2rac-89/17 — încasarea datoriei

prima instanță: G. Bivol dosarul nr. 2rac-89/17

instanța de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Minciuna

Î N C H E I E R E

23 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul

Societății cu Răspundere Limitată „Morena”, avocatul Valeriu Dumitriu,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Direcția generală

transport public și căi de comunicații a Consiliului municipal Chișinău împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Morena” cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 14 ianuarie 2015 Direcția generală transport public și căi de comunicații

a Consiliului municipal Chișinău a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Morena” cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a menționat că, în baza deciziei Consiliului municipal

Chișinău nr.39/8 din 24 ianuarie 2006 a fost semnat cu SRL „Morena” contractul de

locațiune privind darea în locațiune pentru folosirea încăperilor cu suprafața de 60 m.p.

din pasajul subteran din str. Hîncești nr.86/1.

Afirmă că, i-a fost înaintată prescripția de întreprinderea măsurilor de restituire a

sumelor de la agenții economici care au prejudiciat bugetul municipal, inclusiv și de la

SRL „Morena”, prejudiciind bugetul municipal cu 137201,04 lei.

Susține că, în baza actului de verificare a suprafeței efectuat de Inspecția financiară

la data de 03 septembrie 2014 s-a constatat utilizarea surplusului a 122 m.p. de

suprafețe, spații și încăperi neincluse în contractul de locațiune, fiind astfel diminuată

neîntemeiat plata chiriei și prejudiciat bugetul municipal cu 137201,04 lei, iar conform

prescripției Inspecției financiare, a fost obligată ca pînă la data de 30 octombrie 2014 să

întreprindă măsuri privind restituirea integrală a prejudiciului cauzat bugetului de stat,

cu obligarea SRL „Morena” a achitat suma de 137201,04 lei pentru surplusul spațiului

utilizat.

Menționează că la data de 20 octombrie 2014 a expediat în adresa SRL „Morena”

somație cu privire la achitarea sumelor, însă nu a primit nici un răspuns.

În urma completării cerințelor, solicită admiterea acțiunii, încasarea de la SRL

1

„Morena” datoriei de 137201,04 lei, rezilierea contractului de arendă nr.12/04 din 01

martie 2006, obligarea SRL „Morena” de a elibera încăperile date în locațiune și

încasarea în beneficiul statului a taxei de stat.

La data de 08 decembrie 2015, reprezentantul SRL „Morena”, avocatul Valeriu

Dumitriu a înaintat acțiune reconvențională împotriva Consiliului municipal Chișinău și

Direcției generale transport public și căi de comunicații a Consiliului municipiului

Chișinău cu privire la declararea nulității absolute a contractului de locațiune și

încasarea sumei.

În motivarea acțiunii a invocat că, în baza deciziei Consiliului municipal Chișinău

nr.39/8 din24 ianuarie 2006, la data de 18 aprilie 2006 a încheiat cu Direcția generală

transport public și căi de comunicații a Consiliului municipal Chișinău contractul de

locațiune nr.12/04 privind transmiterea în posesiune și folosință temporară a bunurilor

imobiliare cu o suprafață totală de 100 m.p., din str. Șoseaua Hîncești nr.86/1 (pasajul

subteran), pe un termen de pînă la 01 noiembrie 2010.

Consideră că contractul de locațiune nominalizat este lovit de nulitate absolută,

deoarece prevederile contractului contravin anexei nr.2 la acesta, care expres determină

cuantumul minim al chiriei anuale pentru folosirea a 60 m.p. din suprafața pasajului

pietonal din str. Șoseaua Hîncești nr.86/1, dar nu suprafața de 100 m.p.

Susține că lipsește anexa nr.1 la contract, nefiind întocmită, iar actul de primire-

predare a încăperilor/spațiilor nu a fost întocmit și nu a fost semnat de părți, respectiv

nu este stabilit cu certitudine care încăperi/spații locative, inclusiv suprafața totală care

urmează a fi transmisă în locațiune.

Menționează că decizia Consiliului municipal Chișinău nr.39/8 din 24 ianuarie

2006 a produs efecte juridice doar pînă la data de 01 noiembrie 2010, prevederile

contractului, încetînd în acest sens, iar prelungirea contractului respectiv urma a fi

efectuată doar cu acordul Consiliului municipal Chișinău, reieșind din prevederile pct.8

și pct.9 din Regulamentul cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate,

aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.483 din 29 martie 2008.

Relevă că potrivit informației din Registrul bunurilor imobile, înregistrarea juridică

al pasajului subteran din Șoseaua Hîncești nr.86/1, mun. Chișinău lipsește.

Solicită admiterea acțiunii, declararea nulității absolute a contractului nr.12/04 din

18 aprilie 2006 privind transmiterea în posesiune și folosință temporară a bunurilor

imobile cu o suprafață totală de 100 m.p. din str. șoseaua Hîncești nr.86/1, mun.

Chișinău din momentul încheierii, încasarea de la pîrîți a sumei în mărime de 120704,23

de lei și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 19 aprilie 2016 s-a scos de

pe rol cererea Direcției generale transport public și căi de comunicații a Consiliului

municipal Chișinău împotriva SRL „Morena cu privire la încasarea datoriei și rezilierea

contractului de arendă cu eliberarea încăperilor date în locațiune și s-a explicat Direcției

generale transport public și căi de comunicații a Consiliului municipal Chișinău că are

dreptul de a se adresa instanței de judecată cu o nouă cerere cu același obiect și temeiuri

către același pîrît conform despoțiilor generale.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 19 aprilie 2016 s-a respins

acțiunea reconvențională înaintată de SRL „Morena” împotriva Direcției generale

transport public și căi de comunicații a Consiliului municipal Chișinău cu privire la

declararea nulității absolute a contractului de locațiune și încasarea sumei, ca

neîntemeiată.

2

În susținerea poziției prima instanță a reținut că, SRL „Morena” nu a prezentat

instanței de judecată dovezi pertinente și concludente și temeiuri legale ce ar dovedi

faptul că contractul de locațiune nr.12/04 din 18 aprilie 2006 prin care a fost transmisă

în posesie și folosință temporară bunurile imobile cu o suprafață totală de 100 m.p. din

str. Șoseaua Hîncești nr.86/1, mun. Chișinău ar fi fost lovit de nulitate absolută.

La fel, prima instanță a conchis că la încheierea contractului nominalizat părțile au

acționat în corespundere cu prevederile deciziei în baza căreia a fost încheiat contractul,

ulterior prin anexele nr.1 și 2 modificînd suprafața încăperilor folosite din pasajul

pietonal din str. Șoseaua Hîncești nr.86/1, începînd cu 01 martie 2008 și pentru perioada

01 ianuarie 2009 – 01 iulie 2009, astfel nefiind întrunite condițiile pentru declararea

nulității absolute a contractului de locațiune contestat.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016 s-a respins apelul

declarat de avocatul Valeriu Dumitriu, în interesele SRL „Morena” și s-a menținut

hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 19 aprilie 2016.

La data de 26 decembrie 2016, reprezentantul SRL „Morena”, avocatul Valeriu

Dumitriu, a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11

octombrie 2016, solicitând casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe,

cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii reconvenționale în sensul formulat.

În motivarea recursului a invocat că instanțele inferioare au interpretat în mod

eronat legea și au aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Susține că, instanțele inferioare s-au pronunțat asupra anexelor la un contract

diferit de cel contestat, care au obiecte diferite.

Afirmă că, neînregistrarea în Registrul bunurilor imobile a contractului de arendă

contestat, ce are un termen mai mare de 3 ani, intervine nulitatea absolută a acestuia.

Consideră că, prelungirea contractului de locațiune poate fi efectuat doar în baza

acordului adițional și exclusiv cu acordul Consiliului municipal Chișinău, fiind

încălcate dispozițiile legale.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

3

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră că, recursul a fost declarat în termen, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul comunicării recurentului a deciziei

instanței de apel pentru a determina respectarea termenului legal de declarare a

recursului, prin urmare calea de atac se consideră ca fiind exercitată în termen.

Alegațiile reprezentantului recurentului precum că, instanțele inferioare s-au

pronunțat asupra anexelor la un contract diferit de cel contestat, care au obiecte diferite,

nu pot fi reținute, deoarece obiectul bunului dat în posesie și folosință în baza deciziei

Consiliului municipal Chișinău nr.39/8 din 24 ianuarie 2006, îl constituie pasajul

pietonal din str. Șoseaua Hîncești nr.86/1, iar anexele respective constituie determinarea

cuantumului minim al chiriei anuale pentru anumite perioade de timp.

Argumentul invocat de reprezentantul recurentului că, neînregistrarea în Registrul

bunurilor imobile a contractului de arendă contestat, ce are un termen mai mare de 3

ani, intervine nulitatea absolută a acestuia, nu poate fi reținut, deoarece condiție de

valabilitate a contractului contestat constituie forma acestuia, iar neînregistrarea acestuia

duce la inopozabilitatea față de terț, or conform art.876 alin.(2) din Codul civil,

contractul de locațiune a unui bun imobil pe un termen ce depășește 3 ani trebuie înscris

în registrul bunurilor imobile. Nerespectarea acestei reguli are ca efect inopozabilitatea

contractului față de terț.

Nu pot fi reținute cele invocate în recurs precum că, prelungirea contractului de

locațiune poate fi efectuat doar în baza acordului adițional și exclusiv cu acordul

Consiliului municipal Chișinău, fiind încălcate dispozițiile legale, deoarece art.904

alin.(1) din Codul civil prevede că, dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit

după expirarea contractului de locațiune, acesta se consideră prelungit pe un termen

nedeterminat.

Instanța de recurs constată că argumentele invocate în cererea de recurs, în esența

4

lor, sînt similare argumentelor invocate în cererea de apel, sînt expuse asupra

circumstanțelor de fapt și nu de drept și constituie o apreciere a probelor efectuată de

recurent, însă acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii juste de către instanța

de apel prin prisma art. 130 și 139 din Codul de procedură civilă, în raport cu

dispozițiile art. 118 din aceeași lege, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și

respectiv nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs, iar actele normative vizate au

fost interpretate și aplicate elocvent de instanța de apel prin prisma circumstanțelor

importante ale pricinii

Astfel, instanța de recurs notează că, reprezentantul recurentului nu a invocat

niciun argument plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel și hotărârii

instanței de fond.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta

Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei

decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia

Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, iar circumstanțele de fapt invocate de

reprezentantul recurentului în cererea de recurs nu constituie obiect al recursului, or

recursul devoluează exclusiv circumstanțe de drept a pricinii.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele inferioare au

examinat pricina sub toate aspectele, au constatat circumstanțele importante ale pricinii,

au verificat și au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs

nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

reprezentantul SRL „Morena”, avocatul Valeriu Dumitriu, în baza art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul SRL „Morena”, avocatul Valeriu Dumitriu, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

5