2rac-173/17 — Transmiterea in posesie a bunurilor gajate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Transmiterea in posesie a bunurilor gajate
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2rac-173/17 — Transmiterea in posesie a bunurilor gajate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: A. Donos dosarul nr.2rac-173/17 instanța de apel: A. Albu, A. Toderaș, S. Procopciuc Î N C H E I E R E 12 mai 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acțiuni „Flautex” în proces de lichidare, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Banca Socială” Societate pe Acțiuni împotriva Societății pe Acțiuni „Flautex” cu privire la transmiterea în posesie a bunurilor gajate, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 16 noiembrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Flautex” și menținută hotărârea Judecătoriei Bălți din 14 septembrie 2012 prin care acțiunea a fost admisă, c o n s t a t ă : La 24 octombrie 2011, BC „Banca Socială” SA a depus cererea de chemare în judecată împotriva SA „Flautex” cu privire la transmiterea în posesie a bunurilor gajate.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că în baza contractelor de credit nr. 220/2006 din 30 noiembrie 2006, nr. 225/2006 din 08 decembrie 2006, nr. 121/2007 din 10 iulie 2007 și nr. 92/2008 din 25 martie 2008, BC „Banca Socială” SA filiala Bălți a acordat SA „Flautex” credite în sumă de 300 000 lei, 300 000 lei, 185 000 lei și respectiv 300 000 lei. Drept asigurare a rambursării creditelor acordate au servit bunurile imobile situate pe str. Ștefan cel Mare 115, mun. Bălți și anume: - clădirea de producere administrativă cu suprafața 725,2 m.p. (nr. cadastral 0300315.238.01) și terenul aferent cu suprafața 0,115 ha (nr. cadastral 0300315.238), gajate conform contractului de gaj nr. 6 din 27 ianuarie 2009, înregistrat de către biroul notarial al notarului Robu Ana la 28 ianuarie 2009 sub nr.346 și în registrul gajului bunurilor imobile sub nr.0300/09/1170, valoarea de gaj a bunului ipotecat constituind 1 523 000 lei.
- clădirea de producere cu suprafața 1332,5 m.p. (nr. cadastral 0300315.241.01) și terenul aferent cu suprafața 0,1882 ha (nr. cadastral 0300315.241), gajate conform contractului de gaj nr.7 din 27 ianuarie 2009, înregistrat de către biroul notarial al notarului Robu Ana la 28 ianuarie 2009 sub nr.344 și în registrul gajului bunurilor imobile sub nr.0300/09/1168, valoarea de gaj a bunului ipotecat constituind 1 191 000 lei. - clădirea de producere cu suprafața 436,7 m.p. (nr. cadastral 0300315.247.01) și terenul aferent cu suprafața 0,0552 ha (nr. cadastral 0300315.247), gajate conform contractului de gaj nr.8 din 27 ianuarie 2009, înregistrat de către biroul notarial al notarului Robu Ana la 28 ianuarie 2009 sub nr. 345 și în registrul gajului bunurilor imobile sub nr.0300/09/1169, cu valoarea de gaj în sumă ce 390 000 lei.
Menționează reclamantul că SA „Flautex” nu și-a onorat integral obligațiunile asumate prin contractele de credit acumulând o datorie care la situația din 13 octombrie 2011 constituia 1 617 574,84 lei inclusiv: pentru contractul de credit creditul nr. 220/2006 datoria la credit în sumă de 171 829 lei, dobânda – 128 890 lei, amenda – 56 877 lei, comision pentru prolongarea creditului – 1 818,24 lei și serviciile de apreciere a gajului - 2550 lei; pentru creditul nr.225/2006 datoria la credit în sumă de 137 500 lei, dobânda – 100 381 lei, amenda – 44 979,08 lei și comision pentru prolongarea creditului – 1 375 lei; pentru creditul nr. 121/2007 datoria la credit în sumă de 170 000 lei, dobânda – 124 094 lei, amenda – 56 867,48 lei și comision pentru prolongarea creditului - 1700 lei; pentru creditul nr.92/2008 datoria la credit în sumă de 300 000 lei, dobânda – 218 517 le și amenda - 100197 lei.
Indică reclamantul că 01 septembrie 2011, a expediat SA „Flautex” o reclamație privind achitarea datoriei, însă care a rămas fără răspuns. În consecință la 09 iulie 2010 a expediat pârâtului o notificare, iar la 14 iulie 2010 a înregistrat preaviz la OCT Bălți cu nr.863-J, prin care a cerut transmiterea benevolă a bunurilor gajate în termen de 20 zile, dar nici în acest sens nu au fost întreprinse careva măsuri. În drept își întemeiază cerințele în baza art. art. 246, 1243 alin. (1), 490 Cod civil, art. art. art. 61 alin. (2), 69 alin. (2) și art. 71 al Legii cu privire la gaj și art. art. 30, 33 al Legii cu privire la ipotecă. La 04 mai 2012, SA „Flautex” în proces de lichidare a depus acțiune reconvențională împotriva BC „Banca Socială” SA cu privire la declararea nulă a clauzelor contractuale și rezilierea contractelor de credit.
Prin încheierea Judecătoriei Bălți din 04 mai 2012, s-a refuzat în primirea cererii de chemare în judecată fiind explicat SA „Flautex” dreptul de a înainta acțiune împotriva BC „Banca Socială” SA cu privire la declararea nulă a clauzelor contractuale și rezilierea contractelor de credit, pentru a fi examinată separat. Prin decizia Curții de Ape Bălți din 05 iulie 2012 a fost respins recursul declarat de SA „Flautex” și menținută încheierea primei instanțe. Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 14 septembrie 2012, acțiunea a fost admisă, fiind obligată SA „Flautex” să transmită în posesiunea BC „Banca de Economii” SA bunurile imobile gajate și anume: clădirea de producere administrativă cu suprafața 725,2 m.p.
cu nr. cadastral 0300315.238.01 și terenul aferent cu suprafața 0,115 ha, cu nr. cadastral 0300315.238, clădirea de producere cu suprafața 1332,5 m.p., cu nr. cadastral 0300315.241.01 și terenul aferent cu suprafața 0,1882 ha, nr. cadastral 0300315.241, și clădirea de producere cu suprafața 436,7 m.p., cu nr. cadastral 0300315.247.01 și terenul aferent cu suprafața 0,0552 ha, cu nr. cadastral 0300315.247 situate pe str. Ștefan cel Mare 115, în mun. Bălți. Totodată au fost evacuate persoanele și bunurile din imobilele gajate menționate și a fost încasat din contul SA „Flautex” în beneficiul BC „Banca Socială” SA cheltuielile de judecată în sumă de 9 565 lei. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 11 iunie 2013, a fost dispusă efectuarea expertizei judiciare financiar-bancare și suspendat procesul până la prezentarea în instanță a raportului de expertiză judiciară.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 26 martie 2015 a fost admis demersul SA „Flautex”, fiind dispusă efectuarea expertizei judiciare economice și financiar- bancare suplimentare și suspendat procesul până la efectuarea expertizei suplimentare. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 16 noiembrie 2016 a fost respins apelul declarat de SA „Flautex” și menținută hotărârea primei instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la contractele de credit nr. 220/2006 din 30 noiembrie 2006, nr. 225/2006 din 08 decembrie 2006, nr. 121/2007 din 10 iulie 2007 și nr. 92/2008 din 25 martie 2008, prin care BC „Banca Socială” SA filiala Bălți a acordat SA „Flautex” credite în sumă de 300 000 lei, 300 000 lei, 185 000 lei și respectiv 300 000 lei, și contractele de ipotecă nr. 6, nr. 7 și nr. 8 din 27 ianuarie 2009, încheiate între BC „Banca Socială” SA și SA „Flautex” în scopul rambursării creditelor acordate și înregistrate la OCT Bălți la 29 ianuarie 2009 cu nr. nr. 0300/08/1170, 0300/08/1168 și 0300/08/1169, a reținut că SA „Flautex” nu și-a onorat obligațiunile asumate prin contractele de credit și a admis o restanță care potrivit certificatului BC „Banca Socială” SA din 11 septembrie 2012, constituie 1 892 452, 28 lei, inclusiv creditul neachitat în sumă de 779 329 lei, procentul neachitat în sumă de 746 453 lei, procentul neachitat cu rata de bază majorată în sumă de 259 227 lei, amenda în mărime de 100 000 lei, comisionul în sumă de 4 893,28 lei și comision pentru evaluarea gajului în sumă de 2 550 lei.
În context instanța de apel în raport cu probele anexate la dosar și în coroborare cu prevederile art. 1236, 12 40, 466 alin. (1) și (2), 468 alin. (2) și (3), 572 alin. (1) și (2) Cod civil, art. art. 56 alin. (6), 30 alin. (1) din Legea cu privire a ipotecă a conchis că datoriile invocate de BC„Banca Socială” SA și-au găsit confirmarea în cadrul examinării cauzei, iar faptul că SA „Flautex”.
Nu a respectat obligațiile contractuale și a admis datorii la contractele de credit, se dovedește prin rapoartele de expertiză judiciară nr. 1939 din 29 decembrie 2014 și nr. 504 din 29 aprilie 2016. Totodată, instanța de apel a ținut să menționeze că BC „Banca Socială” SA a respectat procedura ce ține de înregistrarea contractului de gaj și a înregistrat contractele de gaj încheiate cu SA „Flautex” la OCT Bălți la data de 29 ianuarie 2009, iar la 01 septembrie 2011 a notificat debitorul gajist SA „Flautex” despre neonorarea obligațiunilor asumate acordându-i termen de 20 de zile pentru achitarea datoriilor și atenționându-l asupra intenției BC „Banca Socială” SA privind exercitarea dreptului de gaj și ipotecă respectiv, însă din motiv că în termenul indicat în notificare debitorul nu a întreprins măsurile necesare, BC „Banca Socială” SA în calitate de creditor gajist a exercitat procedura de executare a dreptului de ipotecă și a înregistrat în Registrul bunurilor imobile preavizul privind executarea dreptului de ipotecă.
Astfel, Colegiul instanței de apel a concluzionat că prin prisma prevederilor art. 6, alin. (6) și al art. 30, alin.(l) din Legea cu privire la ipotecă, BC „Banca Socială” SA poate urmări creditorul cu atât mai mult cu cât SA „Flautex” în cadrul examinării cauzei nu a prezentat probe pertinente, concludente și utile ce ar demonstra că BC „Banca Socială” SA a admis nereguli la întocmirea sau înregistrarea contractelor de gaj/ipotecă. La data de 07 martie 2017, SA „Flautex” în proces de lichidare, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu restituirea pricinii spre rejudecare.
În motivarea recursului recurentul a invocat că hotărârea primei instanțe și decizia instanței de apel sunt neîntemeiate și nefondate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanțele nu au constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea justă a pricinii, și nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, iar circumstanțele pe care instanțele le-au considerat constatate nu au dovedite prin probe veridice. Mai indică recurentul că atât prima instanță cât și instanța de apel au omis să se expună acțiunii reconvenționale înaintate împotriva BC „Banca Socială” SA, or instanțele au admis erori care nu pot fi reparate în instanța de recurs, fapt ce impune casarea deciziei contestate cu remiterea pricinii spre rejudecare.
Totodată cu referire la termenul de declarare a recursului, menționează că recurentul că termenul a fost respectat deoarece a luat cunoștință cu decizia instanței de apel la data de 10 ianuarie 2017. La data de11 aprilie 2014, BC „Banca Socială” SA a depus referință asupra recursului declarat de SA „Flautex”, invocând netemeinicia acestuia și legalitatea deciziei instanție de apel. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. După cum rezultă din materialele cauzei copia deciziei instanței de apel din 16 noiembrie 2016 a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces prin scrisoarea cu nr. de ieșire 352 din 06 ianuarie 2017 (f. d. 246 Vol. II), și a fost recepționată de recurentul SA „Flautex” la data de 10 ianuarie 2017, fapt ce se confirmă prin Avizul de recepție CN din 09 ianuarie 2017 (f. d. 149 Vol. II).
Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 07 martie 2017, împotriva deciziei instanței de apel din 16 noiembrie 2016 în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SA „Flautex” în proces de lichidare este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SA „Flautex” în proces de lichidare nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, apreciază critic argumentele recurentului precum că instanțele ierarhic inferioare au omis să se expună asupra acțiunii reconvenționale depuse de SA „Flautex” împotriva BC „Banca Socială” SA cu privire la declararea nulă a clauzelor contractuale și rezilierea contractelor de credit, deoarece materialele cauzei atestă că prin încheierea Judecătoriei Bălți din 04 mai 2012, s-a refuzat în primirea cererii de chemare în judecată, iar prin decizia Curții de Ape Bălți din 05 iulie 2012, devenită irevocabilă de la pronunțare, a fost respins recursul declarat de SA „Flautex” și menținută încheierea Judecătoriei Bălți din 04 mai 2012 (f. d. 189- 190 Vol. I). Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.
Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.
Aici, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SA „Flautex” în proces de lichidare, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SA „Flautex” în proces de lichidare ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Flautex” în proces de lichidare se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.