2ra-611/17 — încasarea cheltuielilor de asistentă juridică

2ra-611/17 — încasarea cheltuielilor de asistentă juridică (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: O. Cojocaru dosarul nr. 2ra-611/17

instanța de apel: A. Gavrilița, V. Efros, L. Popova

Î N C H E I E R E

03 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Întreprinderea mixtă Tipografia „Tipopres” societate cu răspundere limitată,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Simha Vainberg și

Svetlanei Vainberg împotriva Întreprinderii mixte Tipografia „Tipopres” societate

cu răspundere limitată cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016, prin

care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea mixtă Tipografia

„Tipopres” societate cu răspundere limitată și menținută hotărârea Judecătoriei

Buiucani, municipiul Chișinău din 29 februarie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 16 iulie 2015, Simha Vainberg și Svetlana Vainberg au depus

cerere de chemare în judecată împotriva ÎM Tipografia „Tipopres” SRL cu privire

la încasarea cheltuielilor de asistență juridică.

În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că, la data de 05 august 2013,

ÎM Tipografia „Tipopres” SRL le-a înaintat o pretenție, prin care a solicitat

achitarea sumei de 600 000 lei, în legătură cu pretinsele vicii de natură juridică

ale imobilului cumpărat, ulterior, însă a depus cerere de chemare în judecată și

cerere de concretizare a pretențiilor împotriva lor, prin care a solicitat repararea

prejudiciului cauzat în sumă de 832 828,75 lei.

Menționează că, la data de 07 august 2013, au încheiat cu Cabinetul

avocatului „Covaliu Gheorghe” contractul de acordare a serviciilor juridice nr.

062 pentru a le apăra drepturile și interesele pe cauza înaintată la cererea de

chemare în judecată a ÎM Tipografia „Tipopres” SRL, stabilind un onorariu în

mărime de 6 000 lei reieșind din faptul că, litigiul nu necesită asistență juridică

îndelungată și o muncă considerabilă.

Invocă că, pe parcursul examinării cauzei în prima instanță au avut loc 11

ședințe de judecată, în cadrul cărora au fost prezentate explicații, referințe, audiați

martori, argumentată poziția lor bazată pe practica judiciară, legislație și literatură

științifică.

1

Relevă că, acțiunea enunțată a fost respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 14 iulie 2014, care a fost contestată cu

apel de către ÎM Tipografia „Tipopres” SRL.

Declară că, în instanța de apel au avut loc 6 ședințe de judecată în legătură

cu modificarea și concretizarea cererii de apel, în cadrul cărora, la fel, au fost

prezentate argumente, referință, explicații și obiecții la afirmațiile și cerințele

înaintate.

Afirmă că, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 iauarie 2015 a fost

respins apelul declarat de către ÎM Tipografia „Tipopres” SRL și menținută

hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 14 iulie 2014.

Menționează că, ÎM Tipografia „Tipopres” SRL, nefiind de acord cu

decizia instanței de apel, a contestat-o cu recurs și recurs suplimentar, la care a

fost prezentată referința, iar la data de 22 aprilie 2015, prin încheierea Curții

Supreme de Justiție, recursul ÎM Tipografia „Tipopres” SRL a fost considerat

inadmisibil.

Invocă că, la data de 02 iunie 2015, având în vedere volumul serviciilor de

asistență juridică acordat pe parcursul examinării cauzei enunțate, complexitatea

acesteia, dificultatea problemelor în speță și specializarea avocatului în domeniu

mai mult de 30 de ani, limitarea posibilității de a lucra în alte dosare și rezultatul

obținut, contractul de asistență juridică din 07 august 2013 a fost modificat prin

completări stabilindu-se onorariul avocatului în mărime de 83 000 lei sau mai

puțin de 10% din suma prejudiciului solicitat de ÎM Tipografia „Tipopres” SRL.

Mai invocă că, la stabilirea mărimii onorariului s-a ținut cont de

Recomandarea privind cuantumul onorariului avocaților și compensarea de către

instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică aprobată prin decizia

Consiliului Uniunii Avocaților nr. 2 din 30 martie 2012, care preved că, onorariul

de succes este rezonabil la un plafon de 17% din valoarea acțiunii sau în cazul dat

de 141 580 lei.

Susține că, la data de 03 iunie 2015, prin ordinul de încasare a numerarului

nr. A252-S000, avocatului i-a fost achitată suma onorariului în mărime de 83 000

lei.

Solicită încasarea din contul ÎM Tipografia „Tipopres” SRL a cheltuielilor

de asistență juridică în mărime de 83 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 29 februarie 2016

a fost admisă parțial acțiunea și au fost încasate din contul ÎM Tipografia

„Tipopres” SRL în beneficiul lui Simha Vainberg și Svetlanei Vainberg

cheltuielile de asistență juridică în sumă de 30 000 lei. În rest acțiunea a fost

respinsă. A fost încasată în mod solidar de la Simha Vainberg și Svetlana

Vainberg în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1500 lei și de la ÎM

Tipografia „Tipopres” SRL taxa de stat în mărime de 900 lei.

Prima instanță și-a argumentat concluzia prin faptul că, la data de 07 august

2013, între reclamanți și avocatul Gheorghe Covaliu a fost încheiat contractul de

asistență juridică, modificat în partea cuantumului onorariului avocatului la data

de 03 iunie 2015, pe cauza civilă la cererea de chemare în judecată a ÎM

Tipografia „Tipopres” SRL împotriva lui Simha Vainberg și Svetlanei Vainberg

2

cu privire la repararea prejudiciului cauzat, care a fost respinsă prin hotărîrea

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 14 iulie 2014, menținută prin decizia

Curții de Apel Chișinău din 28 iauarie 2015 și încheierea Curții Supreme de

Justiție din 22 aprilie 2015.

Totodată, prima instanță a reiterat că, suma solicitată drept compensare a

cheltuielilor de asistență juridică este exagerată, însă ținând cont de esența

juridică a speței, a muncii efectiv depuse de avocat la emiterea actelor

procedurale necesare litigiului, experiența și abilitatea acestuia, suma de 30 000

lei reprezintă o compensație rezonabilă și echitabilă pentru cheltuielile de

asistență juridică suportate de către reclamanți.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016 a fost respins

apelul declarat de către ÎM Tipografia „Tipopres” SRL și menținută hotărârea

primei instanțe.

La data de 14 noiembrie 2016, ÎM Tipografia „Tipopres” SRL a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea

deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri

de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a invocat că, decizia instanței de apel și hotărârea

primei instanțe sunt neîntemeiate, deoarece au fost încălcate normele de drept

material și, anume, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată, a fost

interpretată eronat legea, cauza a fost judecată de către un judecător care nu avea

dreptul să participe la judecarea ei și au fost apreciate arbitrar probele.

Menționează că, prima instanță, la primirea cererii de chemare în judecată,

contrar normelor imperative prevăzute de art. 166 alin. (2) lit. h) și art. 167 alin.

(l) lit. b) CPC, nu a emis o încheiere, prin care să solicite reclamanților-intimați

înlăturarea deficiențelor admise la depunerea cererii și, anume, să prezinte dovada

respectării căii prealabile de soluționare a litigiului și dovada achitării taxei de

stat.

Invocă că, această încălcare de procedură a fost reclamată în prima instanță,

însă prin încheierea din 24 septembrie 2015 a fost respinsă, iar instanța de apel la

data de 16 noiembrie 2015, nu a examinat recursul declarat pe motiv că,

chestiunea respectivă nu se contestă separat, ci doar odată cu fondul.

Relevă că, instanța de apel contrar prevederilor art. 373 alin. (2) CPC, nu s-

a expus asupra argumentelor invocate în cererea de apel cu privire la încălcarea

flagrantă de către prima instanță a normelor de drept imperative, care

reglementează admiterea cererii de chemare în judecată în lipsa dovezii achitării

taxei de stat, indicând doar faptul că, soluționarea chestiunii legate de taxa de stat

ține de competența primei instanțe.

Afirmă că, judecătorul Olga Cojocaru nu avea dreptul să participe la

judecarea prezentei cauze, deoarece în cadrul litigiului de bază a examinat

contestația ÎM Tipografia „Tipopres” SRL depusă împotriva încheierii

executorului judecătoresc cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare din 25

septembrie 2013 și a dispus respingerea acesteia prin hotărârea din 25 noiembrie

2013 .

3

Susține că, instanța de apel contrar prevederilor art. 373 alin. (2) și art. 388

alin. (l) lit. a) CPC, nu a dat nici o apreciere circumstanțelor expuse cu privire la

faptul judecării pricinei de către un judecător care nu avea dreptul să se expună în

cauza dată.

Mai invocă că, deși, în conformitate cu prevederile art. 122 alin. (3) și (4) și

ale art. 130 alin. (3) CPC, se consideră inadmisibile probele obținute cu încălcarea

prevederilor legii prin inducerea în eroare a participanților la proces, precum și

cele depuse la dosar după termenul stabilit de instanță, prima instanță a admis și

pus la baza hotărârii sale probele prezentate exclusiv de către reclamanții-intimați,

inclusiv peste termenul instituit în acest sens.

Afirmă că, probele prezentate de reclamanții-intimați și reprezentantul

acestora, în parte, au apărut după depunerea cererii de chemare în judecată, iar pe

de altă parte, nu denotă legătura lor reciprocă, respectiv este inadmisibilă

concluzia cu privire la veridicitatea acestora și confirmă faptul că, au fost create

în scopul justificării artificiale a remunerației serviciilor juridice acordate în

litigiul anterior între aceleași părți.

Relevă că, onorariul de succes al avocatului stabilit prin acordul adițional,

nu cade sub incidența prevederilor art. 96 alin. (l) și (11) CPC și, respectiv, nu

poate fi apreciat drept cheltuieli de judecată justificate și real angajate, mai mult

ca atât, onorariul de succes reprezintă o plată a clientului efectuată în interesele

avocatului său, iar conform Recomandării Curții Supreme de Justiție nr. 23 cu

privire la unele aspecte ale încasării cheltuielilor de asistență juridică, cheltuielile

care vor fi suportate de client după emiterea hotărârii instanței sau care au fost

determinate de succesul obținut, de regulă, nu sunt adjudecate de instanțe.

Consideră dubioase înscrisurile prezentate în confirmarea faptului achitării

serviciilor avocatului prestate anume pe acest litigiul, deoarece conform facturii

fiscale seria WH nr. 3410003 din 02 iulie 2015, ca temei este indicat actul din

aceeași dată, mai mult, factura fiscală a fost administrată contrar încheierii

instanței din 20 iulie 2015 și prevederilor art. 122 alin. (4) și art. 204 CPC și nu

este confirmată de borderoul privind mărimea onorariului pentru asistența juridică

acordată, acesta fiind întocmit doar la data de 24 februarie 2016.

Astfel, susține că, valoarea serviciilor pentru fiecare acțiune în parte,

indicate în borderoul privind mărimea onorariului pentru asistența juridică

acordată, nu rezultă din contractul de asistență juridică din 07 august 2013 și nici

din acordul adițional din 02 iunie 2015.

Prin referința depusă la data de 11 aprilie 2017 reprezentantul lui Simha

Vainberg și Svetlanei Vainberg, avocatul Gheorghe Covaliu a solicitat declararea

recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei

integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din

materialele cauzei nu poate fi stabilită cu certitudine momentul comunicării

4

deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a

recursului.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i

s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de

desfășurare a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către ÎM Tipografia

„Tipopres” SRL, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

5

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței

CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere

îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea

de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16

aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎM Tipografia „Tipopres”

SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul ÎM Tipografia „Tipopres” SRL ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin.

(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Întreprinderea mixtă Tipografia „Tipopres”

societate cu răspundere limitată se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Iulia Sîrcu

judecătorul

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Mariana Pitic

6