3ra-477/17 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-477/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: A. Guțu (Jud. Bălți) dosarul nr. 3ra-477/17 instanța de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi (Curea de Apel Bălți) ÎNCHEIERE 03 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul: Maria Ghervas Judecătorii: Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilității recursului declarat de avocatul Paciurca Iulian în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Grupa Cornelia Nord”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Grupa Cornelia Nord” împotriva Primarului mun.
Bălți, și Întreprinderii Municipale „GLC Bălți” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 13 octombrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Grupa Cornelia Nord” și menținută hotărîrea Judecătoriei Bălți din 29 martie 2016, c o n s t a t ă: La 04 mai 2015 Societatea cu Răspundere Limitată „Grupa Cornelia Nord” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului mun. Bălți, și Întreprinderii Municipale „GLC Bălți” cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la data de 06 februarie 2015 SRL „Grupa Cornelia Nord”, în calitate de solicitant, a înregistrat în cadrul Primăriei Bălți cerere cu privire la eliberarea autorizației de amplasare a publicității exterioare în mun.
Bălți, str. Ștefan cel Mare, pentru panoul publicitar anterior amplasat legal de fostul proprietar SRL „Șandora Pro”. La data de 16 februarie 2015 a depistat că panoul publicitar a fost sustras de la locul amplasării de persoane necunoscute, în legătură cu ce, a depus o plîngere la Inspectoratul de Poliție Bălți. La data de 25 februarie 2015 a primit răspuns la plîngerea menționată precum că panoul publicitar a fost demontat de către angajații ÎM „GLC Bălți” în baza dispoziției Primarului mun. Bălți nr. 03-12/394. Menționează că la data de 25.03.2015 SRL „Grupa Cornelia Nord” a înaintat cerere prealabilă către Primarul interimar din mun.Bălți și ÎM „GLC Bălți”, prin care a solicitat : revocarea răspunsului Primarului interimar O.Mahu din 27.02.2015 și dispoziției nr. 03-12/394; eliberarea autorizației de amplasare a publicității exterioare în mun.
Bălți, str.Ștefan cel Mare, (regiunea unității militare), pe numele SRL „Grupa Cornelia Nord” în calitate de proprietar al panoului publicitar tip „Billboard” (3x6m)=36 m.p., amplasat în mun. Bălți, str. Ștefan cel Mare, regiunea unității militare și beneficiar al terenului aferent în cauză, cu reinstalarea de către IM „GLC Bălți” a panoului publicitar de tip „Billboard” ce aparține cu drept de proprietate SRL „Grupa Cornelia Nord” demontat/sustras de IM „GLC Bălți” la data de 16.02.2015 și repararea prejudiciului în mod solidar din contul Primarului interimar mun. Bălți O.Mahu și ÎM „GLC Bălți” în folosul SRL „Grupa Cornelia Nord” a sumei de 500 euro lunar sau echivalentul în lei, compus din beneficiul neobținut în activitatea economică, prin încălcarea dreptului la proprietate.
Ca urmare, la data de 24 aprilie 2015 SRL „Grupa Cornelia Nord” a recepționat de la ÎM „GLC Bălți” un răspuns negativ, iar Primarul interimar O.Mahu, primind la data de 27 martie 2015 cererea prealabilă, nu a soluționat-o pînă la momentul depunerii cererii de chemare în judecată . Solicită reclamantulrevocarea răspunsului Primarului interimar mun. Bălți din 27.02.2015 și dispoziției nr. 3- 12/394; obligarea ÎM „GLC Bălți” să reinstaleze panoul publicitar tip „Billboard” cu dimensiunile 3x6m. S – 36 m.p. la locul amplasării anterioare str. Ștefan cel Mare, mun. Bălți în regiunea unității militare demontat la 16.02.2015 de ÎM „GLC Bălți”; obligarea Primarului mun. Bălți să elibereze autorizație de amplasare a publicității exterioare solicitantului SRL „Grupa Cornelia Nord”, obligarea Primarului mun.
Bălți și ÎM „GLC Bălți” să achite în mod solidar prejudiciul în mărime de 5 304 euro sau echivalentul în lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 29 martie 2016 acțiunea a fost admisă parțial. S-a recunoscut ilegal refuzul Primarului mun. Bălți din 27.02.2015 privind eliberarea autorizației de amplasare a publicității exterioare solicitantului SRL „Grupa Cornelia Nord” și dispoziția Primarului interimar mun. Bălți nr. 03-12/394 din 12.02.2015, adresată directorului ÎM „GLC Bălți” privind demontarea dispozitivului de publicitate amplasat în mun. Bălți str. Șt. cel Mare în regiunea unității militare cu anularea acestora. S-a obligat ÎM „GLC Bălți” să reinstaleze dispozitivul de publicitate tip „Billboard” cu dimensiuni 3x6 m, S- 36 m.p.
la locul amplasării anterioare str. Ștefan cel Mare mun. Bălți în regiunea unității militare. În rest acțiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, SRL „Grupa Cornelia Nord” a declarat apel, solicitînd admiterea lui și casarea hotărîrii primei instanțe în partea respingerii acțiunii. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 13 octombrie 2016 a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Grupa Cornelia Nord” și menținută hotărîrea primei instanțe. La 01 martie 2017 SRL „Gupa Cornelia Nord” prin intermediu avocatului Iulian Piciurca a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd repunerea în termen a recursului, casarea hotărîrilor judecătorești în partea respingerii pretențiilor și emiterea în această parte a unei noi hotărîri prin care a admite pretențiile.
În motivarea recursului a invocat aplicarea eronată a normelor de drept material. Consideră că în cazul în care SRL „Grupa Cornelia Nord”, în calitate de agent economic, deținînd toate actele corespunzătoare pentru exercitarea dreptului la desfășurarea activității economice legate de publicitate, și anume contractual de vînzare cumpărare a panoului publicitar, contractual de arendă a terenului aferent și celelalte acte corespunzătoare prescrise de autoritatea publică locală din mun. Bălți, 2 s-a adresat în conformitate cu procedura stabilită de legislație, inițial, către Primarul mun. Bălți pentru obținerea autorizației de amplasare a publicității exterioare, iar acesta la rîndul său a refuzat eliberarea actului în mod neîntemeiat și ilegal.
Autoritatea judecătorească avînd sarcina de a soluționa just cauza, urma să-l oblige pe Primar să elibereze actul administrativ, fapt care nu poate fi considerat ca o imixtiune în activitatea administrației publice locale, deoarece SRL „Grupa Cornelia Nord” nu s-a adresat în direct către instanță pentru realizarea dreptului pretins, dar a respectat procedura prealabilă, în baza Legii contenciosului administrativ și solicită admiterea acestei cerințe în consecința refuzului neîntemeiat de autoritatea competentă. La fel, menționează că în cazul obligării autorității publice Bălți să elibereze actul administrativ, este exclusă imixtiunea în activitatea publică locală, prin înlocuire precum a motivate instanța de fond, deoarece recurentul nu cere eliberarea actului direct de la instanță, dar solicită obligarea Primarului să execute legislația în vigoare.
Concluzia instanțelor inferioare precum că nu s-a dovedit vina intimaților este eronată, astfel fiind în contradicție cu circumstanțele cauzei și cu cerințele admise în acțiunea inițială. În concluzie, consideră că, prin acțiunile ilegale ale intimaților, apelantului i s-a încălcat dreptul la desfășurarea activității economice, garantat prin Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, și dreptul la proprietate, garanta prin art. 46 din Constituția Republicii Moldova, iar soluția instanței de fond este eronată în partea respingerii cerințelor și nu satisface efectiv restabilirea drepturile pretinse. În motivarea repunerii în termen a recursului, a menționat că apelantul și reprezentantului apelantului nu a primit decizia contestată în termen de 5 zile de la data semnării actului juridic, precum prevede art. 289 alin. (6) din Codul de procedură civilă.
În legătură cu aceasta reprezentantul apelantului – avocatul Piciurca Iulian s-a adresat către Curtea de Apel Bălți cu solicitarea pentru a-i fi eliberată copia deciziei instanței de apel. Ca răspuns, instanța de apel a fost în imposibilitate să admită cerință, recomandînd să solicite decizia de la instanța de fond, din motiv că dosarul este expediat în Judecătoria Bălți pentru păstrare. După multiplele adresări insistente ale recurentului și a reprezentantului acestuia avocatul Paciurca Iulian la data de 13 februarie 2017, a primit actul juridic contestat.
Consideră că, instanța de apel, prin neexpedierea în adresa sa în calitate de avocat și participant pe dosar, a deciziei din 13 octombrie 2016, a neglijat principiul contradictorialității și a încălcat dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești, în consecință fiind îngrădit dreptul la desfășurarea activității de avocat prin contestarea în termen a deciziei judiciare, fiind afectată și imaginea profesională Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.
3 În conformitate cu art. 433 lit. b) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434. În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Din materialele dosarului rezultă că nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, SRL „Grupa Cornelia Nord” a declarat apel. Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 13 octombrie 2016, fiind respins apelul declarat de SRL „Grupa Cornelia Nord”. Materialele dosarului atestă că la ședința instanței de apel din data de 13 octombrie 2016 reprezentantul apelantului SRL „Grupa Cornelia Nord” -avocatul Iulian Piciurca a fost prezent.
La 28 octombrie 2016 Curtea de Apel Bălți le-a expediat părților copia deciziei instanței de apel (f.d. 151). Conform avizului de recepție contra semnătură se atestă că apelantul SRL „Grupa Cornelia Nord” a recepționat copia deciziei instanței de apel la data de 02 noiembrie 2016 (f.d. 153). Prin urmare, din această dată începe să curgă termenul de două luni pentru declararea recursului, care expiră la data de 03 ianuarie 2017. Cu toate acestea, SRL „Grupa Cornelia Nord” a depus recurs la data de 01 martie 2017, astfel cu încălcarea termenului de 2 luni din momentul comunicării deciziei integrale. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că depășirea termenului de declarare a recursului constituie temei, în conformitate cu art. 433 lit. b) CPC, de a considera recursul inadmisibil.
Totodată, instanța de recurs remarcă referitor la repunerea în termen a recursului că conform art. 434 alin. (2) CPC, termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că SRL „Grupa Cornelia Nord” a depus cererea de recurs cu omiterea termenului prevăzut de lege, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a-l considera ca inadmisibil. În conformitate cu art. 431 al. (2), art. 433 lit. b), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Grupa Cornelia Nord” împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 13 octombrie 2016. Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.