3ra-484/17 — constatarea ilegalității refuzului și obligarea emiterii actului administrativ

dosarul nr. 3ra-484/17

prima instanță - (Judecătoria Buiucani, municipiul Chișinău) V. Chisilița

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Ciugureanu, M. Anton, G. Dașchevici

ÎNCHEIERE

12 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Nina

Motricenco,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nina Motricenco

împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu privire la

constatarea ilegalității refuzului și obligarea emiterii actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de Nina Motricenco și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani,

municipiul Chișinău din 11 aprilie 2016,

c o n s t a t ă:

La 03 martie 2016 Nina Motricenco a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, solicitând:

- constatarea ca fiind ilegal refuzul pârâtului nr. 04-14/141 din 10 februarie 2016 și

nr. 04-14/245 din 25 februarie 2016 de a examina plângerea sa din 29 ianuarie 2016 în

conformitate cu art. 27 alin. (3) al Legii privind protecția datelor cu caracter personal nr.

133 din 08 iulie 2011;

- obligarea pârâtului de a emite o deciziei în temeiul art. 27 alin. (3) al Legii privind

protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 08 iulie 2011, pe marginea plângerii din

29 ianuarie 2016.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la 16 decembrie 2015 a aflat despre

existența unor acte de control ale Inspecției Financiare privind inspectarea activității sale

în funcție de contabil-șef al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală în

perioada anilor 2009-2012, inspectare efectuată în această instituție publică după

concedierea sa și fără ca ea să fie informată despre rezultatele acestei inspectări.

Susține că, după ce a aflat despre existența actelor oficiale ce conțin date cu caracter

personal despre activitatea și reputația sa profesională, la 17 decembrie 2015 a înaintat o

cerere în adresa Inspecției Financiare, prin care a solicitat copiile de pe actele indicate,

1

întru exercitarea dreptului său de a primi orice informație oficială care o vizează în mod

direct.

Menționează reclamanta că cererea din 17 decembrie 2015 a fost înaintată în baza

prevederilor art. 6, 10, 11 alin. (1) p. (l-2), alin. (2) lit. d), 13 alin. (1) lit. c), 18 din Legea

privind accesul la informație.

La 31 decembrie 2015 a primit răspunsul Inspecției Financiare, prin s-a refuzat

eliberarea actelor oficiale ce conțin date cu caracter personal despre activitatea și reputația

sa profesională, din motiv că actele solicitate conțin date cu caracter personal și că

eliberarea acestora contravine prevederilor art. 7 și 8 din Legea privind accesul la

informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000 și art. 4-5 din Legea privind protecția datelor cu

caracter personal nr. 133 din 08 iulie 2011.

Ulterior, la 29 ianuarie 2016 s-a adresat către pârât cu o plângere înaintată în

temeiul art. 27 alin. (1) al Legii privind protecția datelor cu caracter personal, în calitate de

subiect al datelor cu caracter personal, întru apărarea dreptului său de a primi informația

oficială, care o vizează în mod direct și care se referă la reputația și activitatea sa

profesională în funcție de contabil-șef al Muzeului Național de Etnografie și Istorie

Naturală, accesul la care i-a fost restricționat de către Inspecția Financiară în baza Legii

privind protecția datelor cu caracter personal.

Relatează reclamanta că la 12 februarie 2016 a primit de la pârât un răspuns evaziv

și neclar (nr. 04-14/141 din 10 februarie 2016) despre rezultatul verificării celor invocate

în plângerea din 29 ianuarie 2016, privind încălcarea de către Inspecția Financiară a

dreptului său în calitate de subiect al datelor cu caracter personal de a avea acces la actele

de control ce vizează în mod direct persoana sa și reputația sa profesională, fiind persoană

responsabilă pentru activitatea economică și financiară în funcția de contabil-șef al

Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală în perioada inspectată.

La 13 februarie 2016 a contestat răspunsul pârâtului cu o cerere prealabilă,

solicitând eliberarea copiilor actelor administrative despre rezultatul verificării plângerii

din 29 ianuarie 2016 privind: decizia motivată a pârâtului despre lipsa sau prezența

încălcărilor dreptului său de acces la informația oficială secretizată de Inspecția

Financiară, care o vizează personal și reputația sa profesională; decizia motivată a

pârâtului despre cauza neaplicării în cazul său a prevederilor art. 29, 31 din Legea privind

protecția datelor cu caracter personal, privind depersonalizarea datelor cu caracter

personal al persoanelor terțe, indicate în actele de control; decizia motivată a pârâtului

despre cadrul normativ-legal în baza căruia informația despre activitatea economică și

financiară a unei instituții publice din Republica Moldova, totalmente finanțată din banii

publici, se referă la informațiile ce constituie secret fiscal, comercial.

Relevă reclamanta că prin răspunsul nr. 04-14/245 din 25 februarie 2016 i s-a

comunicat despre lipsa actelor administrative solicitate prin cererea prealabilă din motiv

că, intervenția Centrului cu careva acte de reacții obligatorii asupra obiectului juridic

litigios, nu are acoperire juridică, ori decizia furnizorului de informații (singurul, obligat

să respecte limitările accesului la informație), care rezultă din soluționarea cererii de acces

la informațiile oficiale urmează a fi contestate în ordinea prevăzută de lege.

Consideră că prin răspunsul din 25 februarie 2016 pârâtul a încălcat obligațiile sale

stabilite expres de legislația în vigoare, fapt ce i-a creat obstacole în apărarea dreptului de

acces la informația care o vizează personal, în calitate de subiect al datelor cu caracter

personal, reieșind din prevederile art. 18, 27 alin. (5) din Legea privind protecția datelor

cu caracter personal și prevederile art. 3 alin. (1), 25 alin. (1) lit. b) din Legea

contenciosului administrativ.

2

Prin urmare invocă reclamanta Nina Motricenco că pârâtul i-a limitat accesul liber

la justiție, situație ce a cauzat încălcarea gravă a dreptului său la un proces echitabil.

Mai mult ca atât, făcând trimitere la Legea privind accesul la informație și refuzând

examinarea plângerii din 29 ianuarie 2016 conform procedurii stabilite în cadrul normativ-

legal, pârâtul a afectat principiul raporturilor juridice din cauza admiterii arbitrariului în

activitatea sa.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11 aprilie 2016 s-a respins

ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a Ninei Motricenco împotriva Centrului

Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu privire la constatarea ilegalității

refuzului de emitere a deciziei pe marginea plângerii și obligarea emiterii deciziei.

Ne fiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 10 mai 2016 Nina Motricenco a

contestat-o cu apel, solicitând casarea acesteia și cu pronunțarea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016 s-a respins apelul

declarat de Nina Motricenco și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 11 aprilie 2016.

La 09 martie 2017, Nina Motricenco a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 07

decembrie 2016 și a hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11 aprilie 2016, cu

emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului Nina Motricenco a exprimat dezacordul cu decizia instanței

de apel și hotărârea primei instanțe, invocând că la judecarea pricinii în fond și în ordine

de apel au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material, fapt care a cauzat

încălcarea gravă a dreptului său la un proces echitabil, garantat de art. 26 Constituția RM,

art. 6 (1) și art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților

Fundamentale ale Omului.

În acest sens, a indicat că instanțele judecătorești nu au aplicat legile care trebuiau

să fie aplicate, și anume, Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din

08 iulie 2011, Legea cu privire la aprobarea Regulamentului Centrului National pentru

Protecția Datelor cu Caracter Personal nr. 182-XVI din 10 iulie 2008 și art. 26 din

Constituție.

La fel, instanțele judecătorești au aplicat o lege care nu trebuia sa fie aplicata, și

anume, Legea privind accesul la informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000, precum și, au

emis decizii contrare practicii relevante emise în cazuri similare.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, având în vedere că copia deciziei instanței de apel, expediată în adresa

recurentei la 09 ianuarie 2017 (f.d. 90), a fost recepționată la aceiași dată, recursul depus

de Nina Motricenco la 09 martie 2017 se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

3

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii

sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este

în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită

marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CtEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

4

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Nina

Motricenco nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul

de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Nina Motricenco se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

5