3ra-701/17 — obligarea emiterii actului administrativ

3ra-701/17 — obligarea emiterii actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Niculcea dosarul nr. 3ra-701/17

instanța de apel: L.Bulgac, D. Manole, G. Dașchevici

Î N C H E I E R E

05 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

reprezentantul Verei Stațenco, Igor Moraru, Martei Ivancenco, Nataliei Cioran,

Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie Diftirenco, Svetlanei Nicu, Liubei

Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei Stajilova, Vladislav Tărchilă, Inei Ghitmanenco,

Igor Macarie, Radu Bacalîm, Liubei Rusu, Nicolae Rotaru, Constantin Pîntea,

avocatul Constantin Lazari,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Verei Stațenco, lui Igor

Moraru, Martei Ivancenco, Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău,

Vitalie Diftirenco, Svetlanei Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei

Stajilova, Vladislav Tărchilă, Inei Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu Bacalîm,

Liubei Rusu, Nicolae Rotaru, Constantin Pîntea împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, intervenient accesoriu Departamentul Instituțiilor

Penitenciare cu privire la obligarea emiterii actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2017, prin care a

fost respins apelul declarat de către reprezentantul Verei Stațenco, lui Igor Moraru,

Martei Ivancenco, Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie

Diftirenco, Svetlanei Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei Stajilova,

Vladislav Tărchilă, Inei Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu Bacalîm, Liubei Rusu,

Nicolae Rotaru, Constantin Pîntea, avocatul Constantin Lazari și a fost menținută

hotărârea Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău din 08 septembrie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 16 octombrie 2015, reprezentantul Verei Stațenco, Igor Moraru,

Martei Ivancenco, Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie

Diftirenco, Svetlanei Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei Stajilova,

Vladislav Tărchilă, Inei Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu Bacalîm, Liubei Rusu,

Nicolae Rotaru, Constantin Pîntea, avocatul Constantin Lazari a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

intervenient accesoriu Departamentul Instituțiilor Penitenciare cu privire la

obligarea emiterii actului administrativ.

1

În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că, sunt colaboratori ai

Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Întreprinderea de Stat „Russca”, și au

primit apartamente de serviciu în perioada când activau/activeaza la Departamentul

Instituțiilor Penitenciare, ÎS „Russca”, toate apartamentele fiind in gestiunea

acesteia, iar persoanele care locuiesc în ele, dețin doar dreptul de posesiune și

folosință. Pe motivul lipsei surselor financiare, nu și-au privatizat apartamentele în

care locuiesc pâna la data de 11 ianuarie 2013, când aveau dreptul, conform

prevederilor legale existente, de a-și privatiza locuințele/apartamentele de serviciu,

a căror locatari au lucrat mai puțin de 10 ani în unitatea respectivă.

Menționează că, nu au realizat acest drept, iar din 11 ianuarie 2013, odată cu

modificarea legislației, reclamanții sunt lipsiți de acest drept, deoarece art. 5 alin.

(2) din Legea privatizării fondului de locuințe, dupa modificarea prin Legea nr.278

din 07 decembrie 2012, prevede expres ca nu pot fi vândute sau transmise cu titlu

gratuit în proprietate privată imobilele care se află în orașele militare de tip închis,

căminele, locuințele de serviciu, locuințele avariate și ireparabile, casele ce

urmeaza a fi demolate, cantoanele și alte construcții care se află la balanța sau în

proprietatea fondului forestier de stat.

Considera că, această modificare/prevedere legală vine în contradicție cu

prevederile legale existente în Constituție și tratatele internaționale la care

Republica Moldova este parte. Mai mult decât atât, în situația când această norma

se aplica după 11 ianuarie 2013, se creează o situație de discriminare a cetățenilor,

care nu mai au dreptul să-și privatizeze apartamentele, chiar daca ei au delimitat

acest drept pâna la data de 10 ianuarie 2013 și doar pe motivul ca ei nu s-au adresat

cu o asemenea cerere în ce privește privatizarea locuințelor de serviciu, dar

continua să dețina cele doua elemente ale dreptului de proprietate, posesie și

folosința, fiind lipsiți prin Lege de dreptul de a le privatiza.

Au remarcat că, art. 17 alin. (1) din Legea sus indicată, s-a întrodus

următoarea sintagma/modificare, dupa cuvintele „…de stat și departamentale”,

textul „…cu excepția locuințelor de serviciu”, ceea ce înseamna ca apartamentele

de stat și cele departamentale pot fi privatizate, iar cele de serviciu - nu, elementul

de discriminare deja fiind prezent.

Invocă că, la data de 21 august 2015, în adresa Ministerului Justiției și

Departamentului Instituțiilor Penitenciare au inaintat о cerere prealabila privind

emiterea actului administrativ, prin care li s-ar permite persoanelor care au activat,

or activeaza, în cadrul Departamentului Instituțiilor Penitenciare, să-și privatizeze

apartamentele de serviciu, spre a exclude elementul de discriminare, iar la data de

16 septembrie 2015 Departamentul Instituțiilor Penitenciare a expediat în adresa

avocatului un răspuns prin care s-a menționat că se reitereaza poziția expusă în

răspunsul nr.5/2931 din 01 iulie 2015 la cererea colectiva cu nr.4375 din 03 iunie

2015 si a anexat raspunsul dat, iar Ministerul Justitiei nu a dat nici un răspuns.

Solicită, obligarea Ministerului Justiției, ca organ ierarhic superior al

Departamentului Instituțiilor Penitenciare, săa adopte actul administrativ prin care

să permita reclamanților să-si privatizeze apartamentele de serviciu din r-nul

Hîncesti, s. Rusca, constatarea faptului că sintagma „nu pot fi vândute sau

2

transmise cu titlu gratuit în proprietate privată imobilele... locuințele de serviciu...”

din art. 5 alin. (2) al Legii privatizării fondului de locuințe, ce urmeaza a fi

aplicată, este în contradicție cu prevederile Constituției Republicii Moldova și ale

Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, formularea unei sesizări către Curtea Constituțională, prin care

urmeaza a fi declarată neconstituțională sintagma „...locuințele de serviciu” din

fraza „nu pot fi vândute sau transmise cu titlu gratuit în proprietate privată

imobilele” a art. 5 alin. (2) din Legea privatizării fondului de locuințe.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 07 aprilie 2016, a

fost remisă după competența Curții Constituționale cererea reprezentantului Verei

Stațenco, Igor Moraru, Martei Ivancenco, Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru,

Alionei Pîrău, Vitalie Diftirenco, Svetlanei Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter,

Liudmilei Stajilova, Vladislav Tărchilă, Inei Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu

Bacalîm, Liubei Rusu, Nicolae Rotaru, Constantin Pîntea, avocatul Constantin

Lazari privind ridicarea excepției de neconstituționalitate.

Prin hotărâre Curții Constituționale din 17 mai 2016, privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi din Legea privatizării fondului de locuințe

nr. 1324-XII din 10 martie 1993, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate

ridicată de avocatul Constantin Lazari și recunoscut constituționale sintagmele

„locuințele de serviciu” din art. 5 alin.(2) și „cu excepția locuințelor de serviciu”

din art. 17 alin. (1) din Legea privatizării fondului de locuințe nr. 1324-XII din 10

martie 1993.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 08 septembrie 2016 a

fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Prima instanță respingând acțiunea și-a argumentat concluzia prin faptul că,

locuințele de serviciu se înscriu în categoriile de locuințe care, prin regimul lor,

sunt excluse din fondul locativ pasibil de privatizare, deoarece potrivit prevederilor

art. 5 alin.(2) din Legea privatizării fondului de locuințe, modificate prin Legea nr.

278 din 07 decembrie 2012, nu pot fi vândute sau transmise cu titlu gratuit în

proprietate privată imobilele care se află în orașele militare de tip închis,

căminele, locuințele de serviciu, locuințele avariate și ireparabile, casele ce

urmează a fi demolate, cantoanele și alte construcții care se află la balanța sau în

proprietatea fondului forestier de stat.

Prima instanță a stabilit că, și art. 21 alin.(7) din Legea cu privire la locuințe

prevede că locuințele de serviciu construite sau procurate din sursele bugetare de

stat sau locale nu pot fi înstrăinate sau trecute la alt tip de locuințe.

Totodată, prima instanță a constatat că, locuințele de serviciu fac parte din

categoriile locuințelor acordate de stat, în condițiile legii, și sunt folosite pentru

domicilierea unor categorii de persoane pe perioada exercitării de către acestea a

atribuțiilor funcționale.

În aceste circumstanțe, prima instanță a concluzionat că, refuzul Ministerului

Justiției al RM nr. 5/4025 din 11 septembrie 2015 și al Departamentului

Instituțiilor Penitenciare nr. 5/2931 din 01 iulie 2015 de a permite reclamanților

Verei Stațenco, Igor Moraru, Martei Ivancenco, Nataliei Cioran, Valentinei

3

Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie Diftirenco, Svetlanei Nicu, Liubei Vicol, Tatianei

Volter, Liudmilei Stajilova, Vladislav Tărchilă, Inei Ghitmanenco, Igor Macarie,

Radu Bacalîm, Liubei Rusu, Nicolae Rotaru, Constantin Pîntea, care au primit

apartamente de serviciu în perioada când activau/activează la Departamentul

Instituțiilor Penitenciare, ÎS „Rusca” este întemeiat și bazat pe prevederile legale.

Prima instanță respingând alegațiile reprezentantului reclamanților,

avocatului Constantin Lazari, precum că, sintagma, „Nu pot fi vândute sau

transmise cu titlu gratuit în proprietate privată imobilele…locuințele de

serviciu…” din art. 5 alin.(2) din Legea privatizării fondului de locuințe nr. 1324-

XII din 10 martie 1993, ce urmează a fi aplicată, este în contradicție cu prevederile

Constituției RM și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, a remarcat Hotărârea Curții Constituționale din 17 mai

2016 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea

privatizării fondului de locuințe nr. 1324-XII din 10 martie 1993, care a recunoscut

constituționale sintagmele „locuință de serviciu” din art. 5 alin.(2) și „cu excepția

locuințelor de serviciu” din art. 17 alin.(1) din Legea privatizării fondului de

locuințe nr. 1324-XII din 10 martie 1993, care a menționat că este prerogativa

legislatorului de a decide modul de exercitare a dreptului statului asupra bunurilor

aflate în proprietatea sa.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2017 a fost respins apelul

declarat de către reprezentantul Verei Stațenco, Igor Moraru, Martei Ivancenco,

Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie Diftirenco, Svetlanei

Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei Stajilova, Vladislav Tărchilă, Inei

Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu Bacalîm, Liubei Rusu, Nicolae Rotaru,

Constantin Pîntea, avocatul Constantin Lazari și a fost menținută hotărârea primei

instanțe.

La data de 26 aprilie 2017, reprezentantul Verei Stațenco, Igor Moraru,

Martei Ivancenco, Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie

Diftirenco, Svetlanei Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei Stajilova,

Vladislav Tărchilă, Inei Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu Bacalîm, Liubei Rusu,

Nicolae Rotaru, Constantin Pîntea, avocatul Constantin Lazari a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri

de admiterea acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărârile instanțelor

inferioare, deoarece atât prima instanță cât și instanța de rapel nu s-au expus

asupra tuturor cerințelor invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată

și au aplicat eronat normele de drept material și procedural.

Menționează că, în motivarea hotărârii instanța judecătorească este obligată

să indice, circumstanțele pricinii, probele veridice pe care se întemeiază

concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, locul aflării, în cadrul dosarului, a

probei la care se face referire, argumentele invocate de instanță la respingerea

unor probe.

4

Susține că, instanțele judecătorești naționale sunt obligate să-și motiveze

soluțiile și concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările ca sunt

pertinente pentru rezultatul procesului și necesită un răspuns special în hotărâre. În

cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit la

cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de

a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se ava

considera p încălcare a art. 6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din

materialele cauzei rezultă că, instanța de apel a expediat copia deciziei contestate

în adresa recurenților la data de 05 martie 2017 (f. d. 76, Vol.II), însă la

materialele dosarului nu se regăsește dovada recepționării acesteia de către ultimii.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

5

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către reprezentantul Verei

Stațenco, Igor Moraru, Martei Ivancenco, Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru,

Alionei Pîrău, Vitalie Diftirenco, Svetlanei Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter,

Liudmilei Stajilova, Vladislav Tărchilă, Inei Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu

Bacalîm, Liubei Rusu, Nicolae Rotaru, Constantin Pîntea, avocatul Constantin

Lazari nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs sunt similare argumentelor

invocate atât în prima instanță, cât și în instanța de apel și sunt expuse asupra

circumstanțelor de fapt și nu de drept, cărora instanța de apel le-a dat o apreciere

corectă, având la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor

judiciare, apreciate conform art.130 CPC.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de către reprezentantul Verei Stațenco, Igor Moraru, Martei Ivancenco,

Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie Diftirenco, Svetlanei

Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei Stajilova, Vladislav Tărchilă, Inei

Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu Bacalîm, Liubei Rusu, Nicolae Rotaru,

Constantin Pîntea, avocatul Constantin Lazari, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul reprezentantului Verei Stațenco, Igor Moraru, Martei

Ivancenco, Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie Diftirenco,

Svetlanei Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei Stajilova, Vladislav

Tărchilă, Inei Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu Bacalîm, Liubei Rusu, Nicolae

Rotaru, Constantin Pîntea, avocatul Constantin Lazari ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

6

d i s p u n e:

Recursul reprezentantului Verei Stațenco, Igor Moraru, Martei Ivancenco,

Nataliei Cioran, Valentinei Solonaru, Alionei Pîrău, Vitalie Diftirenco, Svetlanei

Nicu, Liubei Vicol, Tatianei Volter, Liudmilei Stajilova, Vladislav Tărchilă, Inei

Ghitmanenco, Igor Macarie, Radu Bacalîm, Liubei Rusu, Nicolae Rotaru,

Constantin Pîntea, avocatul Constantin Lazari se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valeriu Doagă

judecătorul

Judecătorii Ion Druță

Mariana Pitic

7