decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizărilor conexate.

Astfel, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată, constatând că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale, reţinând că: nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale. De asemenea, s-a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).

Prin Decizia nr. 521 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, reţinând că: în ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017” (paragraful 28). Considerente similare se regăsesc în Decizia nr. 82 din 3 martie 2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 13 mai 2022.

Prin Decizia nr. 662 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, reţinând că: prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 stabilesc reguli de ordin tehnic în materie fiscală privind sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, realizând o corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în contextul transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, legiuitorul a redimensionat politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, potrivit art. 139 din Constituţie, în scopul îmbunătăţirii colectării contribuţiilor la bugetul de asigurări sociale şi, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaţilor (paragraful 42).

Prin Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, reţinând că: limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de dispoziţiile legale criticate, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări (paragrafele 16 şi 17). VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizărilor conexate.

Astfel, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.

Prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu referire la art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, privind egalizarea în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» între valoarea de referinţă sectorială acordată consilierilor de probaţiune şi cea acordată magistraţilor.” În considerentele de la paragraful 81 din această decizie s-a reţinut că: „prin urmare, în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor”.

Prin Decizia nr. 55 din 3 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 28 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că nu pot avea ca efect diminuări ale venitului net al persoanelor aflate sub incidenţa acestora?” În considerentele de la paragrafele 74-76 din această decizie s-a reţinut că: textul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede limitarea în privinţa majorării salariului de bază cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, prin trimiterea la dispoziţiile art. 25 din aceeaşi lege-cadru (articol care se referă la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi). Pe de altă parte, prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 stabilesc regulile de ordin tehnic în materie fiscală privind sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice. Dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 realizează o corelare cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în contextul transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, intrată în vigoare ulterior legii-cadru privind salarizarea, iar referitor la impactul acesteia în raport cu creşterile salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se constată că nu conţin nicio referire la păstrarea unui anumit nivel al venitului salarial net.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că: drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.

Prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că: drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte. IX. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate sunt admisibile numai cu privire la prima chestiune de drept asupra căreia au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal (…) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Este de observat că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în sesizările formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plan