2rc-248/17 — rezilierea contractului de arenda si acordul aditional
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- rezilierea contractului de arenda si acordul aditional
- Temei legal
- comunicarea actelor de procedura
2rc-248/17 — rezilierea contractului de arenda si acordul aditional (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: I. Secrieru dosarul nr. 2rc-248/17 instanța de apel: N.Budăi, V. Efros, M.Ciugureanu D E C I Z I E 29 martie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Sveatoslav Moldovan, Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Societatea comercială „Sanis Relaxy” Societate cu răspundere limitată, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Agenției „Moldsilva” împotriva Societății comerciale „Sanis Relaxy” Societate cu răspundere limitată cu privire la rezilierea contractului de arendă a terenului fondului forestier, a acordului adițional și încasarea sumei, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017, prin care nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Societatea comercială „Sanis Relaxy” Societate cu răspundere limitată, c o n s t a t ă: La data de 18 iulie 2016, Agenția „Moldsilva” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Sanis Relaxy” SRL cu privire la rezilierea contractului de arendă a terenului fondului forestier, a acordului adițional și încasarea sumei.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la data de 07 mai 2008 a încheiat cu Victor Sacara contractul de arendă a terenurilor din fondul forestier în scop de recreere nr.57, terenul forestier cu suprafața de 10 ha, situat în cadrul Întreprinderii pentru sivicultură Chișinău, ocolul silvic Vadul lui Vodă. Menționează că, conform pct.3 al contractului, arendașul urma să achite arenda în sumă de 40250 lei anual, nu mai târziu de data de 01 martie pentru anul viitor. Declară că, la data de 09 aprilie 2014, a fost încheiat contractul adițional nr.1- 57/08 prin care, părțile au cesionat drepturile și obligațiile către SRL „Sanis Relaxi”. Afirmă că, reclamanta și-a executat integral obligațiile sale contractuale și a transmis bunul obiectul contractului încheiat între părți, iar pârâta nu a achitat plata pentru arendă acumulând o datorie pentru a. 2014 în sumă de 14643,15 lei, pentru a. 2015 în sumă de 40 250 lei și pentru a. 2016 în sumă de 40 250 lei.
Susține că, la somațiile expediate în adresa pârâtei la data de 06 aprilie 2015 și repetată la data de 18 aprilie 2016, cu solicitarea de a-și executa obligațiile contractuale nu a primit nici un răspuns. Mai susține că, de către pârâtă nu au fost respectate condițiile prevăzute la pct. 5 lit.c), d), l) și o) din contract, potrivit căruia timp de doi ani, cel târziu, după semnarea actului de predare primite a terenului, urma să prezinte proiectul de 1 gospodărire în scopuri de recreere elaborat de instituțiile abilitate în domeniu, să respecte condițiile contractului de arendă, precum și cerințele indicate și coordonate cu arendatorul, să achite la timp plata arendei și să prezinte anual darea de seamă cu privire la folosirea terenului arendat, din care motive solicită rezilierea contractului de arendă.
Indică că, odată ce pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale, urmează să fie încasat din contul acesteia și dobânda de întârziere. Solicită, rezilierea contractului de arendă a fondului forestier în scop de recreere nr.57 din data de 07 mai 2008 și a acordului adițional nr.1-57/08 din 09 aprilie 2014, încasarea restanței de plată a arendei pentru anii 2014-2016 în sumă de 95 143,15 lei și dobânda de întârziere în sumă de 24 440 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 20 octombrie 2016 a fost admisă acțiunea parțial și reziliat contractul nr.57 de arendă a terenului din fondul forestier în scop de recreere din data de 07 mai 2008 și acordul adițional nr.1- 57/08 din data de 09 aprilie 2014 încheiat între Agenția „Moldsilva” și SC „Sanis Relaxy” SRL.
A fost încasat din contul SC „Sanis Relaxy” SRL în beneficiul Agenției „Moldsilva” suma de 95 143,15 lei, cu titlu de plata restanță pentru arendă conform contractului nr.57 din 07 mai 2008 și acordul adițional nr.1-57/08 din data de 09 aprilie 2014 pentru an. 2014 – 2016, suma de 24 437,98 lei, cu titlu de dobînda de întîrziere, iar în total suma de 119 581,13 lei. A fost încasat din contul SC „Sanis Relaxy” SRL în bugetul de stat suma de 3687 ,43 lei, cu titlu de taxa de stat. La data de 17 noiembrie 2016, SC „Sanis Relaxy” SRL a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingerea acțiunii.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către SC „Sanis Relaxy” SRL și a fost acordat SC „Sanis Relaxy” SRL un termen de până la data 08 februarie 2017, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 2765,57 lei și cererea de apel motivată. A fost explicat SC „Sanis Relaxy” SRL că, în cazul în care nu va lichida neajunsurile în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. Totodată, instanța a înștiințat părțile că chestiunea primirii sau restituirii cererii de apel v-a fi soluționată în ședința de judecată din data de 09 martie 2017, ora 11:00. La data de 23 februarie 2017, SC „Sanis Relaxy” SRL a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii instanței de apel și restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel la faza primirii cererii de apel.
În motivarea recursului a indicat că, încheierea instanței de apel este ilegală, emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Susține că, încheierea contestată a fost expediată în adresa SC „Sanis Relaxy” SRL la data de 09 februarie 2017, fapt confirmat prin ștampila Oficiului poștal aplicată pe plicul de expediere și recepționată la data de 10 februarie 2017, ceea ce a făcut imposibil de executat încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017, deoarece atât la data expedierii cât și la data recepționării încheierii contestate termenul procesual stabilit de instanța de apel era deja expirat. Consideră că aceste circumstanțe contravin prevederilor art. art.100, 111 și 368 alin.(1) și (2) CPC, fiindu-i lezate drepturile procesuale și îndradit dreptul de acces la justiție.
2 În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Materialele dosarului atestă că, copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 a fost expediată în adresa părților prin scrisoarea fără dată și număr (f.d.59), însă potrivit celor invocate în cererea de recurs, recurenta susține că cu încheierea contestată a făcut cunoștință la data de 10 februarie 2017 (f.d.62). În circumstanțele relevate recursul declarat de către SC „Sanis Relaxy” SRL se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La data de 06 martie 2017, în adresa intimatei Agenția „Moldsilva” a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către SC „Sanis Relaxy” SRL, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, însă intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 și restituirea pricinii în instanța de apel la faza primirii cererii de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.
Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administerativ al Curții Supreme de Justiție consideră că încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care reglementează acțiunile instanței la acea fază a procesului, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. art. 364 și 365 CPC și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. După cum rezultă din actele cauzei, prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun.
Chișinău din 20 octombrie 2016 a fost admisă parțial acțiunea Agenției „Moldsilva” și reziliat contractul nr.57 de arendă a terenului din fondul forestier în scop de recreere din data de 07 mai 2008 și acordul adițional nr.1-57/08 din data de 09 aprilie 2014 încheiat între Agenția „Moldsilva” și SC „Sanis Relaxy” SRL. A fost încasat din contul SC „Sanis Relaxy” SRL în beneficiul Agenției „Moldsilva” suma de 95 143,15 lei, cu titlu de plata restanță pentru arendă conform contractului nr.57 din 07 mai 2008 și acordul adițional nr.1-57/08 din data de 09 aprilie 2014 pentru an. 2014 – 2016, suma de 24 437,98 lei, cu titlu de dobînda de întîrziere, iar în total suma de 119 581,13 lei. A fost încasat din contul SC „Sanis Relaxy” SRL în bugetul de stat suma de 3687 ,43 lei, cu titlu de taxa de stat.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 17 noiembrie 2016, SC „Sanis Relaxy” SRL a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 20 octombrie 2016. 3 Curtea de Apel Chișinău, la etapa pregătirii pentru examinare a apelul declarat de SC „Sanis Relaxy” SRL împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 20 octombrie 2016, prin încheierea din 24 ianuarie 2017, nu a dat curs cererii de apel depuse de SC „Sanis Relaxy” SRL și a acordat apelantei un termen până la data de 08 februarie 2017, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat și cererea de apel motivată. A fost explicat SC „Sanis Relaxy” SRL că, în cazul în care nu va lichida neajunsurile în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită.
Totodată, instanța a înștiințat părțile că chestiunea primirii sau restituirii cererii de apel v-a fi soluționată în ședința de judecată din data de 09 martie 2017, ora 11:00. Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, verificând legalitatea actului judecătoresc de dispoziție contestat în coroborare cu actele pricinii, consideră că Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 24 ianuarie 2017 a încălcat dreptul recurentei-apelante SC „Sanis Relaxy” SRL la un proces echitabil, din următoarele considerente.
În conformitate cu art.100 alin.(1) CPC, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară. Conform art. 102 alin.(3) CPC, citațiile și înștiințările se înmânează participanților la proces, astfel încât aceștia să se poată pregăti de proces și să se prezinte la timp în fața instanței. Potrivit art.113 alin.(1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător).
Prin urmare, potrivit încheierii contestate, dreptul apelantei de a prezenta cererea de apel motivată și dovada de plata a taxei de stat, a fost stabilită de către instanța de apel până data de 08 februarie 2017. Însă, pentru a putea evalua conduita apelantei în vederea lichidării neajunsurilor menționate în încheierea de a nu da curs cererii de apel, instanța de apel urma să se asigure că această încheiere i-a fost adusă apelantei spre cunoștință în termen util.
La, caz s-a constatat că Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa apelantei actele procedurale emise în cauza dată, și anume copia încheierii din 24 ianuarie 2017, prin care nu s-a dat curs cererii de apel și înștiințarea pentru ședința de judecată din data de 09 martie 2017, la data de 09 februarie 2017, fapt confirmat prin ștampila aplicată pe plicul de expediere de către ÎS „Poșta Moldovei” (f.d.62), adică cu o zi mai târziu decât data limită stabilită de instanța de apel de lichidare a neajunsurilor 08 februarie 2017, și care respectiv, potrivit celor invocate în cererea de recurs de către apelantă, a fost recepționată la data de 10 februarie 2017. Astfel, încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 nu a fost adusă la cunoștință apelantei SC „Sanis Relaxy” SRL, în termenul stabilit, iar necomunicarea în modul corespunzător de către instanța de apel a actelor de procedură recurentei-apelantă a adus la încălcarea principiului echității procedurii civile și a îngrădit în mod inacceptabil dreptul acesteia la un proces echitabil.
4 Or, conform jurisprudenței constante degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prevederile art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale asigură oricărei persoane dreptul de a înainta pretenție cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil în fața unei instanțe judecătorești sau tribunal, în acest fel cuprinde „dreptul la o instanță”, din care dreptul de a institui proceduri în fața instanțelor judecătorești în litigiile civile, constituie un aspect (speța Prodan c. Moldovei (hotărârea din 18 mai 2004, definitivă din 10 noiembrie 2004). Din considerentele menționate și având în vedere faptul că la caz se constată în mod cert încălcarea normelor de drept procedural la examinarea cauzei în ordine de apel, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 și a remite pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău din faza primirii cererii de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Societatea comercială „Sanis Relaxy” Societate cu răspundere limitată. Se casează integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2017 în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Agenției „Moldsilva” împotriva Societății comerciale „Sanis Relaxy” Societate cu răspundere limitată cu privire la rezilierea contractului de arendă a terenului fondului forestier, a acordului adițional și încasarae sumei, cu restituirea pricinii civile spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău din faza primirii cererii de apel.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Mariana Pitic 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.