2ra-692/17 — încasarea datoriei și cheltuileilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei şi cheltuileilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-692/17 — încasarea datoriei și cheltuileilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău Dosarul nr. 2ra-692/17 Judecător: O. Cernei Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol Î N C H E I E R E 26 aprilie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Ala Cobăneanu Judecători Iuliana Oprea, Ion Druță examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Societatea pe Acțiuni „Livservcom” în procedura falimentului, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Livservcom” împotriva Nadejdei Calancea, Tatianei Calancea și Andrei Calancea cu privire la recunoașterea datoriei, încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Livservcom” și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 29 iunie 2016, c o n s t a t ă La 10 iulie 2015, SA „Livservcom” în procedura falimentului, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Nadejdei Calancea, Calancea Andrei, și Calancea Tatiana, privind încasarea în mod solidar a datoriei în mărime de 18 175, 58 lei, precum și a cheltuielilor de judecată în mărime de 2% din valoarea acțiunii. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat, că conform actului de primire- predare nr. 1356/08 din 03 iulie 2001, semnat de SA „Tracom” și SA „Livservcom”, ultimei i-au fost transmise în gestiune 10 blocuri locative.
Menționează reclamantul, că în conformitate cu contractele încheiate cu SA „Apă-Canal”, SA Regia „Autosalubritate”, SA „Termocom”, SA „Liftservice”, „RE Chișinău”, furnizorii s-au obligat să livreze apă rece, energie termică, energie electrică și și presteze servicii de transportare a deșeurilor și de deservire a ascensoarelor, iar reclamantul este obligat să achite plățile pentru serviciile prestate din sumele acumulate de la locatarii caselor care se află în gestiunea sa. Invocă reclamantul, că conform bonului de plată pentru serviciile comunale din luna ai 2015 și a chitanței pentru energia termică pentru luna mai 2015, pârâții au acumulat față de reclamant o datorie în mărime de 18 175, 58 lei.
Acțiunea este întemeiată de reclamant pe prevederile art. 25 al Legii serviciilor publice de gospodărire comunală care stabilește, că „persoanele fizice și juridice care beneficiază de servicii publice de gospodărie comunală sunt obligate să achite contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor primite, în termenul prevăzut de contractul încheiat între operator și consumator”. La 08 iunie 2016 SA „Livservcom” în procedura falimentului a depus supliment la cererea de chemare în judecată înaintată împotriva lui Nadejda Calancea, Tatiana Calancea și Andrei Calancea, prin care a solicitat recunoașterea datoriei pârâților solidari Nadejda Calancea, Tatiana Calancea și Andrei Calancea față de SA „Livservcom” în procedura falimentului în mărime de 24 598, 30 lei, încasarea de la pârâți în mod solidar a sumei datoriei în mărime de 24 598, 30 lei (f.d.109).
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 29 iunie 2016, acțiunea înaintată de SA „Livservcom” a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea în mod solidar de la Calancea Nadejda, Calancea Tatiana și Calancea Andrei a sumei de 8 468, 44 lei cu titlu de datorie pentru serviciile comunale, precum și a taxei de stat în beneficiul statului în sumă de 254, 05 lei. În rest pretențiile SA „Livservcom” în procedura falimentului privind recunoașterea întregii datorii, încasarea datoriei s-au respins ca neîntemeiate (f.d.127, f.d.130 – f.d.134). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, s-a respins apelul declarat de SA „Livservcom” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 29 iunie 2016 (f.d. 186 - f.d.188). Nefiind de acord cu decizia menționată, la 06 februarie 2016 SA „Livservcom” a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, modificarea hotărârii primei instanțe prin dispunerea încasării forțate de la Calancea Nadejda, Calancea Tatiana și Calancea Andrei a întregii sume datorate în mărime de 21 703, 24 lei. În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, recurentul a indicat că atât decizia instanței de apel cît și hotărârea primei instanțe în partea respingerii pretențiilor sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material.
La 20 martie 2017 reprezentantul intimatei Calancea Nadejda avocatul Valeriu Pelin (mandat nr. 0072176) a prezentat referință pe marginea recursului declarat de SA „Livservcom” în procedura falimentului, solicitând declararea acestuia inadmisibil. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în adresa părților la 21 noiembrie 2016 (f.d. 189), cât și faptul că la materialele cauzei lipsesc careva probe ce ar demonstra momentul comunicării acesteia, recursul înaintat de SA „Livservcom” se consideră declarat în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SA „Livservcom” în procedura falimentului nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material de către instanța de apel sau instanța de fond, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei instanței de apel și modificare a hotărârii primei instanțe.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul ține să menționeze, că motivele recursului invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA „Livservcom” în procedura falimentului ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e Recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Livservcom” în procedura falimentului se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.