2ra-1380/17 — anularea ordinului ș.a.

prima instanță: G. Bivol dosarul nr. 2ra-1380/17

instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, D. Manole

Î N C H E I E R E

13 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ala Cobăneanu

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea

de Stat „Poșta Moldovei”, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 februarie

2017,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Carastan și

Constantin Bogos împotriva Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” cu privire la

anularea parțială a ordinului de sancționare, repararea prejudiciului moral și încasarea

cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă:

La 12 iunie 2015, Nicolae Carastan și Constantin Bogos au depus cerere de

chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” (în continuare –

ÎS „Poșta Moldovei”) cu privire la anularea parțială a ordinului de sancționare,

repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii au invocat că activează în cadrul Centrului de poștă Cahul al

ÎS „Poșta Moldovei”, în funcție de director și respectiv inspector superior al Serviciului

resurse umane.

Susțin că prin ordinul ÎS „Poșta Moldovei” nr. 50 din 17 martie 2015 cu privire la

aplicarea sancțiunii disciplinare, le-au fost aplicată sancțiune disciplinară sub formă de

mustrare.

Menționează că, ordinul Centrului de poștă Cahul nr. 22-p din 13 februarie 2015

privind acordarea concediului Tatianei Niculescu, șef al Oficiului poștal Giurgiulești din

cadrul Centrului de poștă Cahul, pentru emiterea căruia au fost sancționați, îl consideră

legal și întemeiat, fiind emis în conformitate cu prevederile legislației muncii și a fișei

de post, iar ordinul cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare îl consideră ilegal.

Afirmă că s-au adresat cu cerere prealabilă cu privire la anularea ordinului

contestat, însă nu sunt de acord cu răspunsul oferit de ÎS „Poșta Moldovei”.

În urma concretizării acțiunii, solicită anularea pct. 1 și pct.2 al ordinului ÎS „Poșta

Moldovei” nr.50 din 17 martie 2015, încasarea din contul ÎS „Poșta Moldovei” a sumei

de 50000 de lei cu titlu de prejudiciu moral pentru fiecare reclamant și încasarea

1

cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 de lei pentru fiecare reclamant.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 31 mai 2016 s-a admis

parțial acțiunea. S-au anulat pct.1 și pct.2 din ordinul directorului general a ÎS „Poșta

Moldovei” nr.50 din 17 martie 2015 „Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare”,

potrivit cărora lui Constantin Bogos și Nicolae Carastan le-au fost aplicată sancțiune

disciplinară „mustrare”. S-a încasat de la ÎS „Poșta Moldovei” în beneficiul lui

Constantin Bogos și Nicolae Carastan prejudiciul moral a cîte 5000 de lei pentru fiecare

și cheltuielile pentru asistență juridică a cîte 2000 de lei pentru fiecare. S-a respins ca

neîntemeiată, pretenția privind încasarea sumei prejudiciului moral.

În susținerea poziției prima instanță a reținut că unicul motiv al sancționării

reclamaților a fost presupusa ilegalitate a ordinului Centrului de poștă Cahul nr. 22-p

din 13 februarie 2015, asupra căruia nici una din părți a raporturilor juridice de muncă,

Centrul de poștă Cahul, filiala a ÎS „Poșta Moldovei”, în calitate de angajator, cît și

Tatiana Neculseanu, în calitate de salariat nu au înaintat obiecții și nici nu l-au contestat.

La fel, prima instanță a conchis că nu și-a găsit confirmarea că există o faptă ilicită,

în condițiile în care ordinul Centrului de poștă Cahul nr.22-p din 13 februarie 2015 prin

care s-a acordat concediu neplătit Tatianei Neculseanu, este unul legal și întemeiat,

avînd la bază cererea ultimei, precum și citația instanței de judecată expediată și

recepționată atît de ultima cît și de pîrît. Totodată, nu s-a stabilit rezultatul dăunător

survenit în urma emiterii ordinului nominalizat, legătura de cauzalitate dintre fapta

presupusă de pîrît ilicită și rezultatul dăunător, precum și vinovăția care le-a fost

imputată reclamanților de către pîrît.

Totodată, instanța a conchis că prin acțiunile pîrîtului a cauzat un prejudiciu

reclamanților în legătură cu îndeplinirea de către aceștia a obligațiilor de muncă,

afectînd pe plan profesional imaginea acestora și provocîndu-le suferințe de ordin

psihic, iar instanța le-a apreciat în raport cu întinderea acestuia în mărime de 5000 de lei

pentru fiecare reclamant.

La fel, a constatat că reclamanții au suportat cheltuieli în legătură cu acordarea

asistenței juridice în mărime de 2000 de lei fiecare.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2017 s-a respins apelul

declarat de ÎS „Poșta Moldovei” și s-a menținut hotărîrea primei instanțe.

La 20 mai 2017 ÎS „Poșta Moldovei” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 08 februarie 2017, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și hotărîrii primei instanțe în partea admiterii acțiunii, cu pronunțarea

în această parte a unei noi hotărîri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele inferioare au aplicat și interpretat

eronat normele de drept material.

Susține că, Tatiana Neculseanu prin cererea din 11 februarie 2015, a solicitat

acordarea concediului neplătit pentru o zi, însă în urma discuției telefonice cu Nicolae

Carastan, i-a acordat acesteia concediu în număr de 2 zile, neavînd la bază o cerere

scrisă în acest sens, ceea ce contravine art. 120 alin.(1) din Codul muncii.

Consideră că instanțele inferioare au încălcat dispozițiile art.188 alin.(2) lit.a) din

Codul muncii, deoarece Tatianei Neculseanu i-a fost menținut salariul mediu, însă

ultima a fost citată în calitate de reclamantă, dar nu în cele indicate în articolul

menționat.

Afirmă că instanțele inferioare eronat au interpretat și aplicat prevederile art. 76

lit.j) din Codul muncii, întrucît vizează alte situații decît citarea salariaților de către

instanțele de judecată, iar de către angajator nu a fost emis un ordin în acest sens.

2

Menționează că prejudiciul moral încasat, nu a fost probat, invocînd prevederile

hotărîrilor explicative al Plenului Curții Supreme de Justiție nr.9 din 09 octombrie 2006

și nr. 66 di 08 mai 2014.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul constată că din materialele cauzei nu se poate desprinde momentul

comunicării recurentului deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2017

3

(f.d.149-159), însă aceasta a fost expediată părților prin scrisoare de însoțire nr.3106

din 13 martie 2017 (f.d.160), fiind recepționată de recurent la 21 martie 2017, fapt

confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe scrisoarea de însoțire (f.d.171) iar

cererea de recurs a fost depusă la 20 mai 2017 (f.d.164-169). Prin urmare, calea de atac

se consideră exercitată în termen.

Alegațiile invocate în recurs precum că, Tatiana Neculseanu prin cererea din 11

februarie 2015, a solicitat acordarea concediului neplătit pentru o zi, însă în urma

discuției telefonice cu Nicolae Carastan, i-a acordat acesteia concediu în număr de 2

zile, neavînd la bază o cerere scrisă în acest sens, ceea ce contravine art. 120 alin.(1) din

Codul muncii, nu pot fi reținute, deoarece prin cererea scrisă a Tatianei Neculseanu din

11 februarie 2015 adresată lui Nicolae Carastan a solicitat acordarea unei zile din cont

propriu (f.d.11), iar prin confirmarea adresată Judecătoriei Centru, se atestă că a avut loc

o discuție între Nicolae Carastan și Tatiana Neculseanu, or potrivit art. 120 alin.(1) din

Codul muncii, din motive familiale și din alte motive întemeiate, în baza unei cereri

scrise, salariatului i se poate acorda, cu consimțămîntul angajatorului, un concediu

neplătit cu o durată de pînă la 120 de zile calendaristice, în care scop se emite un ordin

(dispoziție, decizie, hotărîre).

Argumentele invocate în recurs precum că instanțele inferioare au încălcat

dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, deoarece Tatianei Neculseanu i-a

fost menținut salariul mediu, însă ultima a fost citată în calitate de reclamantă, dar nu în

cele indicate în articolul menționat, instanța de recurs nu le poate reține, întrucît

prevederile articolului respectiv se aplică în cazul în care persoana este citată în calitate

de martor, parte vătămată, expert, specialist, traducător, asistent procedural, însă la caz

nu sunt aplicabile acestea, deoarece ultima a fost citată în calitate de reclamantă, or

potrivit art. 188 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, salariaților li se menține salariul mediu

în cazul îndeplinirii următoarelor obligații de stat sau obștești prezentare, la citare, la

organele de urmărire penală, la procuror, la instanța de judecată în calitate de martor,

parte vătămată, expert, specialist, traducător, asistent procedural.

Cu referire la cele invocate de recurent precum că instanțele inferioare eronat au

interpretat și aplicat prevederile art. 76 lit. j) din Codul muncii, întrucît vizează alte

situații decît citarea salariaților de către instanțele de judecată, iar de către angajator nu

a fost emis un ordin în acest sens, completul reține că, ordinul nr.22-p din 13 februarie

2015 de acordare a concediului (f.d.12) presupune suspendarea contractului individual

de muncă și nu este necesar emiterea unui alt ordin, deoarece potrivit art. 75 alin. (2), în

raport cu art. 120 alin.(1) din Codul muncii, suspendarea contractului individual de

muncă presupune suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor

salarialе (salariu, sporuri, alte plăți) de către angajator.

Nu pot fi reținute argumentele recurentului precum că prejudiciul moral încasat, nu

a fost probat, invocînd prevederile hotărîrilor explicative al Plenului Curții Supreme de

Justiție nr.9 din 09 octombrie 2006 și nr. 66 di 08 mai 2014, deoarece nu sunt

confirmate prin mijloace de probă și poartă un caracter declarativ.

Mai mult ca atît, recomandările Curții Supreme de Justiție și hotărîrile Plenului

Curții Supreme de Justiție reprezintă evaluări ale practicii judiciare existente și

aserțiuni cu privire la modul de punere în aplicare a legii, avînd caracter consultativ și

nu pot constitui baza formală a hotărîrilor judecătorești, pentru că nu sunt izvoare

oficiale de drept.

Instanța de recurs constată că, argumentele invocate în cererea de recurs în esența

lor constituie o interpretare a normelor de drept efectuată de recurent și o apreciere a

4

probelor efectuate de acesta care nu pot fi puse la baza recursului, însă acestea au fost

deja supuse examinării minuțioase și aprecierii juste de către instanțele inferioare prin

prisma art. 130 și 139 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118

din aceeași lege, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi

reiterate în ordine de recurs, iar instanțele inferioare au interpretat elocvent și au aplicat

corect normele de drept incident speței, prin prisma circumstanțelor importante ale

cauzei.

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, deoarece recursul devoluează exclusiv

circumstanțe de drept ale pricinii, iar forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii ar putea fi

încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă,

aplicabil doar procedurii de apel, însă asemenea temei nu se regăsește în art. 432 din

Codul de procedură civilă aplicabil recursului.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta

Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei

decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a

Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul, că instanțele inferioare au

examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele

prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute

de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de ÎS „Poșta Moldovei”, în baza art. 433 lit.

a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ala Cobăneanu

5