2rac-456/18 — rezilierea contractului de arendă

2rac-456/18 — rezilierea contractului de arendă (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rac-456/18

prima instanță, Jud. Chișinău, sediul Centru: (Jud. Gr. Manoli)

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: (Jud. A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

ÎNCHEIERE

5 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Agenția „Moldsilva”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Agenția „Moldsilva”

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Pincors” cu privire la rezilierea contractului

de arendă a fondului forestier în scop de recreere și evacuarea obiectelor construite pe

terenul arendat,

împotriva deciziei din 03 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis

apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Pincors”, s-a casat hotărârea

din 11 noiembrie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o hotărâre nouă,

prin care acțiunea a fost respinsă,

c o n s t a t ă:

La 13 iulie 2016, Agenția „Moldsilva” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Pincors” cu privire la rezilierea contractului

de arendă a fondului forestier în scop de recreere și evacuarea obiectelor construite pe

terenul arendat.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, prin acordul adițional nr. 1/40-11 din

08 mai 2015 de cesionare a drepturilor și obligațiilor, Societatea cu Răspundere Limitată

„Pincors” a devenit beneficiarul contractului de arendă a fondului forestier în scop de

recreere nr. 40 din 03 mai 2011, prin care Agenția „Moldsilva” a transmis în arendă terenul

forestier cu suprafața de 0,5 ha, amplasat în unitatea amenajistică 55, B, D, din ocolul

silvic Ialoveni al Întreprinderii de Stat „Întreprinderea silvo-cinegetică Sil - Răzeni”.

Reclamanta a menționat că, la 11 aprilie 2016, Întreprinderea de Stat

„Întreprinderea silvo-cinegetică Sil-Răzeni” a efectuat un control în sectorul arendat

conform contractului nr. 40 din 03 mai 2011, în rezultat fiind depistată o potecă și o

parcare pavată cu suprafața de 257 m.p., fapt pentru care a fost întocmit un proces-verbal

1

cu privire la contravenție în temeiul art.84 lit.s) Codul silvic.

Reclamanta a relatat că, prin scrisorile nr.AM-11/01-746 din 24 aprilie 2016 și nr.

AM-11/01-961 din 30 mai 2016 Agenția „Moldsilva” i-a solicitat Societății cu

Răpsundere Limitată „Pincors” prezentarea actelor în baza cărora au fost demarate

lucrările de pavare a potecii și a parcării cu suprafața de 257 m.p. în sectorul arendat, până

la 20 mai 2016, și respectiv, până la 10 iunie 2016. Totodată, Societatea cu Răspundere

Limitată „Pincors” a fost informată despre inițierea procedurii de reziliere a contractului

de arendă nr. 40 din 03 mai 2011. Până la termenele acordate, Societatea cu Răspundere

Limitată „Pincors” nu a întreprins nicio acțiune în vederea soluționării litigiului pe cale

extrajudiciară.

Agenția „Moldislva” a susținut că, potrivit pct. 4 lit. c) din contractul de arendă nr.

40 din 03 mai 2011, arendașul are dreptul în ordinea stabilită și în conformitate cu

legislația în vigoare, cu aprobarea arendatorului să construiască obiecte de importanță

socială și de gospodărie (chioșcuri, pavilioane, terenuri sportive și pentru odihnă,

amenajarea rețelei de drumuri și poteci, crearea formelor mici arhitecturale etc.) încăperi

legate de folosirea terenului forestier să instaleze garduri și alte construcții legate de

limitarea accesului, precum și pentru asigurarea securității vizitatorilor în terenuri

arendate.

În același context, a notat că pct. 30 din Regulamentul privind arenda fondului

forestier în scopuri de gospodărie cinegetică și/sau de recreere, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 187 din 20 februarie 2008, prevede că acțiunile de recreere pe terenurile

fondului forestier se permit pe sectoare special destinate, amenajate cu parcări auto,

terenuri sportive, rute și poteci turistice, forme mici arhitecturale și alte obiecte (care nu

sunt capitale) construite de comun acord cu arendatorul, în modul stabilit de legislația în

vigoare. Totodată, a indicat că prezenta normă interzice edificarea obiectelor capitale pe

terenurile fondului forestier.

Reclamanta a mai menționat că, potrivit pct. 5 lit. e) și g) din contractul menționat,

arendașul este obligat să îndeplinească lucrările utilizând mijloacele care ar parveni

apariția eroziunii solului, vătămarea și distrugerea arboretelor și arborilor solitari,

semințișului și subarboretului, altei vegetații, să nu admită tăieri ilicite și/sau vătămarea

arborilor și arbuștilor, precum și alte încălcări ale legislației silvice. Aceleași obligații sunt

prevăzute și în pct. 46 lit. d), e) și f) din Regulamentul privind arenda fondului forestier

în scopuri de gospodărie cinegetică și/sau de recreere, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 187 din 20 februarie 2008.

În același timp, reclamanta a indicat că, contrar pct. 5 lit. o) din contractul nr. 40

din 03 mai 2011 și pct. 46 lit. m) din Regulamentul privind arenda fondului forestier în

scopuri de gospodărie cinegetică și/sau de recreere, potrivit cărora arendașul este obligat

să prezinte anual darea de seamă cu privire la folosirea terenului arendat, Societatea cu

Răspundere Limitată nu a prezentat nici o dată o dare de seamă.

Reclamanta Agenția „Moldislva” a mai invocat faptul că potrivit pct. 33 din

Regulamentul susmenționat, obiectele construite de arendași pe terenurile din fondul

forestier atribuite în folosință în scopuri de recreere, la expirarea termenului de arendă,

2

respectiv încetarea relațiilor contractuale, sunt demontate și supuse evacuării din contul

arendașului.

A considerat că, în temeiul pct. 17 lit. b) din contractul încheiat, Agenția

„Moldsilva” este în drept să solicite instanței de judecată rezilirea contractului de arendă

în legătură cu neexecutarea obligațiilor contractuale de către cealaltă parte, menționând

faptul că obligațiile din contract au fost încălcate prin comiterea contravențiilor silvice pe

sectorul arendat.

În temeiul celor relatate, reclamanta Agenția „Moldsilva” a solicitat rezilierea

contractului de arendă a fondului forestier în scop de recreere nr.40 din 03 mai 2011 și

obligarea Societății cu Răspundere Limitată „Pincors” de a evacua din cont propriu

obiectele construite pe terenul fondului forestier atribuit în folosință.

Prin hotărârea din 11 noiembrie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis acțiunea, s-a reziliat contractul de arendă a fondului forestier în scop de recreere

nr.40 din 03 mai 2011, încheiat între Agenția „Moldsilva” și Societatea cu Răspundere

Limitată „Pincors”, s-a obligat Societatea cu Răspundere Limitată „Pincors” să evacueze

din cont propriu obiectele construite pe terenul fondului forestier atribuit în folosință în

scopuri de recreere în baza contractului nr. 40 din 03 mai 2011, s-a încasat de la Societatea

cu Răspundere Limitată „Pincors” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 200 lei

pentru examinarea cererii de chemare în judecată.

Prima instanță a constatat că, Societatea cu Răspundere Limitată „Pincors” nu și-a

executat corespunzător obligațiile din contractul de arendă a fondului forestier în scop de

recreere nr. 40 din 03 mai 2011. Astfel, a ajuns la concluzia că, prin amenajarea pavajului

pe terenurile fondului forestier, s-a încălcat prevederile contractului menționat și

dispozițiile Regulamentului cu privire la folosirea fondului forestier în scopuri de

gospodărie cinegetică și/sau recreere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 187 din 20

februarie 2008.

Prin încheierea din 25 aprilie 2017 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea

Societății cu Răspundere Limitată „Pincors” privind repunerea cererii de apel în termen.

Prin decizia din 03 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat

de către Societatea cu Răspundere Limitată „Pincors”, s-a casat hotărârea din 11

noiembrie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o hotărâre nouă, prin

care s-a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut drept neîntemeiată acțiunea, fiind lipsită de suport legal de

reziliere a contractului de arendă. Astfel, a statuat că Agenția „Moldislva” nu a indicat

nicun temei legal în corespundere cu prevederile art. 748 Cod civil, potrivit cărora

contractele cu executare succesivă în timp pot fi reziliate de orice parte pentru motive

întemeiate. Instanța a conchis că, faptul neprezentării actelor solicitate nu constituie motiv

întemeiat pentru a rezilia contractul de arendă prin intermediul instanței de judecată.

La 22 august 2018, Agenția „Molsilva” a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, solicitând casarea deciziei din 03 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cu

menținerea hotărârii din 11 noiembrie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

3

În motivarea recursului, recurenta a invocat că instanța de apel nu a constatat toate

circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a cauzei, încălcând normele de

drept procedural și aplicând eronat normele de drept material.

Totodată, recurenta a indicat că, orice contravenție silvică comisă în sectorul arendat,

constituie o abatere de la rigorile stabilite de legislația silvică și, în același timp, constituie

o încălcare a prevederilor contractuale. Lucrările de amenajare a pavajului pe terenurile

fondului forestier nu au fost coordonate cu Agenția „Moldsilva”, acest fapt, a condus, în

mod vădit, la vătămarea și/sau distrugerea vegetației forestiere.

La 4 octombrie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Societății cu Răspundere

Limitată „Pincors”, informându-o că referința se depune în termen de o lună de la data

primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul

stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 2 noiembrie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Pincors” a depus referință

în întîmpinarea recursului, prin care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Agenția „Moldsilva”, din

următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor

verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Cu privire la termenul de declarare a recursului, instanța de judecată a stabilit că

scrisoarea Curții de Apel Chișinău din 31 iulie 2018 confirmă că copia deciziei contestate

a fost expediată în adresa părților (f.d. 141), însă la dosar nu sunt atașate probe care ar

certifica data recepționării de către recurentă a copiei deciziei recurate. Prin urmare, în

lipsa unor probe fiabile și fără a prejudicia esența dreptului de acces la justiție, colegiul

consideră că cererea dedusă judecății a fost declarată în termenul prevăzut mai sus.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu a fost

examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură

civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art.

433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

4

procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în alineatele (2), (3)

și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În aceste

condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac, la care se poate

recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432 alin. (2), (3), (4) din

Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei atacate,

în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de recurs,

dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face incident articolul

6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, para. 24; Akaki

Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se asigure

că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6 alin. (1), în

special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica Moldova,

16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o reglementare

specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de apreciere. În acest

sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot

fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter

alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16

octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri

de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 25;

Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80; Miessen v.

Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă prevăd

exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că săvârșirea

5

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la soluționarea

greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile comise au condus

la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele

securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis,

Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef, ibidem, para.

41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Agenția „Moldsilva”

este formulată în baza art. 432 alin. (2) lit. a), b), c) Codul de procedură civilă, așa cum

prevede art. 437 alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt incidente

la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din succesiunea

actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza procesuală

anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod evident, lipsește

o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de drept pusă în discuție

pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de art. 437 alin. (1) lit. f) din

Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție, instanța

notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de natura

deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19 decembrie 1997, para. 55;

Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie

2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței europene, art. 6 alin. (1) nu impune

motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții

legale specifice, respinge un recurs, ca fiind „lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem,

para. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie

2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Agenția „Moldsilva” a formulat prezenta

cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță de

apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante

litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23

6

octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011,

para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, adică

nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicări

eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de drept material

sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul Colegiului

constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, fiind

respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele

utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către Agenția „Moldsilva” nu ridică probleme de drept și

nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Agenția „Moldsilva” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

7