2ac-59/17 — privind anularea ordinului, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, compensației în locul restabilirii în funcție și repararea prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- privind anularea ordinului, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la serviciu, compensaţiei în locul restabilirii în funcţie şi repararea prejudiciului moral
- Temei legal
- Temeiurile de recuzare a judecătorului
2ac-59/17 — privind anularea ordinului, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, compensației în locul restabilirii în funcție și repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
dosarul nr. 2ac-59/17 ÎNCHEIERE 26 aprilie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță examinând cererea cu privire la recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău înaintată de către Piotr Ilinskii și strămutarea pricinii la Curtea de Apel Bălți în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Piotr Ilinskii împotriva Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” cu privire la anularea ordinului de concediere, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, compensației în locul restabilirii în funcție și repararea prejudiciului moral constată: La 01martie 2016, Piotr Ilinskii a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Termoelectrica” cu privire la anularea ordinului de concediere, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, compensației în locul restabilirii în funcție și repararea prejudiciului moral.
Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 04 mai 2016, acțiunea lui Piotr Ilinskii a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 31 mai 2016, Piotr Ilinskii a declarat apel împotriva acesteia, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 04 mai 2016 și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. La 13 octombrie 2016, Piotr Ilinskii a depus cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău și strămutarea pricinii la o altă instanță egală în grad – Curtea de Apel Bălți. În motivarea cererii a invocat că judecătorii Curții de Apel Chișinău nu pot emite în cauza lui o decizie legală, dat fiind faptul că se află sub influența SA „Termoelectrica”.
Menționează că anterior judecătorii Curții de Apel Chișinău i-au respins demersul cu privire la amânarea procesului până la examinarea plângerii depuse într-o cauză penală. Mai mult, judecătorii au încercat în luna ianuarie 2017 să examineze cererea de apel, necătând la faptul că Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat expedierea dosarului în adresa sa. Susține că toate aceste circumstanțe constituie împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău.
1 Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 02 noiembrie 2016, a fost respinsă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău înaintată de Piotr Ilinskii, iar pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Piotr Ilinskii împotriva Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” cu privire la anularea ordinului, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, compensației în locul restabilirii în funcție și repararea prejudiciului moral, restituită pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 februarie 2017, a fost respinsă o altă cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău înaintată de Piotr Ilinskii, iar pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Piotr Ilinskii împotriva Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” cu privire la anularea ordinului, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, compensației în locul restabilirii în funcție și repararea prejudiciului moral, restituită pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată.
La 20 martie 2017, Piotr Ilinskii, prin intermediul Curții Supreme de Justiție, din nou a înaintat propunere de recuzare tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău, invocând că există împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea acestora, la examinarea cauzei sale în ordine de apel, fapt ce se confirmă prin respingerea de către Curtea de Apel Chișinău a demersului de amânare a examinării cererii de apel și încercării examinării cererii de apel în perioada când dosarul de fapt, a fost solicitat de Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru motivele invocate solicită admiterea cererii de recuzare și, în corespundere cu prevederile art. 53 alin.(3) CPC, strămutarea pricinii pentru judecare la o altă instanță de judecată egală în grad – Curtea de Apel Bălți.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de recuzare tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău înaintată de către Piotr Ilinskii din următoarele considerentele.
În conformitate cu art. 50 alin. (1) CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă: a) la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret, reprezentant, grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator; b) se află în raporturi de rudenie până la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate până la al treilea grad inclusiv cu vreuna dintre părți, cu alți participanți la proces sau cu reprezentanții acestora; b1) o rudă a sa până la al patrulea grad inclusiv sau un afin până la al treilea grad inclusiv a participat, ca judecător, la judecarea aceleiași pricini; b2) este rudă până la al patrulea grad inclusiv sau afin până la al treilea grad inclusiv cu un alt membru al completului de judecată; c) este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părți; d) și-a expus opinia asupra pricinii care se judecă; e) are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui.
2 Potrivit art. 52 alin. (1) și (5) CPC, dacă există temeiurile specificate la art.50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sunt obligați să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță. În proces nu se admite înaintarea repetată a recuzării aceluiași judecător și pentru aceleași motive dacă anterior recuzarea lui a fost respinsă. De asemenea, nu se admite: recuzarea judecătorului din suspiciune în imparțialitatea lui dacă nu sunt cunoscute temeiurile de drept și de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului căruia i s-a încredințat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea judecătorilor care nu sunt implicați în examinarea pricinii.
Astfel, ținând cont de prevederile normelor legale sus citate, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că motivele invocate de către Piotr Ilinskii judecătorilor care fac parte din completul de judecată sunt neîntemeiate și nu cad sub incidența art. 50 CPC. Jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului la acest subiect indică că în fiecare caz concret va trebui de stabilit dacă, în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea acestuia. Totodată, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar a menționa că dreptul la recuzarea judecătorilor în temeiurile prevăzute de lege (art. 50 CPC) constituie o garanție a independenței și imparțialității instanței de judecată.
Ordinea procesuală a soluționării cererilor de recuzare a judecătorilor (art.53 CPC), precum și limitele impuse de lege (art. 52 CPC) pentru admiterea recuzărilor urmează să contracareze abuzurile justițiabililor și să creeze un echilibru necesar pentru înfăptuirea efectivă a justiției. La fel, Colegiul remarcă că potrivit art. 52 alin. (5) CPC, nu se admite recuzarea judecătorului din suspiciune în imparțialitatea lui dacă nu sunt cunoscute temeiurile de drept și de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului căruia i s-a încredințat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea judecătorilor care nu sânt implicați în examinarea pricinii.
Prin urmare, reieșind din certitudinea prevederilor menționate, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră abuzive cererile repetate privind recuzarea tuturor judecătorilor unei instanțe de judecată, dacă aceștia nu sunt implicați în examinarea unei cauze civile. Ținând cont de cerințele art. 46 CPC privind componența completelor de judecată, se impune concluzia că, în majoritatea cazurilor, acestea oricum nu cuprind toți judecătorii care activează într-o instanță. Prin urmare, cererile de recuzare se pot justifica doar în privința judecătorilor din același complet, și nicidecum asupra tuturor judecătorilor din instanța respectivă.
Rațiunea legiuitorului este de a nu admite perturbarea înfăptuirii justiției de către instanța investită de lege, iar extinderea artificială a temeiurilor de recuzare asupra judecătorilor neimplicați în judecarea cauzelor civile concrete constituie un abuz de drept din partea justițiabililor, care generează atât tergiversarea procesului, cât și duce la prejudicierea intereselor părților adverse. 3 De aceea, cererile de recuzare a tuturor judecătorilor din instanța respectivă, dacă nu sunt implicați în examinare unei cauze civile, urmează a fi respinsă prin încheiere nesusceptibilă de recurs separat. Potrivit art. 53 alin. (3) CPC, dacă din motivul recuzării, în instanța sesizată cu pricină nu se poate constitui complet de judecată și dacă recuzarea îi privește pe toți judecătorii ei, cererea de recuzare se va judeca de instanța ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă.
În acest sens, practica judiciară a Curții Supreme de Justiție (Recomandarea nr. 28 din 01.11.2012) indică că norma legală citată nu conferă dreptul participanților la proces de a cere recuzarea tuturor judecătorilor instanței, dar reglementează examinarea demersurilor de recuzare în cazurile când componența completelor, în unele judecătorii și Curți de Apel, poate coincide cu numărul judecătorilor din aceleași instanțe sau cazurile când nu poate fi format completul care trebuie să examineze recuzarea completului sesizat pe fond. În aceste situații, cererile de recuzare, fiind formulate anume față de completul de judecată și nu față de toți judecătorii, urmează a fi examinate de instanța ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă.
Pornind de la prevederile menționate, Colegiul consideră abuzivă cererea privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge propunerea de recuzare înaintată de către Piotr Ilinskii tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău, cu restituirea pricinii pentru examinare în același complet de judecată. În conformitate cu art. 50, 52, 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se respinge cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău înaintată de către Piotr Ilinskii, cu strămutarea pricinii la Curtea de Apel Bălți.
Pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Piotr Ilinskii împotriva Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” cu privire la anularea ordinului de concediere, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, compensației în locul restabilirii în funcție și repararea prejudiciului moral, se restituie pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președinte, judecătorul semnătura Ala Cobăneanu Judecătorii semnătura Iuliana Oprea semnătura Ion Druță Copia identică originalului Ala Cobăneanu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.