2ra-1528/17 — încasarea datoriei, rezilierea contractului de locațiune și evacuare

dosarul nr. 2ra-1528/17

prima instanță - (Judecătoria Ungheni) L. Dașchevici

instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuc, E. Grumeza, A. Garbuz

ÎNCHEIERE

06 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Gheorghe Zamurca,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Colegiului Agroindustrial

Ungheni împotriva lui Gheorghe Zamurca, cu privire la încasarea datoriei, rezilierea

contractului de locațiune și evacuare,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 14 martie 2017, prin care a fost respins

apelul declarat de Gheorghe Zamurca și menținută hotărârea Judecătoriei Ungheni din 06

iunie 2016,

c o n s t a t ă :

La 23 noiembrie 2015 Colegiului Agroindustrial Ungheni a înaintat cerere de

chemare în judecată împotriva lui Gheorghe Zamurca, solicitând încasarea datoriei pentru

chirie în sumă de 1 713,60 lei, rezilierea contractului de locațiune din 01 ianuarie 2011 și

evacuarea lui Gheorghe Zamurca din imobilul amplasat în or. Ungheni, str. Decebal, 38,

Colegiul Agroindustrial Ungheni, căminul, 3.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 01 ianuarie 2011 a încheiat cu

pârâtul un contract de locațiune a spațiului locativ, în baza cărui chiriașul Gheorghe

Zamurca și-a asumat obligația de-a achita lunar plata în sumă de 1,20 lei pentru 1 m2.

Invocă că, din motive neîntemeiate pârâtul a refuzat să-și onoreze obligațiunile

contractuale, acumulând restanțe la plata chiriei. Astfel, în scopul soluționării litigiului pe

cale extrajudiciară, a expediat pârâtului la 21 septembrie 2015 o somație de plată, care,

deși a fost recepționată de către acesta la 23 septembrie 2015, a rămas fără răspuns.

Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 06 iunie 2016 cererea de chemare în

judecată s-a admis integral.

S-a încasat de la Gheorghe Zamurca în beneficiul Colegiului Agroindustrial

Ungheni datoria în sumă de 1 713,60 lei.

S-a reziliat contractul de locațiune din 01 ianuarie 2011 încheiat între Gheorghe

Zamurca și Colegiul Agroindustrial Ungheni.

S-a evacuat Gheorghe Zamurca din imobilul amplasat în or. Ungheni, str. Decebal,

38, Colegiul Agroindustrial Ungheni, căminul, 3.

S-a încasat de la Gheorghe Zamurca cheltuielile de judecată constituite din taxa de

stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată, în sumă de 470 lei.

1

În motivarea hotărârii, instanța de judecată a concluzionat că reclamantul este

îndreptățit de a solicita rezilierea contractului de locațiune în temeiul art. 906 alin. (1) lit.

c) din Codul civil, reieșind din faptul că pârâtul nu a achitat plata chiriei prevăzută de

contract.

Totodată, instanța a considerat drept întemeiată și pasibilă de a fi admisă și

pretenția reclamantului privind rezilierea contractului de locațiune din 01 ianuarie 2011 și

evacuarea pârâtului, ca urmare a rezilierii contractului de locațiune.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 05 septembrie 2016 Gheorghe

Zamurca a declarat apel, solicitând repunerea în termen a apelului, casarea hotărîrii

Judecătoriei Ungheni din 06 iunie 2016, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a

acțiunii.

Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 11 octombrie 2016 s-a repus în termen

apelul declarat de Gheorghe Zamurca, nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat

apelantului termen pentru înlăturarea neajunsurilor.

Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 26 decembrie 2016, cererea de apel s-a

primit pe rol.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 14 martie 2017 s-a respins apelul declarat de

Gheorghe Zamurca și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Ungheni din 06 iunie 2016.

La 23 iunie 2017 Gheorghe Zamurca a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 14 martie

2017, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a reiterat argumentele de fapt și de drept

invocate pe parcursul examinării cauzei, invocând că instanța de apel a interpretat eronat

normele de drept material și nu a cercetat multiaspectual, complet, nepărtinitor și

nemijlocit toate probele din dosar în ansamblul și interconexiunea lor.

Relevă că potrivit art. 22 alin. (2) lit. b) din Legea cu privire la locuințe nr. 75 din

30 aprilie 2015, nu pot fi evacuați în decursul a 3 ani din locuințele de serviciu fără

acordarea altei locuințe persoanele care nu dispun de locuință pe teritoriul Republicii

Moldova și care au atins vîrsta de pensionare și locuiesc singure în locuința de serviciu.

Astfel, susține Gheorghe Zamurca că este greșită concluzia instanței de apel precum

că la caz nu sunt aplicabile prevederile normei menționate, or, el întrunește toate condițiile

legale pentru a nu fi evacuat din imobil, fără acordarea altui spațiu locativ.

Remarcă recurentul că contrar probelor, instanța de apel neîntemeiat a respins

argumentul său privitor la nesemnarea de către el a contractului din 01 ianuarie 2011, iar

prin urmare, a aplicat incorect dispozițiile art. 906 din Codul civil.

În acest sens, menționează că în instanța de apel a declarat că semnătura de pe

contractul de locațiune din 01 ianuarie 2011 nu-i aparține, fiind prezentate două contracte,

contractul de locațiune din 01 martie 2005 încheiat pe un termen de un an, si contractul de

locațiune din 01 martie 2006 încheiat pe termen de folosință permanent.

La examinarea contractelor, instanța urma să dea o apreciere faptului că urmare a

încheierii unui contract de locațiune cu termen permanent, nu putea să fie încheiat un nou

contract de chirie a aceluiași spațiu locativ, fără anularea sau rezilierea acestui contract.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel, expediată în

adresa părților la 19 aprilie 2017, a fost recepționată de către recurent la 25 aprilie 2017,

recursul înaintat la 23 iunie 2017, se consideră declarat în termen.

2

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt

în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este

în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită

marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

3

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Gheorghe

Zamurca nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Gheorghe Zamurca.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4