2rc-507/17 — intentarea procesului de insolvabilitate,
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate,
- Temei legal
- convocarea adunării creditorilor
2rc-507/17 — intentarea procesului de insolvabilitate, (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: A. Toderaș dosar nr. 2rc-507/17 (Curtea de Apel Bălți) D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Maria Ghervas, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de administratorul autorizat al Societății cu Răspundere Limitată „Fornilan”, Leu Vasile, în cauza civilă la cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea Răspundere Limitată „Fornilan”, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 22 februarie 2017, prin care a fost respinsă cererea administratorul autorizat al Societății cu Răspundere Limitată „Fornilan”, Leu Vasile, cu privire la anularea hotărîrii adunării creditorilor, c o n s t a t ă: La 16 iulie 2015 SRL „Fornilan” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 17 iulie 2015 a fost admisă spre examinare cererea introductivă înaintată de SRL „Fornilan”, fiind numit în calitate de administrator provizoriu Leu Vasile. La 16 iulie 2015 DOO „Palma Sil” a înaintat cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Fornilan”. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 20 iulie 2015, a fost admisă spre examinare cererea introductivă formulată de DOO „Palma Sil”, numit în calitate de administrator provizoriu Grițcu Marcu.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 21 iulie 2015 s-a dispus de a conexa într-un singur proces cauza de insolvabilitate intentată la cererea introductivă înaintată de DOO „Palma Sil” față de SRL „Fornilan” și cauza de insolvabilitate la cererea introductivă înaintată de SRL „Fornilan” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea fondată, pusă pe rolul Curții de Apel Bălți prin încheierea din 17 iulie 2015. Prin hotărîrea Curții de Apel Bălți din 18 noiembrie 2015 au fost admise cererile introductive depuse de SRL „Fornilan” și DOO „Palma Sil”, s-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL „Fornilan” și s-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea SRL „Fronilan”.
A fost desemnat în calitate de lichidator Leu Vasile. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 09 iunie 2016 Leu Vasile a fost destituit din funcția de lichidator al SRL „Fornilan” și s-a desemnat în calitate de lichidator al SRL „Fornilan” - Grițcu Marcu. 1 La 19 iulie 2016 Leu Vasile a înaintat cerere privind anularea hotărîrii adunării creditorilor SRL „Fornilan” din 03 iunie 2016. În motivarea cererii a indicat că a făcut cunoștință cu hotărîrea adunării creditorilor a SRL „Fornilan” la data de 14 iulie 2016. Menționează că nu a fost înștiințat legal despre data și ora convocării adunării creditorilor pentru 03 iunie 2016. Reprezentantul creditorului DOO „Palma Sil”, avocatul Rotam Dorel, nu i-a acordat posibilitatea de a lua cunoștință de materialele aferente ordinii de zi și nu i- a expediat aceste materiale.
În așa mod a fost în imposibilitate de a prezenta adunării creditorilor un raport despre modul în care și-a îndeplinii atribuțiile sale pentru toată perioada de activitate, cît și a prezenta probe în acest sens. Susține că drept urmare a necitării legale, hotărîrea adunării creditorilor SRL „Fornilan”, expusă în pct. 1.1 al procesului adunării creditorilor, care a hotărît de a nu aproba raportul lichidatorului din cauza neprezentării lui, este una ilegală, dat fiind faptul că potrivit prevederilor art. 71 alin (9) Legea insolvabilității, lichidatorul, în mod obligatoriu urma să prezinte un raport despre modul în care și-a îndeplinit atribuțiile, însă acest raport nu a fost prezentat, deoarece nu a fost citat legal pentru adunare și nu a știut despre data convocării ei.
Indică că este ilegală hotărîrea adunării creditorilor SRL „Fornilan”, expusă și în pct. 2.1 și 2.2 al procesului-verbal al adunării creditorilor, care a hotărît de a-l destitui pe Leu Vasile din funcția de lichidator al SRL „Fornilan” și a-1 desemna în funcția de lichidator al SRL „Fornilan” pe Grițcu Marcu. Solicită admiterea cererii și anularea hotărîrii adunării creditorilor SRL „Fornilan” în proces de insolvabilitate din 03.06.2016. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 22 februarie 2017 a fost respinsă cererea administratorului autorizat al SRL „Fornilan”, Leu Vasile, cu privire la anularea hotărîrii adunării creditorilor. La 17 martie 2017 administratorul autorizat Leu Vasile a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 22 februarie 2017, solicitînd repunerea în termen a recursului, admiterea lui, casarea încheierii recurate, cu remiterea pricinii spre rejudecare.
În motivarea recursului s-a invocat că încheierea instanței de insolvabilitate supuse prezentului recurs este adoptată cu încălcări procedurale. Astfel, susține că contrar prevederilor art. 55 alin. (4, 5) din Legea insolvabilității, nu i-a fost expediată cererea de convocare a adunării creditorilor. Susține că la materialele dosarului lipsesc probe ce atestă citarea sa legală la adunarea creditorilor, fiind astfel lipsit de dreptul la apărare. În conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității, hotărîrile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Conform semnăturii aplicate pe copia avizului de recepție anexat la materialele dosarului, la data de 03 martie 2017 Leu Vasile a recepționat încheierea din 22 februarie 2017 (f.d. 68). Prin urmare, declarînd recurs la data de 17 martie 2017, acesta s-a încadrat în termenul de declarare a lui. 2 Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și pasibil de a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă și să mențină încheierea.
S-a stabilit că prin încheierii Curții de Apel Bălți din 22 februarie 2017 a fost respinsă cererea administratorul autorizat al Societății cu Răspundere Limitată „Fornilan”, Leu Vasile, cu privire la anularea hotărîrii adunării creditorilor. În susținerea cererii sale privind anularea adunării creditorilor, administratorul autorizat Leu Vasile a invocat lipsa citării sale legale pentru adunarea creditorilor. În opina reclamantului, contrar prevederilor art. 55 alin. (4,5) din Legea insolvabilității, nu i-a fost expediată cererea de convocare a adunării creditorilor, precum și încălcarea art. 55 alin. (7) din lege, pentru neacordarea posibilității de a face cunoștință cu materialele aferente ordinii de zi.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că prima instanță just a stabilit respectarea citării legale a administratorului autorizat Leu Vasile și înștiințarea lui despre convocarea adunării creditorilor pentru data de 03 iunie 2016, în final corect respingînd cererea cu privire la anularea hotărîrii adunării creditorilor.
În acest sens instanța de recurs menționează că conform art. 59 alin. (1) din Legea insolvabilității, hotărîrea adunării creditorilor poate fi anulată de instanța de insolvabilitate pentru încălcări de procedură, la cererea administratorului insolvabilității/lichidatorului sau a reprezentantului debitorului, precum și pentru motive de ilegalitate, la cererea creditorilor care: a) au votat împotriva hotărîrii, faptul fiind consemnat în procesul-verbal al adunării; b) nu au fost admiși la adunare fără temei legal sau nu au fost înștiințați în modul stabilit de prezenta lege despre data, ora și locul adunării; c) sînt lezați în drepturi printr-o hotărîre asupra unei chestiuni care nu figura pe ordinea de zi a adunării creditorilor sau prin faptul că adunarea a avut loc fără cvorumul stabilit de lege, cu încălcarea cotelor de voturi.
Conform art. 55 alin. (1) și alin. (4) și alin. (5) din Legea insolvabilității, adunarea creditorilor se convoacă de către administratorul insolvabilității sau, după caz, de către lichidator. (4) Adunarea creditorilor poate fi convocată și la cererea comitetului creditorilor, la cererea creditorilor ale căror creanțe reprezintă cel puțin 10% din suma totală a creanțelor validate cu drept de vot sau în temeiul unei încheieri a instanței de insolvabilitate. (5) În cererea de convocare a adunării creditorilor vor fi formulate chestiunile ce urmează a fi incluse în ordinea de zi a adunării și va fi semnată de persoanele care cer convocarea. În termen de 5 zile de la data primirii cererii de convocare, administratorul insolvabilității/lichidatorul este obligat să adopte o hotărîre privind convocarea adunării creditorilor și să informeze creditorii despre convocarea acesteia sau despre hotărîrea privind refuzul de a o convoca.
În termen de 3 zile de la data adoptării, hotărîrea va fi expediată persoanelor care cer convocarea. Dacă, în termenul prevăzut, administratorul insolvabilității/ lichidatorul nu a emis nici o decizie, persoanele care au depus cererea de convocare sînt în drept să convoace singuri, pe cont propriu, adunarea 3 creditorilor în modul stabilit de prezenta lege și/sau să conteste în instanță de insolvabilitate acțiunile administratorului insolvabilității/lichidatorului. Conform art.55 alin. (7) din Legea insolvabilității, persoana care a convocat adunarea creditorilor este obligată să acorde acestora posibilitatea de a lua cunoștință de materialele aferente ordinii ei de zi cu cel puțin 3 zile înainte de adunare.
Potrivit hotărîrii de convocare, materialele menționate pot fi, de asemenea, expediate fiecărui creditor sau reprezentant legal. Conform materialelor cauzei, la data de 05 mai 2016 reprezentantul creditorului DOO „Palma Stil”, avocatul Rotaru Dorel, a înaintat cerere către lichidatorul SRL „Fornilan” – Leu Vasile, privind convocare adunării creditorilor (f.d. 5) cu ordinea de zi: audierea raportului lichidatorului SRL „Fornilan” cu privire la măsurile întreprinse în scopul executării hotărîrii Curții de Apel Bălți din 18.11.2015; destituirea lichidatorului SRL „Fornilan” și înlocuirea acestuia cu altul. Conform avizului de recepție contra semnătură cererea a fost primită de către Leu Vasile la data de 13 mai 2016 (f.d.
6 verso). Ulterior, la data de 25 mai 2016 reprezentantul creditorului DOO „Palma Stil”, avocatul Rotaru Dorel, a expediat creditorilor, inclusiv și lichidatorului Leu Vasile, aviz privind convocarea adunării creditorilor SRL „Fornilan”, recepționat contra semnătură la data de 26 mai 2016 (f.d. 8), în care se menționa că familiarizarea creditorilor cu materialele aferente adunării poate fi făcută în perioada de 27.05.2016 – 02.06.2016 pe adresa indicată. În astfel de circumstanțe, instanța de recurs consideră justă aprecierea primei instanțe precum că a fost respectată citarea legală a lui Leu Vasile privind convocarea adunării creditorilor și aceasta nu reprezintă un temei pentru anularea adunării.
Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea primei instanțe care este legală și întemeiată. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de administratorul autorizat al Societății cu Răspundere Limitată „Fornilan”, Leu Vasile. Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 22 februarie 2017, în cauza civilă la cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea Răspundere Limitată „Fornilan”.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.