2rac-229/17 — încasarea datoriei pentru chiriei, rezilierea contractului și evacuarea din imobil

2rac-229/17 — încasarea datoriei pentru chiriei, rezilierea contractului și evacuarea din imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.2rac-229/17

prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău

Judecător: N. Pasecinic

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol

D E C I Z I E

16 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Svetlana Filincova

Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

Galina Stratulat

judecând cererile de recurs declarate de Instituția Privată Instituția de

Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Consiliul municipal

Chișinău împotriva Instituției Private Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA”, intervenient accesoriu Primăria municipiul Chișinău, privind încasarea

plății pentru chirie, rezilierea contractului de locațiune și evacuarea din imobil,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, prin care s-a

admis apelul depus de Consiliul municipal Chișinău și s-a casat hotărârea Judecătoriei

Buiucani mun. Chișinău din 27 iunie 2016, fiind pronunțată o nouă hotărâre de

admitere parțială a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 25 mai 2015, Consiliul municipal Chișinău a depus o cerere de chemare în

judecată împotriva Instituției Private Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA”, privind încasarea plății pentru chirie, rezilierea contractului de locațiune și

evacuarea din imobil.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 15 decembrie 1998, în urma

modificărilor operate în contractul de activitate în comun, încheiat între Societatea pe

Acțiuni „Combinatul de piele artificială și articole din cauciuc „Pielart” și Societatea

cu Răspundere Limitată „Ales-Eric”, au fost transmise ultimei în arendă încăperile

fostei instituții preșcolare nr. 2 din str. Calea Ieșilor, 19/2, mun. Chișinău cu suprafața

totală de 3 666,3 m2, până la 31 decembrie 2048.

Ulterior, prin decizia Primăriei municipiului Chișinău nr. 19/42 din 28

septembrie 2000, fosta grădiniță de copii nr. 2 (gestionată anterior de către S.A.

„Combinatul de piele artificială și articole din cauciuc „Pielart”) a fost transmisă în

proprietate municipală și atribuită la balanța Direcției generale educație, tineret și

Pagină 1 din 11

sport. În acest sens și în temeiul articolului 900 din Codul civil, a fost arătat că relațiile

de locațiune continuă pentru Consiliului municipal Chișinău, în calitate de locator, și

Firma „Ales - Eric”, în calitate de locatar.

Reclamantul a indicat că, în conformitate cu punctul 7.4 din Regulamentul

gestionării clădirilor, construcțiilor și încăperilor cu altă destinație decât cea locativă -

proprietate municipală, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.11/55

din 23 decembrie 2014, cuantumul chiriei bunurilor instituțiilor finanțate de la buget se

calculează conform Legii bugetului pe anul respectiv. În același timp, prin decizia

Curții Supreme de Justiție din 19 februarie 2004, a fost obligată Instituția Privată

Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” să achite plata pentru arendă și

impozitul pe bunul imobiliar conform legii.

Astfel, conform prevederilor Legii bugetului de stat pe anii 2012, 2013 și 2014,

mărimea anuală a plății pentru închirierea încăperilor din str. Calea Ieșilor, 19/2, mun.

Chișinău constituie suma de: 1 065 500,10 lei pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 31

decembrie 2012; 1 118 734, 78 lei pentru perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie

2013; 1 171 162,87 lei pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2014, iar în

total datoria constituia 3 355 397,75 lei.

În consecință, Consiliul municipal Chișinău a precizat că, la 31 martie 2015, a

expediat reclamația nr. 04-120/260 în adresa instituției de învățământ. Așadar, a

solicitat de la pârât de a se prezenta la sediul Direcției generale economie, reforme și

relații patrimoniale, pentru a semna acordul adițional de introducere a unor modificări

în contractul de locațiune din 9 iulie 1996, referitoare la modificarea cuantumului plății

pentru arendă conform Legii bugetului de stat pentru anii 2012 – 2014, și prezentarea

informației privind achitarea impozitului pe bunurile imobiliare. De asemenea, a cerut

achitarea datoriilor la plata pentru chirie în perioada 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie

2014 sau rezilierea contractului de locațiune din 9 iulie 1996 și eliberarea benevolă a

spațiilor închiriate din str. Calea Ieșilor, 19/2 mun. Chișinău. Cu toate acestea, pârâtul

nu a îndeplinit cerințele.

Consiliul municipal Chișinău a solicitat încasarea din contul Instituției Private

Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” a plății restante la chirie pentru

perioada 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2014 (1095 zile) în sumă de 3 355 397,75 lei

și rezilierea contractului de locațiune f/n din 9 iulie 1996 (vol. I, f. d. 4 - 5).

Totodată, reclamantul a cerut evacuarea Instituției Private Instituția de

Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” din încăperile ocupate din str. Calea Ieșilor,

19/2, mun. Chișinău, cu suprafața totală de 3 666,3 m2 și compensarea cheltuielilor de

judecată (vol. I, f. d. 5).

Pe parcursul examinării cauzei, pârâtul Instituția Privată Instituția de

Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” a depus referință în întâmpinarea cererii de

chemare în judecată, prin care a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată și tardivă

(vol. I, f. d. 65 – 67).

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 7 aprilie 2016 , s-a

admis cererea formulată de Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA”, fiind dispusă introducerea în proces în calitate de intervenient accesoriu

Primăria municipiul Chișinău (vol. I, f. d. 188 - 189).

Pagină 2 din 11

Intervenientul accesoriu Primăria municipiul Chișinău nu a formulat referință în

întâmpinarea cererii de chemare în judecată, dar a solicitat examinarea cauzei în lipsa

sa (vol. I, f. d. 215).

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 27 iunie 2016, s-a

respins integral acțiunea ca fiind neîntemeiată (vol. I, f. d. 232, 239 – 250).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a opinat că acțiunea, avansată de

Consiliul municipal Chișinău, trebuia a fi depusă de Primăria municipiului Chișinău

(organul executiv), care este reclamantul corespunzător și proprietarul bunului imobil

din litigiu. De altfel, instanța a reținut că între reclamant și pârât nu există relații

juridice, întrucât primul nu este parte a contractului de locațiune f/n din 9 iulie 1996.

În subsidiar, instanța de fond a conchis că reclamantul Consiliul municipal Chișinău

nu a dovedit dreptul său de proprietate în privința încăperilor din str. Calea Ieșilor,

19/2, mun. Chișinău cu suprafața totală de 3 666,3 m2.

Curtea de Apel, prin decizia din 21 februarie 2017, a admis apelul depus de

Consiliul municipal Chișinău și a casat hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău

din 27 iunie 2016, fiind pronunțată o nouă hotărâre de admitere parțială a acțiunii

(vol. II, f. d. 25 – 30).

Astfel, s-a încasat din contul Instituției Private Instituția de Învățământ Liceul

Teoretic „EVRICA” în beneficiul Consiliului municipiului Chișinău datoria pentru

chirie în sumă de 3 355 397,75 lei pentru perioada 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie

2014 și s-a dispus evacuarea acesteia din încăperile ocupate din str. Calea Ieșilor,

19/2, mun. Chișinău cu suprafața totală de 3 666,3 m2. În rest, pretențiile au fost

respinse ca neîntemeiate.

La adoptarea soluției, instanța de apel a reținut că bunul imobil cu numărul

cadastral 0100507.464, din mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor, 19/2, se află în

proprietate municipală. În acest sens, s-a hotărât că interpretarea efectuată de prima

instanța, în această parte, este în contradicție cu circumstanțele pricinii, ceea ce a

implicat admiterea capetele de cerere cu privire la încasarea datoriei, formată în

rezultatul locațiunii încăperilor, în cuantum de 3 355 397,75 lei și la evacuarea

Instituției Private Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” din imobil (vol.

II, f. d. 29 – 30).

În continuare, Colegiul judiciar a subliniat că între părțile din litigiu există

raporturi de locațiune, iar locatarul Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul

Teoretic „EVRICA” a acumulat o restanță la plata chiriei, pentru o perioadă mai mare

de 3 luni de zile. Prin urmare, această circumstanță constituie un temei de reziliere a

actului juridic în temeiul articolului 906 din Codul civil. Din raționamentele

enumerate supra, instanța a decis că pretenția cu privire la rezilierea contractului de

locațiune nu poate fi admisă, atât timp cât contractul de locațiune f/n din 9 iulie 1996

se consideră, de drept, reziliat (vol. II, f. d. 30).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel s-a călăuzit de articolele 376,

737 alin. (1), 747 alin. (1), 875, 900, 906 din Codul civil și 123 alin. (2) din Codul de

procedură civilă.

La 10 martie 2017, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților

la proces copia deciziei motivate (vol. II, f. d. 31).

Pagină 3 din 11

La 12 aprilie 2017, Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA” a depus recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 februarie

2017, solicitând casarea acesteia cu menținerea hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 27 iunie 2016. Cererea a fost semnată de administratoarea Sulima

Nadejda.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a indicat că instanța de

apel a aplicat și a interpretat eronat normele dreptului material, ce reglementează

raportul juridic litigios. Astfel, în opinia sa, Consiliul municipal Chișinău nu este parte

a contractului de locațiune din 9 iulie 1996 și nu există un acord adițional la contractul

enunțat, cu privire la modificarea cuantumului chiriei. Totodată, nu a fost prezentat

extrasul din Registru bunurilor imobile, care ar atesta dreptul intimatului de proprietate

asupra imobilului din str. Calea Ieșilor, 19/2, mun. Chișinău.

Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” a susținut

că pretenția referitoare la evacuarea sa din imobil este prescrisă, deoarece posedă

bunul imobil din litigiu de aproximativ 20 de ani. Aceeași părere a fost exprimată și

asupra capătului de cerere cu privire la încasarea plății pentru chirie pentru perioada

începută din 1 ianuarie 2012, întrucât cererea de chemare în judecată a fost depusă la

25 mai 2015, cu omiterea termenului de prescripție prevăzut la articolul 267 alin. (1)

din Codul civil.

La 12 mai 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs Consiliului municipiului

Chișinău și Primăriei municipiului Chișinău, informându-i că referința se depune în

termen de o lună de la data primirii scrisorii.

Consiliul municipal Chișinău a depus o referință, în întâmpinarea recursului, la

13 iunie 2017, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil (vol. II, f. d. 108 – 109).

La 4 iulie 2017, Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA” a formulat un recurs suplimentar, menținându-și solicitările inițiale (vol. II,

f. d. 112 – 114), fiind semnat de directoarea Sulim Irina.

În argumentarea punctului său de vedere, recurentul a precizat că instanța de

apel a interpretat eronat articolele 875, 906, 747 din Codul civil, or Consiliul

municipal Chișinău nu întrunește calitatea de locator, cât timp nu execută intenționat

decizia Curții Supreme de Justiție din 7 martie 2007.

La fel, Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” a

subliniat că încasarea datoriei pentru chirie și evacuarea din imobil a fost dispusă prin

aplicarea articolului 376 din Codul civil, deși, la momentul încheierii contractului în

anul 1996, era în vigoare Codul civil din anul 1961. Mai mult, conform punctului

3.1.1. din contractul de locațiune f/n din 9 iulie 1996, acesta nu poate fi reziliat

unilateral.

O altă observație constă în faptul că instanța de apel a apreciat arbitrar extrasul

din Registrul bunurilor imobil, deoarece informația din acesta confirmă că intimatul

este proprietarul terenului și nu a construcțiilor, care nici nu figurează în actul de

referință.

La 4 iulie 2017, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs

suplimentară Consiliului municipiului Chișinău și Primăriei municipiului Chișinău,

Pagină 4 din 11

informându-i că referința se depune în mod obligatoriu, iar în caz contrar examinarea

cauzei va avea loc în lipsa acesteia (vol. II, f. d. 134).

Până la examinarea pricinii, Consiliul municipal Chișinău și Primăria

municipiului Chișinău nu au depus referințe, prin care să-și exprime opinia referitor la

recursul inițial și cel suplimentar. În mod corespunzător, dacă referințele nu se prezintă

în termenul stabilit de instanță, judecarea recursului se decide în lipsa acestora.

În conformitate cu art. 440 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului se decide fără prezența participanților la proces sau a

reprezentanților acestora, prin emiterea unei încheieri nemotivate despre care se face o

mențiune pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

În procedura de filtru, completul de judecată a constatat că recursul împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, declarat de Instituția Privată

Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA”, prin intermediul Sulimei

Nadejda, la 12 aprilie 2017, este depus în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1) din

Codul de procedură civilă. Totodată, materialele cauzei atestă faptul că pe marginea

acestei cauze nu a fost examinat nici un recurs.

Prin urmare, prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017, s-a

considerat admisibil recursul, declarat de Instituția Privată Instituția de Învățământ

Liceul Teoretic „EVRICA”, spre examinare în fond.

În conformitate cu art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

În corespundere cu art. 444 din Codul de procedură civilă, recursul s-a

examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost

plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Astfel, Colegiul a decis

inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în recursul inițial și cel

suplimentar, precum și în referință au fost formulate cu suficientă precizie pentru a

permite instanței verificarea legalității hotărârii atacate. Totodată, toate punctele de

drept care puteau exista în această cauză pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat

pe baza înscrisurilor prezente la dosar. În esență, recurentul și intimatul au avut

posibilitatea să își prezinte poziția în scris și să răspundă la concluziile părții adverse.

Mai mult, nici un participant nu a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea,

mutatis mutandis, Auza Vilho Eskelinen și alții v. Finlanda, 19 aprilie 2007, parag. 72

– 75, Eriksson v. Suedia, 12 aprilie 2012, parag. 66, 72, Pönkä v. Estonia, 8 noiembrie

2016, parag. 33 – 34).

Suplimentar, în parag. 26 – 27 din decizia Curții Constituționale nr. 95 din 19

decembrie 2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 444 din Codul

de procedură civilă, Curtea a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect

autorizarea unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept, și nu de fapt,

sunt îndeplinite condițiile articolului 6 din Convenție chiar dacă instanța de apel sau

de recurs nu oferă reclamantului posibilitate să se exprime în fața sa, în persoană. Iar,

în esență nu este afectat accesul liber la justiție.

Verificând decizia contestată în raport cu criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că

Pagină 5 din 11

recursurile declarate de Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA” urmează a fi respinse, cu dispunerea menținerii deciziei instanței de apel

din 21 februarie 2017, pentru motivele ce succed.

Instanța de recurs notează că la originea prezentei examinări se află două cereri

de recurs declarate împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017,

de către Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA”,

semnate în primul caz de administratoarea Nadejda Sulima (vol. II, f. d. 98), iar în al

doilea caz de directoarea Sulim Irina (vol. II, f. d. 114).

Astfel, această situație atestă că ambele recursuri au fost depuse de persoane

diferite, dar și la date distincte, după cum urmează, la 12 aprilie 2017 (vol. II, f. d.

95), respectiv la 4 iulie 2017 (vol. II, f. d. 108).

Din această perspectivă și având în vedere că a fost anexat, la 4 iulie 2017, un

nou Extras din Registrul de stat al organizațiilor necomerciale nr. 05/444 din 10

martie 2017, Colegiul lărgit își propune să verifice întrunirea condițiilor pentru

autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară, care pot fi mai stricte

decât cerințele instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc

Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie

2016, parag. 64). În esență, omiterea unei asemenea proceduri, în cazul apariției unor

noi circumstanțe, ar conduce inevitabil la încălcarea dreptului la un proces echitabil,

consacrat în articolul 20 din Constituția Republicii Moldova și articolul 6 parag. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

De fapt, ideea respectivă se fundamentează, în subsidiar, pe faptul că normele de drept

procedural au un caracter decisiv asupra unei judecări corecte a cauzei, fiind

reglementate de norme imperative ale Codului de procedură civilă.

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6

parag. (1) din Convenție (a se vedea, inter alia, Lebedinschi v. Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32).

Conjunctura relatată supra, implică obligația pozitivă a instanței de recurs de a

efectua controlul judiciar separat al cererilor de recurs formulate de Instituția Privată

Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” la 12 aprilie 2017 și 4 iulie 2017.

Cu privire la cererea de recurs declarată Instituția Privată Instituția de

Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” la 12 aprilie 2017, în care a fost aplicată

semnătura de administratoarea Sulima Nadejda, instanța de recurs reține următoarele

aspecte.

Conform art. 5 alin. (1) din Codul de procedură civilă, orice persoană interesată

este în drept să se adreseze în instanță judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru

a-și apăra drepturile încălcate sau contestate, libertățile și interesele legitime.

În aceeași ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în

jurisprudența sa consecventă, că dreptul de acces la o instanță nu este absolut. El

poate da ocazia unor limitări implicit admise, deoarece el reclamă prin însăși natura sa

o reglementare din partea statului. În elaborarea unei astfel de reglementări, statele se

bucură de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, limitările aplicate nu pot

restrânge accesul deschis individului de o manieră sau într-o asemenea măsură încât

dreptul să fie atins în însăși substanța sa. Mai mult decât atât, ele nu se conciliază cu

Pagină 6 din 11

art. 6 § 1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea, inter alia, Lupaș

și alții v. România, 23 noiembrie 2006, parag. 62 – 64; Jones și alții v. Regatului Unit,

14 ianuarie 2014, parag. 186; Cornea v. Moldova, 22 iulie 2014, parag. 22; Urechean

și Pavlicenco v. Moldovei, 2 decembrie 2014, parag. 39).

Prin urmare, legislatorul a prevăzut în art. 430 lit. a) din Codul de procedură

civilă, sunt în drept să declare recurs: părțile și alți participanți la proces.

În completare la acest articol, art. 437 alin. (3) din Codul de procedură civilă

prescrie că, în cazul când recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs

se anexează și documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile

acestuia dacă în dosar lipsește o astfel de împuternicire.

În același context, art. 75 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, prevede

că procesele persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organele lor

de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin

alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați

împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari. Așadar,

conducătorul organizației își confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în

judecată ce atestă funcția sau calitatea lui de serviciu ori, după caz, prin actele de

constituire.

Ansamblul acestor norme de drept procedural urmăresc scopul legitim al

protecției intereselor legale ale persoanei reprezentate, întrucât, în conformitate cu art.

75 alin. (4) din Codul de procedură civilă, actele procedurale efectuate de reprezentant

în limitele împuternicirilor sale sunt obligatorii pentru persoana reprezentată în

măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este

echivalentă culpei părții.

Din analiza conținutului cererii de recurs depuse la 12 aprilie 2017, rezultă că

Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” a fost

reprezentată de Nadejda Sulima, fiind consemnat statutul acesteia de administrator și

aplicată ștampila umedă. Mai mult, la faza primirii cererii, la materialele cauzei exista

Extrasul din Registrul de stat al organizațiilor necomerciale nr. 05/2472 din 11

decembrie 2014, conform căruia, conducătorul recurentei era Nadejda Sulima (vol. I,

f. d. 122).

Totuși, analiza succesivă a evenimentelor în cadrul procedurii de recurs, denotă

că, la 4 iulie 2017, instituția recurentă a depus, prin cancelaria Curții Supreme de

Justiție, o cerere de recurs suplimentară, semnată de directorul Sulim Irina (vol. II, f.

d. 114), anexând Extrasul din Registrul de stat al organizațiilor necomerciale nr.

05/444 din 10 martie 2017 (vol. II, f. d. 133).

La acest capitol, Colegiul lărgit reține că Extrasul menționat mai sus confirmă

că la data eliberării acestuia, adică la 10 martie 2017, dna Sulim Irina îndeplinea

funcția de director al Instituției Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA” (vol. II, f. d. 133).

Prin urmare și în baza materialelor prezente la dosar, instanța de judecată reține,

prin prisma art. 75 alin. (3) din Codul de procedură civilă, înscrisul indicat supra în

calitate de probă pertinentă, care demonstrează în mod incontestabil că la 21 aprilie

2017, când a fost depus recursul supus examinării, Sulima Nadejda nu a avut dreptul

Pagină 7 din 11

de a exercita în numele Instituției Private Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA” calea de atac sub formă de recurs, dar și de a aplica semnătura pe un atare

acte de procedură.

În aceste circumstanțe, instanța a stabilit cu certitudine că, la această etapă,

pretinsul reprezentant al recurentului a ignorat prevederile obligatorii cu privire la

cerințele reprezentării în instanța judecătorească impuse de art. 75 alin. (2), (3); art.

437 alin. (3) din Codul de procedură civilă, iar, sub sancțiunea art. 445 alin. (1) lit. a)

din Codul de procedură civilă, cererea acestuia urmează a fi respinsă ca fiind depus de

o persoana care nu era în drept să-l declare.

Pe cale de consecință, instanța de judecată consideră că există o

proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit în

situația în care cererea de recurs este semnată de o persoană care nu este abilitată cu

acest drept în condițiile legii, iar, în principiu, această soluție nu poate fi privită ca o

restricție asupra dreptului de acces la un tribunal.

Cu privire la cererea de recurs declarată de Instituția Privată Instituția de

Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” la 4 iulie 2017, care a fost semnată de

directoarea Sulim Irina, instanța de recurs precizează că aceasta a fost depusă de

persoana împuternicită în baza celor constatate supra. De asemenea, având în vedere

că recursul din 21 aprilie 2017 a fost depus de o persoană neîmputernicită, instanța

apreciază că cererea din 4 iulie 2017 se consideră o cerere separată de acea inițială și

nu constituie o continuare a acesteia. În mod corespunzător, deși cauza se judecă pe

fond, este primordial, în virtutea noilor circumstanțe, de verificat termenul de

depunere a recursului din 21 aprilie 2017 în raport cu cele stabilite mai sus.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție notează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc

decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe,

cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea

respectivului drept nu mai este posibilă.

În acest sens, Curtea Europeană consideră că, la îndeplinirea acțiunilor

procedurale, respectarea cerințelor cu privire la admisibilitate constituie un aspect

important al dreptului la un proces echitabil. Rolul jucat de termenele de prescripție

este de o importanță majoră atunci când este interpretat în lumina Preambulului

Convenției, care, în partea sa relevantă, declară preeminența dreptului o parte a

moștenirii comune a Statelor Contractante (a se vedea Brumărescu v. Romania, 28

octombrie 1999, parag. 61, Roșca v. Moldova, 22 martie 2006, parag. 24, 22 martie

2005, Dacia S.R.L. v. Moldova, 18 martie 2008, parag. 75, Baroul Partner – A v.

Moldova, 16 iulie 2009, parag. 36).

În lumina celor relatate, conform exigențelor articolului 434 din Codul de

procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării

hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este de decădere și nu poate fi

restabilit.

La caz, instanța de recurs amintește că, la 10 martie 2017, Curtea de Apel

Chișinău a expediat în adresa participanților la proces copia deciziei motivate din 21

februarie 2017 (vol. II, f. d. 31), însă nu există dovada recepționării efective a acesteia

de către ultimii. În lipsa acestor înscrisuri, instanța de recurs va opera cu elementele

Pagină 8 din 11

de fapt, ce rezultă din materialele cauzei, cu respectarea garanțiilor consacrate de art.

6 parag. 1 din CEDO (vol. II, f. d. 31).

Astfel, instanța de judecată observă că pe cererea de recurs din 12 aprilie 2017

este aplicată ștampila umedă a instituției recurente (vol. II, f. d. 98), care se regăsește

și în cererea de recurs din 4 iulie 2017 (vol. II, f. d. 114). Totodată, în ultimul recurs,

se menționează că ad litteram „Suplimentar la cele relatate în recursul inițial…”(vol.

II, f. d. 112).

În aceeași ordine de idei, Colegiul lărgit nu este convins de faptul că Sulim

Irina, care la 10 martie 2017 era directoarea Instituției Private Instituția de Învățământ

Liceul Teoretic „EVRICA” (vol. II, f. d. 133), nu se afla în cunoștință de cauză despre

decizia instanței de apel, prin care a fost impusă definitiv să achite o datorie în

mărime de de 3 355 397,75 lei pentru chirie și să evacueze încăperile ocupate din str.

Calea Ieșilor, 19/2, mun. Chișinău. Este de neconceput faptul că recurentul nu avea

acces la aceste documente în cel mai rezonabil termen. De altfel, nu au fost aduse

probe care să combată această observație a instanței de recurs, atât timp cât se

considera că primul recurs este depus în termenul legal.

Cumulul celor prezentate, confirmă împrejurarea că directoarea Liceului

Teoretic „EVRICA”, Sulim Irina, cunoștea despre existența deciziei instanței de apel

din 21 februarie 2017, în intervalul de timp martie – aprilie 2017, ce cuprinde data

expedierii actului judecătoresc și depunerea primei cereri de recurs. Or Colegiul

consideră perioadă respectivă drept dată la care recurentul a aflat despre decizie și de

la care începe calcularea termenului de două luni în condițiile articolului 130 alin. (5)

din Codul de procedură civilă, atunci când prin cercetarea și compararea acesteia cu

alte circumstanțe din cauză, expuse logic mai sus, corespund realității.

Prin urmare, în lipsa unor justificări plauzibile, reprezentanta Sulim Irina în

interesele Instituției Private Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA” a

declarat recursul abia la 4 iulie 2017, care a fost înregistrat la Curtea Supremă de

Justiție cu numărul de intrare 490 (vol. II, f. d. 112).

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de

procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei

calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Conform art. 112 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul stabilit în

luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are data

respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii.

Prin prisma normelor citate raportate la faptele descrise mai sus, instanța de

recurs a constatat că termenul de declarare a recursului a început să curgă de la finele

lunii martie 2017 – 12 aprilie 2017 și a expirat, cel târziu, la 12 iunie 2017. În

consecință, este evident că prin depunerea cererii de recurs la 4 iulie 2017, recurentul

a depășit aproximativ cu trei săptămâni termenul de îndeplinire a actului de procedură,

prevăzut în art. 434 din Codul de procedură civilă.

În același context, instanța de recurs susține că intervalul de timp de 2 luni este

unul rezonabil și suficient pentru desfășurarea activității referitoare la studierea

actului judecătoresc pronunțat, documentarea juridică adecvată pentru apărarea

propriilor interese, tehnoredactarea cererii de recurs, deplasarea pentru depunerea

Pagină 9 din 11

cererii menționate sau expedierea acesteia la sediul instanței competente, prin

intermediul serviciul poștal, dar și contractarea unui apărător.

În consecință și întru respectarea exigențelor alin. (2) al art. 434 din Codul de

procedură civilă, omiterea termenului chiar și cu o singură zi, nu poate constitui o

excepție de la regula generală. Subsidiar la cele relatate, secțiunea a 2-a din capitolul

XXXVIII din Codul de procedură civilă nu operează cu instituția suspendării,

întreruperii sau repunerii cursului prescripției.

Mai mult, în conformitate cu art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor

procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiunilor

procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.

În corespundere cu art. 10 alin. (3) din Codul de procedură civilă, sancțiunile

procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale

participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în

dependență de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în

decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în

obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în

restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri

prevăzute de lege.

În asemenea circumstanțe, Colegiul lărgit ajunge la concluzia că o altă

interpretare a situației de fapt din speță și a prevederilor cu privire la termenul de

prescripție pentru intentarea cererii de recurs va fi incompatibilă cu principiul

securității raporturilor juridice garantat de articolul 6 parag. 1 din Convenția

Europeană. Așadar, prin încercarea de a cere o reexaminare a unei decizii, care a

devenit definitivă și irevocabilă datorită aplicării termenului de prescripție, peste o

perioadă de circa patru luni, ar afecta în mod esențial principiul sus enunțat.

De fapt, Colegiul notează că situații similare au fost deja examinate în

hotărârile Popov v. Moldova (nr. 2) (6 decembrie 2005, parag. 53), Melnic v. Moldova

(14 noiembrie 2006, parag. 40 – 44), Dacia S.R.L. v. Moldova (18 martie 2008, parag.

77), Baroul Partner – A v. Moldova (16 iulie 2009, parag. 41 – 42), în care s-a

constatat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de

depunere de către pârâți a unui act procedural, instanțele judecătorești naționale au

încălcat drepturile reclamanților la un proces echitabil.

Luând în considerare că directoarea Sulim Irina a depus cererea de recurs cu

omiterea termenului prevăzut la art. 434 din Codul de procedură civilă, care este

termen de decădere și nu poate fi restabilit, Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide de a respinge

recursul din 4 iulie 2017, formulat de Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul

Teoretic „EVRICA”.

În același timp, instanța de recurs precizează că nerespectarea condițiilor de

depunere a unei cereri de recurs către Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul

Teoretic „EVRICA”, prevăzute de legislația procedural civilă, impune obligația de a

omite procedura de examinare a argumentelor invocate, care vizează fondul cauzei.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept: să respingă recursul și să mențină

Pagină 10 din 11

decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu

recurs.

Din considerentele constatate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide de a respinge, după caz,

recursurile declarate de Instituția Privată Instituția de Învățământ Liceul Teoretic

„EVRICA” și de a menține decizia Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017.

În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se resping cererile de recurs declarate de către Instituția Privată Instituția de

Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA”, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău

din 21 februarie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de

Consiliul municipal Chișinău împotriva Instituției Private Instituția de Învățământ

Liceul Teoretic „EVRICA”, intervenient accesoriu Primăria municipiul Chișinău,

privind încasarea plății pentru chirie, rezilierea contractului de locațiune și evacuarea

din imobil.

Se menține decizia Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Consiliul municipal Chișinău

împotriva Instituției Private Instituția de Învățământ Liceul Teoretic „EVRICA”,

intervenient accesoriu Primăria municipiul Chișinău, privind încasarea plății pentru

chirie, rezilierea contractului de locațiune și evacuarea din imobil.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Svetlana Filincova

Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

Galina Stratulat

Pagină 11 din 11