3ra-489/17 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile recursului
3ra-489/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: N. Veleva. dosarul nr. 3ra-489/17 Instanța de apel: T. Dimitriadi, V. Movilă, E. Dvurecenschii. Î N C H E I E R E 03 mai 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență Președintele completului, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către recurenta Ana Malai, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Anei Malai împotriva Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul, intervenientului accesoriu Primăria comunei Lebedenco, raionul Cahul cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru, repararea prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată; la cererea de chemare în judecată a Oficiului Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul cu privire la anularea deciziei Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul nr. 1 din 11 martie 2014 privind încetarea raporturilor de muncă cu secretarul Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul, Ana Malai; la cererea de chemare în judecată a Anei Malai împotriva Oficiului Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat și Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul cu privire la contestarea actului administrativ, anularea deciziei Consiliului comunei Lebedenco nr. 30 din 17 iunie 2014 și repararea prejudiciului moral,
împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 29 noiembrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de către Ana Malai; a fost admis apelul declarat de către reprezentantul apelantului Consiliul comunei Lebedenco, raionul Cahul, Vasile Șoitu; a fost casată parțial hotărârea judecătoriei Cahul din 18 decembrie 2015 în partea admiterii cerințelor depuse de Ana Malai împotriva Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul cu privire la anularea procesului-verbal nr. 1 din 11 martie 2014 și deciziei Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul nr. 1 din 11 martie 2014 cu privire la încetarea raporturilor de muncă cu secretarul Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată și în această parte a fost pronunțată o hotărâre nouă de respingere a acțiunii, ca fiind neîntemeiată; a fost dispusă încetarea procesului de judecată la cererea depusă de Ana Malai împotriva Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul cu privire la anularea procesului-verbal al Consiliului comunei Lebedenco, raionul Cahul nr. 1 din 11 martie 2014, din motiv că acesta nu urmează a fi judecat în procedura civilă, în conformitate cu art. 265 lit. a) CPC.
În rest hotărârea a fost menținută, c o n s t a t ă La 23 mai 2014, reclamanta Ana Malai a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul cu privire la contestarea actului administrativ, încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru, repararea prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată. La 03 iunie 2014, Oficiul Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul cu privire la anularea deciziei Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul nr. 1 din 11 martie 2014 privind încetarea raporturilor de muncă cu secretarul Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul. Prin încheierea judecătoriei Cahul din 23 iunie 2014 a fost dispusă conexarea cauzelor civile într-un singur proces de judecată.
La 25 martie 2014, reclamanta Ana Malai a depus împotriva Consiliul com. Lebedenco, r-nul Cahul o cerere prealabilă cu nr. 43 cu privire la anularea deciziei nr. 1 din 11 martie 2014 privind încetarea raporturilor de muncă cu secretarul Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul. Afirmă reclamanta că, nu a primit nici un răspuns la cererea depusă împotriva pârâtului. Ulterior, la 06 octombrie 2014, reclamanta Ana Malai a depus cerere de chemare în judecată împotriva Oficiului Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat și Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul cu privire la anularea deciziei Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul nr. 30 din 17 iunie 2014, ca fiind ilegală, repararea prejudiciului moral în mărime de 5000 lei, în mod solidar din contul Consiliului com.
Lebedenco, r-nul Cahul și Oficiului Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat. Iar la 16 noiembrie 2015, reclamanta Ana Malai a depus cerere suplimentară împotriva Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul cu privire la restabilirea acesteia la lucru. În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, din 12 iulie 1993 până în prezent activa în funcția de secretar al Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul. Menționează reclamanta că, prin decizia Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul nr.1 din 11 martie 2014 a fost încetat raportul de muncă cu Ana Malai, începând cu data de 03 aprilie 2014, în legătură cu împlinirea vârstei necesare obținerii dreptului la pensie pentru limita de vârstă, cu încetarea contractului individual de muncă.
Cere reclamanta, Ana Malai, anularea deciziei Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul nr.1 din 11 martie 2014 și a procesului-verbal nr. 1 din 11 martie 2014, încasarea salariului pentru absența forțată de la lucru, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea judecătoriei Cahul din 18 decembrie 2015, acțiunea depusă de Ana Malai împotriva Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul, intervenientului accesoriu Primăria com. Lebedenco, r-nul Cahul a fost admisă parțial. S-a dispus anularea procesului-verbal nr. 1 din 11 martie 2014 și deciziei Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul nr.1 din 11 martie 2014, cu privire la încetarea raporturilor de serviciu cu secretarul Consiliului com.
Lebedenco, r-nul Cahul, repararea prejudiciului moral în mărime de 1000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 1500 lei. În rest acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Iar acțiunea depusă de Oficiul Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul cu privire la anularea deciziei nr. 1 din 11 martie 2014 privind încetarea raporturilor de muncă cu secretarul Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul, a fost respinsă ca fiind tardivă. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 29 noiembrie 2016, a fost respins apelul declarat de către Ana Malai; a fost admis apelul declarat de către reprezentantul apelantului Consiliul com. Lebedenco, r-nul Cahul, Vasile Șoitu; a fost casată parțial hotărârea judecătoriei Cahul din 18 decembrie 2015 în partea admiterii cerințelor depuse de Ana Malai împotriva Consiliului com.
Lebedenco, r- nul Cahul cu privire la anularea procesului-verbal nr. 1 din 11 martie 2014 și deciziei Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul nr. 1 din 11 martie 2014 cu privire la încetarea raporturilor de muncă cu secretarul Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată și în această parte a fost pronunțată o hotărâre nouă de respingere a acțiunii, ca fiind neîntemeiată; a fost dispus încetarea procesului de judecată la cererea depusă de Ana Malai împotriva Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul cu privire la anularea procesului-verbal al Consiliului com. Lebedenco, r-nul Cahul nr. 1 din 11 martie 2014, din motiv că acesta nu urmează a fi judecat în procedura civilă, în conformitate cu art. 265 lit. a) CPC.
În rest hotărârea a fost menținută. La 22 februarie 2017, recurenta Ana Malai, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cerând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel, casarea parțială a hotărârii primei instanțe în partea ce ține de respingerea cerințelor ei, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii. În motivarea recursului, recurenta a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel și nici cu hotărârea primei instanțe, deoarece acestea ar fi fost emise cu interpretarea eronată a normelor de drept material. Mai mult ca atât, consideră recurenta că ambele instanțe de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată și eronat ar fi interpretat-o.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către recurenta Ana Malai, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, dar a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel și prima instanță, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că, conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2001, Meyer vs Germania, 22 martie 2016), însă motivele recursului, invocate în speță, sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către recurenta Ana Malai, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e Recursul recurentei Ana Malai, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Mihai Poalelungi judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.