3ra-582/17 — înregistrarea actului în registrul de evidență

dosarul nr. 3ra-582/17

prima instanță - (Judecătoria Șoldănești) E. Lavciuc

instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza

ÎNCHEIERE

17 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Eugeniu Lisnic,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Lisnic

împotriva Inspectoratului de Poliție Șoldănești cu privire la înregistrarea actului în

registrul de evidență a cazierelor judiciare,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 17 ianuarie 2017, prin care a fost admis

apelul declarat de Eugeniu Lisnic, casată hotărârea Judecătoriei Șoldănești din 10

octombrie 2016 și emisă o nouă hotărâre sub formă de încheiere prin care procesul civil

s-a încetat,

c o n s t a t ă:

La 23 iunie 2016 Eugeniu Lisnic s-a adresat cu cerere de chemare în judecată în

instanța de contencios administrativ împotriva Inspectoratului de Poliție Șoldănești,

solicitând înregistrarea certificatului de cazier judiciar în registrul prevăzut în anexa nr. 2

la instrucțiunile aprobate prin Ordinul MAI nr. 60 din 03 martie 2014 și eliminarea

înregistrării neregulamentare din registrul în care a fost efectuată înregistrarea.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că la 01 aprilie 2016 s-a

adresat către Inspectoratul de Poliție Șoldănești pentru a-i fi eliberat cazierul judiciar, dar

colaboratorul cancelariei a înscris în registrul manual de evidență a cazierelor judiciare

codul personal din buletinul de identitate, însă nu a înscris numărul cazierului judiciar.

Astfel, menționează că la solicitarea sa de a indica în registru numărul cazierului

judiciar, colaboratorul cancelariei a indicat denumirea actului eliberat în coloana unde a

indicat codul personal din buletinul de identitate, iar numărul pe care la indicat în

registru nu este al certificatului de cazier judiciar.

Având în vedere cele menționate, la 07 aprilie 2016 a depus la Inspectoratul de

Poliție Șoldănești o cerere prin care a solicitat să se efectueze un control asupra

corectitudinii înregistrării cazierului judiciar eliberat.

Prin răspunsul primit la 25 aprilie 2016, a fost informat că cazierul judiciar se

eliberează conform art. 44 al Ordinului MAI nr. 60 din 03 martie 2014, iar în registru a

fost înregistrat numărul fișei de însoțire a cazierului judiciar.

Ulterior, nefiind de acord cu răspunsul primit, la 20 mai 2016 reclamantul a depus

o plângere la Inspectoratul de Poliție Șoldănești prin care a solicitat înregistrarea actului

1

conform prevederilor din anexa nr. 2 la instrucțiunile aprobate prin Ordinul MAI nr. 60

din 03 martie 2014.

Iar, prin răspunsul primit la 30 mai 2016 a fost informat că conform art. 20 al

Legii cu privire la petiționare nr. 190 din 19 iulie 1994, petițiile adresate a doua oară,

care nu conțin argumente sau informații noi, nu se reexaminează.

Prin urmare, Eugeniu Lisnic invocă dezacordul cu răspunsul menționat, deoarece

în plângerea din 20 mai 2016 a indicat că răspunsul la cererea din 07 aprilie 2016, pe

care la primit la 25 aprilie 2016, contravine prevederilor art. 44 al Ordinului MAI nr. 60

din 03 martie 2014.

Prin hotărârea Judecătoriei Șoldănești din 10 octombrie 2016 s-a respins cererea

de chemare în judecată depusă Eugeniu Lisnic împotriva Inspectoratului de Poliție

Șoldănești, ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripție.

La 10 noiembrie 2016 Eugeniu Lisnic a declarat apel împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând modificarea acesteia și înregistrarea cazierului judiciar conform

prevederilor registrului prevăzut de Ordinul MAI nr. 108 din 10 aprilie 2015, cu

indicarea numărului cazierului judiciar în coloana corespunzătoare.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 17 ianuarie 2017 s-a admis apelul declarat de

Eugeniu Lisnic.

S-a casat hotărârea Judecătoriei Șoldănești din 10 octombrie 2016 și s-a emis o

nouă hotărâre sub formă de încheiere prin care procesul civil s-a încetat din motiv că

pricina nu urmează a fi examinată în procedură civilă.

La 27 martie 2017 Eugeniu Lisnic a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a deciziei Curții de Apel Bălți din 17

ianuarie 2017, cu emiterea unei noi hotărâri de menținere a acțiunii și remitere a cauzei

spre judecare în fond, cu efectuarea procedurilor prevăzute de art. 139 alin. (3), (4), (5)

din Codul de procedură civila, precum și, constatarea competenței instanței privind

examinarea cauzei, recunoașterea dreptului pretins privind înregistrarea cazierului

judiciar conform prevederilor art. 48 al Ordinului MAI nr. 108 din 10 aprilie 2015,

având la bază art. 27 alin. (3) din Legea nr. 71 din 20 martie 2007 cu privire la Registre,

înregistrarea cazierului judiciar în Registrul de evidență a actelor permisive, cazierelor

judiciare, cazierelor contravenționale și altor certificate eliberate pe care Inspectoratul de

Politie Șoldănești îl deținea la 01 aprilie 2016.

În motivarea recursului, Eugeniu Lisnic a exprimat dezacordul cu decizia

contestată, reiterând motivele de fapt și de drept invocate în cererea de apel.

În acest sens, susține că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 9 lit. (f)

din Legea nr. 71 din 20 martie 2007 cu privire la Registre, care prevede că destinatarul

registrului este subiect al raportului juridic în domeniul registrelor, din care derivă

drepturile și obligațiile sale, precum și, nu a ținut cont de consecințele neînregistrării

cazierului judiciar conform prevederilor art. 48 al Ordinului MAI nr. 108 din 10 aprilie

2015.

Afirmă că odată ce Inspectoratul de Politie Șoldănești a eliberat actul

administrativ, cazierul judiciar, însoțit de raportul juridic privind înregistrarea în registru

a cazierului judiciar, acesta este organ administrativ public, iar litigiul îl constituie

înregistrarea cazierului judiciar cu abateri de le prevederile art. 47, 48 al Ordinului MAI

nr. 108 din 10 aprilie 2015.

Astfel, având în vedere prevederile art. 277 și 278 din Codul de procedură civilă

pricina urmează a fi soluționată în procedura de contencios administrativ.

2

La fel, susține că la examinarea pricinii nu s-a constatat legalitatea probei, a

extrasului de pe modificarea cu semnificație de radiere a înregistrării efectuată la 01

aprilie 2016.

Mai invocă că în ședința de judecată instanța de apel nu a întocmit procesul-verbal

în conformitate cu art. 275 alin. (1) , (4) și (51) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, având în vedere că copia deciziei instanței de apel, expediată în adresa lui

Eugeniu Lisnic la 09 februarie 2017, a fost recepționată la 14 februarie 2017, recursul

depus la 27 martie 2017 se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

3

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations

Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Eugeniu

Lisnic nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Eugeniu Lisnic se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4