2ra-1019/17 — încasarea compensațiilor ș.a.

prima instanță: I. Botezatu dosarul nr. 2ra-1019/17

instanța de apel: G. Colev, A. Curdov, Ș. Starciuc

Î N C H E I E R E

25 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul

societății cu răspundere limitată „Moldovatransgaz”, Elena Danilova

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Chirilenco Vladimir

împotriva societății cu răspundere limitată „Moldovatransgaz” cu privire la încasarea

plăților salariale și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 14 decembrie 2016,

c o n s t a t ă:

La 23 noiembrie 2015 Chirilenco Vladimir a depus cerere de chemare în judecată

împotriva societății cu răspundere limitată „Moldovatransgaz” (în continuare – SRL

„Moldovatransgaz”) cu privire la încasarea plăților salariale și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a menționat că, prin hotărîrea Judecătoriei Vulcănești din 10

iunie 2015, corectată prin încheierea Judecătoriei Vulcănești din 26 iunie 2015 și prin

ordinul SRL „Moldovatransgaz” nr. 18 iunie 2015 a fost restabilit în funcția de mașinist-

excavator al serviciului de transport auto STP Vulcănești din 28 noiembrie 2013.

Susține că, prin ordinul SRL „Moldovatransgaz” nr. 261/1-k din 22 iunie 2015 s-a

acceptat demisia lui în legătură cu pensionarea.

Menționează că pentru perioada absenței forțate de la lucru, de la 28 noiembrie 2013

pînă la 22 iunie 2015, nu i s-a achitat compensarea plăților pentru concediile de odihnă.

Consideră că în baza contractului colectiv de muncă, beneficiază de premii în mărime

de un salariu de bază pentru sărbătorile naționale, pentru împlinirea vîrstei de 60 de ani,

precum și beneficiază de o compensație în mărime de 5 salarii medii lunare în legătură cu

pensionarea.

Afirmă că la 19 octombrie 2015 s-a adresat cu cerere pîrîtului pentru achitarea

plăților sus menționate, însă nu a primit nici un răspuns.

Solicită admiterea cererii, încasarea din contul SRL „Moldovatransgaz”: a

compensațiilor pentru concediile de odihnă anuale nefolosite în perioada 28 noiembrie

2013 – 22 iunie 2015; a cîte un salariu lunar pentru toate sărbătorile naționale pentru

perioada indicată și pentru împlinirea vîrstei de 60 de ani; 5 salarii lunare în legătură cu

pensionarea, precum și suma de 2000 de lei pentru asistența juridică.

Prin hotărîrea Judecătoriei Vulcănești din 09 august 2016 s-a admis parțial acțiunea,

s-a încasat din contul SRL „Moldovatransgaz” în beneficiul lui Chirilenco Vladimir:

compensația pentru concediile de odihnă anuale nefolosite în perioada 28 noiembrie 2013

1

– 22 iunie 2015 în sumă de 9244, 20 de lei; alte plăți pentru perioada 28 noiembrie 2013 –

22 iunie 2015, în baza pct. 7, 8, 9, 15 din contractul colectiv de muncă cu SRL

„Moldovatransgaz” în sumă totală de 60079 de lei și cheltuieli de asistență juridică în

sumă de 2000 de lei. S-a respins ca neîntemeiată încasarea altor plăți salariale în mărime

de 31501 lei.

În susținerea poziției prima instanță a reținut că, indemnizația pentru concediu în

perioada 28 noiembrie 2013 – 22 iunie 2015 a constituit suma de 9344,20 de lei, iar

reclamantului i-au fost achitate parțial plățile pentru perioada indicată.

Prima instanța a ajuns la concluzia încasării sumei de 60079 de lei din contul SRL

„Moldovatransgaz” în beneficiul reclamantului, reieșind din pct.7, pct.8, pct. 9 și pct.15

din contractul colectiv de muncă, precum și a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de

asistență juridică.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 14 decembrie 2016 s-a respins apelul declarat

de reprezentantul SRL „Moldovatransgaz”, Danilova Elena și s-a menținut hotărîrea

Judecătoriei Vulcănești din 09 august 2016.

La 13 februarie 2017 reprezentantul SRL „Moldovatransgaz”, Danilova Elena a

depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 14 decembrie 2016

solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe

cu pronunțarea unei noi hotărîri de trimitere a pricinii spre rejudeacre în prima instanță

după competență.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele inferioare au interpretat eronat

dispozițiile Hotărîrii de Guvern nr. 426 din 26 aprilie 2004 privind aprobarea Modului de

calculare a salariului mediu, deoarece toate plățile solicitate de reclamant au fost incluse în

salariul mediu lunar solicitat în cererea de chemare în judecată anterior pentru aceeași

perioadă de la 28 noiembrie 2013 pînă la 22 iunie 2015, însă modificarea pretențiilor nu

schimbă natura acestora.

Susține că, pîrîtul nu a prezentat probe cu privire la faptul că plățile compensatorii

cerute din nou nu au intrat în suma încasată prin hotărîrea Judecătoriei Vulcănești din 10

iunie 2015.

Consideră că, hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale,

deoarece potrivit extrasului din Registrul bunurilor imobile, Sectorul liniar de producere

Vulcănești este amplasat în raionul Cahul, comuna Burlăceni.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

2

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate

în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu și

în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră recursul ca fiind depus în termen reieșind din faptul că decizia

recurată a fost recepționată de recurent la 02 ianuarie 2017, fapt confirmat prin avizul de

recepție nr. DS3805032693AS (vol.1, f.d.215), iar cererea de recurs a fost depusă la data

de 13 februarie 2017, fapt confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe cererea de recurs

(vol.2, f.d.2-7), prin urmare calea de atac a fost exercitată în termen.

Alegațiile invocate în recurs precum că, instanțele inferioare au interpretat eronat

dispozițiile Hotărîrii de Guvern nr. 426 din 26 aprilie 2004 privind aprobarea Modului de

calculare a salariului mediu, deoarece toate plățile solicitate de reclamant au fost incluse în

salariul mediu lunar solicitat în cererea de chemare în judecată anterior pentru aceeași

perioadă de la 28 noiembrie 2013 pînă la 22 iunie 2015, însă modificarea pretențiilor nu

schimbă natura acestora, nu pot fi reținute, deoarece achitările pretinse de reclamant în

speță constituie plăți în sensul pct.4 din Hotărîrea Guvernului nr. 426 din 26 aprilie 2004

care nu fac parte din salariul mediu lunar.

Nu pot fi reținute și cele invocate în recurs precum că, pîrîtul nu a prezentat probe cu

privire la faptul că plățile compensatorii cerute din nou nu au intrat în suma încasată prin

hotărîrea Judecătoriei Vulcănești din 10 iunie 2015, deoarece sunt declarative și nu au

suport probator. Mai mult, prin hotărîrea respectivă, s-a încasat salariul pentru absența

forțată de la muncă, dar nu și indemnizațiile pentru concediul nefolosit în perioada vizată

în actul judecătoresc de dispoziție.

Cu referire la faptul că hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței

jurisdicționale, instanța de recurs menționează că acțiunea a fost examinată cu respectarea

competenței teritoriale, deoarece salariul constituie un „bun” în sensul jurisprudenței

3

CEDO, iar revendicarea bunurilor poate fi intentată și în instanța de la sediul

reclamantului, or potrivit art. 39 alin. (7) din Codul de procedură civilă, acțiunile ce țin de

restabilirea în dreptul la muncă, la pensie, la locuință, de revendicare a bunurilor sau a

valorii lor, de reparare a prejudiciului cauzat prin condamnare ilegală, tragere ilegală la

răspundere penală, prin aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv

sau sub forma impunerii angajamentului scris de a nu părăsi localitatea ori prin aplicarea

ilegală a sancțiunii administrative a arestului pot fi intentate și în oricare dintre sediile

instanței de la domiciliul reclamantului.

Prin urmare, instanțele inferioare au elucidat toate circumstanțele importante ale

pricinii, acestea fiind examinate prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, în

raport cu dispozițiile art.118 și art.119 din aceeași lege, dînd o apreciere justă acestora.

Astfel, instanța de recurs notează că, reprezentantul recurentului nu a invocat niciun

argument plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta Comisie

a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin

care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul

declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de

succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, deoarece recursul devoluează exclusiv circumstanțe

de drept a pricinii.

Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul, că instanțele inferioare au

examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele prezentate,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.

(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de reprezentantul SRL „Moldovatransgaz”, Elena Danilova, în baza art.

433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul SRL „Moldovatransgaz”, Elena Danilova, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

4