Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 24.05.2017
casat

2rc-350/17 — intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
24.05.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
repunerea in termen a cererii de validare a crentelor
Citează această cauză
2rc-350/17 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.2rc-350/17 Instanța de fond: M. Ciugureanu D E C I Z I E 24 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecători: Sveatoslav Moldovan, Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Zoofarmagro”, în cauza la cererea Societății cu răspundere limitată „Nina & ASN” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor, c o n s t a t ă: La data de 09 august 2013, SRL „Nina & ASN” a depus în instanța de insolvabilitate cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine pe motiv de incapacitate de plată a datoriilor față de creditorii săi.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 august 2013, a fost admisă spre examinare cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința SRL „Nina & ASN” și în scopul prevenirii modificării stării bunurilor debitorului în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare, în calitate de administrator provizoriu al insolvabilității a fost numit Veaceslav Timotin. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016 a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „Nina & ASN” și a fost intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Nina & ASN”, în calitate de administrator fiind desemnat Veaceslav Timotin.

S-a obligat administratorul să notifice creditorii, că termenul limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor la Curtea de Apel Chișinău, în vederea întocmirii tabelului definitiv, constituie 45 zile calendaristice din data pronunțării hotărârii. În cadrul derulării procesului de insolvabilitate la data de 22 aprilie 2016, SRL „Zoofarmagro” a depus cerere privind repunerea în termen de înaintare a creanțelor și validarea creanței în sumă de 161930,72 lei cu includerea sumei de 99718,61 lei, ca creanță chirografară de rangul V și suma de 61212,11 lei ca creanța de rangul VI. În susținerea cererii de repunere în termen a cererii de validare a creanței a invocat că, SRL „Zoofarmagro” contrar prevederilor art. 26 alin.(2), art.35 alin.(4) din Legea insolvabilității nu a fost notificat în termen de către administratorul insolvabilității despre intentarea procesului de insolvabilitate în privința SRL „Nina & ASN”.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017 a fost respinsă cererea de repunere în termen pentru admiterea creanțelor înaintate de SRL „Zoofarmagro”, ca fiind tardivă. La data de 23 martie 2017, în termenul prevăzut de lege, SRL „Zoofarmagro” a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii instanței de insolvabilitate, solicitând admiterea recursului și casarea încheierii contestate. La data de 04 mai 2017, SRL „Zoofarmagro” a depus cerere de recurs motivată, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017, cu emiterea unei noi încheieri prin care să fie admisă cererea de repunere în termen pentru admiterea creanțelor în sumă de 161930,72 lei.

În motivarea recursului a invocat că, încheierea contestată este neântemeiată și urmează a fi casată, deoarece a fost emisă cu încălcarea normele de drept material și anume art. art. 26 alin.(2) și 35 alin.(4) din Legea insolvabilității. Consideră că, instanța de insolvabilitate neântemeiat a respins repunerea în termen a cererii de validare a creanței în sumă de 161930,72 lei, deoarece notificarea din 10 martie 2016 la care face trimitere, privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Nina & ASN” a fost expediată tardiv și pe altă adresă, decât adresa juridică a creditorului, ceea ce a privat-o de dreptul să înainteze în termenul prevăzut, cererea de validare a creanțelor. La data de 26 aprilie 2017, în adresa intimatului administratorului insolvabilității SRL „Nina & ASN”, Veaceslav Timotin a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către SRL „Zoofarmagro” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

La 10 mai 2017, administratorul insolvabilității SRL „Nina & ASN”, Veaceslav Timotin a depus referință prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către SRL „Zoofarmagro” și menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017, pe care o consideră legală și întemeiată. Potrivit art.8 alin.(3) din Legea insolvabilității, nr.149 din 29.06.2012, recursul se examinează în termen de 60 de zile de la înregistrarea dosarului în instanța de recurs, în modul prevăzut de Codul de procedură civilă, într-un complet de 3 judecători, fără participarea părților, în baza dosarului și a materialelor anexate la recurs. În conformitate cu art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. 2 Studiind materialele prezentate din cauza de insolvabilitate față de SRL „Nina & ASN” în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs este întemeiată și urmează a fi admisă cu casarea integrală a încheierii instanței de insolvabilitate și emiterea unei noi hotărâri sub formă de încheiere privind repunerea în termen a cererii de validare a creanțelor, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC instanța de recurs, după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, soluționând prin decizie problema în fond. Din materialele cauzei rezultă că, SRL „Zoofarmagro” își exprimă dezacordul cu soluția instanței de insolvabilitate prin care a fost a respinsă ca tardivă cererea SRL „Zoofarmagro” privind repunerea în termenul de validare a creanțelor. Materialele cauzei atestă că, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016 a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „Nina & ASN” și a fost intentat procesul de insolvabilitate, fiind numit ca administrator al procesului de insolvabilitate, Veaceslav Timotin.

A fost stabilit termenul limită de depunerea creanțelor 45 zile calendaristice din data pronunțării hotărârii, care expira la data de 08 aprilie 2016. La data de 22 aprilie 2016, SRL „Zoofarmagro” a depus cerere de validare a creanței, solicitând totodată repunerea în termen a cererii de înaintare a creanței. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017 a fost respinsă ca tardivă cererea SRL „Zoofarmagro” de repunere în termenul de validare a creanțelor. În conformitate cu art. 116 alin. (1) – (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. Cererea de repunere în termen se depune la instanța judecătorească care efectuează actul de procedură și se examinează în ședință de judecată.

Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea repunerii în termen. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc). Conform art. 140 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului.

Cererile de admitere a creanțelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanță. Iar, alin. (2) al aceluiași articol prevede că, cererea de admitere a creanței se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu.

Art. 141 alin. (1) din Legea insolvabilității, prevede că, cererea de admitere a creanțelor are același regim juridic ca și cererea de chemare în judecată, cu excepțiile stabilite la art. 19. 3 Potrivit art.145 alin.(2) al Legii sus menționate prevede că la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepționale, dacă instanța de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanțelor nu este respectat din cauza unor circumstanțe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanței ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanța de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanțelor.

În conformitate cu art.6 alin.(3) și (4) al Legii insolvabilității, notificarea și înștiințarea, cu excepția cazului în care sarcina notificării și a înștiințării aparține unor alte organe care aplică procedura, precum și convocările prevăzute de prezenta lege cad în sarcina administratorului insolvabilității, sau a lichidatorului, după caz notificările și înștiințările se fac prin scrisori recomandate, iar în cazurile expres prevăzute de prezenta lege și publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Iar, conform art. 35 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, odată cu hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate, administratorul insolvabilității expediază o notificare tuturor creditorilor cunoscuți pentru ca aceștia să înainteze creanțele față de debitorul insolvabil.

Art. 6 alin. (4) și (5) din Legea insolvabilității prevede că, notificările și înștiințările se fac prin scrisori recomandate, iar în cazurile expres prevăzute de prezenta lege și prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Înștiințarea și notificarea conform alin. (4) se consideră efectuată după expirarea a 3 zile lucrătoare de la publicare. Astfel, după cum rezultă din actele pricinii prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016, a fost admisă cererea debitorului SRL „Nina & ASN” privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine. În calitate de administrator al SRL „Nina & ASN”, a fost desemnată Veaceslav Timotin.

Termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la Curtea de Apel Chișinău, în vederea întocmirii tabelului definitiv, a fost stabilită 45 zile calendaristice din data pronunțării hotărârii, care expiră la data de 08 aprilie 2016. La fel din materialele cauzei este cert faptul că, administratorul insolvabilității SRL „Nina & ASN”, Veaceslav Timotin a notificat creditorul SRL „Zoofarmagro” despre intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Nina & ASN” prin scrisoarea expediată la data de 06 aprilie 2016 (f.d.26).

Totodată, s-a stabilit că scrisoarea administratorului SRL „Nina & ASN” despre intentarea procesului de insolvabilitate a fost expediată nu la adresa juridică a creditorului SRL „Zoofarmagro”, str. Gheorghe Madan, 87/74, dar la o altă adresă, care nu are statut de reprezentanță sau filială a creditorului, fapt confirmat prin copia plicului poștal în care a fost expediată notificarea (f.d.26) și recepționată la data de 07 aprilie 2016, ora 07:13, iar la ora 16:54 a fost înmânată destinatarului, pe când termenul limită de depunere a creanțelor este până la data de 08 aprilie 2016. În astfel de circumstanțe și reieșind din prevederile legale sus-enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de insolvabilitate eronat a ajuns la concluzia că creditorul neîntemeiat a omis termenul de depunere a creanțelor.

4 Instanța de recurs apreciază critic concluzia instanței de insolvabilitate cu referire la faptul că creditorul SRL „Zoofarmagro” a fost notificată despre inițierea procedurii de insolvabilitate față de debitor, or concluzia instanței de insolvabilitate nu poate fi reținută, dat fiind faptul ca pornește de la o prezumție, iar la materialele dosarului lipsește dovada că notificarea a fost recepționată de SRL „Zoofarmagro”. Totodată, în cadrul examinării procesului de insolvabilitate a debitorului SRL „Nina & ASN”, administratorul insolvabilității Veaceslav Timotin a susținut cererea înaintată de SRL „Zoofarmagro” privind repunerea în termen a cererii de validare a creanței față de SRL „Nina & ASN”, recunoscând faptul că nu au fost respectate prevederile art.35 alin.4) din Legea insolvabilității.

Conform art.66 alin.(1) lit.c) din Legea insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012 administratorul și lichidatorul au atribuții de notificarea creditorilor, verificarea creanțelor și după caz, formularea de obiecții referitor la ele, întocmirea tabelelor de creanțe. Astfel, în lipsa unei înștiințării legale, SRL „Zoofarmagro” nu a avut posibilitatea de a depune cerere de validare a creanțelor până la data limită stabilită de instanța de insolvabilitate. În acest context, instanța de recurs conchide că această circumstanță constituie o excepție de la regula generală de depunere a cererii de înregistrare a creanței în termenul stabilit de instanța de insolvabilitate și servește temei legal de repunere în termen a cererii de admitere a creanței.

Colegiul consideră că instanța de insolvabilitate neîntemeiat a respins cererea SRL „Zoofarmagro”, de repunere în termen a cererii de admitere a creanței față de SRL „Nina & ASN”, deoarece din materialele pricinii se reține că, SRL „Zoofarmagro”, nu a fost notificată corespunzător potrivit art. 35 alin. (4) și art. 6 alin. (3) și alin. (4) al Legii insolvabilității și că la materialele dosarului nu regăsesc probe în acest sens.

Având în vedere că la etapa examinării cererii de repunere în termen părțile nu se expun asupra temeiniciei sau netemeiniciei creanței, iar instanța de insolvabilitate nu este în drept să se pronunțe odată cu repunerea în termen și asupra validării sau nevalidării creanței, conform prevederilor art.145 alin. (4) al Legii insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012, care stipulează că odată cu repunerea în termen a cererii de admitere a creanței, instanța de insolvabilitate numește o ședință specială de validare pe cheltuiala creditorului întârziat, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul cu restituirea pricinii spre o nouă reexaminare în Curtea de Apel Chișinău pentru a se expune asupra validării sau nevalidării creanței înaintate de recurent.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administartiv al Curții Supreme de Justiție conchide asupra necesității casării integrale a încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017, cu emiterea unei noi încheieri prin care se admite cererea de repunere în termen de validare a creanței și se remite pricina în aceeași instanță pentru examinarea cererii SRL „Zoofarmagro”, de validare a creanței în sumă de 161930,72 lei. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC RM, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 5 d e c i d e: Se admite recursul declarat de Societatea cu răspundere limitată „Zoofarmagro”.

Se casează integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2017, în cauza la cererea Societății cu răspundere limitată „Nina & ASN” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine și se emite o nouă hotărâre sub formă de încheiere, prin care: Se repune în termen cererea Societății cu răspundere limitată „Zoofarmagro” de validare a creanței în sumă de 161930,70 lei. Se remite pricina în Curtea de Apel Chișinău ca instanță de insolavabilitate, pentru examinarea cererii Societății cu răspundere limitată „Zoofarmagro” de validare a creanței în sumă de 161930,70 lei. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul, Iulia Sîrcu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Mariana Pitic 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-24
0,98
2rc-352/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr.2rc-352/17 Instanţa de fond: M. Ciugureanu D E C I Z I E 24 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul: Iulia Sî
CSJ 2018-02-07
0,96
2rci-52/18 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-52/18 Instanţa de fond: CA Chişinău – M. Moraru D E C I Z I E 07 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei judec
CSJ 2017-05-31
0,96
2rc-406/17 — Cererea de validare a creantei. Cotestatia impotriva tabelului definitiv a creantelor
prima instanță: M. Ciugureanu dosarul nr.2rc-406/17 D E C I Z I E 31 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doa
CSJ 2017-05-31
0,96
2rc-347/17 — validarea creanțelor
Prima instanţă: M. Ciugureanu Dosarul nr. 2rc-347/17 D E C I Z I E 31 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Valeriu
CSJ 2016-10-19
0,95
2dsc-20/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: M. Ciugureanu dosarul nr. 2dsc-20/16 (Curtea de Apel Chișinău) instanța de recurs: Iu. Sîrcu, T. Chișca-Doneva, Iu. Bejenaru, N. Craiu, M. Pitic (Curtea Supremă de Justiție) Î N C H E I E R E 19 octombrie 2016 mun. Chişinău
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă