2rac-250/17 — incasarea datoriei, penalitatii si cheltuielilor de judecata

2rac-250/17 — incasarea datoriei, penalitatii si cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: I. Nașco dosarul nr. 2rac-250/17

instanța de apel: M. Ciugureanu, G. Dașchevici, M. Anton,

Î N C H E I E R E

28 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță

Tamara Chișca-Doneva

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului Societatea cu

Răspundere Limitată „Imona Grup” Societate cu Răspundere Limitată,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății Comercial

„Imona-Grup” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Asociației Obștești

„Vidoinf” cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017, prin care a

fost admis apelul declarat de Bujor Ion, casată hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din

01 martie 2016 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă,

c o n s t a t ă :

La 26 iunie 2015, SC „Imona Grup” SRL a depus cererea de chemare în

judecată împotriva AO „Vidoinf” cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat căla 14 iunie 2014 a încheiat cu AO

„Vidoinf”, în persoana lui Bujor Ion, contractul de vânzare-cumpărare a produselor

tipografice nr. 69/14, în temeiul căruia SC „Imona Grup” SRL la comanda AO

„Vidoinf” a prestat servicii de tipar și poligrafice în schimbul unei retribuții, plătite la

predarea lucrării.

În urma acestor tranzacții au fost emise două facturi fiscale, și anume factura

fiscală seria FB nr. 6353539 pentru suma de 4 170 lei, semnată de pârât și factura seria

FB nr. 6700830 pentru suma de 9730 lei, pe care pârâtul a refuzat s-o semneze.

Menționează reclamantul că la 13 decembrie 2014 a remis AO „Vidoinf” prin

scrisoare cu aviz recomandat factura fiscală nesemnată și actul de primire-predare, pe

care destinatarul le-a recepționat, fapt confirmat prin ștampila aplicată pe Aviz, iar

actele recepționate n-au fost contestate, de pârât, fapt ce confirmă existența tranzacției.

Astfel, în total suma loturilor produseși a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare

constituie suma de 13 900 lei.

Mai invocă reclamantul că potrivit dispozițiilor pct. 5.5 din contractul de

vânzare-cumpărare, în cazul când una din părți nu-și îndeplinește obligațiunile

contractuale sau din anexă, partea în culpă este obligată să plătească celeilalte părți

penalitatea în valoare de 0,5% din valoarea obligațiunilor neexecutate pentru fiecare zi

calendaristică de întârziere, astfel încât în urma calcului efectuat creanța pârâtului

constituie 23 977 lei.

La fel, indică reclamantului că întru soluționarea litigiului pe cale extrajudiciară

a expediat în adresa pârâtului scrisori cu Avize de recepție prin care i-a solicitat

ultimului achitarea contravalorii mărfii livrat, însă în acest sens nu au fost întreprinse

careva măsuri.

Susține că raporturile obligaționale între SC „Imona Grup” SRL și AO

„Vidoinf” sunt bazate pe contractul de vânzare-cumpărare a produselor tipografice nr.

69/14 din 14 iulie 2014, care este un contract cu titlu oneros, bilateral și sinalagmatic

precum și pe facturile fiscale menționate mai sus, care în conformitate cu prevederile

art. 320, 321, 322 din Codul civil generează obligațiunea pârâtului de a le achita

integral.

În drept își întemeiază cerințele în baza art. art. 8, 10, 512, 513, 572, 666 - 668

Cod civil.

Solicită SC „Imona Grup” SRL încasarea din contul AO „Vidoinf” în beneficiul

său a datoriei și penalității ce rezultă din neachitarea facturilor fiscale în sumă de

13 900 lei și respectiv 10 077,50 lei.

La data de 26 ianuarie 2016, SC „Imona Grup” SRL a depus cerere privind

mărirea cuantumului acțiunii în care invocând că a suportat cheltuieli pentru

deplasarea în ședințele de judecată din 17 decembrie 2015 și din 26 ianuarie 2016, a

solicitat majorarea cuantumului acțiunii cu 154,20 lei.

Solicită SC „Imona Grup” SRL încasarea din contul AO „Vidoinf” în beneficiul

său a datoriei pentru marfa livrată în sumă de 13 900 lei, a penalității în sumă de

10 077,50 lei, a cheltuielilor de deplasare și a cheltuielilor de judecată sub forma taxei

de stat în sumă 720 lei.

Ulterior, în cadrul dezbaterilor judiciare SC „Imona Grup” SRL a depus cerere

de concretizare a cerințelor în care a invocat că la data de 16 septembrie 2015 ora

13.30 s-a prezentat în ședință, însă ședința de judecată nu a avut loc din motiv că

pârâtul nu s-a prezentat.

Astfel, cheltuielile de transport suportate de SC „Imona Grup” SRL pentru

prezentarea în ședință constituie 361,94 lei.

Solicită încasarea din contul AO „Vidoinf” în beneficiul SC „Imona Grup” SRL

a datoriei și penalității ce rezultă din neachitarea facturilor fiscale în sumă de 13 900

lei și respectiv 10 077,50 lei, a cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu

achitarea taxei de stat în sumă de 720 lei și a cheltuielilor de transport în sumă de

361,94 lei.

La data de 26 ianuarie 2016, SC „Imona Grup” SRL a depus cerere privind

atragerea în proces în calitate de copârât a conducătorului AO „Vidoinf” - Bujor Ion.

Prin încheierea Judecătoriei Ștefan Vodă din 27 ianuarie 2016, a fost admisă

cererea SC „Imona Grup” SRL, fiind atras în proces în calitate de copârât conducătorul

AO „Vidoinf” - Bujor Ion (f.d. 65).

Prin hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 01 martie 2016, acțiunea a fost

admisă integral, fiind încasat în mod solidar din contul AO „Vidoinf” și Bujor Ion în

beneficiul SC „Imona Grup” SRL datoria în sumă de 13 900 lei, penalitatea de

întârziere în sumă de 10 077,50 lei și cheltuielile de judecată în sumă de totală de

1 236,14 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016, a fost admis apelul

declarat de Bujor Ion, casată integra hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre

prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la contractul de vânzare-

cumpărare a produselor tipografice nr. 69/14 încheiat la 14 iulie 2014 între SC „Imona

Grup” SRL în calitate de executor și AO „Vidoinf” în persoana lui Bujor Ion în calitate

de beneficiar a reținut că obiectul contractului l-a constituit broșuri 4+4 în număr de

500 de exemplare, ce urmau să conțină pe copertă inscripția „CATEDRALA

SFINȚILOR APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL MĂNĂSTIREA HÎNCU”, valoarea

contractului constituind 13 900 lei.

Totodată instanța de apel a remarcat actul de predare-primire din 29 august

2014, potrivit căruia beneficiarul serviciului a preluat tirajul de 150 de broșuri în

valoare de 4 170 lei, cu întocmirea în acest sens a facturii fiscală FB nr. 6353539 din

29 august 2014 și reclamația nr. 39 din 01 septembrie 2014 prin care Bujor Ion în

numele AO „Vidoinf” a comunicat intimatului despre greșeala strecurată în revista

„Sfintele Noastre Mănăstiri, Pelerinaj Video. Ghid Practic pentru Turiști și Pelerini” și

a atenționat încetarea tipăririi tirajului de 350 de reviste, temei pentru înaintarea

reclamației fiind lipsa literei „A” în cuvântul „CATEDRALA” de pe coperta revistei.

La fel, instanța de apel a reținut actul de predare-primire a tirajului de 350 de

reviste, în valoare de 9 730 lei din 28 noiembrie 2014 întocmit de SC „Imona Griup”

SRL și nesemnat de beneficiar, factura fiscală seria FB nr. 670083 din 29 noiembrie

2014 și prevederile pct. 3.7 al contractului nr. 69/14 din 14 iulie 2014, potrivit cărora

beneficiarul în termen de 2 (două) zile de la primirea producției are dreptul să invoce

neconcordanțele calitative și cantitative ale prestației, obligând astfel executorul de a

verifica la sediul beneficiarului situația de fapt și întocmirea unui act de constatare, și a

reținut că întrucât produsul a fost primit de apelant la 29 august 2014, zi de vineri,

reclamarea prestației necorespunzătoare la 01 septembrie 2014 este conformă

contractului.

În context instanța de apel a invocat prevederile art. 514, 572 alin. (1) și (2), 704

alin. (1), 705 alin. (2), 753 alin. (1) și (2), 763 alin. (1) și (2), 768 alin (1) și (4), 970

alin. (1) și (2), 971 alin. (1) și (2) Cod civil, ce reglementează aspecte ce țin de

condițiile generale de executarea obligațiilor, dispozițiile generale cu privire la

contractul sinalagmatic, contractul de vînzare-cumpărare, viciile material ale bunului,

remediere, efectele imposibilității de restituire a bunului și cererea de reducere a

prețului și a conchis că contractul încheiat între părți este unul sinalagmatic, iar

obligația apelantului este corelativă obligației intimatului, care urmează să execute

prima și astfel, intimatul nu poate fi obligat să-și execute obligația de plată în condițiile

în care intimatul nu și-a executat obligația de predare apelantului a broșurilor

contractate, realizate conform proiectului stabilit.

Subsecvent instanța de apel a constatat că în broșurile tipografiate de intimat, pe

copertă este omisă litera „A” în cuvântul imprimat „CATEDRALA”, eroare ce denotă

că bunurile transmise apelantului nu pot fi utilizate conform destinației, deoarece

coperta constituie parte integră și de față a broșurilor, iar admiterea unei omisiuni în

textul imprimat pe aceasta exclude posibilitatea utilizării întregii broșuri.

Iar în consecință instanța de apel stabilind că SC „Imona Grup” SRL nu și-a

executat obligația de a transmite AO „Vidoinf” bunurile tipografiate fără vicii,

repsectiv nu și-a executat obligația asumată și nu a prezentat probe ce ar confirma că

viciile admise au fost înlăturate de intimat ca urmare a recepționării somației despre

existența și înlăturarea viciilor, a concluzionat că din motivul neexecutării

corespunzătoare a obligației SC „Imona Grup” SRL nu este îndreptățit să ceară

executarea de către AO „Vidoinf” a obligației corelative de plată.

La data de 27 aprilie 2017, SC „Imona Grup” SRL a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului casarea deciziei instanței de

apel cu menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, invocând că

instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru

soluționarea justă a litigiului și a aplicat eronat normele de drept material și procedural,

fapt ce a dus la emiterea unei decizii neîntemeiate.

Susține că instanța de apel în cadrul examinării cauzei a acceptat probe

prezentate AO „Vidoinf” și contrar prevederile art. 372 alin. (1) și art. 186 alin. (2)

CPC, nu a solicitat intimatului să prezinte dovezi sau să motiveze imposibilitatea

prezentării acestora la examinarea cauzei în prima instanță .

În consecință, instanța de apel a acceptat și s-a axat la pronunțarea deciziei pe

somația nr. 39 din 01 septembrie 2014, prin care Bujor Ion în numele AO „Vidoinf” ar

fi atenționat SC „Imona Grup” SRL despre greșeala depistată cu solicitarea de a

remedia greșeala admisă, însă a lăsat fără apreciere faptul că AO „Vidoinf” nu a

dovedit prin nimic faptul depunerii somației respective la sediul SC „Imona Grup”

SRL.

Totodată consideră recurentul că instanța de apel în ședința din 19 octombrie

2017 nejustificat a reluat examinarea cauzei în fond și amânat ședința de judecată

obligând AO „Vidoinf” să prezinte statutul societății, care în opinia sa nu afectează cu

nimic obiectivitatea examinării cauzei și apare ca o metodă de tergiversare

intenționată a examinării cauzei și de favorizare a AO „Vidoinf”.

Mai mult la următoarea ședință în care AO „Vidoinf” urma să prezinte

asociației a prezentat suplimentar și o broșură pretinsă ca ar fi executată conform

machetei aprobată de el anterior și pe care instanța la fel a acceptat-o, lăsând fără

apreciere faptul că AO „Vidoinf” nu a confirmat prin nimic faptul că broșura

respectivă a fost tipărită conform machetei aprobate în temeiul căruia au fost tipărite și

broșurile de către SC „Imona Grup” SRL.

În context relatează recurentul că și-a onorat obligațiile cu bună credința și

diligentă, despre ce servește însăși faptul că până la moment AO „Vidoinf” nu a

înaintat careva solicitări sau pretenții dovedite cu privire la executarea obligațiilor

asumate, în timp ce ultimul s-a comportat cu rea-credință chiar de la nașterea

obligațiilor contractuale prin tăinuirea intenționată a adresei juridice reale a asociației

obștești, fapt de asemenea menționat de recurent în referința depusă în cadrul

procedurii de apel.

Insistă că instanța de apel a ignorat categoric argumentele înaintate de SC

„Imona Grup” SRL, deși în speță este evident comportamentul dolosiv al intimatului

chiar de la momentul nașterii obligațiilor contractuale.

La data de 23 iunie 2017, directorul general al AO „Vidoinf” Bujor Ion a depus

referință asupra recursului declarat de SC „Imona Grup” SRL, invocând caracterul

neîntemeiat al argumentelor invocate de recurent și solicitând respingerea recursului ca

neîntemeiat.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

După cum rezultă din materialele cauzei copia deciziei instanței de apel din 07

decembrie 2016 a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces, inclusiv,

recurentului SC „Imona Grup” SRL la data de 20 februarie 2017, fapt confirmat prin

scrisoarea de însoțirea cu nr. de ieșire 1835 ce se conține la dosar (f. d. 160), însă

careva date privind recepționarea acesteia de către destinatari, materialele cauzei nu

conțin.

Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul la 27 aprilie 2017, împotriva deciziei instanței de apel din

07 decembrie 2016, în termen.

Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarate

de către SC „Imona Grup” SRL este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt

în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art.432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SC „Imona Grup” SRL nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, or recurentul

nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către

instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de

către SC „Imona Grup” SRL asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de către SC „Imona Grup” SRL ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Societatea Comercială „Imona Grup” Societate cu

Răspundere Limitată se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță

Tamara Chișca-Doneva