2ra-1085/17 — încasarea prejudiciului material, moral și cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea prejudiciului material, moral şi cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-1085/17 — încasarea prejudiciului material, moral și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: V. Stratan dosarul nr. 2ra-1085/17 instanța de apel: V. Pruteanu, L. Popova și A. Gavrilița Î N C H E I E R E 07 iunie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, Judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic și Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Matișevschii Viorel împotriva societății cu răspundere limitată ,,Moldagroteh”, intervenient accesoriu societatea pe acțiuni ,,Termocom” în procedura planului cu privire la repararea prejudiciului material, moral și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2016, prin care s-a respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 24 iunie 2015, prin care acțiunea a fost admisă parțial c o n s t a t ă: La 01 martie 2012 Matișevschii Viorel a depus cerere de chemare în judecată împotriva societății cu răspundere limitată ,,Moldagroteh”, intervenient accesoriu societatea pe acțiuni ,,Termocom” în procedura planului cu privire la repararea prejudiciului material, moral și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată Matișevschii Viorel a indicat că la 18 decembrie 2011 pe la ora 20.00 întorcându-se acasă pe strada Muncești spre strada Salcîmilor, 22/8, mun. Chișinău a alunecat și a căzut într-o groapă adâncă cu apă fierbinte, care anterior a fost săpată de escavator. În rezultatul incidentului a obținut arsuri de gradul, I, II și III pe trunchi, membrele superioare și inferioare, fiind internat de urgență la Centrul Republican de Leziuni Termice și Electrotraumă.
Prin raportul de constatare medico-legală nr. 477/D s-a constatat dereglarea sănătății de lungă durată și vătămarea corporală medie. A cheltuit pentru tratamentul medical și reabilitarea sănătății suma de 5 300 lei. A încercat să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, însă pârâtul a refuzat recuperarea prejudiciului. În urma incidentului i s-a cauzat o stare de stres și frustrare, pârâtul urmând să recupereze și prejudiciul moral. Cere Matișevschii Viorel încasarea de la societatea cu răspundere limitată ,,Moldagroteh” a prejudiciului material în mărime de 5 300 lei, prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei și compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 1-2, vol. I). Prin mandatul din 25 aprilie 2012 avocatul Tufan Aliona a fost împuternicită de Matișevschii Viorel să-i acorde asistență juridică în instanța de judecată (f.d.
17, vol. I). 1 Avocatul Tofan Aliona a depus în interesele lui Matișevschi Viorel cerere de antrenare în proces a societății cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” în calitate de pârât, care este succesorul Întreprinderii de Stat ,,Moldagroteh” (f.d. 31, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 05 iulie 2012 s-a antrenat în proces în calitate de pârât societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” (f.d. 34, verso, vol. I). La 27 martie 2015 avocatul Tufan Aliona a depus în interesele lui Matișevschii Viorel cerere de concretizare a pretențiilor solicitând încasarea numai de la societatea cu răspundere limitată,,Moldagroteh” a prejudiciului material în mărime de 5 300 lei cauzat prin vătămarea integrității corporale, prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei și cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 3 000 lei (f.d.
121-122, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 iunie 2015 s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Matișevschii Viorel. S-a încasat de la societatea cu răspundere limitată ,,Moldagroteh” în beneficiul lui Matișevschii Viorel suma de 5 300 lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică. În rest pretențiile au fost respinse ca fiind neîntemeiate (f.d. 132, 140-141, vol. I). La 22 iulie 2015 societatea cu răspundere limitată ,,Moldagroteh” a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 iunie 2015, iar la 28 septembrie 2015 apel motivat împotriva aceleași hotărâri (f.d.
137, 150-152, vol. I). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 08 decembrie 2015 a respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Moldagroteh” și a menținut hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 iunie 2015 (f.d. 162-168, vol. I). La 25 februarie 2016 societatea cu răspundere limitată ,,Moldagroteh” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 decembrie 2015 (f.d. 175-178, vol. I). Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 28 aprilie 2016 s-a considerat inadmisibil recursul depus de societatea cu răspundere ,,Moldagroteh” (f.d. 202-206, vol. I). La 28 iulie 2016 prin intermediul oficiului poștal societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” a depus cerere de revizuire a încheierii Curții Supreme de Justiție din 28 aprilie 2016 (f.d.
1-3, vol. II). Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 08 februarie 2017 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 28 aprilie 2016 (f.d. 36-39, vol. II). La 04 martie 2016 societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 iunie 2015, invocând că la 19 octombrie 2011 a cumpărat complexul patrimonial unic Întreprinderea de Stat ,,Moldagroteh”, solicitând repunerea apelului în termen, suspendarea executării hotărârii, admiterea apelului, casarea hotărârii și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii (f.d.
209-210,vol. I). 2 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2016 s-a admis cererea și s-a repus în termen cererea de apel declarată de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” (f.d. 220-221, vol. I). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 14 septembrie 2016 a respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” și a menținut hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 iunie 2015 (f.d. 224-227, vol. I). În motivarea soluției instanța de apel a indicat că prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 iunie 2015 de la societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” nu au fost încasate careva sume de bani.
Hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 iunie 2015 a devenit irevocabilă prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 28 aprilie 2016, iar faptele stabilite prin această hotărâre au puterea lucrului judecat. La 01 martie 2017 prin intermediul oficiului poștal societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei noi decizii de respingere a apelului său ca fiind inadmisibil.
În motivarea cererii de recurs societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” a indicat că a recepționat copia deciziei instanței de apel la 02 ianuarie 2017. După ce a fost antrenată în proces în calitate de pârât, Matișevschii Viorel a depus cerere de concretizare a pretențiilor doar împotriva societății cu răspundere limitată ,,Moldagroteh”, excluzând societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” din proces. În cazul în care nu avea calitate procesuală în proces, Curtea de Apel Chișinău urma să respingă apelul ca fiind depus de o persoană care nu este în drept să-l declare, dar nu să-l respingă ca fiind neîntemeiat. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.
Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia deciziei din 14 septembrie 2016 la 20 decembrie 2016 (f.d. 228, vol. I). Din copia plicului anexat la cererea de recurs rezultă că plicul cu copia deciziei instanței de apel a fost expediat oficiului poștal la 30 decembrie 2016 (f.d. 46, vol. II). Prin urmare, recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” la 01 martie 2017 se consideră depus în termen. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă. 3 Societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă nu a invocat.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din motivele menționate și având în vedere că instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural și apreciind corect probele administrate a emis o hotărâre legală, iar argumentele invocate de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” în cererea de recurs poartă caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Agropiese TGR Grup” se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic Sveatoslav Moldovan 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.