2r-247/17 — demolarea anexei la apartament
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- demolarea anexei la apartament
- Temei legal
- explicarea deciziei
2r-247/17 — demolarea anexei la apartament (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: I. Chiroșca dosarul nr. 2r-247/17 Instanța de apel: M. Ciugureanu, M. Anton, G. Dașchevici D E C I Z I E 12 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Valeriu Stecalovici, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolai Costin împotriva lui Valeriu Stecalovici cu privire la demolarea anexei la apartament, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2016, prin care a fost explicată deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015, c o n s t a t ă La data de 13 iulie 2013, Nicolai Costin s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Valeriu Stecalovici cu privire la demolarea anexei la apartament.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în a. 2004, pârâtul a început executarea lucrărilor de construire (S+P) la apartamentul nr.2 din blocul locativ pentru specialiști din com. Gălești, r-nul Strășeni în lipsa certificatului de urbanism și autorizației de construire și permisiunea lui. Menționează că, în cadrul construcției a fost defectată conducta de apă ce aprovizionează clădirea, iar acoperișul acestuia a fost anexat la balconul și peretele apartamentului ce-i aparține. Susține că, în urma efectuării acestei construcții în apartamentul său au apărut fisuri, pereții mucegăiesc, balconul putrezește din cauza ploilor și ninsorilor ce cad pe acoperișul anexei. Solicită, demolarea anexei (S+P) la apartamentul nr.2, din blocul locativ pentru specialiști din com.
Gălești, r-nul Strășeni, str. str. Ștefan cel Mare, 2. Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni din 08 august 2014, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată și prescrisă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015, a fost admis apelul depus de către Nicolai Costin, casată hotărârea primei instanțe și pronunțată o nouă hotărâre prin care, s-a dispus demolarea anexei (S+P) la apartamentul nr.2 din blocul locativ pentru specialiști din com. Gălești, r-nul Strășeni construită de Valeriu Stecalovici. A fost încasat din contul lui Valeriu Stecalovici în beneficiul lui Nicolai Costin suma de 112,50 lei, cu titlu de taxa de stat. 1 Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 18 noiembrie 2015, a fost declarat inadmisibil recursul declarata de către Valeriu Stecalovici.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016, a fost respinsă ca inadmisibilă cerea de revizuire depusă de către Veronica Stecalovici. La data de 25 august 2016, executorul judecătoresc Alexandru Bîrsan a depus un demers prin care a solicitat explicarea dispozitivului deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015, și anume, cine urmează să demoleze anexa (S+P) la apartamentul nr.2 din blocul locativ pentru specialiști din com. Gălești, r-nul Strășeni, construită de Valeriu Stecalovici. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2016, a fost explicată decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015, și anume că, debitorul Valeriu Stecalovici, care a construit neautorizat anexa (S+P) la apartamentul nr.2 din blocul locativ pentru specialiști din com.
Gălești, r-nul Strășeni urmează să demoleze construcția neautorizată. La data de 30 ianuarie 2017, Valeriu Stecalovici a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând repunerea în termen a cererii de recurs, admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului a indicat că, prin încheierea recurată i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, deoarece nu dispune de cunoștințe și aptitudini și nici de posibilitate reală de a executa hotărârea judecătorească, iar demolarea de către el a anexei la blocul locativ, ar putea aduce atingere la securitatea întregului bloc locativ. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.
Materialele dosarului atestă că, copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2016 a fost expediată în adresa părților la data de 25 noiembrie 2016, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoțire (f.d.237, Vol.I), însă la materialele dosarului lipsesc date cu privire la recepționarea de către recurent a încheierii contestate. În circumstanțele relevate recursul declarat de către Valeriu Stecalovici se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La data de 22 martie 2017, în adresa intimatului Nicolai Costin a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către Valeriu Stecalovici cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Prin referința din data de 11 aprilie 2017, Nicolai Costin a solicitat respingerea recursului ca neântemeiat și menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2016 ca fiind legală și întemeiată.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neântemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2016, din următoarele considerente. 2 În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă și să mențină încheierea.
Potrivit art. 251 alin. (1) CPC, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă poate, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicații asupra dispozitivului ori să omită dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii. În speță, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015, s-a dispus demolarea anexei (S+P) la apartamentul nr.2 din blocul locativ pentru specialiști din com. Gălești, r-nul Strășeni construită de Valeriu Stecalovici.
La faze executării silite, executorul judecătoresc Alexandru Bîrsan a înainta un demers instanței privind explicarea dispozitivului deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2016 a fost explicat dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie 2015. Examinând argumentele invocate în cererea de recurs, Colegiul constată că acestea sunt neântemeiate. Potrivit art. 29 al Legii privind calitatea în construcții, răspunderea pentru realizarea și menținerea, pe întreaga durată de existență, a unor construcții de calitate corespunzătoare, precum și pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite prin documentele normative elaborate potrivit prevederilor prezentei legi, revine factorilor care participă la conceperea, proiectarea, execuția, exploatarea și postutilizarea acestora, potrivit obligațiilor și gradului de culpabilitate al fiecăruia.
Totodată, art. 34 lit. a) al Legii sus menținate, perevede că, agenții economici – persoane fizice sau juridice, vinovați de executarea cu abateri de la documentele normative în vigoare a lucrărilor de construcții, modificare, transformare, modernizare, consolidare și reparații, remediază, pe propria cheltuială, defectele calitative apărute din vina lor atât pe perioada de execuție, cât și în perioada de garanție stabilită conform legii și contractului. Argumente invocate în recurs nu pot fi acceptate de către instanța de recurs în vederea casării actului judecătoresc contestat, în condițiile cînd instanța de apel, în soluția sa, s-a conformat prevederilor legale.
Din considerentele menționate și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neântemeiate, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2016. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite cererea lui Valeriu Stecalovici de repune în termenul de declarare a recursului. Se respinge recursul declarat de către Valeriu Stecalovici. 3 Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2016, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolai Costin împotriva lui Valeriu Stecalovici cu privire la demolarea anexei la apartament.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Mariana Pitic 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.