Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.08.2017
respins

2ac-100/17 — încasarea dobînzii

HOTĂRÂRE
16.08.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea dobînzii
Temei legal
strămutarea pricinii
Citează această cauză
2ac-100/17 — încasarea dobînzii (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2ac-100/2017 Î N C H E I E R E 16 august 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Iuliana Oprea, Galina Stratulat examinând cererea depusă de Loghin Petru privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vozniuc Alexei împotriva lui Loghin Petru cu privire la încasarea dobânzii de întârziere, c o n s t a t ă : La 14 noiembrie 2016 Vozniuc Alexei a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Loghin Petru privind încasarea dobânzii de întârziere. La 12 mai 2017 Loghin Petru a depus cerere de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad din mun.

Chișinău, din motivul că ar avea bănuieli în ce privește nepărtinirea judecătorilor Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău neindicând careva temeiuri de fapt și de drept. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 s-a respins cererea înaintată de Loghin Petru privind strămutarea pricinii civile spre judecare către o altă instanță de același grad. Cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vozniuc Alexei împotriva lui Loghin Petru cu privire la încasarea dobânzii de întârziere s-a remis spre judecare în aceiași instanță. La 07 iulie 2017, Loghin Petru în conformitate cu art. 43, alin. (2), lit. d), e), f) și g) și alin. (4) Cod de procedură civilă, a înaintat cerere de strămutare a pricinii în cauză la o altă instanță de judecată egală în grad.

În motivarea cererii depuse, Loghin Petru a invocat că pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău se află cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vozniuc Alexei împotriva lui Loghin Petru privind încasarea dobânzii de întârziere. La 12 mai 2017 Loghin Petru a depus cerere de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad din mun. Chișinău, însă reieșind din faptul că nu are încredere în Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău privind examinarea cererii de strămutare, solicită strămutarea pricinii în cauză la o altă instanță de judecată egală în grad. 1 Dosarul în cauză a fost expediat către Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea cererii de strămutare a pricinii la o altă instanță de judecată egală în grad.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele expuse în cererea cu privire la strămutarea prezentei pricini, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele motive. În conformitate cu art. 43, alin. (2), lit. f) Cod de procedură civilă, instanța strămută pricina la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele pricinii sau de calitatea participanților la proces. În conformitate cu art. 43, alin. (4) Cod de procedură civilă, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2), lit. d), e), f), și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă și nu este susceptibilă de recurs.

Colegiul consideră că, temeiul invocat de Loghin Petru cu privire la faptul că are îndoieli privind obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău este unul neconcludent, neprobat și nu poate a fi încadrat în prevederile art. 43, alin. (2), lit. f) Cod de procedură civilă. Mai mult ca atât, în cererea de strămutare nu au fost invocate careva motive întemeiate, ce ar putea servi temei de admitere a cererii de strămutare. Or, prezenta cerere privind strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, este bazată doar pe presupusele declarații ale recurentului Loghin Petru. În favoarea acestei concluzii se reține ca relevantă jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului conform căreia instanța trebuie să fie imparțială.

Imparțialitatea se definește de regulă prin lipsa oricărei prejudecăți sau atitudini părtinitoare și poate fi analizată în diverse moduri [Wettstein împotriva Elveției, pct. 43; Micallef împotriva Maltei (MC), pct. 93]. În cauza [Micallef împotriva Maltei (GC), pct. 93] Curtea a constatat că, imparțialitatea trebuie evaluată potrivit unui demers subiectiv, ținându-se seama de convingerea personală și comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăți personale în cauză și unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanța a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut întotdeauna că, demersul subiectiv potrivit căruia „un magistrat este considerat imparțial până la proba contrariului” [Le Compte, Van Leuven și De Meyere împotriva Belgiei, pct. 58 ]. În ceea ce privește demersul obiectiv, Curtea a reiterat în jurisprudența sa constantă că, trebuie stabilit dacă, indiferent de comportamentul personal al unuia dintre membrii acestei instanțe, există fapte verificabile care pot pune la îndoială însăși imparțialitatea instanței. 2 Prin urmare, în fiecare speță trebuie să se decidă dacă natura și gradul de legătură în cauză sunt de o așa natură încât să denote o lipsă de imparțialitate din partea instanței [Micallef împotriva Maltei (MC), pct. 97 și 102]. Însă, în speța în cauză solicitantul nu a adus nici o circumstanță subiectivă sau obiectivă care să pună la îndoială obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor din Curtea de Apel Chișinău.

Or, în argumentarea cererii de strămutare nu este invocată nici o normă legală, iar careva suspiciuni declarative, nu pot servi drept temei de strămutare a pricinii la o altă instanță de judecată egală în grad pentru judecarea cauzei în ordine de apel. Din considerentele sus menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea înaintată de către Loghin Petru cu privire la strămutarea în altă instanță de același grad a cauzei civile la cererea de chemare în judecată înaintată de Vozniuc Alexei împotriva lui Loghin Petru cu privire la încasarea dobânzii de întîrziere, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău.

În conformitate cu art. 43, alin. (2), lit. f) și alin. (4), art. 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge cererea lui Loghin Petru privind strămutarea pricinii la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vozniuc Alexei împotriva lui Loghin Petru privind încasarea dobânzii de întârziere, se remite Curții de Apel Chișinău. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Iuliana Oprea Galina Stratulat 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-08-16
0,95
2ac-101/17 — Contestare actelor executorului judecătoresc.
dosarul nr. 2ac-101/17 Î N C H E I E R E 16 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Ga
CSJ 2015-04-29
0,94
2r-336/15 — încasarea datoriei
dică că au fost întreprinse toate măsurile posibile pentru soluţionarea litigiului indicat pe cale extrajudiciară, amiabilă, însă cele întreprinse au rămas fără nici un răspuns şi rezultat. Prin urmare solicită Alexei Vozniuc încasarea de l
CSJ 2016-06-29
0,94
2ra-1426/16 — încasarea datoriei,și cererea cu privire la anularea înscrisului
civile, iar întocmirea înscrisului invocat niciodată nu a avut menirea producerii a careva efecte juridice, prin ce se explică necorespunderea înscrisului dat cerinţelor obligatorii pe marginea valabilităţii actului juridic civil. Menţionea
CSJ 2020-11-11
0,93
2ac-126/20 — Încasarea datoriei
sub incidenţa prevederilor art. 43 alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă. Or, prin cele invocate în cererea de strămutare, se constată că motivele expuse sunt pur declarative şi fără niciun suport probatoriu, care în mod evident
CSJ 2017-09-27
0,93
2ac-111/17 — Anularea facturilor de plată
. Astfel consideră că, în cererea de recuzare se regăsesc temeiurile prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă. Cererea de recuzare a fost respinsă de către un alt complet de judecată, din care fac parte colegii j
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă