2ra-1337/17 — constatarea dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport.

2ra-1337/17 — constatarea dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2ra – 1337/17

prima instanță: Judecătoria Criuleni

Judecător: A. Cazacliu

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: I. Cimpoi, I. Secrieru, N. Vascan

Î N C H E I E R E

19 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu și Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Rebeja Ivan,

în cauza civilă la cererea depusă de Rebeja Ivan, persoană interesată

Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru”,

privind constatarea dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, prin care a

fost admis apelul declarat de Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor

Informaționale de Stat „Registru” și casată hotărârea Judecătoriei Criuleni din 2

august 2016, pronunțând o hotărâre de respingere a cererii,

c o n s t a t ă :

La 12 mai 2016, Rebeja Ivan a depus o cerere, privind constatarea dreptului

de proprietate asupra mijlocului de transport.

În motivarea cererii, petiționarul a indicat că împreună cu familia sa, în

special cu ginerele, Gore Ion, conduc o gospodărie agricolă. Astfel, în anul 2009, au

adunat bani pentru procurarea unui camion de transportare a mărfurilor, fiind

necesar de mult timp pentru activitatea lor. În atare situație, la începutul lunii mai,

anul 2009, Gore Ion a identificat un camion de model „Mercedes 313 CDI”, expus

spre vânzare la piața de automobile „Pruncul”, la un preț de 16 500 euro.

Prin urmare, Rebeja Ivan a susținut că, la 11 mai 2009, a înregistrat camionul

de model „Mercedes 313 CDI”, cu nr. de înmatriculare CR AQ 737, anul producerii

2007 de culoare albastru, numărul caroseriei WBD9062331N370437, numărul

motorului 61198651483721, pe numele său, deoarece acesta a fost procurat din

Pagină 1 din 8

banii săi. Camionul a fost înscris la Biroul de înmatriculare Orhei, la propunerea

vânzătorului, deoarece ultimul locuia în Orhei.

În continuare, petiționarul a explicat că, din anul 2009 până în 2011, împreună

cu Gore Ion, s-au folosit de camion, de nenumărate ori, fiind verificat de poliția

rutieră, iar în fiecare an a trecut testarea tehnică și niciodată nu au apărut întrebări

sau suspiciuni privitor la actele camionului și la identitatea acestuia.

În același context, Rebeja Ivan a notat că, în anul 2011, a decis să vândă

camionul, din cauza uzării acestuia. Așadar, la 29 noiembrie 2011, ginerele său,

Gore Ion, a găsit un cumpărător, iar când au solicitat înmatricularea lui după

potențialul proprietar, a fost constatată falsificarea numărului de caroserie. În mod

corespunzător, automobilul de referință a fost verificat la Biroul Național Central

Interpol, iar, conform informațiilor prezentate, acesta nu figurează ca un bun furat în

țările membre ale OIPC Interpol.

Respectiv, conform încheierii Comisariatului de poliție Botanica pe materialul

nr. 152 din 29 noiembrie 2011, a fost refuzată pornirea urmăririi penale în privința

lui Gore Ion în privința camionului menționat mai sus, deoarece nu a avut nicio

atribuție la falsificarea identității. În cele de urmă, a fost întors pașaportul tehnic,

însă, deși utilizează automobilul din anul 2011 până în prezent, sunt în

imposibilitate să-l înstrăineze.

Rebeja Ivan a precizat că a depus o cerere către Biroul de înregistrare Orhei,

privind eliberarea copiei dosarului de înregistrare primară a camionului, inclusiv și

copia contractului de vânzare-cumpărare. Cu toate acestea, i-a fost comunicat că

arhiva se nimicește peste 5 ani de la înregistrare, fiind imposibil de a stabili datele

vânzătorului.

Solicită Rebeja Ivan, constatarea faptului că este cumpărător de bună –

credință al camionului de model „Mercedes 313 CDI”, cu nr. de înmatriculare CR

AQ 737, anul producerii 2007 de culoare albastru, numărul caroseriei

WBD9062331N370437, numărul motorului 61198651483721, pe care l-a procurat

la 11 mai 2009 (f. d. 3).

La 1 iulie 2016, Judecătoria Criuleni a introdus, din oficiu, persoana interesată

Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru” (f. d.

27, pe verso).

Pe parcursul examinării cauzei, persoana interesată „Centrul Resurselor

Informaționale de Stat „Registru” Î. S. a formulat un demers, cu privire la scoaterea

cererii de pe rol, invocând că recunoașterea unui drept constituie o metodă de

apărare a dreptului persoanei, care se soluționează în procedură contencioasă (f. d.

36 – 37).

La 2 august 2016, prin încheiere protocolară, instanța de fond a respins

demersul indicat mai sus ca neîntemeiat (f. d. 41, pe verso).

Pagină 2 din 8

Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 2 august 2016, a fost admisă cererea

lui Rebeja Ivan, fiind constatat dreptul de proprietate a acestuia asupra camionului

de model „Mercedes 313 CDI”, cu nr. de înmatriculare CR AQ 737, anul producerii

2007 de culoare albastru, numărul caroseriei WBD9062331N370437, numărul

motorului 61198651483721, în baza certificatului de înmatriculare nr. 98400846 din

11 iunie 2009 (f. d. 42, 50 - 51).

La 21 decembrie 2016, instanța de fond a dispus corectarea erorilor din

propria hotărâre judecătorească, în partea codului personal al reclamantului și

numărului de înregistrare a automobilului (f. d. 82).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, a fost admis

apelul declarat de Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaționale de Stat

„Registru” și casată hotărârea Judecătoriei Criuleni din 2 august 2016, pronunțând o

hotărâre de respingere a cererii petiționarului Rebeja Ivan ca neîntemeiată (f. d. 97).

La adoptarea soluției, instanța de apel a constatat că prima instanță a aplicat

greșit prevederile art. 281 alin. (2) lit. h) și n) din Codul de procedură civilă,

deoarece instanța de judecată nu poate stabili în procedură specială dreptului de

proprietate în privința unui bun mobil (camion). Or dreptul de proprietate poate fi

recunoscut sau dobândit prin act juridic sau hotărâre judecătorească, în rezultatul

examinării unei cereri de chemare în judecată în procedură contencioasă.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel s-a călăuzit de art. 279 alin.

(1) lit. a), 281 alin. (1), (2) lit. h), n) din Codul de procedură civilă.

La 9 martie 2017, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 21 februarie 2017 (f. d. 104)

La 17 mai 2017, dl Rebeja Ivan a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 21 februarie 2017, solicitând casarea acesteia și menținerea

hotărârii Judecătoriei Criuleni din 2 august 2016.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a opinat că instanța de

apel nu a aplicat art. 307 din Codul civil, care trebuia să fie aplicat în speță, întrucât

posedă cu bună – credință camionul de model „Mercedes 313 CDI” din anul 2009

până în prezent.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Rebeja Ivan a pretins că instanța de apel a

interpretat eronat art. 281 alin. (1) și 282 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură

civilă. Prin urmare, recurentul a invocat că, în cazul în care instanța de apel a

identificat un litigiu ce ține de competența instanțelor judecătorești, urma să scoată

de pe rol cererea petiționarului. Însă, contrar acestor circumstanțe, instanța nu a

identificat nici un litigiu de acest gen și a examinat în fond cauza civilă intentată la

cererea acestuia.

Pagină 3 din 8

În concluzie, acesta a sugerat că unica modalitate de recunoaștere a dreptului

de proprietate asupra mijlocului de transport poate avea loc doar prin constatarea

acestui fapt de către instanța de judecată.

La 6 iunie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs „Centrul Resurselor

Informaționale de Stat „Registru” Î. S., informându-l că referința se depune în

termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința

nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa

acesteia (f. d. 117)

La 6 iulie 2017, intimatul a depus o referință în întâmpinarea recursului,

solicitând respingerea acestuia, cu menținerea în vigoare a deciziei Curții de Apel

Chișinău din 21 februarie 2017 (f. d. 119 - 123).

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Rebeja Ivan este

inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă, cu

privire la subiecții abilitați cu dreptul de a depune recurs.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei, rezultă că decizia integrală a instanței de apel din 21

februarie 2017 a fost expediată în adresa părților la 9 martie 2017 (f. d. 104), însă nu

există dovada recepționării efective a acesteia de către participanții la proces. De

fapt, deși recurentul invocă că a primit copia de pe decizia contestată la 16 aprilie

2017, nu a reușit să probeze primirea corespondenței la adresa acestuia. Astfel, în

lipsa unor înscrisuri pertinente, instanța de recurs nu poate constată cu precizie

momentul, când a fost comunicată hotărârea motivată.

În atare circumstanțe și pentru a nu admite o ingerință în dreptul de acces liber

la justiție, instanța de judecată consideră că recursul declarat de Rebeja Ivan este

depus în termenul prevăzut mai sus.

Din considerentele prezentate mai sus, instanța conchide că cererea de recurs

nu poate fi respinsă ca inadmisibilă în baza temeiurilor prevăzute de art. 433 lit. b),

c), d) din Codul de procedură civilă.

Pagină 4 din 8

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în

referință, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a)

CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia

judecarea recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul

de procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art.

432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, dar și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa,

recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere.

În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

Pagină 5 din 8

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau

în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de

către Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim,

îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-administrări a justiției (a se vedea,

mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar

– Avef, ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța observă că cererea de recurs declarată de către dl Rebeja

Ivan este întemeiată, în drept, pe art. 432 alin. (2) lit. a) și c) din Codul de procedură

civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, de art. 437 alin. (1), lit. f) din

Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă

argumentele recurentului, rezumate mai sus, întrunesc condițiile necesare pentru a

declara admisibil cererea acestuia, inclusiv dacă normele de drept invocate în

favoarea punctului său de vedere sunt incidente la soluționarea fondului cauzei.

Totuși, din analiza conținutului cererii de recurs, reiese în mod cert că Rebeja

Ivan nu a demonstrat și nu a arătat motivele nelegalității deciziei instanței de apel, ci

Pagină 6 din 8

se mulțumește să afirme abstract că instanța nu a aplicat legea care trebuia să fie

aplicată și a interpretat eronat legea, fără nici o observație pertinentă speței.

În baza celor prezentate, completul Colegiului consideră că Rebeja Ivan nu a

adus suficiente argumente cu privire încălcările comise de instanța de apel, pe care

le-ar fi considerat esențiale și ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea

acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea

judecătorească contestată. Prin urmare, temeiurile invocate nu sunt compatibile cu

cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția

instanței europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei

instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un

recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen

v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24;

Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016,

para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Rebeja Ivan a formulat prezenta

cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie pe fond și a avut

posibilitatea de a fi audiat de o primă instanță și de o instanță de apel, care au fost

competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a

se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23 octombrie

1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para.

59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură

civilă, instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi

„efectiv”, adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde

încălcări esențiale sau aplicări eronate a normelor de drept material sau procedural

din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară.

Din aceste raționamente, completul Colegiului constată existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. Deci, conjunctură stabilită

mai sus confirmă că există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul urmărit, iar, în viziunea instanței, însăși esența dreptului de acces

la instanță nu a fost afectată.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

Pagină 7 din 8

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Rebeja Ivan nu ridică probleme de drept și

nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Rebeja Ivan.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

Pagină 8 din 8