2ra-1492/17 — încasarea arvunei

2ra-1492/17 — încasarea arvunei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.2ra-1492/17

prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău

Judecător: C. Roșca

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: D. Manole, N. Simciuc, G. Dașchevici

ÎNCHEIERE

9 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu, Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Olesea Bolun,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Corina Danieva

împotriva Olesei Bolun, intervenienți accesorii Petrea Iacob și Ion Adam cu privire

la încasarea arvunei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Olesea Bolun, fiind menținută hotărârea Judecătoriei

Centru mun. Chișinău din 15 aprilie 2016,

c o n s t a t ă:

La 21 octombrie 2014, Corina Danieva a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Olesei Bolun cu privire la încasarea arvunei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că la 28 ianuarie 2014, avînd intenția

de a procura mai multe bunuri imobile în mun. Chișinău, a vizitat casele de locuit

din str. Podișului 8 și str. Podișului 8/1, mun. Chișinău, expuse în vînzare de către

Olesea Bolun.

Susține reclamanta că în urma discuțiilor cu Olesea Bolun, ultima i-a comunicat

că ambele case îi aparțin cu drept de proprietate, este unicul proprietar al bunurilor

din str. Podișului 8 și str. Podișului 8/1, mun. Chișinău și că nu există impedimente

pentru încheierea contractului de vînzare-cumpărare.

Menționează reclamanta că în urma negocierilor cu Olesea Bolun au convenit

ca prețul imobilelor din str. Podișului 8 și str. Podișului 8/1, mun. Chișinău să

constituie suma de 180 000 euro, care urma să fie achitat la semnarea contractului

de vînzare-cumpărare, pînă la 30 martie 2014.

1

Reclamanta indică că în momentul negocierii i- a transmis pîrîtei suma de 5000

euro, întocmind în acest sens o recipisă, iar diferența de 175 000 euro urma să o

transmită în prezența notarului la semnarea contractului de vînzare-cumpărare.

Relatează reclamanta că a solicitat pîrîtei să-i fie prezentate actele de proprietate

asupra bunurilor imobile sau să le remită notarului, însă aceasta nu a întreprins nici

o acțiune în acest sens, motiv pentru care, după 30 martie 2014 a solicitat pîrîtei

restituirea sumei transmise, însă pîrîta a refuzat.

Invocă reclamanta că ulterior a constatat că pîrîta nu este unicul proprietar al

imobilului din str. Podișului 8/1, mun. Chișinău și respectiv, aceasta nu putea să

înstrăineze acest imobil la propria dorință, primind în mod ilegal și abuziv arvuna în

sumă de 5000 euro.

Solicita Corina Danieva încasarea din contul Olesei Bolun în beneficiul său a

arvunei în sumă de 5000 euro și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 22

decembrie 2014 a fost admisă cererea depusă de reprezentantul reclamantei, fiind

atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Petrea Iacob (f.d. 43, verso, vol.

I).

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 2 februarie 2015

acțiunea a fost admisă, fiind încasat din contul Olesei Bolun în beneficiul Corinei

Danieva suma de 5000 euro cu titlu de avans și taxa de stat achitată la depunerea

acțiunii în sumă de 2782,50 lei (f.d. 46, 53-56, vol. I).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2015 a fost admis apelul depus

de Olesea Bolun, fiind casată hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 2

februarie 2015 cu remiterea pricinii spre rejudecare la Judecătoria Centru mun.

Chișinău, pe motiv că pricina a fost examinată cu încălcarea competenței (f.d. 88-

92, vol. I).

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 20 ianuarie

2016 a fost admisă cererea depusă de reprezentantul pîrîtei, fiind atras în proces în

calitate de intervenient accesoriu Ion Adam (f.d. 127, vol. I).

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 15 aprilie 2016 acțiunea

a fost admisă, fiind încasat din contul Olesei Bolun în beneficiul Corinei Danieva

suma de 5000 euro cu titlu de avans, convertiți în lei moldovenești conform ratei

oficiale de schimb din data executării și taxa de stat achitată la depunerea acțiunii în

sumă de 2782,50 lei (f.d. 150-153, vol. I).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2017, a fost respins apelul

declarat de Olesea Bolun, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 15 aprilie 2016 (f.d. 200-204, vol. I).

La 15 mai 2017, Olesea Bolun a depus recurs împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 16 martie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu remiterea cauzei la rejudecare în

instanța de apel.

Recurenta, Olesea Bolun, în motivarea recursului a indicat că instanțele de

judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat normele

dreptului material aplicabile raportului juridic litigios. Recurenta menționează că

2

Corina Danieva a depus cerere de chemare în judecată cu privire la încasarea arvunei.

Totodată recurenta indică că în cadrul examinări pricinii a recunoscut faptul

recepționării mijloacelor bănești cu titlul de arvună, însă instanțele de judecată

neîntemeiat și cu depășirea limitelor pretențiilor a dispus încasarea sumei cu titlul

de avans. Recurenta relatează că intimata nu a probat faptul că contractul de vînzare-

cumpărare nu a fost încheiat din vina sa.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

La 3 iulie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Corinei Danieva și lui Ion

Adam informându-i că referința se depune în termen de o lună de la data primirii

scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Pînă la examinarea pricinii Corina Danieva și Ion Adam nu au depus referință

la cererea de recurs, prin care să-și exprime opinia referitor la recurs declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Olesea Bolun este

inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată recursul declarat de

Olesea Bolun în termen.

Din considerentele prezentate mai sus, instanța observă că cererea de recurs nu

a întrunit temeiurile de inadmisibilitate prevăzute de art. 433 alin. b), c), d) din Codul

de procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

3

de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în

alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o

reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale

de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

4

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Olesea Bolun

este formulată în baza art. 432 alin. (4), (5) CPC așa cum prevede art. 437 alin. (1),

lit. f) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentei întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acesteia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurenta a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de

art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen

v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurenta Olesea Bolun a formulat prezenta cerere

după ce au avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță de

apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept

relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v.

Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

5

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul

Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către Olesea Bolun nu ridică probleme de drept și nu

poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Olesea Bolun se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

6