2ra-1046/17 — repunerea în termen, anularea ordinelor de sancționare disciplinară și a ordinului de concediere, restabilirea în funcție ș.a.

2ra-1046/17 — repunerea în termen, anularea ordinelor de sancționare disciplinară și a ordinului de concediere, restabilirea în funcție ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: M. Diaconu dosarul nr. 2ra-1046/17

instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

D E C I Z I E

21 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Iurie Bejenaru,

Ala Cobăneanu, Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de Spitalul clinic militar central, împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 26 decembrie 2016, adoptată în cauza civilă la cererea de

chemare în judecată depusă de Maria Balinscaia împotriva Spitalului clinic militar

central cu privire la anularea ordinelor de sancționare și de concediere, restabilirea în

funcția deținută anterior, obligarea efectuării modificărilor în carnetul de muncă și

încasarea salariului,

c o n s t a t ă:

La 22 octombrie 2014 Maria Balinscaia a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Spitalului clinic militar central cu privire la anularea ordinelor de

sancționare și de concediere, restabilirea în funcția deținută anterior, obligarea

efectuării modificărilor în carnetul de muncă și încasarea salariului.

În motivarea acțiunii a menționat că, prin ordinul nr.176 a fost angajată în calitate

de soră medicală în secția ORL al Spitalului clinic militar central, începând cu 11

septembrie 1989. Ulterior, la 01 iunie 1992 a fost transferată în funcția de soră

medicală superioară în secția ORL al Spitalului clinic militar central.

Relevă reclamanta că, la 16 octombrie 2013 a depus o cerere cu privire la

acordarea concediului anual de odihnă, cu eliberarea ulterioară din funcție din proprie

inițiativă. Totodată, la 16 octombrie 2013 a ieșit la serviciu și a lucrat toată ziua.

Susține că, după ce i s-a eliberat carnetul de muncă la 05 septembrie 2014, a aflat

că data concedierii este 17 octombrie 2013, iar calculul salariului este eronat.

Solicită repunerea acțiunii în termen; obligarea pârâtului să modifice temeiul

încetării relațiilor de muncă, indicat în ordinul de concediere; și încasarea de la pârât în

beneficiul său a salariului mediu pentru zilele real lucrate și neachitate la concediere.

Prin cererea de concretizare a pretențiilor depusă la 04 martie 2015 de

reprezentantul reclamantei Maria Balinscaia, avocatul Vadim Banaru solicită

admiterea acțiunii, repunerea în termen a acțiunii, anularea ordinelor de aplicare a

sancțiunilor disciplinare nr. 131 din 11 iulie 2013 și nr. 143 din 29 iulie 2013, anularea

ordinului de concediere nr. 197 din 16 octombrie 2013, efectuarea modificărilor în

1

carnetul de muncă a reclamantei, restabilirea reclamantei în funcția deținută anterior

demiterii și încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantei a salariului pentru

perioada 16 octombrie 2013 – 04 martie 2015 pentru reținerea carnetului de muncă

(f.d. 55-58 vol. I).

În motivarea cererii de concretizare a menționat că, prin procesul-verbal nr. 62

întocmit de membrii comisiei de evaluare a surorilor medicale la 01 iulie 2013,

reclamanta a fost evaluată cu calificativul respins, fiindu-i aplicată sancțiunea

disciplinară – avertisment, hotărârea fiind reflectată în ordinul șefului SCMC nr.131

din 11 iulie 2013.

Invocă faptul că, ordinul de sancționare disciplinară din 11 iulie 2013 nu i s-a

adus la cunoștință reclamantei contrasemnătură, iar în cazul refuzului de a semna

pentru aducerea la cunoștință a ordinului, urma să fie întocmit un proces-verbal de

constatare a refuzului.

Totodată, subliniază că anterior aplicării sancțiunii disciplinare, angajatorul urma

să solicite reclamantei depunerea explicațiilor, fapt ignorat. Astfel, urmau să existe

două procese-verbale: unul de constatare a refuzului de a face explicații, iar al doilea

de constatare a refuzului de a lua cunoștință de ordinul de aplicare a sancțiunii

disciplinare.

Ulterior, în rezultatul controlului intern efectuat la 15 iulie 2013, prin ordinul

nr.143 din 29 iulie 2013 s-a aplicat în privința reclamantei sancțiunea disciplinară –

mustrare. Totodată, la 07 octombrie 2013 și la 08 octombrie 2013, conducerea

spitalului a propus reclamantei transferul într-o altă funcție, decât cea de conducere,

motivând că este în etate și nu cunoaște tehnica de calcul, însă reclamanta a refuzat.

Având în vedere că acordul de concediere din 23 septembrie 2014 a fost eliberat

anterior propunerii de transfer, consideră că decizia de concediere a fost luată anterior

propunerii de transfer.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09 aprilie 2015 s-a

respins ca fiind nefondată cererea de chemare în judecată depusă de Maria Balinscaia

împotriva Spitalului clinic militar central cu privire la anularea ordinelor de

sancționare și de concediere, restabilirea în funcția deținută anterior, obligarea

efectuării modificărilor în carnetul de muncă și încasarea salariului (f.d. 90, 91-94

vol.I).

În susținerea soluției adoptate prima instanță a reținut că, reclamanta a fost

concediată pentru încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligațiilor de muncă.

Astfel, argumentele acesteia nu și-au regăsit reflectare obiectivă, în coraport cu

prevederile legislației în vigoare și din considerentele expuse acțiunile reclamantei sunt

neîntemeiate, nefondate și lipsite de temei juridic.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 decembrie 2016 s-a admis apelul

declarat de Maria Balinscaia; s-a casat hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 09 aprilie 2015; s-a emis o nouă hotărâre prin care: s-a admis cererea Mariei

Balinscaia de repunere în termen a cererii de chemare în judecată; s-a repus în termen

cererea de chemare în judecată a Mariei Balinscaia; s-a admis parțial cererea de

chemare în judecată; s-a anulat ordinul de concediere nr. 197 din 16 octombrie 2013;

s-a restabilit Maria Balinscaia în funcția deținută anterior, de soră medicală superioară

secție otorinolaringologie al Spitalului clinic militar central al Ministerului Apărării al

Republicii Moldova; s-a obligat Spitalul clinic militar central al Ministerului Apărării

2

al Republicii Moldova să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă

a Mariei Balinscaia; s-a încasat de la Spitalul clinic militar central al Ministerului

Apărării al Republicii Moldova în beneficiul Mariei Balinscaia salariul pentru

eliberarea ilegală din serviciu pentru perioada 16 octombrie 2013 – 26 decembrie 2016

în mărime de 126635,76 de lei; s-au respins ca neîntemeiate cerințele Mariei

Balinscaia privind anularea ordinelor de aplicare a sancțiunilor disciplinare nr. 131 din

11 iulie 2013, nr. 143 din 29 iulie 2013 și încasarea salariului pentru perioada 16

octombrie 2016 – 04 martie 2015 pentru reținerea carnetului de muncă; s-a încasat de

la Spitalul clinic militar central al Ministerului Apărării al Republicii Moldova în

beneficiul statului taxa de stat 3999,10 lei. Totodată, s-a dispus executarea imediată a

deciziei în partea încasării unui salariu mediu 3332,52 de lei pentru absența forțată de

la lucru și restabilirii în serviciu (f.d. 243-244, 245-254 vol. I).

În susținerea poziției sale, instanța de apel a reținut că cererea de repunere în

termen a cererii de chemare în judecată este întemeiată, deoarece partea pârâtă nu a

obiectat la această cerință.

Totodată, instanța inferioară a relevat că Maria Balinscaia a fost concediată în

baza art. 86 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, dar nu la cea de a treia abatere

disciplinară, ci doar după două abateri disciplinare.

Instanța de apel a conchis că angajatorul nu a cerut în scris Mariei Balinscaia o

explicație scrisă privind încălcarea obligațiunilor de serviciu, constatată prin raportul

șefului interimar a secției ORL înaintat șefului Spitalului în vederea sancționării surorii

medicale superioare Maria Balinscaia.

La 16 martie 2016 Spitalului clinic militar central a declarat recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 decembrie 2016, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acțiunea ca fiind depusă cu

omiterea termenului de prescripție (f.d. 1-5 vol. II).

În motivarea recursului a reiterat circumstanțele faptice ce țin de fondul cauzei și

a menționat că instanța de apel a aplicat și interpretat în mod eronat normele de drept

material și procedural.

Suplimentar invocă faptul că, instanța de apel eronat și neîntemeiat a conchis

temeinicia cererii reclamantei Maria Balinscaia privind repunerea în termen a cererii

de chemare în judecată, deoarece partea pârâtă nu a obiectat asupra acestei cerințe, nici

în prima instanță, nici în instanța de apel.

La caz, recurentul relevă că Spitalului clinic militar central a invocat expirarea

termenului de prescripție, atât prin referința depusă asupra cererii de chemare în

judecată, cât și în susținerile orale depuse în scris în cadrul ședinței de judecată în

instanța de apel din 23 decembrie 2016, solicitând astfel respingerea cererii de

chemare în judecată depusă de Maria Balinscaia împotriva Spitalului clinic militar

central cu privire la anularea ordinelor de sancționare și de concediere, restabilirea în

funcția deținută anterior, obligarea efectuării modificărilor în carnetul de muncă și

încasarea salariului, ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripție de 3 luni

prevăzut de art. 355 din Codul muncii.

Prin urmare, recurentul consideră ca fiind tendențioasă și lipsită de suport

probatoriu concluzia instanței de apel cu privire la temeinicia cererii reclamantei Maria

Balinscaia privind repunerea în termen a cererii de chemare în judecată, deoarece

3

partea pârâtă nu a invocat tardivitatea acțiunii.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017 recursul declarat de

Spitalului clinic militar împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 decembrie

2016 s-a considerat admisibil.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de

Spitalului clinic militar central urmează a fi admis, cu casarea integrală a deciziei

instanței de apel și cu trimiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 444 din Codul de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se

pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile

în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Conform prevederilor articolului 240 alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură

civilă, la deliberarea hotărîrii, instanța judecătorească apreciază probele, determină

circumstanțele care au importantă pentru soluționarea pricinilor, care au fost sau nu

stabilite, caracterul raportului juridic dintre pârți, legea aplicabilă soluționării pricinii și

admisibilitatea acțiunii. Instanța judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretențiilor

înaintate de reclamant.

Conform prevederilor art. 241 din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărîrea în numele legii. Hotărârea judecătorească constă din

partea introductivă și partea dispozitivă. În cazurile prevăzute la art.236 alin.(5),

hotărîrea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare și

dispozitiv. Fiecare parte a hotărîrii se evidențiază separat în textul acesteia. În partea

introductivă se indică locul și data adoptării, denumirea instanței care o pronunță,

numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părților și al celorlalți

participanți la proces, al reprezentanților, obiectul litigiului și pretenția înaintată

judecății, mențiunea despre caracterul public sau închis al ședinței. În partea

descriptivă se indică succint pretențiile reclamantului, obiecțiile pîrîtului și explicațiile

celorlalți participanți la proces. În motivare se indică: circumstanțele pricinii,

constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste

circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de

care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde concluzia instanței judecătorești

privind admiterea sau respingerea integrală sau parțială a acțiunii, repartizarea

cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al hotărîrii. În cazul în care instanța

judecătorească stabilește modul și termenul de executare a hotărîrii, dispune

executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face

o mențiune în acest sens.

Potrivit recomandărilor avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al

Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei privind calitatea hotărîrilor judecătorești, o motivație și o analiză clară sunt

cerințele fundamentale ale hotărîrilor judecătorești și un aspect important al dreptului

4

la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar

trebui să evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-

au fost prezentate.

Colegiul menționează că, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

garantează dreptul justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul instituirii

obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărârile adoptate din perspectiva

unei analize ample a circumstanțelor pricinii. Îndatorirea de a motiva coerent și unitar

hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între motivare și

dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu

judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un

eficient control judiciar.

Instanța de recurs consemnează că, Codul de procedură civilă consacră principiul

general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și să reprezinte

premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul

unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor, cât și

pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor

instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și

dovezile care au determinat-o.

Verificând legalitatea deciziei instanței de apel prin prisma argumentelor invocate

în recurs, Colegiul constată că actul judecătoresc menționat a fost emis cu aplicarea

eronată a normelor de drept procedural și material.

Materialele cauzei atestă că, la 11 septembrie 1989, Maria Balinscaia a fost

angajată în funcția de soră medicală în secția ORL al Spitalul clinic militar central, în

baza ordinului nr. 17, fapt confirmat prin carnetului de muncă a Mariei Balinscaia

(f.d. 5-6 vol. I). Ulterior, la 01 iunie 1992, a fost transferată în funcția de soră medicală

superioară în secția ORL al Spitalului clinic militar central. Ulterior, la 01 decembrie

1999, în baza ordinului 247, în legătură cu restructurarea statelor, a fost transferată în

funcția de soră medicală superioară în secția ORL al Spitalului clinic militar central.

Aderent, din conținutul procesului-verbal nr. 62 al ședinței de evaluare a surorilor

medicale superioare privind asigurarea calității asistenței medicale din 01 iulie 2013

(f.d. 39-41 vol. I) se desprinde că comisia de desfășurare a evaluării surorilor medicale

superioare privind asigurarea calității asistenței medicale a hotărât de a pune la vot,

pentru a determina calificativul obținut în rezultatul evaluării de către sora medicală

superioară în secția ORL al Spitalul clinic militar central – Maria Balinscaia. Astfel, cu

9 voturi pro și 0 contra s-a votat pentru acordarea calificativului „respins” pentru

neîndeplinirea conștiincioasă și eficientă a obligațiilor de muncă, pentru necunoașterea

documentelor de conducere, conducerea sub nivel a personalului medical și inferior

din cadrul secției otorinolaringologie și oftalmologie, și s-a propus aplicarea sancțiunii

disciplinare sub formă de „avertisment”, conform art. 206 din Codul muncii.

Totodată, prin procesul-verbal nr. 63 din 02 iulie 2013 (f.d. 66 vol. I) s-a constatat

refuzul Mariei Balinscaia de a da explicații scrise referitor la nepregătirea sa de

evaluarea surorilor medicale a cunoștințelor în domeniul asistenței medicale conform

obligațiunilor de serviciu.

În consecință, prin ordinul șefului Spitalului clinic militar central nr. 131 din 11

5

iulie 2013, în baza art. 206 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, Mariei Balinscaia i s-a

aplicat sancțiune disciplinară sub formă de „avertisment”, pentru necunoașterea

obligațiunilor de serviciu, documentelor de conducere ale Ministerului Sănătății, în

cadrul evaluării surorilor superioare privind asigurarea calității asistenței medicale

(f.d.36 vol. I).

Totodată, prin procesul-verbal nr. 64 din 11 iulie 2013 (f.d. 65 vol. I) s-a

confirmat refuzul Mariei Balinscaia de a lua cunoștință de ordinul nr. 131 din 11 iulie

2013 cu privire la sancționarea disciplinară.

Ulterior, prin procesul-verbal nr. 55 din 26 iulie 2013 (f.d. 34 vol. I) s-a constatat

refuzul Mariei Balinscaia de a da explicații scrise cu privire la controlul planificat în

secția ORL privind asigurarea calității asistentei medicale de către sora medicală

superioară a secției Maria Balinscaia.

Ca consecință, prin ordinul nr. 143 emis de șeful Spitalului clinic militar central

la 29 iulie 2013, pentru încălcarea obligațiunilor de serviciu, manifestată prin

încălcarea legislației în vigoare, a cerințelor actelor normative ale Ministerului

Sănătății cu privire la modul de păstrare a medicamentelor și a produselor

parafarmaceutice, Mariei Balinscaia i s-a aplicat sancțiune disciplinară sub formă de –

mustrare, în baza art.206 alin. (1) lit. b) din Codul muncii (f.d. 33 vol. I).

Concomitent, prin procesul-verbal nr. 66 din 30 iulie 2013 (f.d. 35 vol. I) s-a

confirmat refuzul Mariei Balinscaia de a lua cunoștință de ordinul nr. 143 din 29 iulie

2013 cu privire la sancționarea disciplinară.

Aderent, instanța de recurs relevă că, prin ordinul nr. 197 emis de șeful Spitalului

clinic militar central la 16 octombrie 2013, în conformitate cu art. 86 lit. g) pct. 1 din

Codul muncii, Maria Balinscaia a fost concediată, de la 16 octombrie 2013, din funcția

de soră medicală superioară a secției ORL, în legătură cu încălcarea repetată, pe

parcursul unui an, a obligațiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancțiuni

disciplinare (f.d. 20 vol. I).

Din conținutul procesului-verbal nr. 198 din 16 octombrie 2013 (f.d. 21 vol. I)

rezultă, că Maria Balinscaia a refuzat să semneze ordinul de concediere adus la

cunoștință și să primească carnetul de muncă.

Instanța de recurs consideră relevant de a reitera că potrivit art. 355 alin. (1) lit. a)

din Codul muncii, cererea privind soluționarea litigiului individual de muncă se

depune în instanța de judecată în termen de 3 luni de la data când salariatul a aflat sau

trebuia să afle despre încălcarea dreptului său.

Aderent, alineatul (2) al aceluiași articol statuează că, cererile depuse cu omiterea,

din motive întemeiate, a termenelor prevăzute la alin.(1) pot fi repuse în termen de

instanța de judecată.

În speță, instanța de recurs desprinde că un factor primordial îl constituie

momentul exercitării de către reclamantă a dreptului său de apărare a pretinsului drept

lezat. Astfel, se constată că Maria Balinscaia, distinct normelor legale precitate, a

depus la 22 octombrie 2014 cererea de chemare în judecată cu privire la anularea

ordinului de concediere din 16 octombrie 2013, mai exact peste un an și 6 zile de la

emiterea acestuia, solicitând repunerea în termen a cererii de chemare în judecată.

Succesiv, Colegiul învederează că instanța de apel, a conchis temeinicia cererii

Mariei Balinscaia cu privire la repunere în termen a cererii de chemare în judecată,

motivându-și soluția prin faptul că „… partea pârâtă nicicum nu a obiectat la această

6

cerință nici în prima instanță, fapt confirmat prin explicațiile și referința de la f.d. 17-

19, nici în instanța de apel, fapt confirmat prin explicațiile și referința de la f.d. 122-

124.”.

Studiind materialele cauzei și coroborându-le cu alegațiile recurentului formulate

în sensul susținerii poziției sale în recurs, Colegiul deduce o discordanța dintre

concluzia instanței de apel și materialele cauzei civile deduse judecății. Or, prin

referința Spitalului clinic militar central din 23 martie 2015 (f.d. 59-62, 87 verso

vol.I), ultimul se expune în sensul respingerii acțiunii ca fiind depusă cu încălcarea

prevederilor art. 355 din Codul muncii, și anume omiterea, fără motive întemeiate, a

termenului de trei luni de adresare în instanța de judecată (f.d. 59 § 2 vol. I).

Subsecvent, prin susținerile orale depuse în formă scrisă în cadrul examinării

cauzei în ordine de apel, Spitalului clinic militar central și-a reiterat și subliniat

poziția referitor la tardivitatea acțiunii, menționând în acest sens că, cererea de

chemare în judecată a fost depusă contrar prevederilor art. 355 din Codul muncii, cu

omiterea neîntemeiată a termenului de trei luni de adresare în instanța de judecată

(f.d. 228 vol. I).

Mai mult decât atât, intimatul a atras atenția instanței de apel asupra faptului că

„… instanța de fond nu s-a expus asupra repunerii în termen a cererii de chemare în

judecată, examinând cauza și considerând pretențiile ca neîntemeiate …” (f.d. 228 §9

vol. I).

Cumulul circumstanțelor constatate și enunțate supra decelează lipsa suportului

faptic la adoptarea soluției instanței de apel cu privire la temeinicia cererii reclamantei

Maria Balinscaia privind repunerea în termen a cererii de chemare în judecată, din

motiv că partea pârâtă nu a invocat tardivitatea acțiunii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, interpretarea dată de

instanța de apel este una greșită, fapt ce rezultă din nedeterminarea exactă a

circumstanțelor importante chestiunii examinate, criteriu, care presupune în sine

lămurirea completă și certă a situației de fapt sub toate aspectele. Or, memoriul expus

în partea motivată a deciziei instanței de apel distinge că instanța inferioară nu a

judecat apelul, inclusiv și, prin prisma argumentelor invocate de partea intimată,

favorizând astfel apelanta.

Complementar, Colegiul taxează că legislatorul a instituit prescripția extinctivă în

scopul asigurării unei stabilități în raporturile juridice dintre părți și evitarea

incertitudinii pentru o perioadă îndelungată de timp, în care apar, derulează și se

modifică o complexitate de relații dintre părți sub egida unor norme de drept distincte,

iar examinarea unei acțiuni depusă în afara termenului legal constituie o încălcare a

principiului legalității și securității raporturilor juridice și respectiv, o soluție

inadmisibilă în conjunctura ordinii de drept naționale.

În corolar, Colegiul conchide că prin declanșarea unui proces după expirarea

termenului de trei luni, prevăzut expres de Codul muncii, contravine principiului

securității raporturilor juridice, or, în caz contrar se aduc atingere dreptului consacrat

de art. 1 Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

La caz, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în nenumărate rânduri a învederat

că înrăutățirea unei situații juridice, care a devenit irevocabilă datorită aplicării

termenului de prescripție sau care ar fi trebuit să devină irevocabilă dacă termenul de

7

prescripție s-ar fi aplicat, este incompatibilă cu principiul securității raporturilor

juridice. Într-un stat de drept, în care drepturile și libertățile persoanei sânt proclamate

valori supreme, prescripția este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor și

intereselor legitime a persoanelor fizice și juridice. Dreptul la un proces echitabil

include respectarea principiului egalităților armelor. Aceasta presupune posibilități

procesuale egale pentru părți în proces, indiferent de calitatea lor.

În cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei (hotărârea din 09 decembrie 1994), Înalta

Curte a statuat că, omisiunea instanțelor judecătorești de a motiva refuzul de a accepta

o obiecție potrivit căreia acțiunea era tardivă, a constituit o violare la un proces

echitabil consacrat la art. 6 Paragraf 1din Convenție, încălcându-se astfel securitatea

raporturilor juridice. Or, un drept dobândit de o persoană nu poate exista permanent

sub riscul anulării lui, iar prescripția adresării acțiunii trebuie să disciplineze

persoanele cointeresate în constatarea acestui drept.

Totodată, trebuie de reținut că opunerea termenului de prescripție revendicărilor

înaintate anihilează necesitatea examinării temeiniciei și legalității actelor juridice

administrative contestate, titularul dreptului fiind sancționat pentru pasivitate prin

stingerea elementului de protecție juridică a dreptului său.

În contextul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în practica sa

constantă ca încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din

Convenție, situațiile în care instanțele judecătorești naționale admit nemotivat

prelungirea termenului de depunere a unui act procedural și redeschiderea procesului

după intervalul un interval de timp.

În cumulul circumstanțelor de fapt constatate și expuse supra, Colegiul consideră

decizia instanței de apel ca fiind neîntemeiată și dictată de concluziile nemotivate. Or,

motivarea este un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternica garanție a

imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a

exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar

de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie

o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 239 din Codul de procedură civilă și

art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO în

repetate rânduri a statuat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția unei

decizii motivate este să demonstreze pârților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi auzit

include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este

motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de

dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande).

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit

în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a

ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o

încălcare a art. 6§1 din CEDO (Hiro Balani vs. Spania).

CtEDO în practica sa constantă a menționat că, dreptul la un proces echitabil,

garantat de art.6 §1 din Convenție, include printre altele dreptul pârților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are

8

drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă

aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către

instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a

proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă

ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Parez împotriva Franței, Van der

Hurk împotriva Olandei).

Se reține că, actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de pârțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la

toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că, hotărârea trebuie să fie motivată,

astfel încât justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe

judecător să adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale

de atac împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punând în

pericol dreptul la un proces echitabil (Kaufland împotriva Belgiei).

Instanța de recurs notează că, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează

practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, fapt ce justifică

casarea actului de dispoziție recurat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În condițiile menționate supra, se ajunge la concluzia că, soluția adoptată de

instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția sa cu privire la

admiterea cererii reclamantei cu privire la repunerea în termen a cererii de chemare în

judecată, iar absența motivării din cuprinsul hotărârii judecătorești are semnificația

neexaminării acestei chestiuni și atrage după sine casarea acesteia cu transmiterea

cauzei spre rejudecare.

Pornind de la aceste aspecte, Colegiul conchide că motivarea deciziei instanței de

apel nu întrunește cerințele procedurale prevăzute de art. 241 alin. (5) din Codul

procedură civilă, pentru că nu arată, în concret, memoriul care a format convingerea

instanței și care a condus la soluția emisă

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, eroarea comisă de

instanța de apel nu poate fi înlăturată în instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

admiterii recursului declarat de Spitalul clinic militar central, casării deciziei instanței

de apel și restituirii prezentei cauze civile la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în

alt complet de judecată.

Cu titlu secundar, instanța de recurs subliniază că la rejudecarea cauzei, instanța

de apel urmează să țină cont de cele menționate în prezenta decizie și, reexaminând

pricina, să emită o hotărâre legală și întemeiată cu respectarea normelor de drept

procedural și material.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Spitalul clinic militar central.

9

Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 26 decembrie 2016, adoptată în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Maria Balinscaia împotriva

Spitalului clinic militar central cu privire la anularea ordinelor de sancționare și de

concediere, restabilirea în funcția deținută anterior, obligarea efectuării modificărilor

în carnetul de muncă și încasarea salariului, cu restituirea cauzei spre rejudecare la

Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Iurie Bejenaru

Ala Cobăneanu

Nicolae Craiu

10