2ra-1038/17 — repararea prejudiciului moral

2ra-1038/17 — repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: Al.Negru

(Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău) dosarul nr. 2ra-1038/17

instanța de apel: L. Popova, V.Efros, A. Gavrilița

(Curtea de Apel Chișinău)

Î N C H E I E R E

07 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul: Maria Ghervas

Judecătorii: Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru

examinînd chestiunea admisibilității recursului declarat de Morozova

Liudmila,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Morozova

Liudmila împotriva Ministerului Justiției al RM, intervenienți accesorii

Procuratura municipiului Chișinău și Procuratura Generală a RM privind încasarea

prejudiciului moral cauzat prin neexaminarea în termen rezonabil a plîngerii din

22 martie 2011, adresate Procuraturii Anticorupție precum și prin neexecutarea

încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 08.02.2012 și Deciziei

Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 24.03.2015,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, prin care a

fost respins apelul declarat de Morozova Liudmila, fiind menținută hotărârea

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 15 ianuarie 2016,

c o n s t a t ă:

La 29 septembrie 2015 reclamanta Liudmila Morozova a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM, intervenienți accesorii

Procuratura municipiului Chișinău și Procuratura Generală a RM, solicitînd

încasarea prejudiciului moral în mărime de 49 500 lei cauzat prin neexaminarea în

termen rezonabil a plîngerii din 22.03.2011, adresate Procuraturii Anticorupție

precum și prin neexecutarea încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău din

08.02.2012 și a Deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din

24.03.2015.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la 22.03.2011 a depus plîngere la

procuratura Anticorupție prin care a solicitat verificarea companiilor SA „Total

Leasing”, SA „Grave Carat Asigurări”, SA „Ares Broker” și SRL „CNG Car” care

în viziunea sa se ocupau cu înșelarea clienților.

Prin scrisoarea procurorului interimar anticorupție, Vasile Levițki din

28.03.2011 plîngerea sa a fost remisă după competența la Procuratura sec. Rîșcani,

mun. Chișinău, care la rîndul său a remis-o în adresa CPs. Rîșcani mun. Chișinău.

La 28.05.2011 procurorul în procuratura sec. Rîșcani, mun.Chișinău Igor

Buliga a emis ordonanța de neîncepere a urmăririi penale.

La 17.01.2012 dînsa a primit ordonanța procurorului în Procuratura s.

Rîșcani, mun. Chișinău Igor Buliga din 28.05.2011 de neîncepere a urmăririi

penale. Ulterior, ordonanța de neîncepere din 28.05.2011 a fost contestata în baza

art. 299 alin.(l) CPP, iar la 20.01.2012 la procurorul ierarhic superior și la

30.01.2012 cu nr.2306 în baza art.313 CPP.

Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 08.02.2012 s-a

recunoscut drept inadmisibilă examinarea plîngerii de către judecătorul de

instrucție, cu indicarea că pentru organizarea plîngerii privind anularea ordonanței

de neîncepere a urmăririi penale din 28.05.2011 emisă de procurorul în procuratura

sec. Rîșcani mun.Chișinău Igor Buliga, urmează a fi expediată procurorului mun.

Chișinău

Afirmă reclamanta că la 20.02.2014 s-a adresat cu plîngere procurorului

mun. Chișinău referitor la neexaminarea plîngerii din 22.03.2011 care a fost remisă

în adresa procuraturii prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din

08.02.2012, însă careva răspunsuri nu a primit.

La 25.03.2014 a depus plîngere la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău

împotriva inacțiunilor procurorului mun. Chișinău la examinarea încheierii

judecătoriei Rîșcani mun.Chișinău din 08.02.2012.

Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani din 17.11.2014 a fost respinsă plîngerea

acesteia în ordinea art.313 CPP privind obligarea procurorului municipiului

Chișinău să examineze încheierea Judecătoriei Rîșcani mun.Chișinău din

08.02.2012.

Invocă, că la 24.03.2015 prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău a fost casată încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din

17.11.2014 cu remiterea materialelor procurorului municipiului Chișinău cu

obligarea procurorului să înlăture încălcările depistate.

Afirmă că multiplele adresări către conducerea procuraturii mun. Chișinău

referitor la executarea încheierii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău emise la

08.02.2012 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24.03.2015

au eșuat, iar ea nu a primit nici un răspuns.

Consideră că faptul depășirii termenului rezonabil de efectuare a acțiunilor

de urmărire penală se confirmă și prin rezultatele neexaminării plângerii sale.

Susține că decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată și

a devenit irevocabilă și executorie la 24.03.2015. Astfel, prin neexecutarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău și tărăgănarea examinării plîngerii din

21.03.2011 i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei și

dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești.

Menționează reclamanta, că pe parcursul examinării plîngerii și a proceselor

de judecată i-au fost lezate un șir de drepturi fundamentale și constituționale,

patrimoniale și nepatrimoniale, recunoscute la nivel internațional ca fiind inerente

oricărei persoane într-un stat de drept democratic. Dreptul la onoare, demnitate și

cunoștință profesională, la fel susține că drepturile respective i-au fost lezate și

prin pornirea cauzei penale în privința feciorului său Moscviciov Eugen și

apreciază că prin aceasta a fost intimidată.

Consideră că din acest motiv, pîrîtul urmează să fie obligat la repararea

prejudiciului moral cauzat prin echivalent bănesc, astfel că, din contul pîrîtului

urmeză a fi încasat prejudiciul moral în suma de 10000 lei în beneficiul său pentru

fiecare an din momentul adresării sale inițiale la Procuratura Anticorupție, și

anume, din 21.03.2011, or, la ziua depunerii cererii de chemare în judecată din

acel moment au trecut 4 ani și 6 luni.

Mai menționează că, prin nesatisfăcerea la timp a cerinților sale înaintate de

nenumărate ori către procuratura sec. Rîșcani mun. Chișinău, procuratura

municipală și Judecătoria Rîșcani mun.Chișinău dînsei i-au provocat o stare

permanentă de stres, neliniște, perturbare a vieții și neputință, aflăndu-se într- o

stare permanentă de frică, disconfort, nu a putut savura modul obișnuit de trai,

simțindu-se totodată și incapabilă de a se bucura în modul cuvenit de garanțiile

prescrise de lege. Apreciază că sentimentul de frustrare, nedreptate și umilință

reprezintă o stare de dezamăgire și neîncredere în raport cu valorile față de care

este atașată, inclusiv modurile de protecție a acestora, or, dînsa a fost supusă unui

tratament discriminatoriu în raport cu alți cetățeni ai RM și ca urmare i s-a

intensificat și mai mult opinia că omul nu înseamnă nimic în societatea actuală.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 15 ianuarie 2016

acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Morozova Liudmila la data de

05 februarie 2015 a declarat apel, solicitînd casarea hotărârii primei instanțe, cu

emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016 s-a respins apelul

declarat de Morozova Liudmila, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 15 ianuarie 2016.

La adoptarea soluției instanța de apel a invocat că, în condițiile în care

reclamanta-apelantă nici măcar nu a indicat care ar fi eventualul drept subiectiv

civil, de care ar putea uza, ca rezultat al eventualei finisări a urmăririi penale în

temeiul plîngerii din 22 martie 2011 și în situația în care în conținutul cererii din

22 martie 2011 și afirmațiile depuse de reclamanta-apelantă în ședința de judecată

nu a relevat existența unui asemenea drept, sau cel puțin o dispută referitoare la un

drept cu caracter civil al reclamantei, care ar fi fost posibilă de soluționat doar în

cadrul procedurilor penale, reieșind din faptul că chiar reclamanta a indicat că

unicul său scop la depunerea plîngerii enunțate era de a demonstra comiterea unei

infracțiuni și de a demonstra existența acesteia în faptele persoanelor vizate,

instanța de apel a menționat că, la caz, Morozova Ludmila nu poate invoca

încălcarea dreptului subiectiv garantat de art. 6 par. 1 CEDO, ori norma respectivă

nu este aplicabilă relațiilor civile enunțate și nu protejează dreptul la inițierea unor

investigații penale.

Or, reclamanta-apelantă nu a înaintat o acțiune civilă odată cu plîngerea din

22 martie 2011 și nici în mod separat, deși prevederile art. 219 CPP, art. 166-167

CPC și art. 374-376, 1398 din Codul Civil garantează dreptul de a solicita protecția

drepturilor sale cu caracter civil atît în cadrul examinării cauzei penale cît și în

ordinea acțiunii civile separate.

Mai mult ca atît, indică instanța de apel că prin încheierea Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 08 februarie 2012 precum și prin decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 24 martie 2015, nu au fost soluționate

chestiuni ce țin de drepturile subiective civile ale reclamantei-apelante, aceastea

vizînd doar dispozițiile instanțelor referitor la cererile formulate de reclamantă pe

marginea mersului urmăririi penale, precum și la remiterea materialelor

procurorului mun. Chișinău în vederea înlăturării neajunsurilor depistate de

instanțe, pentru aceleași motive de drept ca și cele invocate anterior.

Prin urmare, nefiind constatat faptul încălcării dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei, cerința Ludmilei Morozova privind încasarea

prejudiciului moral din contul Ministerului Justiției al RM corect a fost respinsă,

or, conform pct. 28 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la

aplicarea de către instanțele de judecată a legislației ce reglementează repararea

prejudiciului moral nr. 9 din 09.10.2006, obligația de a dovedi faptul pricinuirii

prejudiciului moral (suferințelor psihice sau fizice suportate) o exercită partea

vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta

trebuie să indice de către cine, în ce circumstanțe și în baza căror acțiuni (inacțiuni)

i-au fost cauzate suferințe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea,

iar prin prisma art. 118 Cod procedură civilă, Morozova Liudmila nu a dovedit

acest fapt.

La 16 februarie 2017 Morozova Liudmila a depus recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând casarea deciziei recurate și a hotărârii primei instanțe,

cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului s-a indicat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, deoarece sunt emise cu aplicarea și interpretarea eronată

a normelor de drept material, concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu

circumstanțele pricinii, aprecierea probelor de către instanța de apel a fost arbitrară.

Se mai indică în recurs că, în baza Legii 87/11 art. 2 alin. (2) Repararea

prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești se

face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate

exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului (denumită în

continuare reclamant).

Conform Legii nominalizate art. 2 alin (3) Prejudiciul cauzat prin încălcarea

dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărîrii judecătorești se repară indiferent de vinovăția instanței

de judecată, a organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea

hotărîrilor judecătorești sau a instituției de stat debitoare.

Termenul de neexecutare de către Procuratura mun. Chișinău a deciziilor

instanțelor de judecată a depășit 38 luni (treizeci și opt luni).

În așa mod consideră recurenta că neexecutarea îndelungată a deciziilor

instanțelor de judecată a dus la încălcarea art. 6 CEDO.

Examinând temeiurile recursului declarat de Morozova Liudmila, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Morozova Liudmila, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform

secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Morozova Liudmila.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Morozova Liudmila împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

Judecătorii Oleg Sternioală

Iurie Bejenaru