2ra-1231/17 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare

dosarul nr. 2ra-1231/17

prima instanță - (Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău) C. Vîrlan

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, M. Anton, I. Cotruță

Î N C H E I E R E

21 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Natalia Pavlov în

interesele Companiei de Asigurări „Donaris Vienna Insurance Group” Societate pe

Acțiuni,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Companiei de Asigurări

„Donaris Vienna Insurance Group” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu

Răspundere Limitată „Davilar-Trans”, intervenient accesoriu Ștefan Rotaru, cu privire la

încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Compania de Asigurări „Donaris Vienna Insurance Group”

Societate pe Acțiuni și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău

din 12 mai 2016,

c o n s t a t ă:

La 15 octombrie 2012 SAR „Donaris Group” SA (în prezent CA „Donaris Vienna

Insurance Group” SA) a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SRL Davilar-

Trans”, intervenient accesoriu Ștefan Rotaru, solicitând încasarea în ordine de regres de

la SRL Davilar-Trans” a sumei despăgubirii de asigurare în mărime de 4 955,36 lei și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că la 11 noiembrie 2010 între Ruslan Ursu și SAR

„Donaris Group” SA a fost încheiat contractul de asigurare obligatorie de răspundere

civilă auto internă, cu eliberarea poliței de asigurare seria AU nr. 00800990, prin care

Ruslan Ursu a transmis către SAR „Donaris Group” SA răspunderea civilă în caz de

survenire a cazului asigurat, și anume, să despăgubească prejudiciile cauzate prin

accident de autovehiculul „Dacia Logan”, cu n/î KAN 672.

Susține că la 17 februarie 2011, în mun. Chișinău, str. Albișoara intersecție cu str.

A. Pușchin, s-a produs accidentul rutier în rezultatul căruia automobilul de model „Dacia

Logan”, cu n/î KAN 672, ce aparține lui Ruslan Ursu, condus de către Ștefan Rotaru,

angajat la SRL Davilar-Trans”, a tamponat automobilul de model „Mazda 626”, cu n/î

FFP 762, condus de către Chiril Lucițchi.

Potrivit procesului-verbal cu privire la contravenție din 17 februarie 2011, vinovat

de producerea accidentului a fost recunoscut Ștefan Rotaru, care a fost învinuit de

încălcarea regulilor circulației rutiere stabilite la p. 40 (1) al Regulamentului circulației

1

rutiere, care constituie contravenție administrativă prevăzută la art. 242 alin. (2) din

Codul contravențional.

Menționează că în rezultatul notificării asigurătorului despre producerea riscului

acoperit prin contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, SAR „Donaris

Group” SA a deschis dosarul de daune nr. 0334/11 din 18 februarie 2011, a supus

examinării automobilul de model „Mazda 626”, cu n/î FFP 762 și stabilit că costul

reparației automobilului menționat constituie 4 955,36 lei.

Astfel, prin dispoziția nr. RCO-11/120 din 23 februarie 2011 s-a constatat că

accidentul declarat reprezintă caz asigurat și urmează a fi despăgubit conform

prevederilor legale în vigoare, iar potrivit dispoziției de plată nr. 00000430 din 02 martie

2011, păgubitului i-a fost achitată despăgubirea de asigurare în mărime de 4955,36 lei.

Invocă că autovehiculul de model „Dacia Logan”, cu nr/î KAN 672 la data

comiterii accidentului, conform foii de deplasare din perioada 17 februarie 2011-17

martie 2011, se afla în posesia legală a SRL „Davilar-Trans” (firmă care prestează

servicii de taxi), și de aceea ultima urma să perfecteze un contract în care drept asigurat

să figureze persoana juridică SRL „Davilar-Trans”, contract care la rândul său presupune

o primă de asigurare mai mare, care asigură un risc asigurat sporit.

Prin urmare, consideră că deoarece posesorul legal al mijlocului de transport

„Dacia Logan”, cu nr/î KAN 672 era SRL „Davilar-Trans”, aceasta urmează să răspundă

pentru dauna produsă, or contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă încheiat

cu SAR „Donaris Group” SA nu acoperă răspunderea civilă a persoanei juridice SRL

„Davilar-Trans”.

Menționează că în scopul soluționării amiabile a litigiului, la 03 iunie 2011 în

adresa pârâtului a fost expediată o cerere prealabilă, prin care a fost solicitată achitarea

sumei despăgubirii de asigurare, care a fost recepționată de pârât, însă care a fost lăsată

fără răspuns.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 12 mai 2016 s-a respins

cererea de chemare în judecată depusă de CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA

împotriva SRL „Davilar-Trans” cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii

de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată.

La 08 iunie 2016 CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA a declarat apel

împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi

hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2017 s-a respins apelul

declarat de CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 12 mai 2016.

La 02 mai 2017 avocatul Natalia Pavlov în interesele CA „Donaris Vienna

Insurance Group” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 12 mai

2016 și decizia Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2017, cu pronunțarea unei noi

hotărâri de încasare în ordine de regres de la SRL Davilar-Trans” a sumei despăgubirii

de asigurare în mărime de 4 955,36 lei și a cheltuielilor de judecată suportate în legătură

cu intentarea procesului dat, formate din taxa de stat în mărime de 270 lei în prima

instanță, 202,50 lei în instanța de apel, 135,00 lei în instanța de recurs și cheltuielile de

asistență juridică în mărime de 2 000 lei.

În motivarea recursului a indicat că decizia instanței de apel este neîntemeiată și

pasibilă de a fi casată întrucât au fost interpretate și aplicate eronat normele de drept

material.

2

În acest sens, susține că instanța de apel și instanța de fond au aplicat eronat art.

21 alin. (4) din Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006 cu modificările operate

ulterior, care au intrat în vigoare la 05 februarie 2016, pe când, la caz, raportul juridic de

asigurare avut loc în perioada anului 2011, procesul-verbal de constatare a pagubelor pe

dosarul de daune în litigiu fiind întocmit la 18 februarie 2011.

Astfel, menționează că la speță urmează a fi aplicată Legea 414-XVI din 22

decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube

produse de autovehicule, în vigoare la data de 18 februarie 2011.

Prin urmare, consideră că necitarea pârâtului la încheierea procesului-verbal de

constatarea a pagubelor, nu constituie temei de eludare sau evitare a răspunderii civile.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei contestate a fost expediată în adresa

recurentului la 03 februarie 2017, iar la materialele dosarului nu este anexată dovada

legală de recepționare a acesteia.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 434 Codul de procedură civilă, recursul

depus la 02 mai 2017 se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt

în afara controlului instanței de recurs.

3

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations

Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de avocatul

Natalia Pavlov în interesele CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de avocatul Natalia Pavlov în interesele Companiei de Asigurări

„Donaris Vienna Insurance Group” Societate pe Acțiuni se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4