2ra-1391/17 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-1391/17 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
dosarul nr. 2ra-1391/17
prima instanță - (judecătoria Rîșcani mun. Chișinău) Iu. Potîngă
instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, |A. Pahopol, V. Negru
Î N C H E I E R E
05 iulie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului,
judecători Valentina Clevadî
Galina Stratulat
Dumitru Mardari
examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Iachimciuc Alexandru
în interesele lui Lica Sergiu,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea
Municipală ”Regia Comunal-Locativă Cricova” împotriva lui Lica Sergiu cu privire
la încasarea datoriei,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2017 prin care a fost
respins apelul declarat de Lica Sergiu și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani
municipiul Chișinău din 14 septembrie 2016,
c o n s t a t ă :
La 27 aprilie 2016 Întreprinderea Municipală ”Regia Comunal-Locativă
Cricova” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Lica Sergiu cu privire
la încasarea datoriei.
În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că la data de 26 mai 2014 a
încheiat cu Lica Sergiu contractul de prestare a serviciilor comunale nr. 462/19.
De asemenea, a menționat că conform pct. 4.1 din contract, consumatorul este
obligat să achite plata pentru serviciile prestate (apă potabilă, salubrizare) în luna
precedentă pînă în ultima zi a lunii următoare.
La fel a relatat că Lica Sergiu nu și-a onorat obligațiunile de plată pentru
prestarea serviciilor comunale în termenul stabilit, pentru perioada 01 noiembrie
2014 – 30 aprilie 2016, acumulînd o datorie de 30.310 lei, inclusiv penalitatea.
Întreprinderea Municipală ”Regia Comunal-Locativă Cricova” solicită încasarea
de la Lica Sergiu a datoriei în mărime de 30.310 lei și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 14 septembrie 2016
1
acțiunea înaintată de Întreprinderea Municipală ”Regia Comunal-Locativă Cricova” a
fost admisă și s-a încasat de la Lica Sergiu în beneficiul Întreprinderii Municipale
”Regia Comunal-Locativă Cricova” datoria pentru serviciile locativ-comunale în
mărime de 30.310 lei și taxa de stat în mărime de 909 lei.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2017 a fost respins apelul
declarat de Lica Sergiu și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani municipiul
Chișinău din 14 septembrie 2016.
La 29 mai 2017 avocatul Iachimciuc Alexandru a declarat în interesele lui Lica
Sergiu recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului,
casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu restituirea cauzei la
rejudecare.
Avocatul Iachimciuc Alexandru, în motivarea recursului a menționat că instanța
de apel a examinat superficial cauza dedusă judecății.
La fel a menționat că recurentul nu a recepționat factura în baza căreia a fost
invocată formarea datoriei, or anume această factură este unicul act în baza căruia se
poate solicita încasarea datoriei pentru prestarea serviciilor comunale. Or, recurentul
a recepționat factura abia după ce instanța de apel a examinat cauza.
La fel reiterează că instanța de apel nu a elucidat pe deplin circumstanțele
cauzei, or odată ce a fost invocat faptul că recurentul nu a recepționat factura,
referindu-se la faptul că serviciul de prestare a apei potabile nu corespunde
standardului, instanța de apel urma să admisă solicitările recurentului.
Consideră că prin restituirea pricinii spre rejudecare, va fi examinată
concomitent și cererea de chemare în judecată înaintată de Lica Sergiu cu privire la
contestarea facturii.
Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează
că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia la 28 februarie 2017.
În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în
termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de
2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Copia deciziei a fost expediată părților la 11 mai 2017 (f.d. 75).
Recursul a fost declarat la 29 mai 2017, respectiv recursul se consideră depus în
termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după
parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre
necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii
acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor
invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în
conformitate cu alin. (2).
Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)
Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune
2
verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile
prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.
La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se
încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de
casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în
cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu
constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform
secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și
procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din
Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul
de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei
probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în
urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate
interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă
că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant
regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.
Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.
În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa
constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări
implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva
Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a
unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,
care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva
Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât
pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața
instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor
respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național
și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.
Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).
La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea
căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt
pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9
octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care
se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3
judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu
conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de avocatul Iachimciuc
Alexandru în interesele lui Lica Sergiu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.
432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este
inadmisibil.
3
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de
procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Iachimciuc Alexandru în
interesele lui Lica Sergiu.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
Valentina Clevadî
judecători Galina Stratulat
Dumitru Mardari
4