2ra-1380/17 — anularea ordinului ș.a.

prima instanță: G. Bivol dosarul nr. 2ra-1380/17 instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, D. Manole Î N C H E I E R E 13 iulie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ala Cobăneanu examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Carastan și Constantin Bogos împotriva Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” cu privire la anularea parțială a ordinului de sancționare, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă: La 12 iunie 2015, Nicolae Carastan și Constantin Bogos au depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” (în continuare – ÎS „Poșta Moldovei”) cu privire la anularea parțială a ordinului de sancționare, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii au invocat că activează în cadrul Centrului de poștă Cahul al ÎS „Poșta Moldovei”, în funcție de director și respectiv inspector superior al Serviciului resurse umane. Susțin că prin ordinul ÎS „Poșta Moldovei” nr. 50 din 17 martie 2015 cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare, le-au fost aplicată sancțiune disciplinară sub formă de mustrare. Menționează că, ordinul Centrului de poștă Cahul nr. 22-p din 13 februarie 2015 privind acordarea concediului Tatianei Niculescu, șef al Oficiului poștal Giurgiulești din cadrul Centrului de poștă Cahul, pentru emiterea căruia au fost sancționați, îl consideră legal și întemeiat, fiind emis în conformitate cu prevederile legislației muncii și a fișei de post, iar ordinul cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare îl consideră ilegal.

Afirmă că s-au adresat cu cerere prealabilă cu privire la anularea ordinului contestat, însă nu sunt de acord cu răspunsul oferit de ÎS „Poșta Moldovei”. În urma concretizării acțiunii, solicită anularea pct. 1 și pct.2 al ordinului ÎS „Poșta Moldovei” nr.50 din 17 martie 2015, încasarea din contul ÎS „Poșta Moldovei” a sumei de 50000 de lei cu titlu de prejudiciu moral pentru fiecare reclamant și încasarea 1 cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 de lei pentru fiecare reclamant. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 31 mai 2016 s-a admis parțial acțiunea. S-au anulat pct.1 și pct.2 din ordinul directorului general a ÎS „Poșta Moldovei” nr.50 din 17 martie 2015 „Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare”, potrivit cărora lui Constantin Bogos și Nicolae Carastan le-au fost aplicată sancțiune disciplinară „mustrare”.

S-a încasat de la ÎS „Poșta Moldovei” în beneficiul lui Constantin Bogos și Nicolae Carastan prejudiciul moral a cîte 5000 de lei pentru fiecare și cheltuielile pentru asistență juridică a cîte 2000 de lei pentru fiecare. S-a respins ca neîntemeiată, pretenția privind încasarea sumei prejudiciului moral. În susținerea poziției prima instanță a reținut că unicul motiv al sancționării reclamaților a fost presupusa ilegalitate a ordinului Centrului de poștă Cahul nr. 22-p din 13 februarie 2015, asupra căruia nici una din părți a raporturilor juridice de muncă, Centrul de poștă Cahul, filiala a ÎS „Poșta Moldovei”, în calitate de angajator, cît și Tatiana Neculseanu, în calitate de salariat nu au înaintat obiecții și nici nu l-au contestat.

La fel, prima instanță a conchis că nu și-a găsit confirmarea că există o faptă ilicită, în condițiile în care ordinul Centrului de poștă Cahul nr.22-p din 13 februarie 2015 prin care s-a acordat concediu neplătit Tatianei Neculseanu, este unul legal și întemeiat, avînd la bază cererea ultimei, precum și citația instanței de judecată expediată și recepționată atît de ultima cît și de pîrît. Totodată, nu s-a stabilit rezultatul dăunător survenit în urma emiterii ordinului nominalizat, legătura de cauzalitate dintre fapta presupusă de pîrît ilicită și rezultatul dăunător, precum și vinovăția care le-a fost imputată reclamanților de către pîrît.

Totodată, instanța a conchis că prin acțiunile pîrîtului a cauzat un prejudiciu reclamanților în legătură cu îndeplinirea de către aceștia a obligațiilor de muncă, afectînd pe plan profesional imaginea acestora și provocîndu-le suferințe de ordin psihic, iar instanța le-a apreciat în raport cu întinderea acestuia în mărime de 5000 de lei pentru fiecare reclamant. La fel, a constatat că reclamanții au suportat cheltuieli în legătură cu acordarea asistenței juridice în mărime de 2000 de lei fiecare. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2017 s-a respins apelul declarat de ÎS „Poșta Moldovei” și s-a menținut hotărîrea primei instanțe. La 20 mai 2017 ÎS „Poșta Moldovei” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2017, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe în partea admiterii acțiunii, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărîri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele inferioare au aplicat și interpretat eronat normele de drept material. Susține că, Tatiana Neculseanu prin cererea din 11 februarie 2015, a solicitat acordarea concediului neplătit pentru o zi, însă în urma discuției telefonice cu Nicolae Carastan, i-a acordat acesteia concediu în număr de 2 zile, neavînd la bază o cerere scrisă în acest sens, ceea ce contravine art. 120 alin.(1) din Codul muncii. Consideră că instanțele inferioare au încălcat dispozițiile art.188 alin.(2) lit.a) din Codul muncii, deoarece Tatianei Neculseanu i-a fost menținut salariul mediu, însă ultima a fost citată în calitate de reclamantă, dar nu în cele indicate în articolul menționat.

Afirmă că instanțele inferioare eronat au interpretat și aplicat prevederile art. 76 lit.j) din Codul muncii, întrucît vizează alte situații decît citarea salariaților de către instanțele de judecată, iar de către angajator nu a fost emis un ordin în acest sens. 2 Menționează că prejudiciul moral încasat, nu a fost probat, invocînd prevederile hotărîrilor explicative al Plenului Curții Supreme de Justiție nr.9 din 09 octombrie 2006 și nr. 66 di 08 mai 2014. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. Potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu și în toate cazurile. În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Completul constată că din materialele cauzei nu se poate desprinde momentul comunicării recurentului deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2017 3 (f.d.149-159), însă aceasta a fost expediată părților prin scrisoare de însoțire nr.3106 din 13 martie 2017 (f.d.160), fiind recepționată de recurent la 21 martie 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe scrisoarea de însoțire (f.d.171) iar cererea de recurs a fost depusă la 20 mai 2017 (f.d.164-169). Prin urmare, calea de atac se consideră exercitată în termen.

Alegațiile invocate în recurs precum că, Tatiana Neculseanu prin cererea din 11 februarie 2015, a solicitat acordarea concediului neplătit pentru o zi, însă în urma discuției telefonice cu Nicolae Carastan, i-a acordat acesteia concediu în număr de 2 zile, neavînd la bază o cerere scrisă în acest sens, ceea ce contravine art. 120 alin.(1) din Codul muncii, nu pot fi reținute, deoarece prin cererea scrisă a Tatianei Neculseanu din 11 februarie 2015 adresată lui Nicolae Carastan a solicitat acordarea unei zile din cont propriu (f.d.11), iar prin confirmarea adresată Judecătoriei Centru, se atestă că a avut loc o discuție între Nicolae Carastan și Tatiana Neculseanu, or potrivit art. 120 alin.(1) din Codul muncii, din motive familiale și din alte motive întemeiate, în baza unei cereri scrise, salariatului i se poate acorda, cu consimțămîntul angajatorului, un concediu neplătit cu o durată de pînă la 120 de zile calendaristice, în care scop se emite un ordin (dispoziție, decizie, hotărîre).

Argumentele invocate în recurs precum că instanțele inferioare au încălcat dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, deoarece Tatianei Neculseanu i-a fost menținut salariul mediu, însă ultima a fost citată în calitate de reclamantă, dar nu în cele indicate în articolul menționat, instanța de recurs nu le poate reține, întrucît prevederile articolului respectiv se aplică în cazul în care persoana este citată în calitate de martor, parte vătămată, expert, specialist, traducător, asistent procedural, însă la caz nu sunt aplicabile acestea, deoarece ultima a fost citată în calitate de reclamantă, or potrivit art. 188 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, salariaților li se menține salariul mediu în cazul îndeplinirii următoarelor obligații de stat sau obștești prezentare, la citare, la organele de urmărire penală, la procuror, la instanța de judecată în calitate de martor, parte vătămată, expert, specialist, traducător, asistent procedural.

Cu referire la cele invocate de recurent precum că instanțele inferioare eronat au interpretat și aplicat prevederile art. 76 lit. j) din Codul muncii, întrucît vizează alte situații decît citarea salariaților de către instanțele de judecată, iar de către angajator nu a fost emis un ordin în acest sens, completul reține că, ordinul nr.22-p din 13 februarie 2015 de acordare a concediului (f.d.12) presupune suspendarea contractului individual de muncă și nu este necesar emiterea unui alt ordin, deoarece potrivit art. 75 alin. (2), în raport cu art. 120 alin.(1) din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă presupune suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor salarialе (salariu, sporuri, alte plăți) de către angajator.

Nu pot fi reținute argumentele recurentului precum că prejudiciul moral încasat, nu a fost probat, invocînd prevederile hotărîrilor explicative al Plenului Curții Supreme de Justiție nr.9 din 09 octombrie 2006 și nr. 66 di 08 mai 2014, deoarece nu sunt confirmate prin mijloace de probă și poartă un caracter declarativ. Mai mult ca atît, recomandările Curții Supreme de Justiție și hotărîrile Plenului Curții Supreme de Justiție reprezintă evaluări ale practicii judiciare existente și aserțiuni cu privire la modul de punere în aplicare a legii, avînd caracter consultativ și nu pot constitui baza formală a hotărîrilor judecătorești, pentru că nu sunt izvoare oficiale de drept.

Instanța de recurs constată că, argumentele invocate în cererea de recurs în esența lor constituie o interpretare a normelor de drept efectuată de recurent și o apreciere a 4 probelor efectuate de acesta care nu pot fi puse la baza recursului, însă acestea au fost deja supuse examinării minuțioase și aprecierii juste de către instanțele inferioare prin prisma art. 130 și 139 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118 din aceeași lege, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs, iar instanțele inferioare au interpretat elocvent și au aplicat corect normele de drept incident speței, prin prisma circumstanțelor importante ale cauzei.

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența unuia din temeiurile legale de recurs, deoarece recursul devoluează exclusiv circumstanțe de drept ale pricinii, iar forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel, însă asemenea temei nu se regăsește în art. 432 din Codul de procedură civilă aplicabil recursului. Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul, că instanțele inferioare au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎS „Poșta Moldovei”, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Ala Cobăneanu 5