2rc-410/17 — anularea deciziilor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea deciziilor
- Temei legal
- corectarea greselilor din hotarare
2rc-410/17 — anularea deciziilor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: C. Crețu dosarul nr. 2rc-410/17
(Judecătoria Ialoveni)
instanța de apel: D. Manole, I. Cotruță, A. Bostan
(Curtea de Apel Chișinău)
D E C I Z I E
31 mai 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu
Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Mariana Pitic
examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de
către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare,
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere
Limitată „Vinex Victoria” împotriva Societății pe Acțiuni „Vinuri Ialoveni”,
intervenienți accesorii Întreprinderea Mixtă „Allfriends Trading” Societate cu
Răspundere Limitată, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii
Moldova și Banca Comercială „Banca de Finanțe și Comerț” Societate pe Acțiuni cu
privire la anularea deciziilor,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2016 prin care
s-a corectat greșeala care se conține în partea introductivă a încheierii Curții de Apel
Chișinău din 08 noiembrie 2016,
c o n s t a t ă
La data de 19 ianuarie 2011, SRL „Vinex Victoria” a depus cerere de
chemare în judecată împotriva SA „Vinuri Ialoveni” cu privire la anularea deciziei,
solicitând anularea deciziilor Consiliului SA „Vinuri Ialoveni” din 19 august 2004,
27 mai 2005, 16 august 2005 și 07 noiembrie 2007.
Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 22 iunie 2011 au
fost atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii Ministerul Agriculturii și
Industriei Alimentare al RM și BC „Banca de Finanțe și Comerț” SA.
Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 17 noiembrie
2011 cauza a fost transmisă spre examinare după competență la Judecătoria Ialoveni.
Prin încheierea Judecătoriei Ialoveni din 18 noiembrie 2013 a fost atrasă din
oficiu în calitate de intervenient accesoriu de partea pârâtului ÎM „Allfriend Trading”
SRL.
Pe parcursul examinării cauzei, SRL „Vinex Victoria” a înaintat cerere
suplimentară, solicitând anularea contractelor de credit, de gaj și ipotecă precum și
ale acordurilor adiționale la acestea.
Ulterior, reclamantul a înaintat o cerere cu privire la modificarea pretențiilor
din acțiune, solicitând în final anularea deciziei Consiliului SA „Vinuri Ialoveni” din
data de 19 august 2004, specificată în pct.3 a procesului-verbal nr. 5, anularea
deciziei Consiliului SA „Vinuri Ialoveni” din data de 27 mai 2005, specificată în pct.
2 a procesului-verbal nr. 2, anularea deciziei din 16 august 2005, specificată în pct. 2
a procesului-verbal nr. 5 și anularea deciziei din data de 07 noiembrie 2007
specificată în pct. 2 a procesului-verbal nr. 5.
Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 19 aprilie 2016 acțiunea a fost admisă
fiind anulată decizia Consiliului SA „Vinuri Ialoveni” din 19 august 2004 specificată
în pct. 3 a procesului-verbal nr. 5, decizia Consiliului SA „Vinuri Ialoveni” din 27
mai 2005 specificată în pct.2 a procesului-verbal nr. 2, decizia Consiliului SA „Vinuri
Ialoveni” din 16 august 2005 specificată în pct.2 a procesului-verbal nr. 5 și decizia
Consiliului SA „Vinuri Ialoveni” din 07 noiembrie 2007 specificată în pct. 2 a
procesului-verbal nr.5 (f. d. 19-22, Vol. IV).
La data de 21 aprilie 2016 BC „Banca de Finanțe și Comerț” a declarat apel
nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea
hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.
La data de 04 mai 2016 și ÎM „Allfriend Trading” SRL a declarat apel
nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea
hotărârii primei instanțe și remiterea cauzei spre rejudecare.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 iulie 2016 nu a fost dat curs
cererii de apel depusă de către ÎM „Allfriend Trading” SRL, fiind acordat apelantei
termen până la data de 16 august 2016, ora 11:00 pentru prezentarea dovezii de plată
a taxei de stat în mărime de 300 lei și a cererii de apel motivate, concomitent,
comunicându-i-se despre posibilitatea restituirii apelului în cazul neîndeplinirii în
termen a indicațiilor instanței de apel.
La data de 10 august 2016, BC „Banca de Finanțe și Comerț” a depus cererea
de apel motivată.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 nu s-a dat curs
cererii de apel depuse de către BC „Banca de Finanțe și Comerț”, fiindu-i acordat
apelantei termen până la data de 01 decembrie 2016 pentru prezentarea dovezii de
plată a taxei de stat restante în sumă de 150 lei, concomitent comunicându-i despre
posibilitatea restituirii apelului în cazul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței
de apel.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2016 a fost corectată
greșeala strecurată în partea introductivă a încheierii Curții de Apel Chișinău din 08
noiembrie 2016, și anume în partea ce ține de includerea grefierului Olesea Croitor în
componența Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău, urmând a fi indicat în
următoarea redacție: Președintele ședinței, judecătorul - Domnica Manole,
judecătorii Iurie Cotruță și Angela Bostan, iar sintagma „judecând în ședință
publică” fiind înlocuită cu sintagma „din oficiu”.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 08 februarie 2017 au fost admise
cererile administratorului insolvabilității SA „Vinuri Ialoveni”, Corneliu Cuculescu,
SRL „Vinex Victoria” și Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu privire
la repunerea recursurilor în termen, fiind respinse recursurile declarate de către
administratorul insolvabilității SA „Vinuri Ialoveni”, Corneliu Cuculescu, SRL
„Vinex Victoria” și Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și menținută
2
încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 19 aprilie 2017, au fost respinse
recursurile declarate de către administratorul insolvabilității Societății pe Acțiuni
„Vinuri Ialoveni”, Corneliu Cuculescu, Societatea cu Răspundere Limitată „Vinex
Victoria” și directorul executiv al Societății pe Acțiuni „Vinuri Ialoveni”, Gandrabur
Corneliu și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2016.
La 10 mai 2017, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a declarat
recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2016, solicitând
admiterea recursului, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie
2016 cu respingerea corectării din oficiu a încheierii recurate.
În motivarea recursului, recurentul Ministerul Agriculturii și Industriei
Alimentare a indicat că a aflat despre existența încheierii Curții de Apel Chișinău din
25 noiembrie 2016 prin care au fost corectate erorile admise în încheierea Curții de
Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 din nota informativă nr. 52 din 26 aprilie 2017
a SA „Vinuri Ialoveni”.
Susține că încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 a
apărut la dosar cu mult mai târziu, aceasta fiind descoperită de către reprezentanții
SA „Vinuri Ialoveni” și SRL „Vinex Victoria” tocmai la 24 noiembrie 2016, astfel
a fost imposibil ca prin încheierea din 25 noiembrie 2016 să fie corectată
încheierea din 08 noiembruie 2016.
Consideră că instanța de apel nu era în drept să corecteze încheierea din 08
noiembrie 2016, imediat după depunerea cererii de recurs împotriva acestei
încheieri cu atât mai mult că prin prisma prevederilor Codului de procedură civilă
instanța care a pronunțat încheierea recurată, după depunerea recursului este
obligate să expedieze dosarul instanței de recurs, respectiv instanța care s-a
pronunțat nu este în drept să întreprindă alte acțiuni asupra cauzei.
Mai indică recurentul că despre faptul emiterii din oficiu a încheierii din 08
noiembrie 2016 nu este indicat nici în procesele-verbale ale ședinței și nici în alte
acte de procedură.
La 16 mai 2017, în adresa intimaților SRL „Vinex Victoria” și SA „Vinuri
Ialoveni”, BC „Banca de Finanțe și Comerț” și ÎM „Allfriends Trading” SRL a fost
expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către Ministerul Agriculturii și
Industriei Alimentare, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs.
La 26 mai 2017, SRL „Vinex Victoria”, administratorul insolvabilității SA
„Vinuri Ialoveni”, Corneliu Cuculescu au depus referință, la cererea de recurs
declarată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare din 10 mai 2017,
solicitând admiterea cererii de recurs și casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din
25 noiembrie 2016.
La data de 26 mai 2017, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a mai
depus o cerere, solicitând repunerea în termen a cererii de recurs din 10 mai 2017
declarată împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2016,
indicând că instanța de apel nu a expediat încheierea recurată în adresa părților,
despre încheierea recurată a aflat din notificarea SA „Vinuri Ialoveni” nr. 52 din 26
aprilie 2017, recepționată la 28 aprilie 2017 cu nr. de intrare 2536.
3
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva
încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.
Materialele cauzei nu conțin date despre expedierea încheierii Curții de Apel
Chișinău în adresa recurentului Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în
cererea de recurs recurentul afirmă că despre încheierea recurată a aflat prin nota
informativă nr. 52 din 26 aprilie 2017 a SA „Vinuri Ialoveni” recepționată la 28
aprilie 2017 cu nr. de intrare 2536.
În circumstanțele relevate recursul declarat de către Ministerul Agriculturii și
Industriei Alimentare la 10 mai 2017 se consideră a fi depus în termenul prevăzut de
lege.
În conformitate cu art. 426 CPC, prezentul recurs se examinează fără
înștiințarea participanților la proces.
Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs,
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii
recurate, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 426 al. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se
examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și
a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea
părților.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs după ce examinează
recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină
încheierea recurată.
În conformitate cu art. art. 249 alin. (2) CPC, instanța judecătorească, poate
din oficiu sau la cererea participanților la proces, să corecteze greșelile sau omisiunile
din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de
calcul evidente.
Din materialele pricinii rezultă că prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 19
aprilie 2016 a fost admisă acțiunea înaintată de SRL „Vinex Victoria”, fiind anulate
decizia Consiliului SA „Vinuri Ialoveni” din 19 august 2004 specificată în pct. 3 a
procesului-verbal nr. 5, decizia Consiliului SA „Vinuri Ialoveni” din 27 mai 2005
specificată în pct.2 a procesului-verbal nr. 2, decizia Consiliului SA „Vinuri Ialoveni”
din 16 august 2005 specificată în pct.2 a procesului-verbal nr. 5 și decizia Consiliului
SA „Vinuri Ialoveni” din 07 noiembrie 2007 specificată în pct. 2 a procesului-verbal
nr.5.
La data de 21 aprilie 2016, BC „Banca de Finanțe și Comerț” a declarat apel
nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea
hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingerea a acțiunii.
La data de 04 mai 2016 și ÎM „Allfriend Trading” SRL a declarat apel
nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea
hotărârii primei instanțe și remiterea cauzei spre rejudecare.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 iulie 2016 nu a fost dat curs
cererii de apel depusă de către ÎM „Allfriend Trading” SRL, fiind acordat apelantei
termen până la data de 16 august 2016, ora 11:00 pentru prezentarea dovezii de plată
a taxei de stat în mărime de 300 lei și a cererii de apel motivate, concomitent,
4
comunicându-i-se despre posibilitatea restituirii apelului în cazul neîndeplinirii în
termen a indicațiilor instanței de apel.
La data de 10 august 2016, BC „Banca de Finanțe și Comerț” a depus
cererea de apel motivată.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 nu s-a dat
curs cererii de apel depuse de către BC „Banca de Finanțe și Comerț”, fiindu-i
acordat apelantei termen până la data de 01 decembrie 2016 pentru prezentarea
dovezii de plată a taxei de stat restante în sumă de 150 lei, concomitent
comunicându-i despre posibilitatea restituirii apelului în cazul neîndeplinirii în
termen a indicațiilor instanței de apel.
Iar, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2016, a fost
corectată greșeala strecurată în partea introductivă a încheierii Curții de Apel
Chișinău din 08 noiembrie 2016, și anume în partea ce ține de includerea
grefierului Olesea Croitor în componența Colegiului civil al Curții de Apel
Chișinău, urmând a fi indicat în următoarea redacție: Președintele ședinței,
judecătorul - Domnica Manole, judecătorii Iurie Cotruță și Angela Bostan, iar
sintagma „judecând în ședință publică” fiind înlocuită cu sintagma „din oficiu”.
Analizând circumstanțele expuse prin prisma prevederilor legale sus citate,
la caz se constată că la redactarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 08
noiembrie 2016 s-a admis o eroare în partea introductivă a încheierii și anume
greșit a fost indicată participarea grefierului Croitor Olesea, precum și faptul că
chestiunea privind punerea pe rol a cererii de apel declarate de BC „Banca de
Finanțe și Comerț” s-a soluționat în ședință publică.
Actele pricinii și în special procesul-verbal al ședinței de judecată din 08
noiembrie 2016, reflectă cert faptul că instanța a examinat în ședință publică doar
apelul declarat de SRL „Allfriends Trading”, astfel eroarea admisă în încheierea
Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016, este vădită.
Concomitent, din același proces-verbal din 08 noiembrie 2016 rezultă, că
instanța fiind la etapa soluționării cererilor/ demersurilor și stabilind că BC „Banca
de Finanțe și Comerț” la fel a depus apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni
din 19 aprilie 2016 cu achitarea parțială a taxei de stat însă, în privința căruia nu a
fost soluționată chestiunea privind punerea pe rol din motiv că a fost cusută greșit
într-un alt volum, a amânat examinarea cauzei pentru data de 06 decembrie 2016
ora 12.00 pentru soluționarea chestiunii punerii pe rol a apelului declarat de BC
„Banca de Finanțe și Comerț”.
Reieșind din cele relatate mai sus, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră legală și întemeiată încheierea
Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2016 privind corectarea greșelii
strecurate în textul încheierii aceleiași instanțe din 08 noiembrie 2016.
Or, la caz sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 249 alin. (2) CPC pentru
corectarea greșelilor strecurate în hotărârea de judecată.
Nu pot fi reținute argumentele recurentului cu referire la faptul că completul
de judecată nu s-a întrunit și nu a adoptat încheierea din 25 noiembrie 2016, prin ce
a încălcat normele de drept procedural, deoarece după cum s-a menționat mai sus
5
încheierea din 08 noiembrie 2016 a fost emisă din oficiu, respectiv și corectarea
erorilor din încheierea menționată a avut loc din oficiu.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea
recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt
neîntemeiate și contravin circumstanțelor pricinii și înscrisurilor din dosar,
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Ministerul
Agriculturii și Industriei Alimentare și de a menține încheierea Curții de Apel
Chișinău din 25 noiembrie 2016.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și
de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,
d e c i d e
Se respinge recursul declarat de către Ministerul Agriculturii și Industriei
Alimentare.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 noiembrie 2016, în
pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată
„Vinex Victoria” împotriva Societății pe Acțiuni „Vinuri Ialoveni”, intervenienți
accesorii Întreprinderea Mixtă „Allfriends Trading” Societate cu Răspundere
Limitată, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și
Banca Comercială „Banca de Finanțe și Comerț” Societate pe Acțiuni cu privire la
anularea deciziilor.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu
Judecătorii Sveatoslav Moldovan
Mariana Pitic
6