2ra-629/17 — declararea nulitatii actelor juridice

prima instanță: V.Chiselița dosarul nr.2ra-629/17

(Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău)

instanța de apel: D.Manole, Iu.Cotruță, A.Bostan

(Curtea de Apel Chișinău)

Î N C H E I E R E

05 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova

Judecătorii: Maria Ghervas, Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Coroma Oleg,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Coroma Oleg

împotriva lui Popescu Petru, Nionila Popescu, Radu Bordeianu, intervenient

accesoriu notarul public Veronica Roșca privind declararea nulității actelor

juridice,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016, prin care

a fost respins apelul declarat de către Coroma Oleg, și menținută hotărârea

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22 martie 2016 prin care acțiunea a fost

respinsă,

c o n s t a t ă:

La 16 octombrie 2015 Coroma Oleg a depus o cerere de chemare în judecată

împotriva lui Popescu Petru, Nionila Popescu, Radu Bordeianu, intervenient

accesoriu notarul public Veronica Roșca privind declararea nulității actelor

juridice.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la 20 august 2004 a fost

încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.6008, prin care Popescu Petru i-a

vândut Nionilei Popescu 1/6 cotă parte din construcțiile 01 și 02 din str. A. Șciusev

106, mun. Chișinău, la momentul încheierii contractului respectiv reclamantul

deținea cu drept de proprietate 1/6 cotă-parte din imobilului nominalizat, în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr.1-2960 din 22 decembrie 1994.

Consideră că, fiind coproprietar al imobilului menționat, este titularul

dreptului preferențial de procurare a cotei-părți expuse la vânzare din imobil și,

respectiv, urma să fie notificat cu privire la intenția de vânzare pentru a se putea

folosi de dreptul de preemțiune la vânzarea-cumpărarea a 1/6 cotă parte înstrăinate

prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 august 2004.

Afirmă că contrar prevederilor art. 793-794, 352 Cod civil, nu a fost notificat

despre intenția de vânzare a 1/6 cotă-parte din imobilul litigios și nu a cunoscut

despre existența contractului dat, deoarece atât vânzătorul, cât și cumpărătorul,

intenționat au ascuns existența contractului de vânzare-cumpărare cu scopul de a-1

împiedica să-și realizeze dreptul de preemțiune, iar intenția lor culpabilă se

manifestă și prin faptul că în actele ce țin de imobilul dat, perfectate ulterior, nu

figurează existența unui asemenea contract.

1

Menționează că în decizia cu privire la introducerea modificărilor în Registrul

bunurilor imobile din 01 martie 2013 este indicat că actualul proprietar - Bordeianu

Radu, a devenit proprietar a 1/6 cotă-parte din construcțiile 01 și 02 din str. A.

Șciusev 106, mun. Chișinău, în baza contractului de donație din 06 aprilie 2006

încheiat cu Popescu Petru, fapt ce nu corespunde realității, deoarece la 28 august

2004, Popescu Petru a înstrăinat acest imobil Nionilei Popescu, motiv pentru care

contractul de donație urmează a fi declarat nul, deoarece a fost încheiat în baza

contractului de vânzare- cumpărare, care la rândul său a fost încheiat cu încălcarea

grosolană a normelor legale.

Indică că despre existența contractelor contestate a aflat în anul 2015, în cadrul

unui proces de judecată, unde pârâții au fost obligați să prezinte copia contractului

de donație, doar astfel aflând despre existența contractului de vânzare-cumpărare,

din care motiv consideră că termenul de prescripție nu s-a scurs.

Reclamantul Coroma Oleg solicită admiterea acțiunii, a recunoaște nul

contractul de vânzare-cumpărare nr.6008 din 20 august 2004 încheiat între Popescu

Petru și Popescu Nionila, a recunoaște nul contractul de donație nr. 1869 din 06

aprilie 2006 încheiat între Popescu Nionila și Bordeianu Radu, iar prin cererea din

14 ianuarie 2016, reclamantul a solicitat instanței de judecată obligarea Oficiului

Teritorial Chișinău să introducă modificările corespunzătoare în Registrul

bunurilor imobile după recunoașterea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și

a contractului de donație.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 22 martie 2016, cererea

de chemare în judecată înaintată de Coroma Oleg a fost respinsă.

Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la 31 martie 2016, Coroma

Oleg a declarat apel asupra hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 22

martie 2016, solicitând instanței admiterea apelului, casarea hotărârii primei

instanțe și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 a fost respins

apelul declarat de către Coroma Oleg, și menținută hotărârea Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 22 martie 2016.

La adoptarea soluției instanța de apel a invocat că, potrivit prevederilor art. 220

alin. (1) Cod civil, actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sunt

nule dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art.346 alin.(l) Cod civil, fiecare coproprietar este

proprietarul exclusiv al unei cote-părți ideale din bunul comun. Cotele-părți sunt

prezumate a fi egale până la probă contrară. Dacă bunul a fost dobândit printr-un

act juridic, nu se va putea face probă contrară decît prin înscrisuri.

Articolul 352 alin. (l)-(3) Cod civil statuează că în cazul vînzării unei cote-părți

din bunurile proprietate comună pe cote-părți, cu excepția vânzării la licitație,

ceilalți proprietari au dreptul preferențial de a cumpăra cota la prețul cu care se

vinde și în aceleași condiții.

Vânzătorul cotei-părți este obligat să notifice ceilalți coproprietari că

intenționează să-și vîndă cota, indicând prețul și celelalte condiții de vânzare. Dacă

ceilalți proprietari renunță să-și exercite dreptul de preemțiune sau nu îl exercită în

decursul unei luni din ziua notificării în cazul bunului imobil și în decursul a 10

zile în cazul bunului mobil, vînzătorul are dreptul să vândă oricărei persoane cota

sa parte. Dacă mai mulți coproprietari își manifestă intenția de a dobîndi cota-

2

parte, vînzătorul are dreptul să aleagă dintre aceștia cumpărătorul.

Cînd cota-parte se vinde fără respectarea dreptului de preemțiune, oricare

proprietar poate intenta, în decursul a 3 luni, acțiune în instanța de judecată pentru

a-i atribui drepturi și obligații de cumpărător.

În temeiul art. 793 alin. (1) și (2) Cod civil, titularul dreptului de preemțiune

poate face uz de el în cazul în care persoana obligată încheie cu un terț contract de

vânzare-cumpărare.

În cazul în care de dreptul de preemțiune beneficiază câteva persoane

împreună, acest drept poate fi exercitat numai în comun dacă legea sau contractul

nu prevede altfel.

Conform prevederilor art. 796 Cod civil, acordul dintre persoana obligată și

terț este nul dacă prin el contractul de vînzare-cumpărare este condiționat de

neexercitarea dreptului de preemțiune sau dacă persoana obligată își rezervă

dreptul de a rezolvi contractul la exercitarea dreptului de preemțiune.

Astfel, din prevederile legale indicate mai sus, raportate la circumstanțele

speței deduse judecății, instanța de apel a dedus că nerespectarea la încheierea unui

act juridic a dreptului de preemțiune a altor coproprietari la înstrăinarea unui bun

aflat în coproprietate nu generează nulitatea actului juridic, deoarece legiuitorul

instituie expres și exhaustiv la art. 352 alin. (3) Cod civil consecințele nerespectării

acestuia drept, și anume că coproprietarul a cărui drept de preemțiune nu a fost

respectat poate intenta în instanța de judecată o acțiune prin care să pretindă

drepturi și obligații de cumpărător.

Instanța de apel a invoca că logica acestei norme reiese din aceea că dreptul de

preemțiune, pentru a produce acte juridice, urmează a fi realizat prin intenția cert

confirmată de cumpărare a bunului trăinat, în condițiile în care se intenționa a fi

realizată tranzacția cu terțul la data înstrăinării bunului.

Astfel, dreptul de preemțiune nu poate fi invocat drept temei de nulitate a

actului juridic, ci doar ca temei de substituire a cumpărătorului în contractul de

vânzare- cumpărare.

Apelantul Coroma Oleg nu a înaintat cerințe de substituire a cumpărătorului

Popescu Nionila cu persoana sa în contractul de vânzare-cumpărare nr. 6008 din 20

august 2004, ceea ce denotă că la momentul intentării prezentei acțiuni și a

pronunțării hotărârii contestate, apelantul nu intenționa să procure cota-parte

înstrăinată prin contractul contestat, fapt confirmat de acesta în instanța de fond -

declarație apreciată prin prisma art. 131 alin. (4) CPC.

Instanța de apel a concluzionat că în speță nu se întrunesc temeiurile de

declarare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6008 din 20

august 2004 și a contractului subsecvent de donație nr. 1869 din 06 aprilie 2006.

Instanța de apel a respins argumentele apelantului cu privire la interpretarea

eronată de către instanța de fond a dispozițiilor art. 352 Cod civil, pe motiv că lipsa

cerinței de substituire a dobânditorului dreptului de proprietate în contractul

contestat denotă netemeinicia acestui argument.

La 28 decembrie 2016 Coroma Oleg a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârilor judecătorești, cu emiterea unei noi hotărâri.

În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de

apel, deoarece concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu circumstanțele

3

pricinii, aprecierea probelor de către instanța de apel a fost arbitrară, a interpretat

eronat legea și drept urmare a soluționat greșit pricina.

Instanța de apel eronat a aplicat prevederile art.793 alin.(2), 352 alin.(3),227

Cod civil.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decît cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Coroma Oleg nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține și jurisprudența CEDO conform căreia recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede putere de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când motivele

recursului indicate în cazul din speță sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii atât în prima instanță cît și instanța de apel, asupra cărora instanța

de apel s-a pronunțat în modul corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

către Coroma Oleg ca inadmisibil.

4

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1)

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Coroma Oleg se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova

Judecătorii: Maria Ghervas

Iurie Bejenaru

5