2ri-135/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- împuternicirile reprezentantului în judecată, cuprinsul cererii de recurs
2ri-135/17 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: N. Traciuc dosarul nr. 2ri-135/17 D E C I Z I E 17 mai 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Maria Ghervas Nicolae Craiu Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către Dimov Iuri, în calitate de director al Întreprinderii Municipale „Apă-Canal din Basarabeasca”, în cauza civilă la cererea introductivă a debitorului Întreprinderea Municipală ,,Apă-Canal din Basarabeasca” și cererile de alăturare la cererea introductivă a creditorilor Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca și Casa Națională de Asigurări Sociale cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Întreprinderea Municipală ,,Apă-Canal din Basarabeasca”, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, prin care cererea introductivă și cererile de alăturare au a fost admise și s-a intentat procesul de insolvabilitate față de Întreprinderea Municipală ,,Apă-Canal din Basarabeasca”, c o n s t a t ă: La 22 noiembrie 2016, administratorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, Sdvijcov Serghei s-a adresat în instanța de insolvabilitate a Curții de Apel Chișinău cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎM „Apă- Canal din Basarabeasca”.
În motivarea cererii a invocat că ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” a fost înregistrată la data de 18 octombrie 2000, iar conform deciziei de fondare a societății una din principalele genuri de activitate fiind: captarea, tratarea și distribuirea apei; colectarea și epurarea apelor uzate; colectarea deșeurilor nepericuloase; tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase. Menționează că la moment ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” înregistrează datorii mari față de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca și față de Casa Națională de Asigurări Sociale în sumă totală de cea 1,5 mln. lei, la fel este pornită o procedură de executare silită, în baza ordonanței judecătorești, în sumă de cea 170 000 lei, respectiv fiind blocate conturile și aplicate sechestre, fapt ce împiedică continuarea activității.
Susține că la data depunerii cererii debitorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” dispune de datorii față de Bugetul Public National în mărime de cea 1,5 mln. lei, precum și față de alți agenți economici și persoane fizice în sumă de aproximativ – 211 000 lei, inclusiv, datoria către ÎCS „Gaz Natural Fenosa”, este în valoare de 170 000 lei; către SRL ,,Basprim Construcția” - 14 295 lei și către salariați în sumă de 460 000 lei. Relevă că din bunurile întreprinderii fac parte bunuri imobile și mobile (utilaje) transmise în capitalul statutar de către Consiliul or. Basarabeasca, ce aparțin ÎM „Apă- Canal din Basarabeasca” cu valoarea de bilanț în sumă de 2 262 394 lei, iar de alte bunuri întreprinderea nu dispune.
Relatează că ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” dispune de debitori - consumatorii de apă potabilă, persoane fizice și juridice, care formează datorii conform facturilor, în suma de 200 000 lei lunar. Afirmă că debitorul dispune de active conform datelor contabile, însă care sunt preponderent gajate la bănci, motiv pentru care nu pot fi folosite pentru achitarea datoriilor, iar pe conturile bancare a întreprinderii este înregistrată o sumă de neconsiderabilă de bani. Consideră că în situația dată întreprinderea cade sub incidența temeiului special de intentare a procesului de insolvabilitate, prevăzut de art. 10 alin. (3) al Legii insolvabilității, - supraîndatorarea debitorului, în cazul în care debitorul este o persoană juridică responsabilă de creanțele creditorilor în limita patrimoniului său.
Solicită debitorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” admiterea cereri introductive spre examinare, intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine, desemnarea în calitate de administrator al insolvabilității al ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, Hanganu Grigore, deținătorul autorizației nr. 6 din 14 ianuarie 2015, eliberată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova (f. d. 3-4, vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2016, cererea introductivă depusă de administratorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, Sdvijcov Serghei, a fost admisă spre examinare, fiind numit în calitate de administrator provizoriu Hanganu Grigore, care urma să prezinte până la data examinării cauzei un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare aplicate față de debitor, să verifice mărimea și componența masei debitoare, existența temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate și oportunitatea continuării activității întreprinderii debitorului (f. d. 78, vol. I). La 09 ianuarie 2017, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca a depus cererea de alăturare la dosarul nr. 2i-963/16 despre intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”,
solicitând admiterea spre examinare a cereri de alăturare și alăturarea Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca la cererea introductivă depusă de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine cu continuarea unei proceduri a planului, și numirea în funcție de administrator al ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” pe Hanganu Grigore, deținătorul autorizației nr. 6 din 14 ianuarie 2015 (f. d. 233-234, vol. I). În motivarea cererii de alăturare Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca a invocat că la data depunerii cererii debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” au fost prezente ambele temeiuri de intentare a procesului de insolvabilitate și anume incapacitatea de plată și supraîndătorarea față de Bugetul Public National în sumă de 4837,9 mii lei, restanțe salariale.
Indică că în adresa conducătorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, persoana cu funcții de răspundere responsabilă de stingerea obligațiilor fiscale a întreprinderii, luând în considerație situația formată au fost remise 2 notificări (la data de 16 martie 2016 și la data de 21 iunie 2016) privind necesitate achitării restanțelor și îndeplinirea prevederilor art. 14 din Legea insolvabilității prin depunerea cererii introductive în legătură cu survenirea temeiurilor de intentare a procedurii de insolvabilitate. Menționează că în legătură cu încălcarea prevederilor art. 288 Cod contravențional, manifestată prin nedepunerea de către debitor a cererii introductive dacă există unul din temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate, conducătorul întreprinderii Sdvijcov Serghei la data de 05 mai 2016 a fost sancționat cu o amendă în sumă de 50 unități convenționale, cu achitarea amenzii 500 lei.
Se mai arată că din bunurile întreprinderii fac parte bunurile imobile și mobile (utilaj) transmise în capitalul statutar de către Consiliul or. Basarabeasca cu valoarea de bilanț în sumă totală de 2262,3 mii lei, iar de alte bunuri pe care prin lege poate fi aplicat sechestru în contul stingerii restanței întreprindere nu dispune. Explică că în legătură cu restanțele salariale, a fost pornită o procedură de executare silită, fiind blocate conturile și aplicat sechestrul, fapt prin care se confirmă incapacitatea de plată. Sub acest aspect relevă că Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca s-a alăturat la procedurile de executare silită conform prevederilor art. 110 din Codul de Executare.
Mai susține că în legătură cu admiterea spre examinare cererii de intentare a procesului de insolvabilitate Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca la data de 14 decembrie 2016, a depus cerere preliminară a creanțelor în calitate de creditor cu validarea creanțelor în sumă totală de 4837,9 mii lei. Iar, la data de 28 decembrie 2016, ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” dispune de datorii față de Bugetul Public Național în suma totală de 4848,2 mii lei.
La 13 ianuarie 2017, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus cerere de alăturare, solicitând intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” cu aplicarea în privința debitorului a tuturor măsurilor de asigurare prevăzute de Lega insolvabilității (f. d. 228-230, vol. I). În motivarea cererii a invocat că în conformitate cu Anexa nr. 3 a Legii bugetului de asigurări sociale, atât pentru anul 2011, 2012, 2013, 2014, 2015 cât și pentru anul 2016, angajatorul este obligat să vireze la bugetul de asigurări sociale în mărimea corespunzătoare și în termenul stabilit de legislație - contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul de asigurări sociale de stat, aferente salariilor calculate și a altor recompense.
Cu referire la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea bugetului de asigurări sociale nr. 156 din 01 iulie 2016, indică că plătitorii la bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cei finanțați de la bugetul public național, sunt obligați să transfere, în mărimea cuvenită, în modul și în termenele stabilite în anexa nr. 3, contribuțiile de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. Așa fiind, având în vedere că ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” nu a transferat în termenul specificat adică lunar, până la sfârșitul lunii imediat următoare celei de gestiune, prin acțiunea prevederilor art. 10 alin. (2) al Legii bugetului de asigurări sociale de stat, debitorului i-au fost calculate majorări pentru întârziere de 0,1 % din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere.
Remarcă că ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” la situația din 06 ianuarie 2016 are o restanță la bugetul de asigurări sociale de stat în mărime de 4 516 282,04 lei. În continuare, susține că termenul de executare a obligației este sinonim cu cel de plată, iar obligațiile se consideră executate în mod corespunzător, dacă sunt respectate toate condițiile prevăzute de actul din care a luat naștere, precum ar fi cele cu privire la obiectul, subiecții, locul, timpul și modul de executare. La acest segment, afirmă că prevederile art. 602 alin. (1) și alin. (2) din Codul civil, stipulează expres că în cazul în care nu execută obligația, debitorul este ținut să- l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedește că neexecutarea obligației nu-i este imputabilă; neexecutarea include orice încălcare a obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.
Respectiv prin norma art. 10 alin. (2) din Legea bugetului de asigurări sociale este prevăzută clauza penală pentru neexecutarea obligaților de către debitorii la bugetul de asigurări sociale de stat în termen. În același timp relevă, că debitorul deja pe parcursul a câtorva ani este implicat în multiple procese de judecată, în cadrul cărora de către instanțele de judecată și executorii judecătorești au fost aplicate sechestre, interdicții și restricții asupra conturilor bancare ale întreprinderii și asupra bunurilor imobile a acesteia, în așa mod fiind parțial blocată activitatea financiar-economică a debitorului. În rezultat, susține că faptele relatate prezintă temei indiscutabil pentru înaintarea cererii de alăturare la cererea debitorului privind intentarea procesului de insolvabilitate, întrucât este evident că ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” este în incapacitate de plată, întrucât nu achită datoriile curente, scadente și istorice.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, a fost restituită cererea directorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, Dimov Iuri de retragere a cererii introductive a ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” din 22 noiembrie 2016 ca depusă în numele persoanei interesate de către o persoană neîmputernicită de a porni și a susține procesul (f. d. 31-33, vol. II). Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, a fost admisă cererea introductivă înaintată de debitorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” și cererile de alăturare depuse de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca și Casa Națională de Asigurări Sociale cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”.
S-a constatat insolvabilitatea debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” și s-a intentat procedura de insolvabilitate față de debitorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, s-a ridicat dreptul lui Sdvijcov Serghei de la administrarea a ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” și s-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității, Hanganu Grigore, deținătorul autorizației nr. 6 din 14 martie 2017. Totodată, a fost obligat administratorul Hanganu Grigore să notifice creditorii ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor în termen de cel mult 45 zile de intentarea procesului, adică până 14 martie 2017, să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial și să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de data de 31 martie 2017, tabelul definitiv al creanțelor și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în condițiile legii și a fost stabilită ședința de validare a creanțelor și prima adunare de raportare pentru data de 11 aprilie 2017, ora 11.00.
S-a stabilit și s-a încasat din contul debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” în beneficiul administratorului autorizat Hanganu Grigore, cheltuielile procesului de insolvabilitate și remunerația pentru perioada de observație 28 noiembrie 2016- 22 decembrie 2016 (24 zile) în cuantum de 12 160 lei. La 09 martie 2017, Dimov Iuri, în calitate de director al Întreprinderii Municipale „Apă-Canal din Basarabeasca”, a depus cererea de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de insolvabilitate din 26 ianuarie 2017 cu restituirea pricinii la rejudecare (f. d. 1-3, vol. III). În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârea contestată considerând-o neîntemeiată și pasibilă de casare.
Menționează că hotărârea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la data de 26 ianuarie 2017, adică după o lună de zile de la numirea sa în funcție de director la ÎM ,,Apă-Canal din Basarabeasca”. În contextul dat relevă că totul s-a petrecut în mod tacit, fără a fi anunțat despre careva ședințe de judecată legate de insolvabilitatea întreprinderii pe care o conduce. Mai remarcă că fiind director la ÎM ,,Apă-Canal din Basarabeasca” nu a fost citat în ședințele de judecată de examinare a cauzei de insolvabilitate și nu a făcut cunoștință cu hotărârea pe care o contestă. Prin urmare, consideră că s-au încălcat drepturile sale constituționale cu privire la muncă, accesul la justiție, deoarece nu a fost citat în ședințele de judecată.
La 03 mai 2017, administratorul autorizat ÎM ,,Apă-Canal din Basarabeasca” a depus referința, solicitând respingerea recursului depus de către Dimov Iuri (f. d. 27- 28, vol. III). Astfel, susține că Dimov Iuri nu reprezintă organul executiv al ÎM ,,Apă-Canal din Basarabeasca”, motiv pentru care nici nu este împuternicit conform legislației în vigoare de a depune cererea introductivă și/sau de a declara recurs împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate. Afirmă că instanța de insolvabilitate pe lângă cererea introductivă depusă de către administratorul ÎM ,,Apă-Canal din Basarabeasca”, Sdvijcov Serghei a examinat și cererile de alăturare a Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca și a Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Mai invocă că Dimov Iuri a participat la câteva ședințe a instanței de insolvabilitate, împreună cu Primarul or. Basarabească, expunându-se pe fondul cauzei, fapt consemnat în procesul-verbal al ședinței, fiindu-i asigurat accesul la justiție. În conformitate cu art. 429 alin. (1) Codul de procedură civilă, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de instanțe de apel, cât și hotărârile pronunțate de curțile de apel în procedura de insolvabilitate. Conform art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
La materialele dosarului nu există date care ar confirma expedierea și recepționarea copiei hotărârii contestate de către recurent. Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la data de 09 martie 2017, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.
Din suportul probatoriu prezent la materialele pricinii rezultă că la data de 22 noiembrie 2016, administratorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, Sdvijcov Serghei s-a adresat în instanța de insolvabilitate a Curții de Apel Chișinău cu cerere introductivă privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” (f. d. 3-4, vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2016, cererea introductivă depusă de administratorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, Sdvijcov Serghei, a fost admisă spre examinare, fiind numit în calitate de administrator provizoriu Hanganu Grigore, care urma să prezinte până la data examinării cauzei un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare aplicate față de debitor, să verifice mărimea și componența masei debitoare, existența temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate și oportunitatea continuării activității întreprinderii debitorului (f. d. 78, vol. I). Este cert și faptul că la data de 09 ianuarie 2017, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca a depus cererea de alăturare la dosarul nr. 2i-963/16 despre intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”,
prin care a solicitat alăturarea Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca la cererea introductivă depusă de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”,intentarea procedurii de insolvabilitate cu continuarea unei proceduri a planului, și numirea în funcție de administrator al ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” pe Hanganu Grigore, deținătorul autorizației nr. 6 din 14 ianuarie 2015 (f. d. 233-234, vol. I). Între timp, la data de 13 ianuarie 2017, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus cerere de alăturare, solicitând intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” cu aplicarea în privința debitorului a tuturor măsurilor de asigurare prevăzute de Lega insolvabilității (f. d. 228-230, vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, a fost restituită cererea directorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, Dimov Iuri de retragere a cererii introductive a ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” din 22 noiembrie 2016 ca depusă în numele persoanei interesate de către o persoană neîmputernicită de a porni și de a susține procesul (f. d. 35-42, vol. II).
Ca urmare, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, a fost admisă cererea introductivă înaintată de debitorul ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” și cererile de alăturare depuse de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca și Casa Națională de Asigurări Sociale cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”.
S-a constatat insolvabilitatea debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” și s-a intentat procedura de insolvabilitate față de debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, s-a ridicat dreptul lui Sdvijcov Serghei de la administrarea a ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” și s-a propus debitorului să desemneze în termen de 10 zile de la data hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele societății și ale asociaților și a participa la procedură din numele și contul debitorului, și s-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității, Hanganu Grigore, deținătorul autorizației nr. 6 din 14 martie 2017. S-a stabilit și s-a încasat din contul debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” în beneficiul administratorului autorizat Hanganu Grigore, cheltuielile procesului de insolvabilitate și remunerația pentru perioada de observație 28 noiembrie 2016-22 decembrie 2016 (24 zile) în cuantum de 12 160 lei.
Nefiind de acord cu hotărârea susmenționată la 09 martie 2017, Dimov Iuri, în calitate de directorul ÎM ,,Apă-Canal din Basarabeasca”, în proces de insolvabilitate a depus cererea de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de insolvabilitate din 26 ianuarie 2017 cu restituirea pricinii la rejudecare. Conform art. 437 alin. (3) CPC, în cazul când recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează și documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipsește o astfel de împuternicire. Potrivit art. 37 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu recurs de către debitor.
În interpretarea corectă a prevederilor legale enunțate, este de înțeles că reprezentantul debitorului poate declara în numele acestuia recurs împotriva hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate doar dacă acesta este împuternicit în calitate de reprezentant. Aici, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție evidențiază că deși, la materialele cauzei este anexat ordinul nr. 313 din 22 decembrie 2016 cu privire la angajarea lui Dimov Iuri în calitate de director (manager) la ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, în proces de insolvabilitate de către Primăria or. Basarabeasca, acesta nu poate fi reținut deoarece a fost emis în perioada de observație a debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”.
Or, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă instanța de insolvabilitate nu dispune altfel, în perioada de observație organele de conducere ale debitorului nu pot emite decizii și nu pot efectua operațiuni și plăți fără acordul administratorului provizoriu, iar persoanele cu drept de reprezentare a debitorului nu pot încheia acte juridice fără participarea administratorului provizoriu. În acest sens este necesar de menționat că potrivit extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 23485 din 14 decembrie 2016, în calitate de administrator provizoriu al procesului de insolvabilitate ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” a fost desemnat Hanganu Grigore în conformitate cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2016, iar în calitate de administrator Sdvijcov Serghei (f .d.
110, vol. I). Mai mult ca atât, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, a fost restituită cererea directorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, Dimov Iuri de retragere a cererii introductive a ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” din 22 noiembrie 2016 ca depusă în numele persoanei interesate de către o persoană neîmputernicită de a porni și de a susține procesul (f. d. 31-33, vol. II), care nu a fost contestată de către Dimov Iuri. Așa cum s-a arătat, prin hotărârea instanței de insolvabilitate din 26 ianuarie 2017 a fost ridicat dreptul administratorului Sdvijcov Serghei de la administrarea ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” și propus debitorului să desemneze în termen de 10 zile de la data hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele societății și ale asociaților și a participa la procedură din numele și contul debitorului.
Însă, la materialele cauzei, o asemenea decizie de a desemna un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca” în instanța de insolvabilitate nu este și o astfel de persoană nu a fost desemnată de către Primarul or. Basarabeasca. Din acest motiv, decizia Primarului or. Basarabeasca nr. 313 din 22 decembrie 2016 cu privire la angajarea lui Dimov Iuri în calitate de director (manager) a ÎM „Apă- Canal din Basarabeasca” nu acordă acestuia dreptul să reprezinte interesele debitorului în procedura de insolvabilitate și dreptul de a depune cererea de recurs. În legătură cu textul anterior invocat, se constată a fi irelevante argumentele recurentului cu referire la faptul că acesta nu a fost citat în ședința instanței de insolvabilitate, or după cum a fost constatat în încheierea sus menționată Dimov Iuri nu este reprezentantul debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, în proces de insolvabilitate.
La fel și argumente invocate în recursul declarat precum că prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia (sediul Basarabeasca) din 10 mai 2017 lui Sdvijcov Iuri i-a fost respinsă acțiunea privind restabilirea în funcție nu au oportunitate la caz, din care considerente urmează a fi respinse. Sub aspectul celor relatate și având în vedere faptul că Dimov Iuri nu a prezentat, în conformitate cu art. 437 CPC, coroborat cu art. 37 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, împuternicirile sale în vederea declarării recursului în calitate de reprezentant al debitorului ÎM „Apă-Canal din Basarabeasca”, în proces de insolvabilitate împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 26 ianuarie 2017, se consideră că recursul a fost depus de către o persoană neîmputernicită.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Dimov Iuri, în calitate de director al Întreprinderii Municipale „Apă-Canal din Basarabeasca”, în proces de insolvabilitate, ca fiind depus de o persoană neîmputernicită. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Maria Ghervas Nicolae Craiu Tamara Chișca-Doneva
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.