Decizia nr. 4/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2712/1/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.712/1/2023 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, potrivit cărora: «(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;» se interpretează în sensul că sintagma «în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie» are semnificaţia că plata sumelor se va efectua în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie sau în sensul că plata sumelor se va efectua până la sfârşitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie.”

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Mureş – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 13 septembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.531/320/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept anterior menţionate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 2.712/1/2023. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: ” Art. 39. – (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu. (2) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. (3) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (4) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. (5) La sumele actualizate în condiţiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie. (6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).” III. Expunerea succintă a procesului

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 1.788/2020 din 23 septembrie 2020, definitivă prin Decizia civilă nr. 4/A/2021 din 11 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A şi B, a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Alba la alocarea fondurilor necesare şi la plata către reclamante a diferenţelor salariale rezultate în urma recalculării indemnizaţiilor de încadrare, începând cu 1 martie 2017 şi în continuare, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei), sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare de la scadenţă până la data plăţii efective.

La 22 decembrie 2021, creditoarele A şi B au formulat o cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa anterior menţionată, iar prin Încheierea civilă nr. 49/CC din 6 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7.995/176/2021, s-a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului D.

Executarea silită declanşată de creditoarele A şi B face obiectul Dosarului execuţional nr. 2.032/2021 al Biroului executorului judecătoresc C.

La 12 aprilie 2022, în dosarul execuţional anterior menţionat, executorul judecătoresc a emis încheierile nr. 3 şi nr. 5 de stabilire a obligaţiei de plată în sarcina debitorului contestator D în sumă de 152.419 lei pentru creditoarea A şi de 141.457 de lei pentru creditoarea B, precum şi somaţiile cuprinzând aceste sume.

La aceeaşi dată, executorul judecătoresc a emis încheierile nr. 4 şi nr. 6 de stabilire a cheltuielilor de executare silită.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la 11 februarie 2022 cu nr. 1.531/320/2022, contestatorul D, în contradictoriu cu intimatele A şi B, a formulat contestaţie la executare împotriva Încheierii nr. 49/CC/2022 şi împotriva executării silite înseşi, precum şi a tuturor actelor de executare emise în Dosarul execuţional nr. 2.032/2021, solicitând anularea încheierii de încuviinţare a executării silite sau, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul procedării la executarea silită conform eşalonării legale stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, precum şi desfiinţarea executării silite înseşi.

La 29 aprilie 2022, contestatorul D a depus la dosar cerere precizatoare a contestaţiei la executare, solicitând şi anularea încheierilor nr. 3, 4, 5 şi 6 din 12 aprilie 2022 şi a somaţiilor din aceeaşi dată, emise de Biroul executorului judecătoresc C în Dosarul de executare nr. 2.032/2021, respectiv stabilirea cheltuielilor de executare silită la procentul de 1/3 din onorariul maximal prevăzut de lege, în principal, prin raportare la cuantumul total al creanţei rezultate în Dosarul execuţional nr. 2.032/2021, iar, în subsidiar, prin raportare la cuantumul creanţei rezultate pentru fiecare creditor din acelaşi dosar execuţional.

Prin Încheierea civilă nr. 2.133/2022 din 19 mai 2022, Judecătoria Târgu Mureş – Secţia civilă a admis în parte contestaţia la executare, a anulat parţial încheierile nr. 4 din 12 aprilie 2022 privind pe creditoarea A şi nr. 6 din 12 aprilie 2022 privind pe creditoarea B, precum şi somaţiile emise în baza acestor încheieri şi a respins restul cererilor formulate de contestator ca neîntemeiate.

În motivare, în raport cu dispoziţiile legale incidente, anume art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, s-a reţinut că este vorba despre acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, astfel că plata acestora se poate realiza doar eşalonat, pe 5 ani, conform temeiului legal anterior menţionat.

S-a apreciat că, la data formulării cererii de executare silită, anume 22 decembrie 2021, era exigibilă încă de la 23 septembrie 2021 creanţa de 5% din suma prevăzută în titlul executoriu, stabilită potrivit art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, prin urmare, încheierea de încuviinţare a executării silite este legală, mai ales că aceasta prevede şi obligativitatea debitoarei de a aloca fondurile necesare pentru executarea titlului executoriu.

La 28 decembrie 2021, debitorul contestator D a efectuat plata de 5% din suma datorată fiecăreia dintre creditoare, potrivit titlului executoriu.

De asemenea, s-a reţinut că încheierile nr. 3 şi nr. 5 din 12 aprilie 2022 sunt legale, deoarece cuprind cuantificarea creanţei totale nete datorate de debitor, stabilite în baza raportului de expertiză contabilă întocmit, debitorul arătând în motivarea contestaţiei precizate că este corect calculul creanţei totale efectuat de expert.

Însă somaţiile emise la 12 aprilie 2022, prin care i se pune în vedere debitorului contestator să achite creditoarelor în termen de 1 zi de la primire întreaga sumă stabilită prin încheierile nr. 3 şi nr. 5 din 12 aprilie 2022, plus cheltuielile de executare, nu sunt legale, deoarece creanţa exigibilă de 5% prevăzută de art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 era deja achitată încă din 28 decembrie 2021, iar restul de creanţă nu este exigibilă, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

În acest context, încheierile nr. 4 şi 6 din 12 aprilie 2022, emise în Dosarul execuţional nr. 2.032/2021, sunt nelegale, având în vedere că onorariul executorului judecătoresc a fost calculat la suma de 152.419 lei pentru creditoarea A, respectiv suma de 141.457 lei pentru creditoarea B, însă doar 5% din aceste creanţe erau exigibile la data înregistrării cererii de executare silită, astfel că executorul judecătoresc urmează să îşi stabilească onorariul raportat la creanţa exigibilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel contestatorul D, solicitând admiterea acestuia, anularea încheierii de încuviinţare a executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul execuţional nr. 2.032/2021.

În motivarea apelului s-a susţinut că actele execuţionale contestate au fost emise fără îndeplinirea condiţiilor legale, arătându-se că, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, executarea silită din Dosarul execuţional nr. 2.032/2021 al Biroului executorului judecătoresc C nici măcar nu trebuia să înceapă, nu se poate derula şi, în consecinţă, încheierea de încuviinţare a executării silite este emisă cu nerespectarea prevederilor legale, fiind încălcate dispoziţiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă, deoarece creanţa nu poate fi executată silit, obligaţia de plată fiind eşalonată legal.

De asemenea, s-a mai arătat că, atât timp cât contestatorul a executat benevol obligaţia de calcul şi plată a diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzilor legale stabilite prin titlul executoriu, respectând prevederile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, obligaţia de plată a onorariului judecătoresc revine în sarcina creditoarelor şi nu a debitorului contestator.

S-a precizat că plata primei tranşe de 5% din valoarea titlului executoriu, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda aferentă, s-a efectuat în luna decembrie a anului 2021, aşa cum a fost consemnat şi în raportul de expertiză contabilă, înainte de data Încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 49/CC/2022, emisă în Dosarul nr. 7.995/176/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca, astfel încât onorariul de executare silită trebuie suportat de către creditoare, iar susţinerea primei instanţe că ar trebui calculat prin raportare la tranşa exigibilă de 5% este neîntemeiată.

Totodată, s-a susţinut că, în cauză, există impedimente pentru care executarea silită nu trebuia să fie încuviinţată, fiind invocate prevederile art. 727 lit. f) raportat la art. 666 alin. (5) pct. 7 din Codul de procedură civilă, conform cărora nu sunt supuse urmăririi silite bunurile declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, fiind invocate de către apelant şi dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum şi faptul că executarea silită nu poate fi făcută decât asupra fondurilor băneşti alocate de la bugetul de stat în acest scop.

La 17 august 2023, instanţa de apel a repus cauza pe rol şi a dispus citarea părţilor pentru termenul din 13 septembrie 2023, când, din oficiu, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept de faţă, dispunându-se şi suspendarea judecăţii în cauză. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Completul de judecată care a formulat sesizarea a apreciat că aceasta este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, este îndeplinită condiţia existenţei unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, în condiţiile în care litigiul de faţă se află în faza apelului declarat împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş, decizia ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă.

A mai arătat că de lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere apreciind că stabilirea legalităţii încuviinţării executării silite prin Încheierea civilă nr. 49/CC din 6 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7.995/176/2021, a încheierilor şi somaţiilor emise de executorul judecătoresc, criticate prin contestaţia la executare, precum şi a întregii executări silite se poate face doar în funcţie de determinarea faptului dacă plata tranşei de 5% din suma prevăzută în titlul executoriu, efectuată de debitorul contestator la 28 decembrie 2021, a fost făcută cu respectarea sau nu a dispoziţiilor anterior menţionate.

Dacă se consideră că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se interpretează în sensul că plata sumelor se va efectua în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, atunci, la data formulării cererii de executare silită – 22 decembrie 2021, tranşa de 5% era exigibilă încă de la 23 septembrie 2021, astfel că încheierea de încuviinţare a executării silite este legală, cum a reţinut prima instanţă.

Dacă se adoptă punctul de vedere potrivit căruia dispoziţiile incidente se interpretează în sensul că plata sumelor se va efectua până la sfârşitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie, atunci creditoarele au formulat la 22 decembrie 2021 cererea de executare silită, deşi creanţa lor constând în tranşa de 5% nu era exigibilă, această tranşă fiind plătită la 28 decembrie 2021, în termenul prevăzut de lege, conform art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel că executarea silită din Dosarul execuţional nr. 2.032/2021 al Biroului executorului judecătoresc C nici măcar nu trebuia să înceapă, nu se poate derula şi, în consecinţă, şi încheierea de încuviinţare a executării silite este emisă cu nerespectarea prevederilor legale, aşa cum susţine prin apel contestatorul.

Este îndeplinită, de asemenea, şi condiţia de admisibilitate reprezentată de noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, întrucât problema de drept sesizată nu a mai fost analizată în doctrină (în interpretarea unui act normativ mai vechi), aceasta decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare relativ recent, prin raportare la momentul sesizării, nu există o practică clar cristalizată în timp a instanţelor şi o orientare majoritară spre o anumită interpretare a normelor analizate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept din speţă şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se interpretează în sensul că sintagma „în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie” înseamnă că plata sumelor se va efectua până la sfârşitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie.

Legiuitorul a urmărit prin edictarea normelor art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 asigurarea respectării ţintei de deficit de sub 3% din produsul intern brut, prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, precum şi conducerea politicii fiscal-bugetare într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, instituită prin Legea responsabilităţii fiscalbugetare nr. 69/2010, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

În aceste condiţii, se reţine că intenţia legiuitorului a fost aceea a unei reglementări care să asigure o evidenţă clară a plăţii eşalonate a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, precum şi facilitarea alocării sumelor necesare plăţii tuturor tranşelor scadente în fiecare an pentru toţi creditorii.

În cazul interpretării în sensul că plata sumelor se va efectua în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, evidenţa sumelor care trebuie plătite ar trebui să fie ţinută în funcţie de fiecare titlu executoriu, alocările fondurilor şi plăţile sumelor scadente trebuind să fie făcute pentru fiecare titlu executoriu în parte, permanent în cursul întregului an, în condiţiile în care există o multitudine de hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, care devin titluri executorii pe parcursul unui an. S-a apreciat că această interpretare nu corespunde caracterului general şi impersonal al reglementării legale.

S-a mai considerat că interpretarea susţinută de instanţa de trimitere reiese şi din modul de redactare a textului legal menţionat, care nu prevede că plata se va realiza în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, ci că se va realiza în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie.

Această interpretare pare să fi fost adoptată şi de ordonatorii de credite, alocarea şi plata sumelor făcându-se centralizat pentru toate titlurile executorii, până la finalul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie, fiind indicat, cu titlu de exemplu, art. 2 din Ordinul ministrului tineretului şi sportului nr. 250/2021 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului – aparatul central şi unităţi subordonate, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021.

În cea de-a doua interpretare posibilă a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (însuşită de prima instanţă), plata tranşei de 5% se va efectua în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, apreciindu-se că textul legal incident nu menţionează expres că plata se va face până la sfârşitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie, ci dispune că plata tranşei se va face în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Braşov, Bucureşti, Craiova, Oradea şi Târgu Mureş au transmis practică judiciară ale unor instanţe arondate, relevantă în materie, iar curţile de apel Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Suceava, precum şi Bucureşti şi Craiova au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor de la unele instanţe din circumscripţie cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Într-o primă opinie jurisprudenţială, majoritară, s-a apreciat că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se interpretează în sensul că plata sumelor se va efectua în termen de un an socotit de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie (tribunalele Bihor, Covasna, Mureş, Satu Mare, Judecătoria Sfântu Gheorghe şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti).

În argumentare, în esenţă, s-a arătat că dispoziţiile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 conţin termene clare, distincte, care curg de la data la care hotărârea care constituie titlu executoriu a devenit executorie, termene la expirarea cărora se poate solicita executarea silită. Anterior împlinirii acestor termene executarea silită este prohibită, întrucât, în cursul termenelor prevăzute la alin. (1) al acestui articol, orice procedură de executare silită este suspendată de drept. S-a mai arătat că dispoziţia legală analizată este conformă cu Constituţia României şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., Curtea Constituţională pronunţându-se în acest sens în repetate rânduri. Actul normativ de eşalonare mai sus menţionat acţionează ca o garanţie, un angajament de executare de bunăvoie a sumelor datorate, fapt de natură să scutească creditorii să recurgă la proceduri de executare silită cu angajarea de cheltuieli suplimentare, cu inconvenientul pentru aceştia din urmă, care nu poate fi negat, de a aştepta împlinirea termenelor de scadenţă.

În opiniile teoretice, exprimate în acelaşi sens cu această orientare jurisprudenţială, s-a mai arătat că, din moment ce, potrivit art. 622 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, regula presupune că obligaţiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti se execută de la momentul la care hotărârea a devenit executorie, orice excepţie nu poate fi decât de strictă interpretare şi aplicare. Or, din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 rezultă că prima tranşă devine exigibilă în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie. Nu se face nicio referire la anul bugetar, ci doar se acordă un termen suplimentar de un an pentru executare, astfel că acesta începe să curgă de la data la care hotărârea a devenit executorie.

Totodată, dacă dispoziţiile legale de referinţă s-ar interpreta în sensul că prima tranşă devine exigibilă la sfârşitul următorului an în care hotărârea a devenit executorie, atunci s-ar încălca egalitatea în drepturi în condiţiile în care un creditor care a obţinut un titlu la începutul unui an şi-ar vedea executată obligaţia la o durată mai mare de timp faţă de cel a cărui hotărâre a devenit executorie spre sfârşitul anului.

În plus, eventualele ordine emise de ordonatorii de credite privind procedura de efectuare a plăţii nu pot conţine dispoziţii contrare actului normativ în baza căruia au fost emise şi nu pot prelungi termenele stabilite de către legiuitor.

Din jurisprudenţa C.E.D.O. rezultă că noţiunea de proces echitabil nu se referă numai la procedura judiciară, ci şi la cea execuţională, din moment ce finalitatea oricărui litigiu este realizarea efectivă a dreptului de creanţă. Or, în condiţiile în care drepturile protejate de convenţie sunt concrete şi efective, orice prorogare a termenelor de plată nu se poate realiza decât în mod excepţional şi în baza unor norme de strictă interpretare. Creditorul este oricum prejudiciat din moment ce, în mod normal, ar fi trebuit să îşi realizeze integral creanţa de îndată ce hotărârea era executorie, astfel că interpretarea că scadenţa se prelungeşte până la sfârşitul următorului an ar fi de natură a reprezenta o ingerinţă nejustificată în dreptul acestuia.

Totodată, având în vedere că bugetul de stat se aprobă pentru fiecare an calendaristic în parte, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 prevede că plata primei tranşe se realizează în primul an de la data rămânerii definitive a hotărârii, statul are posibilitatea de a întocmi bugetul în aşa fel încât să îşi execute obligaţiile rezultate din hotărârile judecătoreşti. Împrejurarea că este greu de ţinut o evidenţă a tuturor hotărârilor judecătoreşti şi de alocare a fondurilor nu prezintă relevanţă din moment ce statul a decis să îşi acorde un termen suplimentar de executare, revenindu-i astfel obligaţia de a nu încălca şi termenul de graţie.

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: Tribunalul Mureş – Secţia civilă (Decizia nr. 683/18.10.2022, în Dosarul nr. 10.099/320/2021, definitivă în apel, şi Decizia nr. 455/9.07.2021, în Dosarul nr. 12.536/211/2020, definitivă în apel), Tribunalul Covasna – Secţia civilă (Decizia civilă nr. 102/A din 1 martie 2022, în Dosarul nr. 981/305/2021, definitivă în apel), Tribunalul Bihor – Secţia I civilă (Decizia nr. 279/A/27.03.2023, în Dosarul nr. 20.211/55/2021, definitivă în apel şi Decizia nr. 385/A/26.04.2023, în Dosarul nr. 11.931/271/2021, definitivă în apel), Tribunalul Satu Mare – Secţia I civilă (Decizia nr. 177/Ap/7.04.2023, în Dosarul nr. 7.727/296/2022, definitivă în apel, Decizia nr. 180/Ap/7.04.2023, în Dosarul nr. 9.887/296/2020*, definitivă în apel, şi Decizia nr. 462/Ap/1.11.2023, în Dosarul nr. 3.492/296/2023, definitivă în apel), Judecătoria Sfântu Gheorghe (Sentinţa civilă nr. 705/25.05.2023, în Dosarul nr. 304/305/2023, rămasă definitivă prin neapelare, şi Sentinţa civilă nr. 1.093/25.05.2022, în Dosarul nr. 3.425/305/2021, rămasă definitivă prin neapelare), Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a II-a civilă (Sentinţa civilă nr. 10.313/5.12.2022, în Dosarul nr. 24.247/299/2022, rămasă definitivă prin neapelare).

În acelaşi sens au fost şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii următoarelor instanţe: tribunalele Buzău, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, o parte a judecătorilor Tribunalului Bucureşti, respectiv judecătoriile Craiova, Segarcea, Filiaşi, Vaslui, Bârlad, Fălticeni, Darabani, Buftea.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se interpretează în sensul că plata sumelor se va efectua până la sfârşitul anului următor celui în care hotărârea a devenit executorie, respectiv în primul an bugetar după ce hotărârea care constituie titlu executoriu a devenit executorie (Judecătoria Drobeta-Turnu Severin).

În argumentare, în esenţă, s-a arătat că aceste prevederi instituie termene de plată în favoarea debitorilor, scadenţa obligaţiilor stabilite prin titlurile executorii fiind amânată până la sfârşitul anului bugetar care urmează datei la care hotărârea care constituie titlu executoriu devine executorie.

În opiniile teoretice, exprimate în acelaşi sens cu această orientare jurisprudenţială, s-a mai arătat că, prin edictarea prevederilor art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, legiuitorul a urmărit asigurarea respectării ţintei de deficit de sub 3% din produsul intern brut, precum şi conducerea politicii fiscal-bugetare într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, astfel cum rezultă din expunerea de motive a acestui act normativ.

Prin urmare, intenţia legiuitorului a fost aceea de a asigura o evidenţă clară a plăţii eşalonate a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, care nu s-ar putea realiza decât în situaţia în care plata eşalonată s-ar realiza până la sfârşitul anului următor celui în care hotărârea a devenit executorie, doar în această modalitate putându-se elabora bugetul prin alocarea sumelor necesare tranşelor scadente pentru toţi creditorii, precum şi facilitarea alocării sumelor necesare plăţii tuturor tranşelor scadente în fiecare an.

Totodată, textul de lege nu prevede că plata drepturilor salariale se va realiza în termen de un an de la data la care hotărârea a devenit executorie, iar o astfel de interpretare nu ar fi în concordanţă cu scopul reglementării introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

Plata drepturilor salariale restante reprezintă o cheltuială bugetară, astfel încât sunt aplicabile regulile şi principiile stabilite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 500/2002).

Potrivit art. 2 pct. 3 2 din Legea nr. 500/2002, angajarea cheltuielilor reprezintă o fază în procesul execuţiei bugetare, prin care instituţia publică îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma îndeplinirii condiţiilor pentru onorarea obligaţiilor de plată rezultate în baza hotărârilor judecătoreşti, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală.

Aşadar, inclusiv pentru obligaţiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti, textul trimite la legea bugetară anuală, deci la regulile generale ale constituirii şi execuţiei bugetului instituţiei sau autorităţii respective, iar una dintre aceste reguli este reprezentată de modul de constituire a bugetului de venituri şi cheltuieli, prin raportare la unitatea de timp. Astfel, art. 2 pct. 1 din Legea nr. 500/2002 defineşte anul bugetar ca fiind anul financiar pentru care se aprobă bugetul; anul bugetar este anul calendaristic care începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie.

În sensul celei de-a doua opinii a fost identificată o singură hotărâre judecătorească definitivă, respectiv Încheierea civilă nr. 5.266/4.11.2020, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 13.870/325/2020, rămasă definitivă prin Decizia nr. 321/9.01.2021 a Tribunalului Mehedinţi.

În sensul acestei opinii au fost şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii următoarelor instanţe: tribunalele Dolj, Giurgiu, Ilfov şi o parte a judecătorilor Tribunalului Bucureşti, respectiv judecătoriile Huşi, Cornetu, Băileşti, Calafat şi Baia de Aramă.

Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept obiect al sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra dispoziţiilor legale analizate, prin Decizia nr. 716 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 10 februarie 2022, Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 8 august 2022, şi Decizia nr. 318 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 17 august 2023, constatând constituţionalitatea acestora. În considerentele de la paragraful 13 din această ultimă decizie, invocând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a reţinut că „(…) prin normele legale criticate nu se refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, acestea se recunosc şi legiuitorul îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Observând că reglementarea criticată nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. (…)”

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedurile de unificare a practicii judiciare a fost identificată o decizie care, deşi dezleagă o altă problemă de drept, prin statuările cuprinse în considerentele sale, prezintă relevanţă în analiza sesizării de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, astfel încât se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) problema de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; (vi) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; (vii) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Mureş care este învestit cu soluţionarea apelului exercitat împotriva unei încheieri pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş, iar hotărârea ce urmează a fi pronunţată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile de a da naştere unor interpretări diferite, au fost identificate o serie de neregularităţi de natură a contura concluzia neîndeplinirii acesteia, din mai multe perspective.

Astfel, deşi noţiunea de „chestiune de drept” nu este definită de legiuitor, aceasta presupune în mod necesar o „problemă de drept reală şi veritabilă”, în sensul că „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară” şi să fie „legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare” (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46).

Totodată, s-a statuat constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37).

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65) s-a reţinut că „problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (…) reclamă (…) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (…) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei”.

Tot în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a apreciat că, pentru a fi în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi a dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare” (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42).

Rezultă, aşadar, că, în procesul de interpretare şi aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămâne unul excepţional şi subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluţionarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispoziţiile legale din care aceasta derivă sau în care este conţinută, îndeajuns de clară, generând dificultăţi veritabile de înţelegere a ei şi, din acest motiv, având vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară.

Prin urmare, obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau obscură, un text de lege care, pe baza interpretării, printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări diferite în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă divergentă.

În legătură cu sesizarea ce face obiectul cauzei de faţă, această condiţie legală nu este îndeplinită, dispoziţiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare şi complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăţi, înţelesul, limitele de aplicare şi efectele.

În speţă, chestiunea de drept se rezumă, în esenţă, la determinarea momentului la care devine scadentă prima tranşă pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, în raport cu conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

Adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a avut ca efect, pe de o parte, schimbarea legală a modalităţii de executare a hotărârilor devenite executorii în perioada avută în vedere de actul normativ de referinţă, în sensul că aceasta s-a transformat din executare uno ictu în executare succesivă, în tranşe periodice, conform eşalonării stabilite în cuprinsul ordonanţei, iar, pe de altă parte, a urmărit acordarea unor termene legale de executare în favoarea debitorilor, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti.

Fiind vorba despre stabilirea unor termene legale, de natură procedurală, pentru executarea hotărârii, în procesul de interpretare şi aplicare a normei analizate este esenţial a se determina durata acestor termene şi momentul de la care ele încep să curgă, modul de calcul şi împlinirea lor urmând a fi făcute în raport cu dispoziţiile art. 181 şi 182 din Codul de procedură civilă.

Art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 cuprinde elemente clare şi suficiente pentru a determina atât durata, cât şi momentul de început al termenelor legale acordate debitorilor pentru executarea obligaţiilor stabilite prin titlurile executorii, textul legal de referinţă evidenţiind fără echivoc termene pe ani, calculate de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie.

În legătură cu chestiunea de drept care face obiectul sesizării se reţine că, deşi a apreciat că se impune activarea mecanismului procesual al întrebării preliminare pentru lămurirea termenului în care trebuie plătită prima tranşă de 5% din valoarea creanţei cuprinsă în hotărârea judecătorească, devenită executorie la 23 septembrie 2020, în încheierea de sesizare instanţa de trimitere a justificat dificultatea chestiunii de drept, în esenţă, doar prin intenţia prezumată a legiuitorului de a adopta o reglementare care „să asigure o evidenţă clară a plăţii eşalonate a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, precum şi facilitarea alocării sumelor necesare plăţii tuturor tranşelor scadente în fiecare an pentru toţi creditorii.”

Actul de sesizare al instanţei supreme nu evidenţiază, aşadar, impedimentele de natură juridică ce obstrucţionează judecătorii cauzei în interpretarea normei legale invocate.

Distinct de faptul că din încheierea instanţei de trimitere lipsesc argumentele juridice relevante referitoare la dificultatea interpretării dispoziţiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat niciun impediment în interpretarea acestora, aspect care rezultă din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

Astfel, din modul în care instanţa de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, se constată că judecătorii nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la circumstanţele litigiului cu care au fost învestiţi.

În acest sens, se constată că, fără nicio dificultate de identificare a textului legal de la care trebuie pornit pentru lămurirea problemei cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere a arătat că executării silite a hotărârii care constituie titlu executoriu i se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

Determinând în mod corect legea care guvernează executarea silită a hotărârii judecătoreşti care constituie titlu executoriu, judecătorii nu au nicio dificultate în stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul pentru executarea hotărârii, prin urmare şi a momentului la care obligaţia devine scadentă, chiar dacă punctul lor de vedere este minoritar raportat la jurisprudenţa naţională evidenţiată în precedent, chiar şi în cadrul propriei lor instanţe.

Sub acest ultim aspect, ca urmare a consultării instanţelor, s-a constatat că în cadrul instanţei din care face parte titularul sesizării, alte completuri de judecată au soluţionat cauze similare statuând fără dificultate asupra problemei de drept deduse judecăţii.

În acelaşi sens este şi practica judiciară transmisă de alte instanţe naţionale, fiind evidentă existenţa unei jurisprudenţe constante, iar instanţele care au soluţionat astfel de cauze nu s-au confruntat cu o asemenea dilemă juridică.

Aşadar, s-a putut contura o opinie cvasiunanimă a instanţelor judecătoreşti – o singură hotărâre f