2ra-1507/17 — declararea nulitatii actelor juridice

2ra-1507/17 — declararea nulitatii actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: E. Grumeza dosarul nr. 2ra-1507/17

instanța de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi

Î N C H E I E R E

30 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

Judecătorii Luiza Gafton, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către

reprezentantul lui Valeriu Volcovnițchi, avocatul Aliona Ciocanu și al lui Gheorghe

Sîrbu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Untu, a Tamarei

Untu împotriva lui Valeriu Volcovnițchi, Rima Volcovnițchi, Gheorghe Sîrbu, Piotr

Guțu și Inei Guțu, intervenienți accesorii Dumitru Untu și Vadim Untu cu privire la

declararea nulității contractelor de vânzare-cumpărare,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 21 februarie 2017, prin care au fost

respinse apelurile declarate de către Gheorghe Sîrbu, Petru Guțu, Ina Guțu și a lui

Valeriu Volcovnițchi și menținută hotărârea Judecătoriei Bălți din 22 iunie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 04 septembrie 2013, Ion Untu și Tamara Untu au depus cerere de

chemare în judecată împotriva lui Valeriu Volcovnițchi, Rima Volcovnițchi,

intervenient accesoriu Dumitru Untu cu privire la declararea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare.

În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că, ambii sunt surdomuți și invalizi

din copilărie, iar Ion Untu este și analfabet.

Menționează că, în anul 1994, în baza contractului de privatizare, au primit în

proprietate apartamentul nr. 8 din str. Bulgară, 152/1, mun. Bălți, la privatizarea

căruia au participat ei și cei doi feciori, Dumitru Untu și Vadim Untu.

Relevă că, în anul 2006, fiul mai mare, Dumitru Untu, le-a comunicat că a

cumpărat de la Valeriu Volcovnițchi un automobil, însă nu i-a achitat întreaga sumă,

din care motiv, ultimul i-a cerut ca garanție a executării obligației de achitare a

datoriei, instituirea gajului asupra apartamentului ce le aparține cu drept de

proprietate.

Astfel, susțin că, în luna mai 2006, au mers la notarul Iurie Chiriliuc și-au

semnat careva acte, crezând cu certitudine că semnează contractul de gaj.

1

Indică că, au fost în imposibilitate să citească conținutul actului semnat,

precum și să conștientizeze acțiunile lor, deoarece sunt surdomuți, mai mult ca atât,

Ion Untu este și analfabet.

Afirmă că, la sfîrșitul lunii ianuarie 2008, Valeriu Volcovnițchi le-a solicitat că,

în decurs de două săptămâni să elibereze apartamentul în care locuiesc, motivând că,

acest apartament îi aparține cu drept de proprietate în baza contractului de vânzare-

cumpărare nr. 1789 din 30 mai 2006, semnat de către Ion Untu.

Susțin că, contractul de vânzare-cumpărare este ilegal, bazat pe aplicarea

incorectă și contrară a normelor imperative, având o cauză ilicită și un consimțământ

viciat și urmează a fi declarat nul, deoarece la momentul semnării contractului Ion

Untu, fiind surdomut și analfabet nu conștientiza acțiunile sale, nefiind apt de a citi

conținutul actului semnat și al înțelege, mai mult ca atât, nici nu a fost asistat de un

interpret specializat, iar conform prevederilor art. 44 alin. (5) al Legii nr. 1453 din 08

noiembrie 2002 cu privire la notariat, dacă surdul, mutul sau surdomutul este

analfabet, la îndeplinirea actelor notariale este obligatorie prezența unui interpret

special.

Menționează că, conform certificatului de arhivă a Serviciului de arhivă a

Primăriei mun. Bălți din 24 iunie 2013, la privatizarea apartamentului nr. 8 din str.

Bulgară, 156/2, mun. Bălți au participat Ion Untu, Tamara Untu, Dumitru Untu și

Vădim Untu, astfel, apartamentul constituie proprietatea comună pe cote-părți a

persoanelor participante la privatizare, iar contractul de vînzare-cumpărare nr. 1789

din 30 mai 2006 a fost semnat doar de Ion Untu, încălcându-le, astfel, dreptul de

proprietate a celorlalți coproprietari.

Solicită declararea nulă a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului

nr. 1789 încheiat la data de 30 mai 2006 între Ion Untu și Valeriu Volcovnițchi.

Prin încheierea protocolară din 07 martie 2014 a fost atras în proces în

calitate de intervenient accesoriu Gheorghe Sîrbu, proprietarul apartamentului litigios

în baza contractul de vânzare-cumpărare nr. 5208 din 29 martie 2013 încheiat cu

Valeriu Volcovnițchi și Rima Volcovnițcaia.

Prin încheierea protocolară din 20 mai 2015 a fost atras în proces în calitate de

intervenient accesoriu Piotr Guțu.

La data de 20 mai 2015, reclamanții au depus cerere de completare a temeiului

acțiunii, indicând suplimentar că, la caz, lipsește cu desăvârșire consimțământul lor la

vânzarea apartamentului, mai mult, pentru vânzarea acestuia nu ar fi primit nici o

sumă de bani de la Valeriu Volcovnițchi. De altfel, contractul de vânzare-cumpărare

a fost încheiat la 30 mai 2006 iar pârâtul a cerut eliberarea apartamentului doar la

sfârșitul anului 2008.

Mai indică că, la data de 29 martie 2013, prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 5208 Valeriu Volcovnițchi și Rima Volcovnițcaia au înstrăinat apartamentul

litigios lui Gheorghe Sîrbu, iar acesta la data de 03 februarie 2015, în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 2432 1-a înstrăinat lui Piotr Guțu.

Astfel, solicită de a fi recunoscuți în calitate de copârâți Gheorghe Sîrbu, Piotr

Guțu și Ina Guțu și de a declara nul contractul de vânzare-cumpărare nr. 1789 din 30

mai 2006 a apartamentului nr. 8 din str. Bulgară, 156/2, mun. Bălți încheiat între Ion

2

Untu, Tamara Untu și Valeriu Volcovnițchi și a contractelor de vânzare-cumpărare

subsecvente nr. 5208 din 29 martie 2013, prin care Valeriu Volcovnițchi și Rima

Volcovnițcaia au înstrăinat apartamentul nr. 8 din str. Bulgară, 156/2, mun. Bălți lui

Gheorghe Sîrbu și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2432 din 03 februarie

2015 prin care Gheorghe Sîrbu a înstrăinat apartamentul enunțat lui Piotr Guțu.

Prin încheierea protocolară din 25 mai 2016 a fost atras în proces în calitate de

intervenient accesoriu Vadim Untu.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 22 iunie 2016 a fost admisă acțiunea, au

fost declarate nule contractele de vânzare-cumpărare nr. 1789 încheiat la data de 30

mai 2006 între Ion Untu și Valeriu Volcovnițchi, a apartamentului nr. 8 din str.

Bulgară, 156/2, mun. Bălți, contractul de vânzare-cumpărare nr. 5208 încheiat la data

de 29 martie 2013 între Valeriu Volcovnițchi, Rima Volcovnițcaia și Gheorghe Sîrbu

și contractul de vânzare-cumpărare nr. 2432 încheiat la data de 03 februarie 2015

între Gheorghe Sîrbu și Piotr Guțu.

Prima instanță declarând nul contractul de vânzare-cumpărare nr. 1789 încheiat

la data de 30 mai 2006 între Ion Untu și Valeriu Volcovnițchi, a apartamentului nr. 8

din str. Bulgară, 156/2, mun. Bălți și-a argumentat concluzia prin faptul că, la

încheierea acestuia nu au fost respectate rigorele legale ce țin de procedura notarială

la încheierea unui act juridic cu persoane ce suferă de surdomutism, așa cum este Ion

Untu, iar faptul că contractul iar fi fost adus la cunoștința de feciorul său, nu duce la

valabilitatea acestuia, condițiile de valabilitate a actului juridic respectiv, fiind

prescrise strict de Legea cu privire la notariat.

Astfel, prima instanță a reiterat că, exprimarea liberă a consimțământului

reclamantului Ion Untu, în calitate de vânzător la încheierea contractului de vânzare-

cumpărare, și care nu a fost asistat de către un translator specializat, rămâne obscură

în situația de a da naștere drepturilor și obligațiilor civile de cumpărare-vânzare, ceea

ce duce la nulitatea actului juridic.

De asemenea, prima instanța a mai reiterat că, odată ce contractul de vânzare-

cumpărare nr. 1789 din 30 mai 2006 încheiat între Ion Untu și Valeriu Volcovnițchi a

fost anulat, pe cale de consecință și întru restabilirea situației familiei Untu existentă

până la încheierea acestui contract, urmează a fi anulate contractele încheiate ulterior,

care au succedat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1789 și, anume, contractul de

vânzare nr. 5208 din 29 martie 2013, conform căruia Valeriu Volcovnițchi i-a vândut

lui Gheorghe Sîrbu apartamentul nr. 8 din str. Bulgară, 156/2, din mun. Bălți și

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2432 din 03 februarie 2015, conform căruia

Gheorghe Sîrbu i-a vândut lui Piotr Guțu apartamentul enunțat.

Totodată, prima instanță a dispus și restabilirea înregistrării dreptului de

proprietate a reclamanților în conformitate cu situația preexistenă.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 21 februarie 2017 au fost respinse

apelurile declarate de către Gheorghe Sîrbu, Petru Guțu, Ina Guțu și al lui Valeriu

Volcovnițchi și menținută hotărârea primei instanțe.

La data de 23 mai 2017, reprezentantul lui Valeriu Volcovnițchi, avocatul

Aliona Ciocanu a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

3

admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii primei

instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărârile

judecătorești, deoarece instanțele judecătorești, la examinarea cauzei, au încălcat și

aplicat eronat normele de drept material și, anume, nu au fost constatate și elucidate

pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii în fond și nu au fost

probate circumstanțele cauzei.

Menționează că, instanța de apel nu a dat apreciere tuturor argumentelor

invocate și a probelor prezentate în susținerea cererii de apel depusă de Valeriu

Volcovnițchi, și a pus la baza deciziei doar declarațiile lui Ion Untu și a Tamarei

Untu și probele prezentate de către aceștia.

Invocă că, instanța declarând nul actul juridic la încheierea căruia s-a achitat o

sumă de bani, urma să se expună și asupra restituirii reciproce, fapt, care nu a fost

efectuat, intimații rămânând cu apartamentul și cu banii primiți de la recurent.

Relevă că, instanța de judecată făcând referire la nulitate și la efectele acesteia

prevăzute de art. 219 din Codul civil, era obligată să se expună și asupra restituirii a

tot ce a primit fiecare parte și, anume, să dispună restituirea de către Ion Untu,

Tamara Untu, Dumitru Untu și Vădim Untu în beneficiul lui Valeriu Volcovnițchi a

sumei de 4 700 dolari SUA și a prejudiciului cauzat sub formă de dobândă în mărime

de 10 000 dolari SUA.

Susține că, Valeriu Volcovnițchi a fost un cumpărător de bună-credință iar

contractul de vânzare-cumpărare declarat nul încetează cu efect retroactiv din

momentul încheierii, respectiv, intimații din momentul încheierii contractului de

vînzare-cumpărare, anul 2006, au folosit banii recurentului ilegal și din acel moment

erau obligați să-i restituie.

Declară că, din circumstanțele cauzei rezultă că, familia Untu a primit de la

Valeriu Volcovnițchi suma de 4 700 dolari SUA, ceea ce constituie prețul

apartamentului, stipulat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1789 din 30 mai

2006, astfel, cumpărătorul îndeplinindu-și obligația de plată, a primit apartamentul în

proprietate cu toate actele referitoare la bun, înregistrându-și dreptul de proprietate în

Registrul bunurilor imobile.

Afirmă că, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, între Valeriu

Volcovnițchi și intimați a fost încheiat verbal contractul de comodat pentru o

perioada de câteva luni, până când aceștia își vor transfera lucrurile în altă locuință.

Notează că, instanța incorect a concluzionat precum că, între părți a fost

încheiat un contract de gaj și nu contract de vânzare-cumpărare, întemeindu-și soluția

doar pe declarațiile intimaților, or, la data de 30 mai 2006, Tamara Untu, Dumitru

Untu și Vadim Untu au semnat în fața notarului o cerere, prin care au dat acordul ca

Ion Untu să vândă apartamentul litigios, exprimându-și astfel acordul și

consimțământul neviciat de a vinde apartamentul, mai mult ca atât, nu au fost

prezentate probe ce ar confirma faptul că, Dumitru Untu a procurat de la Valeriu

Volcovnițchi un automobil sau că a împrumutat suma de 4 700 dolari SUA, această

sumă fiind achitată lui Ion Untu și Dumitru Untu la procurarea apartamentului în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 1789 din 30 mai 2006. Or, la încheierea

4

contractului de împrumut urma să fie efectuat vreun înscris în acest sens conform

prevederilor art. 210 alin. (1) din Codul civil.

Astfel, consideră că, instanța eronat a concluzionat că, temei de nulitate în

speță, este lipsa consimțământul de a înstrăina bunul.

Relevă că, conform actului nr. 35a-2015 de expertiză psihiatrico-legală de

ambulatoriu din 29 ianuarie 2015 de examinare a lui Ion Untu, s-a concluzionat că,

acesta nu suferă de maladii psihice, are păstrată capacitatea de dirijare și coordonare a

acțiunilor sale, astfel fiind o persoană cu discernământ, iar conform actului nr. 36a-

2015 de expertiză psihiatrico-legală de ambulator din 29 ianuarie 2015, de

examninare a Tamarei Untu, aceasta nu suferă de maladii psihice, are păstrată

capacitatea de dirijare și coordonare a acțiunilor sale și este o persoană cu

discernămînt.

Notează că, persoanele fizice cu capacitate deplină de exercițiu sunt prezumate

că au discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile. Cel lipsit de

capacitate de exercițiu este prezumat a nu avea discernământ, fie din cauza vârstei

fragede, fie din cauza stării de sănătate mintală.

Susține că, contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat cu intenția de a

produce efecte juridice, or, în acest sens familia Untu în deplină componență s-a

prezentat în fața notarului cu actele necesare pentru înstrăinarea bunului imobil, Ion

Untu a semnat personal în fața notarului contractul de vânzare-cumpărare aplicând

mențiunea că l-a citit personal și l-a înțeles, iar de către ceilalți membri ai familiei a

fost semnată cererea prin care se indică expres vânzarea bunului imobil, ulterior,

contractul a fost transmis lui Valeriu Volcovnițchi și înregistrat la OCT Bălți a ÎS

„Cadastru”, în Registrul bunurilor imobile.

Afirmă că, recurentul Valeriu Volcovnițchi a acționat ca un proprietar,

dispunând de bunul imobil, mai mult, l-a înstrăinat fără nici un impediment iar

membrii familiei Untu nu s-au opus exercitării dreptului de proprietate de către

recurent.

În această ordine de idei, susține că, consimțămîntul a fost exprimat liber și nu

a fost viciat.

Consideră ca eronată concluzia instanței de judecată precum că, neînregistrarea

rapidă a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului în Registrul bunurilor

imobile de către cumpărător ar fi un temei de nemanifestare a consimțământului

vânzătorului și că, recurentul nu ar fi avut intenția de a cumpăra apartamentul,

deoarece legea nu obligă cumpărătorul de a efectua înregistrările în Registrul

bunurilor imobile într-un termen restricționat, mai mult, recurentul afirmă că, a

discutat cu intimații doar despre încheierea unei tranzacții de vânzare-cumpărare,

ultimii confirmând primirea sumei de 4 700 dolari SUA, fapt confirmat și prin acte

notariale.

Califică ca neîntemeiată și contradictorie cu circumstanțele cauzei aplicarea în

speță a art. 207 din Codul civil, or, intenția recurentului a fost de a procura

apartamentul și de a efectua o investiție în imobil, iar itimații au confirmat că, au

primit bani din contul înstrăinării imobilului, obținând la fel, scopul lor.

5

Relevă că, instanța de judecată făcând trimitere la prevederile art. 44 alin. (5)

al Legii nr. 1453 din 08 noiembrie 2002 cu privire la notariat, care reglementează că,

dacă surdul, mutul sau surdomutul este analfabet, la îndeplinirea actelor notariale este

obligatoriu prezența unui interpret special, nu s-a referit la nici o probă ce confirmă

că Ion Untu este analfabet, mai mult, nici nu a fost prezentată o astfel de probă.

Astfel, consideră că, notarul nu era obligat de a invita un interpret al limbajului

surdomut, convingându-se că Ion Untu și Tamara Untu nu sunt analfabeți.

Mai invocă că, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația de

a motiva decizia sa și de a argumenta respingerea cererilor, încălcând dreptul

recurentului la un proces echitabil.

La data de 26 mai 2017, Gheorghe Sîrbu a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței

de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a

acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărârile

judecătorești, deoarece au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material și

procedural și, anume, nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, au aplicat o lege

care nu trebuia să fie aplicată, au interpretat în mod eronat legea și au aplicat în mod

eronat analogia legii, iar erorile comise i-au încălcat drepturile fundamentale.

Menționează că, atât decizia instanței de apel, cât și hotărârea primei instanțe

au fost emise fără o bază probatorie pertinentă și concludentă, or, concluziile expuse

în hotărâre sunt în contradicție cu probele materiale și circumstanțele cauzei.

În acest sens, invocă că, intimatul Ion Untu a aplicat personal pe contractul de

vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 1789 din 30 mai 2006, mențiunea „текст

мною прочитан и мне понятин”, probă care combate în totalitate pretențiile și

declarațiile acestuia precum că, este analfabet și nu știe a citi, or, însăși el a declarat

în instanța de judecată că a finisat 7 clase în școala specială pentru copii surzi din or.

Cahul, la fel, se confirmă și faptul că, acesta a înțeles că încheie un contract de

vânzare-cumpărare și a dat consimțământul valabil și neviciat, însă instanțele de

judecată nu au dat apreciere acestei probe și nici nu au argumentat respingerea ei.

Afirmă că, instanța de apel nu a dat apreciere nici actelor anexate la contractul

de vânzare-cumpărare nr. 1789 din 30 mai 2006 și, anume, certificatului de arhivă,

extrasului din Registrul bunurilor imobile, certificatului cu privire la valoarea bunului

imobil în care este indicat scopul eliberării - înstrăinare, pentru a fi prezentat la biroul

notarial, precum și cererii privind acordul celorlalți coproprietari la înstrăinare,

certificatului privind lipsa restanțelor, acte care au fost colectate de către Ion Untu

anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, având intenția de a-l perfecta.

Mai invocă că, pe parcursul examinării cauzei au fost administrate și cercetate

alte contracte încheiate de către Ion Untu fără participarea interpretului în limbajul

semnelor și, anume, contractele de vânzare-cumpărare, transmitere-primire a

locuinței în proprietate privată, contractul de furnizare a energiei electrice, contractul

de furnizare a apei, ceea ce dovedește cu desăvârșire capacitatea acestuia de a citi, de

a înțelege și percepe informația conținută pe suport de hârtie.

6

Notează că, instanțele de judecată la judecarea cauzei au reținut declarațiile

Alionei Rusnac în calitate de specialist, cu toate că, ultima nu are studii în domeniul

persoanelor cu particularități de surdomutism.

Astfel, consideră că, în speță, instanțele de judecată au aplicat și interpretat

eronat prevederile art. 44 alin. (5) al Legii cu privire la notariat.

Menționează că, în cererea de chemare în judecată, intimatul a indicat că, la

momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu a înțeles corect natura

juridică a acestuia, considerând eronat că, încheie un contract de gaj, astfel, prin

prisma prevederilor art. 227 alin. (2) lit. a) din Codul civil, în speță, este prezentă o

eroare asupra naturii juridice a contractului, or, conform prevederilor art. 233 din

Codul civil, contractul afectat de eroare este lovit de nulitate relativă, iar acțiunea

privind anularea contractului fiind prescrisă după expirarea termenului de 6 luni din

momentul când vânzătorul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre temeiul

anulării, la caz, Ion Untu susține că, în anul 2008 a aflat că a încheiat un contract de

vânzare-cumpărare, norme care au fost încălcate prin neaplicare.

La fel, consideră că, în speță au fost aplicate eronat și prevederile art. art. 195,

199, 207, 216 alin. (l), 217 alin. (l), (2) și (3), 220 și ale art. 454 alin. (1) din Codul

civil, or, în instanța de judecată nu s-a stabilit încălcarea normelor cu privire la cauza

actului juridic sau încălcarea normelor imperative, precum și a prevederilor art. 25

alin. (3) al Legii nr. 60 din 30 martie 2012 cu privire la incluziunea socială a

persoanelor cu dizabilități, deoarece legea a fost adoptată ulterior datei încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, mai mult, aceasta nu se referă la caz.

Susține că, instanța de apel a examinat superficial cauza, deoarece nu s-a expus

asupra tuturor motivelor invocate în cererea de apel și, anume, asupra erorilor

procedurale admise de către prima instanță referitor la, calitatea sa procesuală și a lui

Piotr Guțu, ei fiind atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii prin

înceieriile protocolare din 07 martie 2014 și 20 mai 2016, însă prima instanță fără a le

schimba prin încheiere calitatea procesuală în pârâți, a anulat contractele de vânzare-

cumpărare nr. 5208 din 29 martie 2013 și nr. 2432 din 03 februarie 2015, cu toate că,

în cauza civilă nici nu existau așa pârâți ca Gheorghe Sîrbu, Piotr Guțu și Ina Guțu,

încălcându-le, astfel dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile art. art. 82-

84, 269 și art. 270 CPC, mai mult, ei necunoscând că sunt pârâți și-au exercitat

drepturile și obligațiile de intervenienți accesorii.

De asemenea, invocă că, prima instanță a primit și examinat pretențiile

suplimentare înaintate de intimații-reclamanți fără a fi achitată taxa de stat și pusă în

discuție achitarea acesteia, la fel, nu s-a pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată,

iar instanța de apel nici nu s-a expus în acest sens.

Menționează că, contractul de vânzare-cumpărare nr. 5208 din 29 martie 2013

a apartamentului nr. 8 din str. Bulgară, 156/2, mun. Bălți a fost încheiat între el și

Valeriu Volcovnițchi, Rima Volcovnițchi cu respectarea prevederilor legale, fără a fi

afectat de careva viciu, astfel, este valabil iar recunoașterea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente nu are suport juridic și nici suport

probatoriu. Or, ulteriorii cumpărători au fost de bună-credință, el necunoscând că,

între Ion Untu și Valeriu Volcovnițchi există careva litigii, ultimul declarând că vine

7

apartamentul deoarece pleacă cu traiul permanent în Ucraina, iar în apartament

locuiesc niște rude de ale sale, mai mult ca atât, a verificat bunul imobil la OCT cât și

la IFS mun. Bălți

Susține că, la momentul procurării apartamentului nr. 8 din str. Bulgară, 156/2,

mun. Bălți, acesta nu constituia obiectul unui litigiu în instanța de judecată, însă după

ce el la data de 03 mai 2013, a depus în Judecătoria Bălți cerere de chemare în

judecată împotriva familiei Untu cu privire la evacuarea din locuință, aceștia la data

de 04 septembrie 2013, au înaintat prezenta acțiune, fapt ce confirmă intenția acestora

de a induce instanța de judecată în eroare.

Afirmă că, în instanța de judecată s-a constatat incontestabil că, la data de 29

martie 2013, Valeriu Volcovnițchi deținea cu drept de proprietate apartamentul nr. 8

din str. Bulgară, 156/2, mun. Bălți și putea să dispună liber de bunul său, drept

înregistart în Registrul bunurilor imobile, iar careva interdicții asupra apartamentului

nu erau aplicate.

Invocă că, deși instanța de apel face trimitere la prevederile art. 219 alin. (1) și

(2) din Codul civil, în speță, nu le aplică. Or, în decizia sa menționează că, pentru

restabilirea situației anterioare familiei Untu, urmează de anulat contractele

subsecvente, însă anulând contractul de vânzare-cumpărare nr. 5208 din 29 martie

2013 omite de a repune părțile în situația inițială ce ține de restituirea fiecăruia a tot

ceea ce a primit, astfel, consideră că, poziția instanței are un caracter părtinitor.

Consideră că, cauza a fost examinată cu încălcarea normelor de competență

jurisdicțională, deoarece judecătorul Elena Grumeza, care a judecat cauza în prima

instanță a fost numită judecător la Curtea de Apel Bălți, iar ulterior numirii acesteia în

instanța de apel, cauza civilă a fost examinată în sediul instanței Curții de Apel Bălți.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursurile au fost declarate în termen, or, din

materialele cauzei rezultă că, reprezentantul recurentului Valeriu Volcovnițchi,

avocatul Aliona Ciocanu a recepționat copia deciziei instanței de apel la data de 23

martie 2017 (f.d. 201, vol. 2), și reprezentantul recurentului Gheorghe Sîrbu,

avocatul Snejana Brînză a recepționat copia deciziei instanței de apel la data de 29

martie 2017 (f.d. 203, vol. 2) iar cererile de recurs au fost depuse de către aceștea la

data de 23 mai 2017 (f.d. 9, vol. 3) și 26 mai 2017 (f.d. 16, vol. 3).

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursurile sunt inadmisibile din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

8

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursurile declarate de către reprezentantul lui

Valeriu Volcovnițchi, avocatul Aliona Ciocanu și al lui Gheorghe Sîrbu nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recursuri nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

9

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile

declarate de către reprezentantul lui Valeriu Volcovnițchi, avocatul Aliona Ciocanu și

al lui Gheorghe Sîrbu, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursurile declarate de către reprezentantul lui Valeriu Volcovnițchi,

avocatul Aliona Ciocanu și al lui Gheorghe Sîrbu ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursurile declarate de către reprezentantul lui Valeriu Volcovnițchi, avocatul

Aliona Ciocanu și al lui Gheorghe Sîrbu se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

Judecătorii Luiza Gafton

Mariana Pitic

10