2ra-523/17 — obligarea de a cere scuze oficiale în mod public, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de asistență juridică
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea de a cere scuze oficiale în mod public, încasarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de asistenţă juridică
- Temei legal
- temeiurile de încetare a urmării penale,dreptul la solicitarea
2ra-523/17 — obligarea de a cere scuze oficiale în mod public, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de asistență juridică (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: E. Pșenița dosarul nr. 2ra-523/17 instanța de apel: A. Gheorghieș, A. Albu și A. Toderaș D E C I Z I E 05 aprilie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele, Judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Maria Ghervas, Ion Druță Mariana Pitic și Sveatoslav Moldovan examinând recursurile declarate de Procuratura de Circumscripție Bălți, Țentiu Vitalie și reprezentantul Corciu Cristina în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Țentiu Vitalie împotriva Ministerului Justiției, Procuraturii raionului Edineț, Procuraturii raionului Drochia, intervenienți accesorii Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne cu privire la obligarea de a cere scuze oficiale în mod public, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de asistență juridică, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2016, prin care s-a respins apelul declarat de Țentiu Vitalie, s-a admis apelul declarat de Procuratura raionului Edineț, s- a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 în partea obligării aducerii scuzelor oficiale și s-a emis în această parte o nouă hotărâre de respingere a pretenției ca fiind tardivă c o n s t a t ă: La 12 noiembrie 2015 Țentiu Vitalie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, Procuraturii raionului Edineț, Procuraturii raionului Drochia,
intervenienți accesorii Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne cu privire la încasarea prejudiciului moral, obligarea de a cere scuze oficiale în mod public, încasarea cheltuielilor de asistență juridică. În motivarea cererii de chemare în judecată Țentiu Vitalie a indicat că la 01 decembrie 2013 în privința sa a fost emisă ordonanța de începere a urmăririi penale în baza art. 312 alin. (1) Codul penal. Prin sentința judecătoriei Edineț din 19 februarie 2015, menținută prin decizia Curții de Apel Bălți din 15 aprilie 2015, a fost condamnat în baza art. 312 alin. (1) Codul penal cu amendă în mărime de 150 unități convenționale, ce constituie 3000 de lei, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate.
Cu condamnarea nu este de acord, deoarece fiind tras la răspundere penală a recunoscut vina și prin ordonanța Procuraturii raionului Edineț din 27 decembrie 2013 i s-a aplicat amendă cu încetarea procesului. A fost condamnat de 2 ori pentru aceiași faptă, fiindu-i cauzată o stare de stres și retrăiri, pentru care trebuie să fie despăgubit. 1 Cere Țentiu Vitalie încasarea de la bugetul de stat prejudiciul moral în mărime de 400 000 lei, obligarea Inspectoratului de Poliție Edineț, șefului Inspectoratului de Poliție Edineț, procurorilor raionului Edineț și Drochia să ceară scuze în mod public din numele instituțiilor reprezentate prin publicarea în gazetele raionale, încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 5 000 lei (f.d.
1-5, vol. I). Prin încheierea Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 s-a admis renunțul lui Țentiu Vitalie de la pretențiile privind obligarea Inspectoratului de Poliție Edineț și procuraturii raionului Drochia de a cere scuze în mod public prin publicarea unui anunț în ziar (f.d. 96-97, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Țentiu Vitalie. S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Țentiu Vitalie prejudiciul moral în mărime de 10 000 lei. S-a obligat Procuratura raionului Edineț să ceară scuze oficiale în mod public față de Țentiu Vitalie pentru lezarea drepturilor nepatrimoniale, prin publicarea unui anunț în ziarul local „Curierul de Edineț”.
S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Țentiu Vitalie cheltuielile de judecată în mărime de 1 000 lei. S-au scutit părțile de la plata taxei de stat (f.d. 98, 116-119, vol. I). La 15 ianuarie 2016 Ministerul Justiției a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 (f.d. 107, vol. I). Prin procura din 19 noiembrie 2015 Podgurschi Nadejda a fost împuternicită de Procuratura Generală să-i reprezinte interesele sale în instanța de judecată și ale procuraturilor teritoriale și specializate cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească (f.d.34). La 15 ianuarie 2016 procurorul Podgurschi Nadejda a declarat în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 (f.d.
109, vol. I). La 15 ianuarie 2016 Țentiu Vitalie a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 (f.d. 111-113, vol. I). Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 28 ianuarie 2016 nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de Țentiu Vitalie, Ministerul Justiției și Procuratura raionului Edineț. S-a acordat termen apelanților pînă la 23 februarie 2016 ora 09:00 pentru depunerea cererilor de apel motivate. S-a explicat lui Țentiu Vitalie, Ministerului Justiției și Procuraturii raionului Edineț că în cazul în care nu vor lichida neajunsurile menționate cererile de apel nu vor fi considerate depuse și vor fi restituite (f.d. 128-131, vol. I). La 23 februarie 2016 procurorul Podgurschi Nadejda a declarat în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț apel motivat nesemnat împotriva hotărârii Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015, iar la 24 februarie 2016 apel motivat semnat împotriva aceleiași hotărîri (f.d.
139-143; 160-163, vol. I). La 18 februarie 2016 Țentiu Vitalie a declarat apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 (f.d. 135-136, vol. I). Curtea de Apel Bălți prin încheierea din 23 februarie 2016 a restituit apelul declarat de Ministerul Justiției pe motivul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel (f.d. 146-149, vol. I). 2 Prin procura din 17 noiembrie 2015 Pantea Daniel a fost împuternicit de Ministerul Justiției să-i reprezinte interesele în instanța de judecată cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească (f.d. 194, vol. I). La 24 martie 2016 reprezentantul Pantea Daniel a declarat în interesele Ministerului Justiției recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 23 februarie 2016 (f.d.
188-190; 195-197, vol. I). Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 27 aprilie 2016 a respins recursul declarat de reprezentantul Pantea Daniel în interesele Ministerului Justiției și a menținut încheierea Curții de Apel Bălți din 23 februarie 2016 (f.d. 206-211, vol. I). Curtea de Apel Bălți prin decizia din 15 noiembrie 2016 a admis apelurile declarate de Procuratura raionului Edineț. A casat hotărârea Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 în partea obligării aducerii scuzelor oficiale și a emis o nouă hotărîre prin care a respins această pretenție ca fiind tardivă. În rest a menținut hotărârea Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015. A respins apelul declarat de Țentiu Vitalie (f.d.
228-245, vol. I). În motivarea soluției prima instanță și instanța de apel au indicat că Țentiu Vitalie a fost condamnat de 2 ori pentru aceiași faptă și corect a fost despăgubit parțial. Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 04 august 2015 a constatat nulitatea ordonanței de anulare a ordonanței din 27 decembrie 2013. Țentiu Vitalie a avut termen de 15 zile să înainteze pretenția de aducere a scuzelor oficiale pentru defăimare, ultima zi fiind 19 august 2015. Reclamantul a depus cererea de chemare în judecată la 12 noiembrie 2015, peste aproximativ 3 luni, din care considerente rezultă că pretenția privind obligarea organelor de drept să aducă scuze oficiale urmează a fi respinsă ca tardivă.
La 11 ianuarie 2017 Procuratura de Circumscripție Bălți prin intermediul oficiului poștal a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a deciziei instanței de apel și integrală a hotărîrii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acțiunii (f.d. 1-4, vol. II). În motivarea cererii de recurs Procuratura de Circumscripție Bălți a indicat că decizia instanței de apel este ilegală în partea încasării prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată.
Decizia instanței de apel este contrară art. 6 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, deoarece Țentiu Vitalie nu a fost tras la răspundere penală, nefiindu-i acordat statut de condamnat, acesta avînd doar calitatea de învinuit de comiterea infracțiunii în baza probelor acumulate în cadrul urmăririi penale. Țentiu Vitalie nu a prezentat probe concludente, pertinente și veridice care demonstrează că învinuirea sa ar fi avut efecte negative asupra reputației personale. Pretenția privind încasarea prejudiciului moral este neîntemeiată, deoarece Țentiu Vitalie nu a fost supus reținerii sau condamnat cu pedeapsă sub formă de închisoare și în genere infracțiunea imputată care ar fi comis-o nu prevede pedeapsă sub formă de închisoare.
La 10 ianuarie 2017 Țentiu Vitalie prin intermediul oficiului poștal a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2016, solicitând 3 admiterea acestuia, casarea ambelor hotărîri judecătorești și emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acțiunii (f.d. 9-11, vol. II). În motivarea cererii de recurs Țentiu Vitalie a indicat că decizia instanței de apel este ilegală, emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și pasibilă de a fi casată. Instanța de apel prin decizia din 15 noiembrie 2016 i-a încălcat dreptul la un proces echitabil și la proprietate. Din cauza acțiunilor ilegale ale organului de urmărire penală i-a fost cauzat stres pentru care trebuie să fie despăgubit.
A apreciat mărimea prejudiciului moral în conformitate cu recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 6 privind satisfacția echitabilă și reieșind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin procura din 01 august 2016 Corciu Cristina a fost împuternicită de Procuratura Generală să-i reprezinte interesele în instanța de judecată și interesele procuraturilor teritoriale cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească (f.d. 17, vol. II). La 19 ianuarie 2017 reprezentantul Corciu Cristina prin intermediul oficiului poștal a declarat în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a ambelor hotărîri judecătorești și emiterea unei noi hotărîri prin care să fie încasat prejudiciul moral și cheltuielile de judecată în limite rezonabile.
În motivarea cererii de recurs reprezentantul Corciu Cristina a indicat că decizia instanței de apel este ilegală, fiind emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Suma prejudiciului moral încasată de instanța de apel în mărime de 10 000 lei este exagerată. În privința lui Țentiu Vitalie nu au fost aplicate măsuri neprivative de libertate și alte măsuri procesuale de constrângere ce ar fi dus la limitarea acestuia în drepturi. Consideră neîntemeiată și exagerată suma cheltuielilor de judecată în mărime de 1 000 lei încasată de instanța de apel. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ prin încheierea din 22 martie 2017 a considerat recursurile admisibile fără a prejudicia fondul și a dispus judecarea acestora de către completul din 5 judecători. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. 4 Judecând recursurile declarate în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că acestea sunt depuse în termen, recursurile declarate de Procuratura de Circumscripție Bălți, reprezentantul Corciu Cristina în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț sunt întemeiate și care urmează a fi admise cu casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii, iar recursul declarat de Țentiu Vitalie este neîntemeiat și urmează a fi respins din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. Curtea de Apel Bălți a expediat în adresa părților copia deciziei din 15 noiembrie 2016 la 29 decembrie 2016 (f.d. 245, vol. I). Procuratura raionului Edineț și Țentiu Vitalie au recepționat copia deciziei Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2016 la 03 ianuarie 2017 (f.d. 246-247, vol. I). Prin urmare, recursurile declarate de Țentiu Vitalie la 10 ianuarie 2017, Procuratura de Circumscripție Bălți la 11 ianuarie 2017 și reprezentantul Corciu Cristina în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț la 19 ianuarie 2017 sunt depuse în termen.
Privitor la recursurile declarate de Procuratura de Circumscripție Bălți și reprezentantul Corciu Cristina în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) și b) Codul de procedură civilă instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs; să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, pronunțînd o nouă hotărîre. Din actele pricinii rezultă că la 01 decembrie 2013 în privința lui Țentiu Vitalie a fost emisă ordonanța de începere a urmării penale în baza art. 312 alin. (1) Codul penal.
Prin ordonanța Procuraturii Edineț din 27 decembrie 2013 s-a încetat urmărirea penală în privința lui Țentiu Vitalie, cu clasarea cauzei penale nr. 2013140563, acestuia fiindu-i aplicată amendă în mărime de 50 unități convenționale, care urma a fi achitată în termen de 10 zile. Prin sentința judecătoriei Edineț din 19 februarie 2015, menținută prin decizia Curții de Apel Bălți din 15 aprilie 2015, Țentiu Vitalie a fost condamnat în baza art. 312 alin. (1) Codul penal cu amendă în mărime de 150 unități convenționale, ce constituie 3000 de lei, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate (f.d.
7-8; 9-11, vol. I). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 04 august 2015 s-au casat integral sentința judecătoriei Edineț din 19 februarie 2015 și decizia Curții de Apel Bălți din 15 aprilie 2015 și s-a pronunțat o nouă hotărîre, prin care s-a încetat procesul penal pornit în privința lui Țentiu Vitalie în baza art. 391 alin. (1) pct. 4) Codul de procedură penală, deoarece există o hotărîre judecătorească definitivă în privința aceleiași persoane pentru aceeași faptă (f.d. 12-15, vol. I). La 12 noiembrie 2015 Țentiu Vitalie a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, Procuraturii raionului Edineț, Procuraturii raionului Drochia, intervenienți accesorii Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne 5 cu privire la obligarea de a cere scuze oficiale în mod public, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de asistență juridică (f.d.
1-5, vol. I). Instanțele de judecătorești au emis hotărîrile sus menționate. Judecînd pricina în ordine de recurs Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a constatat că prima instanță și instanța de apel au aplicat eronat normele de drept material. În conformitate cu art. 275 alin. (7) Codul de procedură penală, urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată în cazurile în care în privința unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeași acuzație sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleași temeiuri.
În conformitate cu art. 285 alin. (2) Codul de procedură penală, încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct.4)–9) din prezentul cod, precum și dacă există cel puțin una din cauzele prevăzute la art.53 din Codul penal sau dacă se constată că: plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată, a fost încheiată o tranzacție în cadrul procesului de mediere sau părțile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea penală permite împăcarea; persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală; persoana a săvîrșit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate și nu este necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
În conformitate cu art. 23 alin. (3) Codul de procedură penală, persoana achitată sau în privința căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute, precum și să fie despăgubită pentru prejudiciul care i-a fost cauzat. Așadar, încetarea urmăririi penale pe motivul existenței unei sentințe definitive în privința unei persoane în legătură cu aceeași acuzație nu este temei de reabilitare.
Conform art. 1405 alin. (1) și (2) Codul civil, prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declarației scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunității se repară de către stat integral, indiferent de vinovăția persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanțelor de judecată. Statul se exonerează de răspundere în cazul cînd persoana vătămată a contribuit intenționat și benevol la producerea prejudiciului prin autodenunț.
Conform art. 1 Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XII din 25 februarie 1998, prezenta lege constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul și condițiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile ilicite comise în procesele penale și contravenționale de organele de urmărire penală, de procuratură și de instanțele judecătorești.
Conform art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (2) Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XII din 25 februarie 1998, în conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material și moral 6 cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală. Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcție de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură și din instanțele judecătorești.
Conform art. 6 lit. b) Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XII din 25 februarie 1998, dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare. Prima instanță și instanța de apel nu au ținut cont de aceste prevederi imperative ale legii. Or, Curtea Supreme de Justiție prin decizia din 04 august 2015 a încetat urmărirea penală în privința lui Țentiu Vitalie nu pe temei de reabilitare, dar pe motivul existenței unei hotărîri judecătorești definitive în privința aceleiași persoane pentru aceeași faptă.
Prin urmare, pretențiile lui Țentiu Vitalie nu se încadrează în prevederile Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XII din 25 februarie 1998. Avînd în vedere că procesul penal în privința lui Țentiu Vitalie a fost încetat pe temeiuri de nereabilitare, acesta nu este în drept de a solicita repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală. Din aceste motive, recursurile declarate de Procuratura de Circumscripție Bălți și reprezentantul Corciu Cristina în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț necesită să fie admise cu casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2016 și hotărârii Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015 cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.
Privitor la recursul declarat de Țentiu Vitalie. Conform art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a), b) c) și alin. (3) Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XII din 25 februarie 1998, procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior aduce scuze oficiale în numele statului persoanei care a fost supusă neîntemeiat urmăririi penale. Scuzele oficiale ale procurorului se aduc în cazul scoaterii integrale a persoanei de sub urmărire penală; încetării urmăririi penale în cazurile prevăzute la art.275 pct.7) și 8) și art. 285 alin.(2) pct. 2) din Codul de procedură penală; devenirii definitive și irevocabile a sentinței de achitare.
Procurorul prezintă scuzele oficiale, în formă scrisă, victimei acțiunilor ilicite sau rudelor apropiate ale acesteia. La solicitarea victimei, scuzele oficiale se difuzează prin aceleași mijloace de informare în masă prin care a fost difuzată informația despre învinuirea persoanei. Dat fiind că pretenția lui Țentiu Vitalie privind repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală urmează a fi respinsă pe motiv că nu se încadrează în prevederile Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat 7 prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545-XII din 25 februarie 1998, urmează a fi respinsă și pretenția privind obligarea aducerii scuzelor oficiale.
Din considerentele menționate și avînd în vedere că circumstanțele pricinii au fost constatate pe deplin de către prima instanță și instanța de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat, nefiind necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Țentiu Vitalie, de a admite recursurile declarate de Procuratura de Circumscripție Bălți, reprezentantul Corciu Cristina în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț, de a casa decizia instanței de apel și hotărârea primei și de a emite o hotărâre nouă de respingere a acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) și b) Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Țentiu Vitalie. Se admit recursurile declarate de Procuratura de Circumscripție Bălți și reprezentantul Corciu Cristina în interesele Procuraturii Generale și Procuraturii raionului Edineț.
Se casează decizia Curții de Apel Bălți din 15 noiembrie 2016 și hotărârea Judecătoriei Edineț din 17 decembrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Țentiu Vitalie împotriva Ministerului Justiției, Procuraturii raionului Edineț, Procuraturii raionului Drochia, intervenienți accesorii Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne cu privire la obligarea de a cere scuze oficiale în mod public, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de asistență juridică și se emite o hotărâre nouă prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Țentiu Vitalie împotriva Ministerului Justiției, Procuraturii raionului Edineț, Procuraturii raionului Drochia, intervenienți accesorii Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne cu privire la obligarea de a cere scuze oficiale în mod public, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de asistență juridică.
Decizia este irevocabilă de la data emiterii. Președinte, judecătorul: Iulia Sîrcu judecătorii: Maria Ghervas Ion Druță Mariana Pitic Sveatoslav Moldovan 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.