2rc-481/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- remunerarea administratorului
2rc-481/17 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
dosarul nr. 2rc-481/17 prima instanță: (Curtea de Apel Cahul) G. Vavrin D E C I Z I E 21 iunie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de către Jaricov Gheorghii, în cadrul procesului de insolvabilitate a societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 12 mai 2017, prin care a fost admisă parțial cererea depusă de Petric Ruslan și stabilit cuantumul remunerației administratorului provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Petric Ruslan pentru perioada de observare 05 mai 2016-19 august 2016 în sumă de 26.400 lei, cu încasarea de la administratorul societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Jaricov Gheorghii în beneficiul lui Petric Ruslan remunerația pentru perioada de observare 05 mai 2016-19 august 2016 în sumă de 26.400 lei și cheltuieli aferente în mărime de 1342,30 lei.
c o n s t a t ă: La 28 aprilie 2016 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul a înaintat în instanța de insolvabilitate cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul societatea cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, invocînd incapacitatea de plată. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 05 mai 2016 a fost admisă spre examinare cererea introductivă înaintată de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul privind intentarea procesului de insolvabilitate față de societatea cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, fiind aplicate măsurile de asigurarea. În calitate de administrator provizoriu a fost numit Petric Ruslan. Prin hotărârea Curții de Apel Cahul din 19 august 2016 a fost intentat procesul de insolvabilitate față de debitorul societatea cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, cu inițierea procedurii simplificate a falimentului, în calitate de lichidator fiind numit Petric Ruslan.
La 08 noiembrie 2016 administratorul Petric Ruslan a înaintat cerere, prin care a solicitat încasarea sumei de 30.000 lei pe perioada provizorie și încasarea sumei de 1651 lei pentru cheltuielile aferente suportate începînd cu data de 05 mai 1 2016 pînă la 19 august 2016 din contul fondatorului societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Jaricov Gheorghii. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 11 noiembrie 2016 a fost stabilit cuantumul de remunerare al administratorului provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Petric Ruslan pentru perioada de observare 05 mai 2016 – 19 august 2016 în mărime de 30.000 lei și s-a încasat de la administratorul societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Jaricov Gheorghii în beneficiul lui Petric Ruslan remunerația pentru perioada de observare în mărime de 30.000 lei și cheltuieli aferente în mărime de 1342,30 lei.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 08 februarie 2017 a fost admis recursul declarat de Jaricov Gheorghii, casată încheierea Curții de Apel Cahul din 11 noiembrie 2016, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Cahul pentru rejudecarea chestiunii ce ține de remunerarea administratorului provizoriu. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 12 mai 2017 a fost admisă parțial cererea depusă de Petric Ruslan și stabilit cuantumul remunerației administratorului provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Petric Ruslan pentru perioada de observare 05 mai 2016-19 august 2016 în sumă de 26.400 lei, cu încasarea de la administratorul societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Jaricov Gheorghii în beneficiul lui Petric Ruslan remunerația pentru perioada de observare 05 mai 2016-19 august 2016 în sumă de 26.400 lei și cheltuieli aferente în mărime de 1342,30 lei.
La 29 mai 2017 Jaricov Gheorghii a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 12 mai 2017, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a încheierii contestate și emiterea unei noi încheieri de respingere a cererii privind încasarea remunerației administratorului provizoriu Petric Ruslan. Recurentul Jaricov Gheorghii, în motivarea recursului a menționat că Curtea de Apel Cahul a reexaminat cererea administratorului provizoriu Petric Ruslan, fără ca ultimul să prezinte suplimentar actele sau documentele care să confirme sau să stabilească cel puțin timpul efectiv lucrat, necesar pentru stabilirea corectă a remunerației administratorului.
Astfel, consideră că încheierea contestată a fost emisă atît contrar legislației în vigoare, cît și contrar deciziei Curții Supreme de Justiție din 08 februarie 2017, care în mod direct a indicat instanței de insolvabilitate că la examinarea cererii privind remunerația administratorului, Curtea de Apel Cahul urmează să verifice și să stabilească care este timpul efectiv lucrat al administratorului provizoriu și respectiv care este remunerația acestuia. Reiterează că administratorul provizoriu nu a prezentat nici un document sau o altă probă care ar confirma că acesta a lucrat efectiv un anumit număr de ore. Or, Curtea de Apel Cahul urma să stabilească o remunerare corectă și legală, să determine numărul de ore lucrate efectiv de administratorul provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, fapt ignorat de instanța de insolvabilitate.
La fel, contestă faptul că instanța de insolvabilitate a dispus încasarea remunerației administratorului provizoriu doar de la administratorul societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, dar nu din contul tuturor persoanelor cu funcții de răspundere sau asociaților acesteia în mod solidar, după cum prevede 2 legea. Prin urmare, nu contestă dreptul administratorului provizoriu la o remunerație prevăzută de legislația în vigoare, ci contestă doar modul în care instanța de insolvabilitate a stabilit această remunerație. La 20 iunie 2017 administratorul provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, Petric Rsulan a depus referință la recursul declarat de Jaricov Gheorghii.
Prin referința depusă, Petric Ruslan consideră neîntemeiat recursul declarat de Jaricov Gheorghii și care urmează a fi respins. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Conform art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Din materialele cauzei rezultă că încheierea contestată din 12 mai 2017, a fost expediată în adresa părților la 26 mai 2017 (f.d. 38). Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 29 mai 2017, în termen.
Conform art. 8 alin. (3) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, recursul va fi judecat în termen de 60 de zile de la înregistrarea dosarului în instanța de recurs. Analizînd legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin prisma materialelor din dosar, Colegiul consideră recursul drept neîntemeiat și care urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Actele cauzei denotă că Petric Ruslan a fost desemnat în calitate de administrator provizoriu al procesului de insolvabilitate al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” prin încheierea Curții de Apel Cahul din 05 mai 2016. Prin hotărârea Curții de Apel Cahul din 19 august 2016 a fost intentat procesul de insolvabilitate față de debitorul societatea cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, cu inițierea procedurii simplificate a falimentului, în calitate de lichidator fiind numit Petric Ruslan. La 08 noiembrie 2016 administratorul Petric Ruslan a înaintat cerere, prin care a solicitat încasarea sumei de 30.000 lei pe perioada provizorie și încasarea sumei de 1324,30 lei pentru cheltuielile aferente suportate începînd cu data de 05 mai 2016 pînă la 19 august 2016 din contul fondatorului societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Jaricov Gheorghii.
Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 11 noiembrie 2016 a fost stabilit cuantumul de remunerare al administratorului provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Petric Ruslan pentru perioada de observare 05 mai 2016 – 19 august 2016 în mărime de 30.000 lei și s-a încasat de la administratorul societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Jaricov Gheorghii în beneficiul 3 lui Petric Ruslan remunerația pentru perioada de observare în mărime de 30.000 lei și cheltuieli aferente în mărime de 1342,30 lei. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 08 februarie 2017 a fost admis recursul declarat de Jaricov Gheorghii, casată încheierea Curții de Apel Cahul din 11 noiembrie 2016, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Cahul pentru rejudecarea chestiunii ce ține de remunerarea administratorului provizoriu.
Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 12 mai 2017 a fost admisă parțial cererea înaintată de Petric Ruslan și stabilit cuantumul remunerației administratorului provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Petric Ruslan pentru perioada de observare 05 mai 2016-19 august 2016 în sumă de 26.400 lei, cu încasarea de la administratorul societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” Jaricov Gheorghii în beneficiul lui Petric Ruslan remunerația pentru perioada de observare 05 mai 2016-19 august 2016 în sumă de 26.400 lei și cheltuieli aferente în mărime de 1342,30 lei.
Conform art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, cuantumul de remunerare a administratorului provizoriu îl stabilește instanța de insolvabilitate în mărime fixă, pentru fiecare lună de activitate efectiv lucrată și confirmată documentar, care nu poate fi mai mică de coeficientul minim de multiplicare recomandat pentru stabilirea salariilor de funcție ale conducătorilor încadrați în unitățile ce nu aplică sistemul de salarizare bazat pe rețeaua tarifară unică de salarizare, înmulțit la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real la unitățile cu autonomie financiară. Conform art. 70 alin. (1) și (2) și (3) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, pentru îndeplinirea funcțiilor, administratorul/lichidatorul are dreptul la remunerație și la compensarea cheltuielilor aferente.
Remunerația administratorului/lichidatorului se constituie din onorarii fixe și onorarii de succes sub formă procentuală și se achită în monedă națională, inclusiv în cazul în care remunerația se determină în funcție de creanțe/sume în valută străină. Cuantumul onorariul fix al administratorului/lichidatorului se stabilește de către comitetul creditorilor ori, în cazul în care acesta nu este constituit, de către adunarea creditorilor prin negocieri. Acest cuantum nu poate fi mai mic de coeficientul mediu de multiplicare recomandat pentru stabilirea salariului de funcție al conducătorilor încadrați în unități care nu aplică sistemul de salarizare bazat pe rețeaua tarifară unică de salarizare, înmulțit la cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real la unitățile cu autonomie financiară.
Potrivit Anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, diapazonul coeficienților de multiplicare în cuantum multiplu al salariului tarifar pentru categoria I de calificare stabilit la întreprinderi pentru conducătorii de unitate, variază în intervalul de la 4 la 8. De asemenea, Hotărârea Guvernului cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, în pct. 1 prevede că începînd cu 1 mai 2016 cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se stabilește în mărime de 12,43 lei pe 4 oră sau 2100 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună.
După cum s-a constatat, Petric Ruslan a exercitat funcția de administrator provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” în perioada 05 mai 2016-19 august 2016. Colegiul reține că la stabilirea mărimii remunerației administratorului provizoriu, instanța de insolvabilitate urmează să se conducă de volumul și complexitatea administrării și de înscrisurile probatoare ce demonstrează mărimea cheltuielilor aferente suportate. Deci, doar instanța de insolvabilitate care a supravegheat activitatea administratorului insolvabilității este în drept de a stabili cuantumul remunerării acestuia reieșind din activitatea desfășurată și luînd în considerație normele aplicabile în acest sens.
Astfel, după cum s-a constatat, fiind numit de către instanța de insolvabilitate în calitate de administrator provizoriu al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, Petric Rsulan a exercitat atribuțiile de administrator al acesteia, la materialele cauzei fiind anexat raportul detaliat al administratorului Petric Ruslan privitor la situația economico-financiară a debitorului, fiind indicate și acțiunile întreprinse în vederea asigurării integrității bunurilor societății și anume: a fost emisă notificarea prin care conducerea debitorului a fost obligată să transmită administratorului provizoriu documentația întreprinderii necesară pentru executarea atribuțiilor conform art. 36 al Legii insolvabilității, inclusiv și documentele și registrele contabile, au fost expediate notificări privind admiterea cererii introductive și aplicarea măsurilor de asigurare organelor de stat și instituțiilor bancare (f.d.
4-21). Avînd în vedere cele menționate, Colegiul consideră că instanța de insolvabilitate întemeiat a dispus încasarea de la Jaricov Gheorghii în beneficiul lui Petric Ruslan a sumei de 26.400 lei cu titlu de remunerare pentru administrarea provizorie a societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, calculată după formula 4 (coeficientul mediu) x 2100 lei (salariul minim garantat) ce constituie suma de 8400 lei pentru perioada de activitate 05 mai 2016-19 august 2016. Deci, Colegiul consideră că suma de 26.400 lei încasată în calitate de remunerare este rezonabilă în raport cu volumul lucrului efectuat.
Conform art. 32 alin. (1) și (2) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, cheltuielile judiciare aferente perioadei de observare a debitorului privind taxa de stat, privind remunerarea administratorului provizoriu, privind notificarea, privind convocarea ședințelor și comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul provizoriu se suportă din patrimoniul debitorului. Prin tranzacție se poate stabili o altă ordine de repartizare a cheltuielilor judiciare. În cazul în care în patrimoniul debitorului nu există bunuri ori acestea sînt insuficiente pentru a se acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate, remunerarea administratorului provizoriu și acoperirea cheltuielilor efectuate de acesta în perioada de observare a debitorului le suportă membrii organelor de conducere și asociații, acționarii sau membrii debitorului, în mod solidar.
5 Cît privește argumentul recurentului precum că Curtea de Apel Cahul contrar prevederilor art. 32 al Legii insolvabilității a dispus încasarea remunerației administratorului provizoriu doar de la administratorul societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus”, dar nu din beneficiul tuturor persoanelor cu funcții de răspundere sau asociaților acesteia, în mod solidar, Colegiul reține că instanța de insolvabilitate a ajuns la concluzia în cauză reieșind din faptul că conform extrasului din Registrul de stat al întreprinderilor și organizațiilor, eliberat de Camera Înregistrării de Stat, în calitate de administrator al societății cu răspundere limitată ”Limaghes-Plus” este înregistrat Jaricov Gheorghii, care și conducea activitatea debitorului.
Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că încheierea contestată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Cahul din 12 mai 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Jaricov Gheorghii. Se menține încheierea Curții de Apel Cahul din 12 mai 2017. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.