3ra-647/17 — contestarea actului administrativ

3ra-647/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: R. Pascari dosarul nr. 3ra-647/17

instanța de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu

D E C I Z I E

28 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Iurie Bejenaru

Ala Cobăneanu, Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de reprezentantul Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, Sorin Olaru, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02

martie 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Uniunea

Administratorilor Autorizați din Moldova împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova cu privire la contestarea actului administrativ,

c o n s t a t ă:

La 28 iunie 2016 Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova (în

continuare UAAM) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului

Justiției al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a menționat că, prin ordinul nr. 152 din 17 februarie 2016

emis de Ministrul Justiției al Republicii Moldova au fost substituiți membrii Comisiei

de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați Constantin Bragoi și Cristina

Martin cu Lilian Deliu și Ina Chetrean.

Aderent, prin ordinul nr. 411 din 13 aprilie 2016, emis de Ministrul Justiției al

Republicii Moldova a fost substituit membrul Comisiei de autorizare și disciplină a

administratorilor autorizați Vasile Vulpe (ales prin vot secret în calitate de președinte

al comisiei) cu supleantul său Eugeniu Chistol. Astfel¸ Eugeniu Chistol a devenit

membru cu drepturi depline, iar Vasile Vulpe a devenit membru supleant.

Reclamanta invocă faptul că, substituirea membrilor Comisiei de autorizare și

disciplină a administratorilor autorizați constituie o ingerință în activitatea comisiei,

care periclitează activitatea ei, deoarece Vasile Vulpe deținea funcția de președinte al

comisiei, respectiv, comisia acum nu are președinte.

Consideră că, ordinele nominalizate au fost emise cu depășirea competenței de

reglementare, supraveghere și control a activității de administrator, atribuită de Legea

cu privire la administratorii autorizați.

Solicită anularea ordinelor nr. 152 din 17 februarie 2016 și nr. 411 din 13 aprilie

2016 emise de Ministrul Justiției al Republicii Moldova, prin care s-a modificat

componența nominală a Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor

autorizați, aprobată prin ordinul Ministerului Justiției nr. 449 din 12 octombrie 2015.

1

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28 octombrie 2016 s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Uniunea Administratorilor Autorizați

din Moldova împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la

contestarea actului administrativ (f.d. 55, 59-65).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2017 s-a admis apelul declarat

de Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova, s-a casat hotărârea Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 28 octombrie 2016, în partea respingerii cerinței privind

anularea ordinului nr .411 din 13 aprilie 2016 și în această parte s-a emis o nouă

hotărâre prin care s-a anulat ordinul nr. 411 din 13 aprilie 2016, în rest s-a menținut

hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28 octombrie 2016 (f.d. 84, 85-92).

În susținerea soluției sale, instanța de apel a reținut că, în cazul în care nu-și

exercită atribuțiile stabilite, președintele Comisiei de autorizare și disciplină a

administratorilor autorizați, funcție deținută de Vasile Vulpe, poate fi revocat la

cererea a cel puțin 4 membri, iar hotărârea de revocare fiind adoptă cu votul secret a

cel puțin 6 membri ai Comisiei.

Astfel, instanța inferioară a stabilit că, la materialele cauzei lipsesc înscrisuri care

ar demonstra respectarea procedurii prestabilite de Regulamentul cu privire la

activitatea Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați. Prin

urmare, a conchis că revocarea președintelui comisiei prin ordinul nr. 411 din 13

aprilie 2016, ales cu votul majorității membrilor Comisiei, cu încălcarea prevederilor

Regulamentului, reprezintă o ingerință în activitatea comisiei de autorizare și

disciplină a administratorilor autorizați.

La 18 aprilie 2017, reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

Sorin Olaru, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02

martie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

menținerea hotărârii primei instanțe (f.d. 97).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a interpretat eronat legea și a

aplicat eronat normele de drept material și a apreciat arbitrar probele.

Suplimentar, menționează că Ministerul Economiei a confirmat prin scrisoarea

din 22 martie 2016 candidaturile lui Eugeniu Chistol și Vasile Vulpe în comisia de

autorizare și disciplină a administratorilor autorizați. Astfel, în baza art. 9 alin. (9) din

Legea cu privire la administratorii autorizați, a substituit membrul permanent cu

supleantul său.

Mai mult decât atât, subliniază că prin ordinul emis, Ministerul Justiției nu a

delegat un alt membru, ci l-a substituit pe cel de bază – Vasile Vulpe, cu cel supleantul

său – Eugeniu Chistol, iar Ministerul Economiei și membrii vizați în actul

administrativ nu au contestat substituirea membrilor desemnați, dimpotrivă, i-a

reconfirmat pe ambii și a informat Ministerul Justiției că nu dispune de alte persoane

competente în acest domeniu.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 iunie 2017 recursul declarat de

reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Sorin Olaru a fost

considerat admisibil.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de

reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Sorin Olaru urmează a fi

admis, cu casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în

Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată, din următoarele motive.

2

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile

în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție a constatat cu certitudine că, în baza ordinului Ministrului Justiției al

Republicii Moldova nr. 449 din 12 octombrie 2015 (f.d. 43) s-a aprobat componența

nominală a Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați cu

următorii membri titulari: Nicolae Duca, Constantin Bragoi, Cristina Martin –

desemnați de Ministerul Justiției; Vasile Vulpe – desemnat de Ministerul Economiei;

Gheorghe Macovei – profesor universitar în drept, desemnat prin concurs public de

Ministerul Justiției; Veronica Butnaru – profesor universitar în științe economice,

desemnat prin concurs public de Ministerul Economiei; Dorin Ciobanu, Irina

Selevestru, Andrei Ciauș – desemnați de Uniunea administratorilor autorizați.

Totodată, prin pct. b) al ordinului nominalizat s-a aprobat componența nominală a

Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați cu următorii membri

supleanți: Victoria Hîncu, Tatiana Tabuncic, Elena Corolevschi – desemnați de

Ministerul Justiției; Eugen Chistol – desemnat de Ministerul Economiei; Alexandru

Cuznețov – profesor universitar în drept, desemnat prin concurs public de Ministerul

Justiției; Oleg Verejan – profesor universitar în științe economice, desemnat prin

concurs public de Ministerul Economiei; Tatiana Bostan și Oleg Șeinman – desemnați

de Uniunea administratorilor autorizați.

Succesiv, instanța de recurs relevă că, prin ordinul Ministrului Justiției al

Republicii Moldova nr. 152 din 17 februarie 2016 (f.d. 6), în temeiul art. 6, alin. (2)

lit.a) și art. 7 din Legea cu privire la administratorii autorizați, s-a modificat ordinul

Ministrului Justiției al Republicii Moldova nr. 449 din 12 octombrie 2015, și respectiv

componența Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați, prin

substituirea membrilor titulari ai acesteia Constantin Bragoi și Cristina Martin,

desemnați de Ministerul Justiției, cu membrii supleanți Lilian Deliu și Ina Chetrean,

desemnați de Ministerul Justiției.

Totodată, s-a modificat pct. b) al ordinului menționat și s-au substituit membrii

supleanți desemnați de Ministerul Justiției, după cum urmează: poziția dnei Victoria

Hîncu s-a substituit cu dna Natalia Bordianu, poziția dnei Tatiana Tabuncic s-a

substituit cu dna Olesea Sîci-Borodin și poziția dnei Elena Corolevschi s-a substituit

cu dna Natalia Frîncu.

Ulterior, prin ordinul Ministrului Justiției al Republicii Moldova nr. 411 din 13

aprilie 2016 (f.d. 7), în temeiul art. 6, alin. (2) lit. a) și art. 7 din Legea cu privire la

administratorii autorizați, s-a modificat ordinul Ministrului Justiției al Republicii

Moldova nr. 449 din 12 octombrie 2015, și respectiv componența Comisiei de

autorizare și disciplină a administratorilor autorizați, prin substituirea membrului

titular al acesteia, desemnat de Ministerul Economiei, Vasile Vulpe, cu membrul

supleant Eugeniu Chistol, desemnat de Ministerul Economiei. De asemenea, poziția

dlui Eugen Chistol desemnat ca membru supleant s-a substituit cu dl Vasile Vulpe.

Colegiul reține că, dispozițiile art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă

statuează că, instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere,

bazată pe cercetarea multe aspectual, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor

probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege

3

La rândul său, alin. (1) al art. 240 din Codul de procedură civilă prescrie că, la

deliberarea hotărârii, instanța judecătorească apreciază probele, determină

circumstanțele care au importantă pentru soluționarea pricinilor, care au fost sau nu

stabilite, caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării pricinii și

admisibilitatea acțiunii.

Conform prevederilor art. 241 din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărârea în numele legii. Hotărârea judecătorească constă din

partea introductivă și partea dispozitivă. În cazurile prevăzute la art. 236 alin.(5),

hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare și

dispozitiv. Fiecare parte a hotărârii se evidențiază separat în textul acesteia. În partea

introductivă se indică locul și data adoptării, denumirea instanței care o pronunță,

numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părților și al celorlalți

participanți la proces, al reprezentanților, obiectul litigiului și pretenția înaintată

judecății, mențiunea despre caracterul public sau închis al ședinței. În partea

descriptivă se indică succint pretențiile reclamantului, obiecțiile pîrîtului și explicațiile

celorlalți participanți la proces. În motivare se indică: circumstanțele pricinii,

constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste

circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de

care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde concluzia instanței judecătorești

privind admiterea sau respingerea integrală sau parțială a acțiunii, repartizarea

cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al hotărîrii. În cazul în care instanța

judecătorească stabilește modul și termenul de executare a hotărîrii, dispune

executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face

o mențiune în acest sens.

Potrivit recomandărilor avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al

Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație și o analiză clară sunt

cerințele fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un aspect important al dreptului

la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar

trebui să evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-

au fost prezentate.

Colegiul menționează că, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

garantează dreptul justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul instituirii

obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărârile adoptate din perspectiva

unei analize ample a circumstanțelor pricinii. Îndatorirea de a motiva coerent și unitar

hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între motivare și

dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu

judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un

eficient control judiciar.

Instanța de recurs consemnează că, Codul de procedură civilă consacră principiul

general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și să reprezinte

premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul

unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor, cât și

pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor

instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și

dovezile care au determinat-o.

4

Verificând legalitatea deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2017,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept material și

procedural, iar partea motivată este în contradicție cu dispozitivul pronunțat.

La caz, instanța de recurs evidențiază că, efectul devolutiv al apelului presupune

două limite raționale: tantum devolutum quantum apellatum, adică instanța de apel

rejudecă în fapt și în drept, ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea primei

instanțe, fiind o consecință a principiului disponibilității care guvernează procesul civil

și tantum devolutum quantum iudicatum, unde instanța de apel, efectuează o nouă

examinare în fond, dar și exercită controlul judiciar complet, în fapt și în drept, asupra

ceea ce a hotărât prima instanță și din acest motiv instanța de apel, nu poate fi pusă în

situația de a soluționa cereri care nu au fost formulate în fața primei instanțe, adică

cereri absolut noi prin care să se invoce pretenții noi.

Astfel, Colegiul reține că, instanța de apel în partea motivată a deciziei sale și-a

argumentat concluzia în sensul temeiniciei parțiale a acțiunii înaintate de UAAM

privind anularea ordinului Ministrului Justiției al Republicii Moldova prin care s-a

modificat componența nominală a Comisiei de autorizare și disciplină a

administratorilor autorizați.

În speță, acțiunea primordială care urma a fi întreprinsă de instanțele inferioare

este de a verifica capacitatea procesuală a părților implicate în proces, cu alte cuvinte,

dacă sânt sau nu subiecți ai raportului material litigios.

Or, pentru ca o persoană să fie parte în procesul civil, aceasta trebuie să

îndeplinească cumulativ anumite condiții, și anume să întrunească: calitatea

procesuală, capacitatea procesuală și justificarea interesului procesual. Iar, în caz de

nerespectare a unei condiții, urmează să survină consecințele procesuale care se

stabilesc în dependență de categoria condiției neîndeplinite.

Subsecvent, instanța de recurs taxează că, „reclamantul” în proces este subiectul

raportului juridic litigios, care se adresează în instanța de judecată sau în interesul

căruia se adresează alte persoane împuternicite prin lege, invocând apărarea unui drept

al său sau a unui interes ocrotit prin lege, susținând că dreptul subiectiv al lui este

încălcat sau neîntemeiat contestat de pârât. Reclamantul participă ca parte activă în

proces, deoarece la solicitarea lui procesul a fost intentat în vederea apărării drepturilor

sau intereselor sale legitime.

Prin urmare, se deduce că, prin calitate procesuală a reclamantului, ca subiect al

raportului material litigios, se înțelege interesul îndreptățit al acestuia de a cere

concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport

recunoscut de lege, de conexitate cu acel drept.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a

obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

În condițiile speței, Colegiul atestă că, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea cu

privire la administratorii autorizați în coroborare cu pct. 3.3 din Statutul UAAM

statuează că, pentru realizarea scopurilor propuse, UAAM are dreptul să: a) asigure

protecția drepturilor și intereselor membrilor săi; b) reprezinte și să apere drepturile și

5

interesele profesionale, economice, sociale ale Uniunii și a membrilor săi în autoritățile

publice de toate nivelurile, în instanțele judecătorești și în raporturile cu terții.

Este de evidențiat că, conform pct. 1.1 din statutul Uniunii administratorilor

autorizați din Moldova, Uniunea este o organizație profesională de utilitate publică,

neguvernamentală, apolitică, necomercială, cu buget propriu și organizare de sine

stătătoare, din care fac parte toți administratorii autorizați din Republica Moldova.

Calitatea de membru al Uniunii este obligatorie și apare din momentul investirii

administratorului autorizat în funcție.

Succesiv, art. 7 alin. (1) și (4) din Legea cu privire la administratorii autorizați

prescrie că, comisia de autorizare și disciplină este un organ colegial fără personalitate

juridică, instituit prin ordinul ministrului justiției. Regulamentul de activitate al

Comisiei de autorizare și disciplină se aprobă de Guvern. Activitatea Comisiei de

autorizare și disciplină este organizată și condusă de un președinte ales de către

membrii acesteia.

Aderent, prevederile pct. 2 din Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei de

autorizare și disciplină a administratorilor autorizați, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 817 din 12 noiembrie 2015, în vigoare de la 20 noiembrie 2015,

consemnează că, Comisia este un organ colegial, fără personalitate juridică,

deliberativ, permanent și independent în exercitarea funcțiilor ce îi revin. Ținerea

lucrărilor de secretariat ale Comisiei este asigurată de Ministerul Justiției.

Totodată, pct. 9 din același Regulament stipulează că, activitatea Comisiei este

organizată și condusă de un președinte ales prin vot secret din membrii acesteia.

Președintele Comisiei se alege cu votul majorității membrilor Comisiei. Mandatul

președintelui durează 4 ani.

În această ordine de idei, prin prisma prevederilor art. 10 din Legea cu privire la

administratorii autorizați în coroborare cu Statutul UAAM, Colegiul decelează că

membri ai Uniunii administratorilor autorizați sânt toți administratorii autorizați, iar

Comisia de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați este organ colegial,

fără personalitate juridică, deliberativ, permanent și independent, instituit prin ordinul

Ministrului Justiției și care este compus din trei reprezentanți desemnați de Ministerul

Justiției, un reprezentant desemnat de Ministerul Economiei, un profesor universitar în

drept, desemnat prin concurs public de Ministerul Justiției, un profesor universitar în

științe economice, desemnat prin concurs public de Ministerul Economiei, trei

reprezentanți desemnați de UAAM din rândul administratorilor care au o vechime în

profesie de cel puțin trei ani și o reputație ireproșabilă.

Coroborând normele legale precitate cu circumstanțele speței, Colegiul conchide

că, în speță, este dubioasă capacitatea procesuală a reclamantului UAAM, care

acționează în interesele membrilor Comisiei de autorizare și disciplină a

administratorilor autorizați desemnați de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei,

și care au fost substituiți prin actele administrative contestate. Or, este incertă

justificarea interesului procesual al UAAM, din moment ce prin actele administrative

supuse examenului legalității nu au fost substituiți membrii Comisiei de autorizare și

disciplină a administratorilor autorizați desemnați de însăși UAAM.

Deci, având în vedere că, prin actele administrative contestate s-au substituit

membrii Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați desemnați

de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei, prin prisma art. 1 alin. (2) din Legea

contenciosului administrativ, Colegiul evidențiază că, în cazul de față, poate invoca

vătămarea dreptului său și respectiv justifica interesul procesual, doar autoritatea care

6

și-a delegat reprezentanții în calitate de membri ai Comisiei de autorizare și disciplină

a administratorilor autorizați și care în final au fost substituiți prin actele

administrative supuse examenului legalității, deoarece prin aceste ordine, ipotetic, pot

fi afectate doar interesele și drepturile acestor autorități.

În corolar, se atestă faptul că, instanța de apel la adoptarea actului de dispoziție

recurat urma să efectueze o analiză amplă a probelor anexate la materialele cauzei,

raportându-le la normele legale ce guvernează raportul litigant, pentru a constata

circumstanțele importante ale pricinii, a determina obiectul probațiunii, precum și

pentru a stabili corespunderea subiecților raportului material litigios cu subiectul

juridic procesual care-și revendică drepturile în cauza dată, în vederea identificării

capacității procesuale ale reclamantului UAAM în procesul intentat, reieșind din faptul

că în procesul respectiv sunt mai mulți subiecți având raporturi juridice distincte.

Or, prin Rezoluția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei nr.(77)31 cu

privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, s-a

recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de

anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, fizice sau

juridice, în procedurile administrative. În implementarea acestor principii, cerințele

unei administrații bune și eficiente, precum și interesele terților și interesele marelui

public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai

ridicat grad posibil de echitate.

Principiul IV din Rezoluție impune ca atunci când actul administrativ este de o

așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele, persoana

vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care stau la baza actului. Iar orice

ingerință trebuie să fie bine definită pentru a nu deschide drumul arbitrariului și

abuzului.

Cu referire la fondul cauzei, instanța de recurs relevă că, instanța de apel eronat a

examinat cauza sub aspectul legalității modalității de revocare a Președintelui Comisiei

de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați și, prin urmare a conchis că,

revocarea Președintelui, ales cu votul majorității membrilor Comisiei, prin ordinul

nr.411 din 13 aprilie 2016 reprezintă o ingerință în activitatea Comisiei. Or, prin actul

administrativ contestat nu s-a revocat d-l Vasile Vulpe din funcția deținută de

Președinte al Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați, ci s-a

substituit poziția sa de membru al acestei Comisii cu supleantul său Eugen Chistol.

Complementar, instanța de recurs atestă că din memoriul expus în partea motivată

a actului de dispoziție recurat se distinge că, instanța de apel, prin prisma efectului

devolutiv al apelului, nu a verificat modalitatea și temeiurile procedurii de modificare

a componenței nominale a Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor

autorizați, precum și nu stabilit atribuțiile Ministerului Justiției ca autoritate abilitată

cu funcții de reglementare, supraveghere și control al activității de administrator.

Distinct de aceasta, instanța inferioară nu a stabilit norma legală care cuprinde

temeiurile de modificare a componenței nominale a Comisiei de autorizare și

disciplină a administratorilor autorizați, mecanismul de substituire a membrilor

Comisiei, precum și atribuțiile Ministerului Justiției ca autoritate abilitată cu funcții de

reglementare, supraveghere și control al activității de administrator de substituire a

membrilor Comisiei. La acest capitol, instanța de recurs notează că, autoritatea și

competența Ministerului Justiției ca autoritate abilitată cu funcții de reglementare,

supraveghere și control al activității de administrator nu poate fi dedusă sau presupusă,

urmând ca atribuțiile sale, în special de substituire a membrilor Comisiei de autorizare

7

și disciplină a administratorilor autorizați, să fie expres prevăzute de normele

pertinente, or, lipsa acestor reglementări în normele legale ce guvernează speța se

interpretează ca lipsa acestor atribuții.

La fel, din cuprinsul deciziei recurate este incertă analiza și aprecierea dată de

instanța de apel unor înscrisuri, și anume scrisorii Ministerului Economiei nr. 11-1755

din 22 martie 2016, și motivele pentru care a fost apreciată de instanță ca fiind acordul

Ministerului Economiei la substituirea membrilor săi în cadrul Comisiei de autorizare

și disciplină a administratorilor autorizați (f.d. 42)

Cu titlu subsidiar, Colegiul consideră că este injustă soluția instanței de apel de a

examina litigiul prin prisma art. 16 lit. b) din Regulamentul cu privire la activitatea

Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați, or, dispozițiile

normei precitate reglementează mecanismul revocării mandatului de membru al

Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați și nicidecum cel de

substituire.

La caz, urmează a se reitera că, scopul primordial al instituției contenciosului

administrativ, prestabilit de legiuitor, presupune contracararea abuzurilor și exceselor

de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii,

ordonarea activității autorităților publice, asigurarea ordinii de drept.

Prin urmare, controlul legalității actului administrativ evocă cerința ca acesta să

se conformeze ierarhiei normelor juridice existente, or, toate acțiunile care compun

administrația ca activitate și toate formele de organizare a sistemului prin care sunt

înfăptuite aceste acțiuni trebuie să se întemeieze pe lege.

Așadar, Colegiul conchide că, cumulul circumstanțelor constatate și expuse supra

denotă că este incertă interpretarea dată de instanța de apel, fapt ce rezultă din

neelucidarea tuturor circumstanțelor relevante speței, criteriu care presupune prin sine

lămurirea completă și certă a situației de fapt sub toate aspectele, inclusiv temeiurilor

și pretențiilor care au generat apariția prezentului litigiu.

Or, rezultând din prevederile art. 373 alin.(2) din Codul de procedură civilă,

instanța de apel urma să verifice circumstanțele pricinii, obiectul litigiului dedus

judecății și concluziile stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au

fost stabilite, dar care au importantă pentru soluționarea pricinii, apreciind probele din

dosar.

La caz, Colegiul menționează obligația instanței de apel de a verifica legalitatea

hotărârii în întregul ei, independent de motivele apelului privind legalitatea hotărârii

primei instanțe, în conformitate cu art. 373 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, norma precitată obligă instanța de apel de a verifica legalitatea soluției

adoptate de prima instanța în raport cu pretențiile înaintate, circumstanțele de fapt și de

drept invocate. Prin urmare, verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, instanța de

apel a omis acest aspect.

Colegiul reiterează că, motivarea este un element esențial al hotărârii

judecătorești, o puternica garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de

justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a

atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării

hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 239

din Codul de procedură civilă și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Distinct justificărilor expuse supra, instanța de recurs învederează jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează că, întinderea motivării depinde

8

de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de

prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind

prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state (Boldea împotriva

României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk împotriva Olandei din

19 aprilie 1994, paragraful 61). Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil,

motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile

esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva României din 15 februarie 2007,

paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997, paragraful 60).

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO în

repetate rânduri a statuat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția unei

decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi auzit

include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este

motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de

dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande).

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit

în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a

ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o

încălcare a art. 6§1 din CEDO (Hiro Balani vs. Spania).

CtEDO în practica sa constantă a menționat că, dreptul la un proces echitabil,

garantat de art.6 §1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are

drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă

aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către

instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a

proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă

ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Parez împotriva Franței, Van der

Hurk împotriva Olandei).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să

fie clar, înțeles de pârțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la

toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată,

justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să

adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac

împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punând în pericol

dreptul la un proces echitabil (Kaufland împotriva Belgiei).

Instanța de recurs notează că, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează

practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, fapt ce justifică

casarea actului de dispoziție recurat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, conținutul hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă examinarea

chestiunilor în fapt și în drept, dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus

judecății, care în final au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.

Astfel, instanța asigurând securitatea juridică ce garantează previzibilitatea atât a

conținutului regulii de drept cât și a aplicării sale.

În speță, este evident că constatările instanței de apel nu conțin o argumentare

clară, bazată de suportul probator existent la materialele cauzei, din care să rezulte

9

procesul deliberării și adoptării soluției emise, astfel încât instanța de recurs fiind în

imposibilitatea de a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să

verifice temeinicia și legalitatea hotărârii atacate.

Dat fiind faptul că instanța de apel a emis o decizie neîntemeiată, dictată de

concluzii nemotivate și nu a elucidat toate circumstanțele pertinente speței, iar

lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia admiterii recursului declarat de reprezentantul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, casării deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 martie

2017, cu restituirea cazuei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet

de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța inferioară urmează să țină cont de cele menționate

și reexaminând cauza să emită o hotărâre legală și întemeiată cu respectarea normelor

de drept material și procedural pertinente speței.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e

Se admite recursul declarat de reprezentantul Ministerului Justiției al Republicii

Moldova, Sorin Olaru.

Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 02 martie 2017 și se restituie

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Uniunea Administratorilor

Autorizați din Moldova împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu

privire la contestarea actului administrativ, spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău,

în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Iurie Bejenaru

Ala Cobăneanu

Nicolae Craiu

10