2ra-761/17 — încasarea prejudiciului material și moral

2ra-761/17 — încasarea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Judecătoria Buiucani Dosarul nr.2ra-761/17

Mun. Chișinău

Judecător: M. Murguleț

Curtea de Apel Chișinău

Judecători: D. Manole, Iu. Cotruță, A. Bostan

ÎNCHEIERE

26 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului Ala Cobăneanu

Judecători Ion Druță, Iuliana Oprea

soluționând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către

Crețu Fiodor și Ministerul Justiției, în cauza civilă intentată la cererea de chemare

în judecată depusă de Crețu Fiodor împotriva Ministerului Justiției, intervenient

accesoriu Procuratura Generală privind încasarea prejudiciului material și moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală și obligarea publicării

dezmințirii,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, prin care s-

au respins apelurile declarate de Crețu Fiodor și Ministerul Justiției și s-a menținut

hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 25 aprilie 2016,

c o n s t a t ă:

La 27 noiembrie 2015, Crețu Fiodor a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală prin

care a solicitat încasarea prejudiciului moral în mărime de 500 000 lei, cauzat prin

pornirea urmăririi penale împotriva sa conform art. 145 alin. (1) Cod Penal, pentru

reținerea, arestarea și punerea ilegală sub învinuire, încasarea cheltuielilor de

judecată suportate în cadrul cauzei penale în mărime de 12 000 lei, obligarea

Procuraturii Generale să publice dezmințiri privitor la vinovăția sa în săvârșirea

omorului premeditat al soției Aliona Stratan la 04.09.2013 la posturile TV:

Moldova 1, Publika TV, PRO TV Chișinău și ORT.

În motivarea acțiunii depuse reclamantul a indicat, că la 01 septembrie 2013 a

înregistrat căsătoria cu Stratan Aliona, în raionul Cimișlia, s. Sagaidac.

Ulterior la 04 septembrie 2013, Stratan Aliona a fost omorâtă cu cruzime și

au fost sustrași o parte din banii obținuți la nuntă. Invocă că, tot la 04 septembrie

2013, fiind bănuit de săvârșirea omorului soției, a fost reținut.

Comunică că, la 07 septembrie 2013, la demersul procuraturii Cimișlia,

Judecătoria Cimișlia a eliberat în privința acestuia mandatul de arest pe un termen

de 10 zile.

Susține că, avocații nu au contestat reținerea și arestul deoarece au fost sub

presiunea Procuraturii Cimișlia.

Mai mult ca atât, Procuratura Cimișlia a transmis la posturile de televiziune și

anume TV Moldova 1, Publica TV și PRO TV Chișinău pentru publicație, faptul că

mirele, adică Crețu Fiodor și-a omorât soția.

1

Notează că, la 14 septembrie 2013 fiind pus sub învinuire de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (1) Cod Penal, Procuratura Cimișlia a înaintat

un demers către Judecătoria Cimișlia privind prelungirea mandatului de arest, însă

demersul a fost respins ca neîntemeiat, fiindu-i aplicată măsura preventivă obligația

de a nu părăsi localitatea.

Menționează reclamantul că, nefiind nevinovat de comiterea infracțiunii

încriminate a fost nevoit să depună plângere în adresa Procuraturii Generale, prin

care a solicitat încetarea urmării penale și scoaterea de sub învinuire cu

recunoașterea acestuia în calitate de victimă.

Astfel, la 19 iunie 2014 a depus în adresa Procuraturii Generale plângerea

prin care a solicitat ca dosarul penal privind învinuirea lui Crețu Fiodor în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (1) Cod Penal să fie retras de la Procuratura

Cimișlia și să fie transmis în gestiunea Procuraturii Generale, totodată a solicitat să

fie scos de sub urmărirea penală, intentarea unui dosar penal în privința persoanelor

vinovate nu numai de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (1) Cod

Penal cât și de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188 Cod Penal cu dezmințirea

informației privitor la vinovăția lui, la posturile de televiziune unde a fost învinuit

de omor, recunoașterea lui ca victimă și stabilirea persoanei care a săvârșit omorul.

Concretizează reclamantul că la 18 iulie 2014, prin răspunsul primit de la

Procuratura Generală i s-a comunicat că, prin ordonanța prim-adjunctului

Procuraturii Generale din 18 iulie 2014 s-a dispus retragerea cauzei penale din

Procuratura Cimișlia cu transmiterea pentru efectuarea în continuare a urmăririi

penale de către Procuratura Generală, iar referitor la celelalte cerințe din plângere i

s-a comunicat că va fi informat suplimentar, însă necătând la acest fapt a fost

chemat și cercetat suplimentar în calitate de învinuit în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 145 alin. (1) Cod Penal.

Menționează că, de repetate ori s-a adresat cu plângeri în adresa Procurorului

General al RM, însă nu a primit nici un răspuns.

La 30 aprilie 2015, a depus o plângere în adresa Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău, în temeiul art. 313 CPP, împotriva ordonanței de punere sub învinuire din

14 septembrie 2013 în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (1) Cod

penal, solicitând anularea acesteia cu recunoașterea în calitate de victimă.

Notează, că abia la 22 iunie 2015, prin ordonanța procurorului din secția

exercitare al urmăririi penale în cauze de criminalitate organizată și excepționale a

Procuraturii Generale a RM, Roșu Sergiu, s-a dispus scoaterea lui de sub învinuire

pe cauza penală nr. 2013400279, pe motivele că elementele infracțiunii prevăzute de

art. 145 alin. (1) Cod Penal lipsesc.

Ca rezultat, la 07 iulie 2015, s-a pornit urmărirea penală pe faptul atacului

asupra Alionei Stratan, conform semnelor constitutive ale componenței de

infracțiune prevăzută de art. 188 alin. (4) Cod Penal. Tot la 07 iulie 2015, a fost

recunoscut în calitate de victimă și parte civilă pe cauza penală privind omorul

soției.

Susține că, pe parcursul a 21 luni a fost torturat psihic din partea organului

procuraturii. Totodată, a fost subiect al diverselor publicații în mas-media, ca fiind

responsabil de omorul soției sale. Până în prezent este tratat de către cetățeni ca

ucigaș, tinerii îl ignoră, din care motiv are necesitatea de a fi reabilitat public.

Consideră că, acțiunile ilegale precum reținerea, arestul, bănuiala, învinuirea

ilegală, au avut drept scop să-l înjosească, să-l umilească și să-i provoace suferințe

psihice. Însuși omorul soției a fost un șoc, care a fost activizat de poliție și

2

procuratură. Urmare a situației create, nu mai dorea să trăiască, fiind ajutat de

psiholog, însă oricum trauma psihologică a lăsat amprentele, ca rezultat parțial a

pierdut vederea.

Indică faptul că nu există o sumă bănească care i-ar compensa suferințele

psihice în urma acțiunilor ilegale ale procuraturii, poliției, judecătoriei, însă suma de

500 000 lei ar fi echivalentă suferințelor lui.

Solicită reclamantul încasarea din contul bugetului de stat în beneficiul său al

prejudiciului moral în cuantum de 500 000 lei, cheltuielile de judecată suportate

pentru asistența juridică pe dosarul penal în sumă de 12 000 lei, cheltuielile

suportate pentru asistența juridică pe dosarul civil în cauză în sumă de 7000 lei,

precum și obligarea Procuraturii Generale să dezmintă informația privitor la

vinovăția lui în săvârșirea omorului premeditat al soției Aliona Stratan, la 04

septembrie 2013, la posturile de televiziune Moldova 1, Publica TV, PRO TV

Chișinău, și O.R.T..

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 25 aprilie 2016,

cererea de chemare în judecată depusă de Crețu Fiodor a fost admisă parțial, s-a

încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui

Crețu Fiodor prejudiciul material cauzat în sumă de 12 000 lei, prejudiciul moral

cauzat în sumă de 50 000 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 5000 lei, în rest,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu soluția adoptată de instanța de fond, la 12 mai 2016,

Ministerul Justiției a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 25 aprilie 2016, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii

instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea depusă de Crețu

Fiodor să fie respinsă.

La 16 mai 2015, Crețu Fiodor a declarat apel prin care a solicitat admiterea

apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri prin care

acțiunea înaintată să fie admisă integral în sensul invocat.

În motivarea cererilor de apel, apelanții au indicat că, prima instanță la

adoptarea hotărîrii nu a constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în

contradicție cu circumstanțele pricinii, cît și au fost încălcate și aplicate eronat

normele de drept procedural.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, s-au respins

apelurile declarate de Crețu Fiodor și Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 25 aprilie 2016.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate de

apelant nu și-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele

dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată,

instanța de apel a indicat că, prima instanță a dat o apreciare obiectivă și justă

probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea pricinii și corect a aplicat normele de drept material

și procedural și în consecință a adoptat o hotărîre legală și întemeiată.

La 06 februarie 2017, Curtea de Apel Chișinău a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 13 decembrie 2016 (f. d. 199).

La 10 februarie 2017, Crețu Fiodor a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2016, solicitând casarea deciziei instanței

3

de apel din 13 decembrie 2016 și a hotărârii primei instanței din 25 aprilie 2016, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă integral acțiunea înaintată.

Prin recursul declarat la 15 martie 2017, Ministerul Justiției a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel din 13 decembrie 2016 și a

hotărârii primei instanței din 25 aprilie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care acțiunea înaintată de Crețu Fiodor să fie respinsă.

În motivarea cererilor de recurs, recurenții afirmă că instanțele judecătorești

nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată și au interpretat eronat legea, invocând

prevederile art. 432 alin. (2) lit. a) și c) din Codul de procedură civilă.

La 15 martie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) CPC, Curtea Supremă de

Justiție a expediat cererea de recurs în adresa intimaților cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data primirii scrisorii.

Corespunzător, în cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia (f. d. 16 V. II).

La 29 martie 2017, Procuratura Generală a depus referință, solicitând

considerarea ca fiind inadmisibil a recursului înaintat de Crețu Fiodor și admiterea

recursului înaintat de Ministerul Justiției.

Analizând circumstanțele de fapt și de drept privind admisibilitatea

recursurilor, conform art. 440 CPC, Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererile de recurs declarate

de Crețu Fiodor și Ministerul Justiției sunt inadmisibile, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În corespundere cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Prin prisma normei de drept enunțate, instanța de recurs consideră că

recursurile declarat de Crețu Fiodor și Ministerul Justiției la 10 februarie 2017 și

la 15 martie 2017 sunt depuse în termen.

Concomitent, materialele cauzei, atestă că recursurile nu a fost examinate

anterior, iar, conform art. 430 CPC, au fost intentate de persoane abilitate cu acest

drept.

Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin.(2), (3) și (4) CPC a temeiurilor invocate în recurs, dar

având în vedere și poziția formulată în referințe, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată

existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC, pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu art. 432 alin.(l) Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

4

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4).

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea că judecarea recursului

exercitat conform secțiunii II-a, cap. XXXVIII al CPC, are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În aceste condiții, se accentuează caracterul

extraordinar al aceste căi de atac, valorificată doar în cazurile excepționale

circumscrise în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Din acest punct de vedere, Colegiul își propune să verifice esența și temeiurile

recursului, argumentele ilegalității deciziei atacate, în limitele în care au fost

formulate și prin prisma drepturilor consfințite în Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Completul judiciar subliniază că în cauzele civile Convenția nu garantează un

drept de recurs și că o eventuală procedura de examinare a admisibilității acestuia

este în concordanță cu aceasta, (a se vedea, inter alia, Erik 0VLISEN împotriva

Danemarcei, nr. 16469/05, 30 august 2006 sau Kukkonen împotriva Finlandei (nr.

2), nr. 47628/06, 13 aprilie 2009, § 24).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură în fața acestora de principiile unui proces echitabil

consacrate în art. 6 alin. (1), în special, dreptul de acces la o instanță, dreptul de a fi

auzit combinat cu dreptul la un recurs efectiv, (a se vedea, inter alia, Lebedinschi

împotriva Moldovei, nr. 41971/11, 16 septembrie 2015, § 32).

Referitor la primul aspect, instanța de recurs remarcă că pot fi stabilite diferite

limitări dreptului de acces al persoanei la o instanță judecătorească, în partea ce ține

de admisibilitatea căilor de atac. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unui

recurs pe probleme de drept pot fi mai stricte decât pentru o cale de atac ordinară, (a

se vedea, inter alia, „Levages Prestations Services” împotriva Franței, nr. 21920/93,

23 octombrie 1996, § 45).

Astfel, în corespundere cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art.432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 CPC prevăd exhaustiv cazurile în

care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost

încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări

decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul

și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a

pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, se atestă că reglementările referitoare la formalitățile și termenele

impuse de art. 433 ș 432 alin. (2) - (4) CPC constau atât în a proteja interesul părții,

cât și de a păstra rolul Curții Supreme de Justiție în asigurarea interpretării unitare a

5

legii. Respectiv, aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele

securității juridice și a bunei administrări a justiției, (a se vedea, mutatis mutandis,

Affaire Trevisanato împotriva Italiei, nr. 32610/07, 16 decembrie 2016, § 36 - 37)

În speță, completul judiciar constată că cererile de recurs declarate de Crețu

Fiodor și Ministerul Justiției sunt formulate în temeiul art. 432 astfel cum este

cerut de art. 437 alin. (1), lit. f) CPC.

Colegiul judiciar observă că recurenții au invocat că instanța de apel a

interpretat eronat prevederile art. 1423 Cod civil și Legea nr. 1545 din 25 februarie

de drept material de către instanțele ierarhic inferioare.

Respectiv, în privința argumentelor susținute de recurenți și rezumate mai sus

de către instanța de recurs, completul apreciază că prin reluarea criticilor deja

cenzurate de instanța de apel, recurenții tind să obțină o nouă verificare a

susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile

extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv asupra problemelor de fapt.

În lumina celor relatate, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate

sub forma unor enunțuri generale, nedezvoltate, nu permit încadrarea lor în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) CPC. Or, în mod evident,

lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de drept

pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de art.

437 alin. (1) lit. f) din CPC.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit”, garantat de Convenție,

completul judiciar notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate

varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle împotriva

Finlandei, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, 19 Decembrie 1997, § 55).

Așadar, atunci când este necesară autorizarea unui recurs pentru a înștiința o instanță

superioară privind capetele de cerere și pentru a pronunța în cele din urmă o decizie,

art. 6 § 1 nu impune ca refuzul de a acorda o astfel de autorizație să fie însoțit de o

motivație detaliată (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen împotriva Finlandei

(nr. 2), citat anterior, § 24 și Bufferne împotriva Franței (dec.), nr. 54367/00).

În același timp, în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a precizat că

dreptul expus supra în combinație cu dreptul la un recurs sunt în primul rând

chestiuni de reglementare în drept intern și, este în principiu, competența instanțelor

să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip. (a se vedea, de

exemplu Doorson împotriva Olanda, rapoarte de hotărâri și decizii 1996-11, 26

martie 1996, § 67 și Kukkonen împotriva Finlandei (nr. 2), § 25).

La acest capitol și în baza celor stabilite mai sus, instanța reține că recurenții nu

s-au bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce-ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicări eronate a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Astfel, nu corespund cerinței de a fi „efectiv”, adică este lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din deciziile judecătorești contestate,

fiind neglijate în mod clar dispozițiile art. 432 alin. (1) - (4) CPC. (a se vedea, inter

6

alia, Valentin Gorizdra împotriva Republicii Moldova, nr. 53180/99 sau BURG și

alții împotriva Franței (decembrie), CEDO 2003-11, nr. 34.763/02)

Suplimentar, completul de admisibilitate relevă că recurenții Crețu Fiodor și

Ministerul Justiției au declarat recurs, după ce au avut posibilitatea de a fi auzit de

o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină

jurisdicție, (a se vedea, mutatis mutandis, „Levages Prestations Services” împotriva

Franței, citată anterior, § 48 - 50).

Prin urmare, completul judiciar apreciază că recurenților Crețu Fiodor și

Ministerul Justiției le-a fost asigurat dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi

auzit combinat cu dreptul la un recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există

suspiciuni privind încălcarea echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din

CtEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate

observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în vederea apărării

punctului său de vedere, (a se vedea, mutatis mutandis, BLUCHER împotriva

Cehiei, nr. 58580/00, 11 aprilie 2005, pct. 65 - 67).

În conformitate cu art. 440 alin.(l) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele determinate supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursurile declarate de către Crețu Fiodor și Ministerul Justiției nu

ridică probleme de drept și nu pot fi acceptate spre examinarea în fond, urmând a fi

considerate inadmisibile.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de către Crețu Fiodor și

Ministerul Justiției.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Ala Cobăneanu

Judecători Ion Druță

Iuliana Oprea

7