2ra-1391/17 — încasarea datoriei

dosarul nr. 2ra-1391/17

prima instanță - (judecătoria Rîșcani mun. Chișinău) Iu. Potîngă

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, |A. Pahopol, V. Negru

Î N C H E I E R E

05 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului,

judecători Valentina Clevadî

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Iachimciuc Alexandru

în interesele lui Lica Sergiu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea

Municipală ”Regia Comunal-Locativă Cricova” împotriva lui Lica Sergiu cu privire

la încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2017 prin care a fost

respins apelul declarat de Lica Sergiu și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani

municipiul Chișinău din 14 septembrie 2016,

c o n s t a t ă :

La 27 aprilie 2016 Întreprinderea Municipală ”Regia Comunal-Locativă

Cricova” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Lica Sergiu cu privire

la încasarea datoriei.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că la data de 26 mai 2014 a

încheiat cu Lica Sergiu contractul de prestare a serviciilor comunale nr. 462/19.

De asemenea, a menționat că conform pct. 4.1 din contract, consumatorul este

obligat să achite plata pentru serviciile prestate (apă potabilă, salubrizare) în luna

precedentă pînă în ultima zi a lunii următoare.

La fel a relatat că Lica Sergiu nu și-a onorat obligațiunile de plată pentru

prestarea serviciilor comunale în termenul stabilit, pentru perioada 01 noiembrie

2014 – 30 aprilie 2016, acumulînd o datorie de 30.310 lei, inclusiv penalitatea.

Întreprinderea Municipală ”Regia Comunal-Locativă Cricova” solicită încasarea

de la Lica Sergiu a datoriei în mărime de 30.310 lei și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 14 septembrie 2016

1

acțiunea înaintată de Întreprinderea Municipală ”Regia Comunal-Locativă Cricova” a

fost admisă și s-a încasat de la Lica Sergiu în beneficiul Întreprinderii Municipale

”Regia Comunal-Locativă Cricova” datoria pentru serviciile locativ-comunale în

mărime de 30.310 lei și taxa de stat în mărime de 909 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2017 a fost respins apelul

declarat de Lica Sergiu și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani municipiul

Chișinău din 14 septembrie 2016.

La 29 mai 2017 avocatul Iachimciuc Alexandru a declarat în interesele lui Lica

Sergiu recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu restituirea cauzei la

rejudecare.

Avocatul Iachimciuc Alexandru, în motivarea recursului a menționat că instanța

de apel a examinat superficial cauza dedusă judecății.

La fel a menționat că recurentul nu a recepționat factura în baza căreia a fost

invocată formarea datoriei, or anume această factură este unicul act în baza căruia se

poate solicita încasarea datoriei pentru prestarea serviciilor comunale. Or, recurentul

a recepționat factura abia după ce instanța de apel a examinat cauza.

La fel reiterează că instanța de apel nu a elucidat pe deplin circumstanțele

cauzei, or odată ce a fost invocat faptul că recurentul nu a recepționat factura,

referindu-se la faptul că serviciul de prestare a apei potabile nu corespunde

standardului, instanța de apel urma să admisă solicitările recurentului.

Consideră că prin restituirea pricinii spre rejudecare, va fi examinată

concomitent și cererea de chemare în judecată înaintată de Lica Sergiu cu privire la

contestarea facturii.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia la 28 februarie 2017.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de

2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Copia deciziei a fost expediată părților la 11 mai 2017 (f.d. 75).

Recursul a fost declarat la 29 mai 2017, respectiv recursul se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

2

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de avocatul Iachimciuc

Alexandru în interesele lui Lica Sergiu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

3

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Iachimciuc Alexandru în

interesele lui Lica Sergiu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4