2ra-1386/17 — anularea ordinului de sanctionare

prima instanță: L. Pruteanu dosarul nr.2ra-1386/17

instanța de apel: L. Bulgac, D. Manole, G. Dașchevici

Î N C H E I E R E

19 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valentina Clevadî

Judecătorii Luiza Gafton

Tamara Chișca-Doneva

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Perlog Andrei,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Perlog Andrei

împotriva Întreprinderii Municipale „Regia de Transport Electric” Chișinău și

Parcului de Troleibuze nr. 3 mun. Chișinău cu privire la anularea ordinului de

sancționare,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 martie 2017, prin care a fost

admis apelul declarat de Întreprinderea Municipală „Regia Transport Electric”

Chișinău, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 27 septembrie

2016 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă,

c o n s t a t ă :

La 01 septembrie 2015, Perlog Andrei a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Parcului de Troleibuze nr. 3 mun. Chișinău cu privire la anularea ordinului

de sancționare.

În motivarea acțiunii a invocat că prin ordinul nr. 158 - din 01 iunie 2015, a fost

sancționat disciplinar cu mustrare și lipsirea de premiu 20 % pe luna mai conform

notei la regulamentul de plată, pentru încălcarea pct. 7.15 din Regulamentul cu

privire la cerințele de calificare față de conducătorul de troleibuz și ordinea de

executare obligațiilor funcționale prin discutarea la data de 24 mai 2015 cu persoane

străine în timpul circulației, ordinul respectiv fiindu-i adus la cunoștință în termen de

5 zile lucrătoare conform art. 120 alin. (2) din Codul muncii.

Indică reclamantul că ÎM „Regia Transport Electric” Chișinău conform legii a

elaborat Regulamentul cu privire la carnetul șoferului.

La data de 27 mai 2015, în timpul pauzei de masă, de el s-a apropiat șeful rutei

nr. 9 și a insistat să scrie explicație vizavi de faptul că la data de 24 mai 2015 (în zi

de duminică), a fost observat de șeful rutei numărul 25 purtând discuții cu persoane

străine în timp ce conducea troleibuzul.

Susține reclamantul că dacă ar fi avut loc pretinsa încălcare, persoana care a

depistat încălcarea, conform pct. 9 lit. b) din Regulamentul cu privire la carnetul

șoferului de troleibuz, urma să sechestreze taloanele 1, 2 și 3 pentru sustragerea

șoferului în timpul circulației rutiere, însă la caz o asemenea încălcare nu a avut loc.

Menționează că potrivit aceluiași Regulament, persoana care a constatat

încălcarea este obligat, fără să sustragă șoferul în timpul circulației, să urce în

troleibuz, să meargă până la stația terminus unde va explica șoferului încălcarea

comisă și va sustrage talonul sau taloanele în dependență de gravitatea încălcării

comise de șofer, fapt care în speță de asemenea nu a avut loc.

Relatează reclamantul că activează în Parcul de Troleibuze nr. 3 mai mult de 7

ani, își îndeplinește obligațiile de muncă în limita posibilităților, însă în baza mai

multor ordine ilegale emise de pârât i se reține o parte din salariu, fapt ce se răsfrânge

drastic asupra familiei sale.

Afirmă că la 11 iunie 2015, în acest sens s-a adresat cu o petiție către pârât,

înregistrată cu nr. 16-p, însă nu a primit nici un răspuns.

În drept își întemeiază cerințele în baza art. art. 93 it. f) și art. 342 alin. (4) din

Codul muncii.

Solicită Perlog Andrei, anularea ordinului nr. 158-pr emis de Parcului de

troleibuze nr. 3, la 01 iunie 2015, ca fiind ilegal.

Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 10 noiembrie 2015,

procesul a fost încetat în conformitate cu art. 265 lit. g) CPC, pe motiv că pârâtul nu

are capacitatea de folosință.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 ianuarie 2016, a fost admis recursul

declarat de Perlog Andrei, casată încheierea primei instanțe și restituită pricina spre

rejudecare în același complet de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 23 februarie 206,

acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 02 iunie 2016, a fost admis apelul declarat

de Perlog Andrei, casată hotărârea primei instanțe și remisă cauza spre rejudecare

conform competenței la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău, pe motiv că Parcul de

troleibuze nr. 3 nu are statut legal de persoană juridică, iar pârâtul este ÎM „Regia de

Transport Electric” Chișinău, care are sediul în sectorul Buiucani num. Chișinău.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 27 septembrie 2016,

acțiunea a fost admisă integral, fiind anulat ordinul nr. 158-pr din 01 iunie 2015, prin

care lui Perlog Andrei, conducător de troleibuz, i-a fost aplicată mustrare cu limita de

premiu 20% pe luna mai, conform notei la regulamentul de plată, pentru încălcarea

pct.7.15 din Regulamentul cu privire la cerințele de calificare înaintate față de

conducătorul de troleibuz și ordinea de executare a obligațiunilor funcționale prin

discutarea cu persoane străine în timpul circulației pe data de 24 mai 2015.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 martie 2017, a fost admis apelul

declarat de ÎM „Reia Transport Electric” Chișinău, casată hotărârea primei instanțe și

emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei au

reținut că în speță abaterea disciplinară admisă de Perlog Andrei și pentru care acesta

a fost sancționat se confirmă prin nota informativă din 24 mai 2015 a șefului de rută

Iachim Vasile și nota de serviciu din 29 mai 2015 a revizorului RSC Demian Gh.

Aceștia din urmă fiind persoane abilitate prin Regulament cu împuterniciri de a

constata și a cerceta abaterile disciplinare comise de conducătorii de troleibuze în

timpul circulației rutiere.

În context instanța de apel a considerat că sancțiunea aplicată lui Perlog Andrei

prin ordinul contestat nu este una pecuniară, și se atribuie la sancțiunile disciplinare

prevăzute expres de art. 206 alin. (1) din Codul muncii, iar faptul că pe lângă

sancțiunea disciplinară, angajatorul a dispus și reducerii primei pentru luna în care

reclamantul a comis abaterea, nu poate fi apreciat ca o încălcare a cerințelor art. 206

alin. (3) din Codul Munci, care interzice aplicarea amenzilor și altor sancțiuni

pecuniare pentru încălcarea disciplinei de muncă.

Sub aspectul dat instanța de apel a mai menționat că, acordarea premiilor este

una din măsurile de stimulare a salariaților, acesta fiind un drept al angajatorului, dar

nu o obligație, drept prevăzut expres de art. 10 alin. (1) lit. c) Codul muncii, mai mult

că, potrivit regulilor generale, aplicarea sancțiunii disciplinare are ca efect lipsirea de

premii sau reducerea cuantumului acestora pentru perioada în care s-a comis

încălcarea disciplinară, fapt menționat expres în art. 211 alin. (3) Codul muncii care

stabilește că în interiorul termenului de validitate a sancțiunii disciplinare, salariatului

sancționat nu i se pot aplica stimulări prevăzute la art.203.

Totodată a relevat instanța de apel că nu corespund realității invocările lui

Perlog Andre cu referire la faptul că prin ordinul de sancționare i-a fost reținut ilegal

o parte din salariu, deoarece ordinul prevede doar reducerea mărimii primei pentru

luna mai 2015.

La data de 24 mai 2017, Perlog Andrei a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței

de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului, a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

menționând că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea justă a litigiului și a aplicat eronat normele de drept

material, fapt ce a dus la emiterea unei decizii neîntemeiate.

Menționează recurentul că intimatul contrar prevederilor art. 118 alin. (1) CPC,

nu a prezentat careva probe ce ar dovedi cu certitudine discuția purtată de el cu alte

persoane în timpul deplasării cu troleibuzul.

Iar, instanța de apel, ignorând prevederile art. 118 alin. (4) CPC, care statuează

că în cazul nerespectării prevederilor legii privind legalizarea probelor ori al pierderii

unui document autentic, efectul defavorabil al nedovedirii afirmațiilor referitoare la

circumstanțele de fapt ale pricinii va cădea asupra părții sau altui participant la proces

care a avut posibilitatea și care trebuia să se asigure până la judecată cu probă

veridică fără a suscita îndoieli, a stabilit vinovăția dânsului în lipsa probelor veridice,

fapt ce a condiționat crearea efectelor juridice nejustificate în favoarea intimatului

punându-l pe el ilegal în dezavantaj.

Astfel, consideră că instanța de apel prin crearea efectelor juridice favorabile

nejustificate a încălcat grav art. 21 din Constituția RM, și întrucât vinovăția dânsului

nu a fost dovedită în mot legal, iar intimata nu a oferit nici o explicație plauzibilă cu

privire la imposibilitatea prezentării probelor veridice în vederea confirmării

vinovăției, decizia instanței de apel urmează a fi casată cu menținerea hotărârii

primei instanțe

La 14 iunie 2017, în adresa ÎM „Regia Transport Electric” Chișinău a fost

expediată pentru cunoștință copia recursului declarat de către Perlog Andrei cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Însă, ÎM „Regia Transport Electric” Chișinău nu și-a valorificat dreptul

procedural respectiv și nu a depus referințe în termenul stabilit.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

După cum denotă din materialele cauzei copia deciziei instanței de apel din 23

martie 2017 a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces, inclusiv

recurentului Perlog Andrei la data 03 aprilie 2016, fapt confirmat prin scrisoarea de

însoțire ce se conține la dosar cu nr. de ieșire 4011-4 (f.d. 170), totodată actele cauzei

nu conțin careva date ce ar confirma și recepționarea acesteia de către destinatari.

Prin urmare, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat

prevederilor legale și a declarat recursul la 24 mai 2017, împotriva deciziei instanței

de apel din 23 martie 2017, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de către Perlog Andrei este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art.432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Perlog Andrei nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, or recurentul

nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO,

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în

recursul declarat de către Perlog Andrei asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de către Perlog Andrei ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Perlog Andrei se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valentina Clevadî

Judecătorii Luiza Gafton

Tamara Chișca-Doneva