ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 05.07.2017

2rc-340/17 — validarea popririi

HOTĂRÂRE
05.07.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
validarea popririi
Temei legal
încălcarea normelor de drept procedural şi material
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2rc-340/17 — validarea popririi (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2rc-340/17

Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău, judecător – E. Clim

05 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecător Svetlana Filincova,

Judecători – Luiza Gafton, Maria Ghervas

examinând recursul declarat de SRL „Rostral”, în proces de lichidare, prin

administratorul Victor Lupea, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21

februarie 2017, prin care s-a dispus scoaterea cererii de pe rol cu privire la

validarea popririi,

a c o ns ta t at :

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2016, a fost constatată

insolvabilitatea și s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Rostral” cu

sediul în mun. Chișinău, str. Miron Costin 5, ap. (of. 309), c/f 1003600073484,

fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității - „Rostral” SRL,

Lupea Victor, deținător a autorizației nr. 134 din 14.01.2015, eliberată de

Ministerul Justiției al RM.

La 22.11.2016, administratorul insolvabilității SRL „Rostral”, Lupea Victor, a

înaintat cerere cu privire la validarea popririi și încasarea sumei de la terțul poprit

SRL „Glorilenic”.

În motivarea cererii a indicat că, potrivit actului de verificare a decontărilor

reciproce din 31.12.2013, SRL „Glorilenic” urma să-i restituie SRL „Rostral”,

datoria pentru serviciile prestate în mărime de 16 945,00 de euro.

În temeiul art. 126 alin. (l) din Legea insolvabilității, la 04.11.2016, a fost

expediată somația de poprire în privința SRL „Glorilenic”, privind

indisponibilizarea bunurilor materiale în valoare de suma de 16 945,00 de euro, în

beneficiul SRL „Rostral” (în proces de insolvabilitate), însă plicul cu somația de

poprire a fost restituit la 09.11.2016, cu mențiunea factorului poștal că „pe această

adresă nu există o astfel de întreprindere”.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, cererea

înaintată de SRL „Rostral”, prin administratorul Victor Lupea, a fost scoasă de pe

rol pe motiv că, la caz, nu a fost respectată procedura, prevăzută de lege, de

soluționare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară.

La 10.03.2017, SRL „Rostral”, în proces de lichidare, prin administratorul

Victor Lupea, a declarat recurs împotriva încheierii enunțate, prin care a solicitat

casarea acesteia.

În motivarea recursului a indicat că instanța de insolvabilitate a emis

încheierea dată cu încălcarea normelor procedurale și materiale, nu a constatat și

elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă

a pricinii, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de

insolvabilitate a aplicat și a interpretat corect normele de drept material.

Conform art. 126 alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012,

poprirea se înființează prin somație a administratorului/lichidatorului și se

comunică terțului menționat la alin. (1) împreună cu o copie certificată de pe

hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate/faliment asupra debitorului.

Astfel, instanța de insolvabilitate, potrivit materialelor dosarului, a stabilit că,

poprirea nu a fost înființată în privința terțului poprit SRL „Glorilenic”,

menționând că însăși faptul că somația a fost expediată în adresa SRL „Glorilenic”

nu denotă că comunicarea a avut loc. Expedierea în adresa terțului poprit a

somației fără ca aceasta să fie recepționată nu prezumă că acest fapt a produs

careva efecte juridice, și anume de înființare a popririi.

Verificând legalitatea actului contestat prin prisma înscrisurilor prezentate în

speță raportate la prevederile legale, instanța de recurs constată că instanța de

insolvabilitate corect a stabilit că SRL „Glorilenic” nu a fost somat, ori o astfel de

procedură nu este una formală doar de expediere a somației, dar subînțelege un

anumit rezultat, și anume comunicarea somației de facto persoanei, iar recurentul

nu a prezentat probe pertinente și concludente, în acest sens, care să confirme cu

certitudine că a întreprins toate măsurile de rigoare întru înființarea popririi, așa

după cum stabilesc prevederile art. 126 alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149

din 29 iunie 2012.

Din considerentele menționate și având în vedere că încheierea Curții de Apel

Chișinău din 21 februarie 2017 este legală, iar argumentele invocate în cererea de

recurs poartă un caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge

recursul și de a menține încheierea contestată.

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,

Se respinge recursul declarat de către de SRL „Rostral”, în proces de

lichidare, prin administratorul Victor Lupea.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2017, în

procesul de insolvabilitate față de SRL „Rostral”, în proces de lichidare.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

Judecătorul Svetlana Filincova

Judecători

Luiza Gafton

Maria Ghervas

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-02-15
0,94
2rc-126/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
de la data adoptării (f.d.21-22). La 25 iulie 2016 reprezentantul SRL ”Rostral”, avocatul Adrian Berezovschi a depus cerere de recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2016 solicitînd casarea integrală a hotărîrii din
CSJ 2018-07-18
0,94
2rci-174/18 — intentarea procesului de insolvabilitate contestarea tabelului definitiv
SRL „Rostral”, solicitând admiterea și validarea creanței sale în sumă de 39621, 18 lei (f.d. 102, vol. I). Prin hotărârea din 21 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea depusă de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mu
CSJ 2017-11-08
0,93
2ri-322/17 — validarea popririi
Dosarul nr. 2ri-322/17 Curtea de Apel Chişinău: Maria Moraru D E C I Z I E 08 noiembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, j
CSJ 2016-10-19
0,93
2ri-312/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
dosarul nr. 2ri-312/16 Curtea de Apel Chișinău -instanţă de insolvabilitate Judecător: Eugeniu Clim D E C I Z I E 19 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
CSJ 2017-11-01
0,93
2ri-345/17 — validarea popririi si incasarea sumei
Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr.2ri-171/17 Judecător Nina Traciuc D E C I Z I E 01 noiembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența
Sursă