2rc-355/17 — încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- repunerea în termen şi restituirea apelului
2rc-355/17 — încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2rc-355/17 Judecătoria Centru, mun. Chișinău Judecător: D. Chistol Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 31 mai 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță, Iuliana Oprea examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Galart Media”, reprezentată de avocatul Tarlapan Artur, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală ,,Alkasar Media Services” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Societății Comerciale ,,Galart Media” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2017 prin care a fost respinsă cererea avocatului Tarlapan Artur în interesele Societății Comerciale ,,Galart Media” Societate cu Răspundere Limitată de repunere în termenul de apel și restituită cererea de apel depusă de avocatului Tarlapan Artur în interesele Societății Comerciale ,,Galart Media” Societate cu Răspundere Limitată, C O N S T A T Ă: La 10 februarie 2016, ÎM „Alkasar Media Services” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de SC „Galart Media” SRL judecară.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul ÎM „Alkasar Media Services” SRL a invocat că, la 19 februarie 2014, ÎM „Alkasar Media Services” SRL și SC „Galart Media” SRL au încheiat Contractul nr. 1902-01/14/Ad privind 1 prestarea serviciilor de plasare a publicității (în continuare Contractul nr. 1902-01 /14/Ad din 19 februarie 2014, denumit în original – Договор 1902-01/ 14/Ad об оказаний услуг по размещению рекламы).
Menționează că, conform obiectului Contractului nr. 1902-01/14/Ad din 19 februarie 2014, prevăzut la art. 2.1 al acestuia, SC „Alkasar Media Services” SRL (denumită „Compania” - în original „Koмпания”), s-a obligat să asigure prestarea serviciilor de plasare a publicității pe posturi de televiziune, iar SC „Galart Media” SRL (denumită „Agenția” - în original „Areнство”), s-a obligat să recepționeze și să achite prețul serviciilor prestate, iar SC „Galart Media” SRL nu și-a onorat integral obligațiile asumate în temeiul Contractului nr. 1902-01/14/Ad din 19 februarie 2014. Astfel, la data de 30 noiembrie 2014, în temeiul Facturii Fiscale SERIA FA3393495, a Actului de predare-primire pentru luna noiembrie 2014, a Contului de plată nr. FA3393495 și a Certificatului de emisie pentru perioada 01 noiembrie 2014 - 30 noiembrie 2014, SC „Galart Media” SRL a recepționat serviciile în valoare totală de 73 018,82 lei, ce i-au fost prestate de către ÎM „Alkasar Media Services” SRL.
Cu toate că, termenele de achitare expiraseră de mai mult timp, SC „Galart Media” SRL nu își onora obligațiile. Afirmă că, din datoria totală de 73 018,82 lei, în prezent SC „Galart Media” SRL mai are de achitat în beneficiul ÎM „Alkasar Media Services” SRL suma de 32 817,38 lei, ultima plată de către SC „Galart Media” SRL fiind făcută la 23 iunie 2015. Susține că, pentru a asigura soluționarea amiabilă a conflictului, ÎM „Alkasar Media Services” SRL s-a adresat de mai multe ori către SC „Galart Media” SRL cu somații de achitare a datoriei rămase.
Ultima somație în adresa SC „Galart Media” SRL a fost formulată la 03 septembrie 2015. Astfel, prin Somația de plată nr. 0309/11 din 03 septembrie 2015 ÎM „Alkasar Media Services” SRL a somat repetat SC „Galart Media” SRL să achite datoria în mărime de 32 817,38 lei, formată în temeiul Contractului nr. 1902-01/14/Ad din 19 februarie 2014 (luna decembrie 2014). SC „Galart Media” SRL a recepționat Somația de plată nr. 0309/11 din 03 septembrie 2015 la 11 septembrie 2015. După recepționarea Somației de plată nr. 0309/11 din 03 septembrie 2015, SC „Galart Media” SRL, nu a efectuat nici o plată pentru a stinge datoria cerută prin Somația de plată nr. 0309/11 din 03 septembrie 2015. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 10 mai 2016 a fost admisă acțiunea ÎM „Alkasar Media Services” SRL. S-a încasat din contul SC „Galart Media” SRL în beneficiul ÎM „Alkasar Media Services” SRL datoria în mărime de 32 817,00 lei și cheltuieli de judecată în mărime de 3 984,52 lei ce constituie: taxa de stat achitată de reclamant la înaintarea cererii de chemare în 2 judecată în mărime de 984,52 lei și cheltuieli de asistență juridică în mărime de 3 000 lei, iar în total suma de 36 801,52 lei. Ne fiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 21 septembrie 2016, SC „Galart Media” SRL, prin intermediul reprezentantului, avocatul Tarlapan Artur, a contestat-o cu apel nemotivat, solicitând admiterea cererii de apel, totodată a solicitat și repunerea în termen.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2017 a fost respinsă cererea avocatului Tarlapan Artur, în interesele SC ,,Galart Media” SRL de repunere în termenul de apel și restituită cererea de apel depusă de avocatul Tarlapan Artur, în interesele SC ,,Galart Media” SRL cu toate documentele anexate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că, motivele invocate de apelant nu și-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată, instanța de apel a indicat că, cererea de repunere în termenul de apel este neîntemeiată, iar apelul declarat în afara termenului stabilit de lege, or hotărârea supusă apelului este din 10 mai 2016 (f.d.
53) și a fost primită de către apelant la 16 mai 2016, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 46), iar apelul fiind înregistrat la 21 septembrie 2016 (f.d. 50). La 22 martie 2017 SC ,,Galart Media” SRL a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2017, solicitând admiterea cererii, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2017 cu dispunerea repunerii în termen a cererii de apel cu remiterea cauzei în instanța de apel pentru examinarea cererii de apel. În susținerea recursului reprezentantul recurentei a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegale și neîntemeiată din motiv că, instanța de fond a examinat pricina în absența reprezentantului recurentului, a fost pus în imposibilitatea de a contesta hotărârea în termen de 30 zile din momentul pronunțării acesteia, iar hotărârea nu a fost adusă la cunoștință.
Afirmă că, dispozitivul hotărârii din 10 mai 2016 a fost expediată recurentului la 13 mai 2016 pe adresa incompletă, iar semnătura de pe avizul poștal de recepție nu este vizibilă și nu poate fi identificată personal care de facto a semnat avizul în cauză. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de SC „Galart Media” SRL, prin intermediul reprezentantului, avocatul Tarlapan Artur, urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. 3 Colegiul consideră recursul ca fiind declarat în termen, deoarece din materialele dosarului rezultă că, încheierea instanței de apel a fost emisă la 09 martie 2017, iar cererea de recurs a fost depusă la 22 martie 2017 (f.d.
81). În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
După cum denotă materialele cauzei, prin încheierea din 09 martie 2017, Curtea de Apel Chișinău a restituit cererea de apel depusă de SC „Galart Media” SRL, prin intermediul reprezentantului, avocatul Tarlapan Artur împotriva hotărârii primei instanțe, ca fiind depusă în afara termenului legal. Instanța de recurs constată că, concluzia instanței de apel cu privire la restituirea apelului depus de SC „Galart Media” SRL, prin intermediul reprezentantului, avocatul Tarlapan Artur ca fiind depus în afara termenului legal este justificată. În susținerea opiniei date se vor reține prevederile art. 362 alin. (1) CPC, care direct prevăd că, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui. Prin prisma normelor enunțate, la caz se constată că, din materialele dosarului rezultă că, la pronunțarea dispozitivului hotărârii primei instanțe din 10 mai 2016, reprezentantul pârâtului nu a fost prezent în cadrul ședinței, la 10 mai 2016 a fost expediat dispozitivul hotărârii din 10 mai 2016, care a fost recepționat la 16 mai 2016, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 46). Astfel, SC „Galart Media” SRL, a cunoscut despre conținutul dispozitivului hotărârii adoptate.
Instanța de recurs consideră că, instanța de apel just a concluzionat că, apelantul-recurentul nu a dispus de bună credință și urma să dea dovadă de diligența necesară pentru a depune cererea de apel în termen, astfel prin lege a 4 operat decăderea din dreptul de declarare a apelului, ceea ce a avut ca efect trecerea hotărârii contestate în puterea lucrului judecat. În conformitate cu art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător).
În speță se constată că, contrar normelor procedurale enunțate, SRL „Galart Media” a depus cererea de apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 10 mai 2016 la 21 septembrie 2016, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC, deoarece ultima zi de depunere a apelului a fost data de 31 mai 2016. În circumstanțele expuse, instanța de recurs menționează că, cererea de apel a fost depusă peste termenul legal stabilit. Pe cale de consecință se va remarca că, SC „Galart Media” SRL, a fost în cunoștință de cauză despre cererea intentată de aceasta în instanța de judecată și soluția adoptată de instanță în cazul dat.
Astfel, urma să întreprindă măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Popov versus Moldova (nr. 2) din 02 decembrie 2005; Melnic versus Moldova din 14 noiembrie 2006, Ponomaryov versus Ucraina din 03 aprilie 2008, Van Harn versus Germany din 11 septembrie 2007), și de a contesta în termenul legal hotărârea primei instanțe, fapt însă ignorat de recurent, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului.
Prin urmare, instanța de recurs relevă că, soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, având în vedere că, prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în prima instanță și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice. Astfel fiind, se constată ca, fundamentată soluția instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel, declarată împotriva hotărârii Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 10 mai 2016, ca fiind depusă în afara termenului legal. Iar argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs nu pot fi reținute, deoarece sunt neîntemeiate și lipsite de suport legal și probatoriu. 5 Față de cele ce preced și având în vedere că, încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E: Se respinge recursul declarat de către Societatea Comercială ,,Galart Media” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Tarlapan Artur.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 martie 2017, în pricina civilă la cererea depusă de Întreprinderea Municipală ,,Alkasar Media Services” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Societății Comerciale ,,Galart Media” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Iuliana Oprea 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.