Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.03.2017
respins

2rc-179/17 — Intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
22.03.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
Examinarea contestaţiilor
Citează această cauză
2rc-179/17 — Intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr.2rc-179/17 instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) jud.Maria Moraru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 22 martie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: președintele ședinței, judecătorul: Tatiana Vieru judecătorii: Oleg Sternioală, Nicolae Craiu examinând recursul declarat de către lichidatorul Băncii Comerciale ,,Banca Socială” Societate pe Acțiuni – Berghie Sergiu, în pricina civilă la contestația depusă de creditorii Societatea cu Răspundere Limitată „Transfrigo"; Societatea cu Răspundere Limitată „Rai Trans"; Societatea cu Răspundere Limitată „Ivalaga-Com" privitor la includerea în tabelul definitiv a creanțelor creditorului ICS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie" Societatea cu Răspundere Limitată și contestația depusă de Banca Comercială „Banca Socială" Societatea pe Acțiuni privitor la includerea incorectă în tabelul definitiv al creanțelor, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de Societatea cu Răspundere Limitată „Fina", împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2017, prin care s-a respins contestațiile depuse de Societatea cu Răspundere Limitată „Transfrigo"; Societatea cu Răspundere Limitată „Rai Trans"; Societatea cu Răspundere Limitată „Ivalaga - Com" și Banca Comercială „Banca Socială" Societatea pe Acțiuni, c o n s t a t ă: La data de 02 august 2016, debitorul SRL „Fina" s-a adresat în instanța de judecată în ordine de insolvabilitate cu cerere introductivă,

privind declararea insolvabilității față de sine, din motivul incapacității de plată a acestuia. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 august 2016, cererea introductivă a debitorului SRL „Fina" a fost admisă spre examinare, fiind pusă sub observație prin desemnarea în calitate de administrator provizoriu - Popa Ion. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2016, a fost admisă cererea introductivă și a fost intentată procedura de insolvabilitate față de debitorul SRL „Fina" iar în calitate de administrator al insolvabilității a fost desemnat- Popa Ion. 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 decembrie 2016 s-a dispus trecerea la procedura de faliment în vederea lichidării patrimoniului debitorului SRL „Fina" c/f 1003600039736 și distribuirii produsului rezultat, cu dizolvarea debitorului.

În calitate de lichidator al debitorului SRL „Fina" a fost desemnat administratorul autorizat Popa Ion. La data 24 octombrie 2016, creditorii SRL „Transfrigo"; SRL „Ivalaga-Com", SRL „Rai-Trans" au înaintat cereri de admitere a creanțelor, astfel fiind incluși în tabelul definitiv al creanțelor SRL „Fina". La data de 01 noiembrie 2016 a fost prezentat tabelul definitiv al creanțelor, în care creanța solicitată de ICS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie" SRL a fost inclusă spre validare de către administratorul insolvabilității ca creanța chirografară de rangul V în mărime de 276 757,42 lei și a creanței chirografare de rangul VI în mărime de 486,04 lei.

La data de 03 noiembrie 2016 creditorii SRL „Transfrigo", SRL „Rai Trans", SRL „Ivalaga-Com" au contestat tabelul definitiv al creanțelor și anume în partea includerii în în tabelul definițiv a creanțelor ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie" SRL de rangul V în mărime de 276 757,42 lei și a creanței chirografare de rangul VI în mărime de 486,04 lei. În susținerea contestației au indicat că, potrivit tabelului definitiv al creanțelor, cererea de admitere a creanțelor înaintată de ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie" SRL este întemeiată în baza unui contract de furnizare a energiei electrice din 23 ianuarie 2008. Relevă că datele cu privire la creanțele ÎCS „Gas Natural Fenosa Furniza Energie" SRL trecute în tabelul definitiv al creanțelor nu corespund situației reale, sunt exagerate și eronate, fiind bazate pe informații și acte incomplete, urmînd a fi verificate și validate la justa valoare.

Menționează că, la moment sumele pretinse de ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie" SRL sunt contestate în instanța de drept comun prin înaintarea unei acțiuni civile de către ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL către SRL„Fina" cu privire la încasarea datoriei. Explică că, la data de 08 iulie 2016 prin Hotărîrea Judecătoriei Criuleni s-a admis cererea de chemare în judecată a ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie" SRL împotriva SRL„Fina" cu privire la încasarea datoriei formate în baza Contractului privind furnizarea energiei electrice din 21 ianuarie 2008, hotărîrea fiind atacată în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău la 18 iulie 2016. Solicită respingerea creanțelor ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie" SRL de rangul V în mărime de 276 757,42 lei și a creanței chirografare de rangul VI în mărime de 486,04 lei pe motiv că există un litigiu de drept în privința creanței solicitate.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2017, s-a respins contestațiile depuse de Societatea cu Răspundere Limitată „Transfrigo"; Societatea cu Răspundere Limitată „Rai Trans"; Societatea cu Răspundere Limitată „Ivalaga - Com" și Banca Comercială „Banca Socială" Societatea pe Acțiuni, ca neîntemeiate.

2 La 30 ianuarie 2017,( completat la 17 martie 2017) Banca Comercială „Banca Socială" Societatea pe Acțiuni a declarat recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate, cerând admiterea acestuia, casarea încheierii cu emiterea unei noi încheieri prin care să fie admisă contestația privind neincluderea integrală și conform rangului solicitat a sumelor creanțelor solicitate de bancă în tabelul definitiv al creanțelor SRL,, Fina". În motivarea recursului a indicat că nu este deacord cu încheierea instanței de insolvabilitate, deoarece de instanța de insolvabilitae nu au fost apreciate corect și complet toate probele și circumstanțele cauzei și nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii în fond și au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept materiale.

Menționează că, prin eroarea nominalizată i se lezează dreptul asupra factorilor de decizie din cadrul derulării procesului de insolvabilitate. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Însă, deși CPC prevede un termen de 3 luni pentru examinarea recursului împotriva încheierii, urmează a fi aplicate prevederile art. 8 alin.(3) din Legea insolvabilității, recursul examinîndu-se în termen de 60 de zile (2 luni) de la înregistrarea dosarului în instanța de recurs.

Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat și pasibil de a fi respins cu menținerea încheierii recurate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de Procedură Civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-1 respingă și să mențină încheierea. Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural și material și cu aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor ce vizează creanțele contestate - motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală și întemeiată.

Din materialele cauzei rezultă că recurentul își exprimă dezacordul cu soluția instanței de insolvabilitate prin care a fost respinsă contestația sa. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că încheierea recurată este ilegală, pornind de la următoarele. Potrivit art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din prezentul cod, cu excepțiile și completările stabilite de legislația insolvabilității. Reglementări similare conțin și prevederile art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, potrivit cărora procesul de insolvabilitate 3 se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.

După cum rezultă din materialele cauzei, la data de 20 octombrie 2016 Banca Comercială „Banca Socială" Societatea pe Acțiuni a înaintat cerere de validare a creanțelor în mărime de 14 123 033,61 lei creanțe garantate și suma de 2 585 471,62 lei creanțe chirografare, iar administratorul insolvabilității nu le-a inclus în tabelul definitiv al creanțelor. Totodată, menționând că administratorul incorect a aplicat coeficientul valutar, în urma cărui fapt banca are un prejudiciu de 9 307,53 lei. Potrivit art. 140 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului.

Cererile de admitere a creanțelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanță. (3) Cererea de admitere a creanței trebuie făcută chiar dacă aceasta nu este stabilită printr-un titlu. În conformitate cu prevederile art. 141 alin. (1) al aceleași legi, cererea de admitere a creanțelor are același regim juridic ca și cererea de chemare în judecată, cu excepțiile stabilite la art. 19. (2) Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanțelor, precum și mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții. (3) La cerere se anexează documentele justificative din care izvorăsc creanțele și actele de constituire de garanții.

Potrivit art. 142 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, creanțele se supun procedurii de verificare, prevăzută de prezenta lege, de către administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilității, sau de lichidator, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii necontestate în termenele prevăzute de legi speciale. (4) Administratorul insolvabilității/lichidatorul va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri de admitere înregistrate la instanța de insolvabilitate și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe.

Potrivit art. 143 alin. (4) al Legii insolvabilității, după intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, administratorul insolvabilității/lichidatorul va întocmi tabelul definitiv al creanțelor, care va cuprinde toate creanțele înaintate împotriva patrimoniului debitorului la data intentării procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, inclusiv creanțele acceptate în tabelul preliminar. In tabelul definitiv se arată suma solicitată, suma admisă de administratorul insolvabilității/lichidator și rangul de prioritate al creanței. Tabelul definitiv al creanțelor se aprobă de către instanța de insolvabilitate la ședința de validare a creditorilor.

4 (5) La expirarea termenului de verificare, administratorul/lichidatorul depune imediat tabelul definitiv în instanța de judecată care examinează cazul de insolvabilitate a debitorului. Creditorii și debitorul au acces la tabelul creanțelor și pot face contestații față de creanțele admise de administrator/lichidator în tabel, precum și asupra celor înlăturate. (7) în urma verificării tabelului de creanțe definitiv și a materialelor din dosar, cu audierea administratorului/lichidatorului, judecătorul instanței de insolvabilitate va valida creanțele incluse în tabel și necontestate de creditori semnînd în rubrica "Validat" în dreptul fiecărei creanțe trecute în tabel de administrator/lichidator.

în cazul depunerii contestațiilor, judecătorul va semna în rubrica "Contestat" în dreptul creanței contestate și va consemna personal cu cifre în rubrica "Creanțe cu titlu provizoriu" suma creanței pe care o admite cu titlu provizoriu pe perioada examinării contestației. Judecătorul va menționa în tabel și persoana care a depus contestația. Mențiunile respective vor fi trecute pe cambii și pe alte titluri de creanțe. Astfel, analizând circumstanțele speței prin prisma normelor legale ce reglementează întocmirea tabelului definitiv al creanțelor și înaintarea lui instanței de insolvabilitate pentru validare, Colegiul conchide că, lichidatorul a respectat această procedură. Potrivit art. 144 alin. (1) al Legii insolvabilității, debitorul și creditorii pot să formuleze contestații cu privire la creanțele și la drepturile de preferință neadmise sau trecute integral sau parțial de administratorul insolvabilității/lichidator în tabelul definitiv.

(2) Contestațiile se depun în scris la instanța de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puțin 3 zile înainte de data ședinței fixate pentru examinarea valabilității creanțelor incluse în tabelul definitiv. Contestațiile înaintate după termenul prevăzut se declară tardive și se restituie fără a fi examinate. (3) Instanța de insolvabilitate soluționează contestațiile în ședință de validare sau în cadrul unei alte ședințe speciale, cu citarea contestatorului, a creditorului care deține creanța contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului insolvabilității/lichidatorului și a oricărei alte părți interesate, după caz. (6) Dacă o creanță este contestată de unul dintre creditori, creditorul a cărui creanță se contestă poate aduce dovezi și își poate exercita alte drepturi pentru a contracara contestațiile.

Dacă creanța este întemeiată pe un titlu executoriu sau pe o hotărâre judecătorească, sau pe o hotărâre arbitrală definitivă, sarcina probei contrare aparține contestatarilor. (9) Instanța de insolvabilitate soluționează contestația prin încheiere care poate fi contestată cu recurs. încheierea irevocabilă prin care contestația este admisă sau respinsă cu validarea creanței este executorie pentru administratorul insolvabilității/ lichidator și pentru toți creditorii. Încheierea constituie temei pentru rectificarea tabelului definitiv al creanțelor sau a tabelului definitiv consolidat fără a se convoca ședință specială de validare.

5 Astfel, potrivit materialelor cauzei, Colegiul conchide că instanța de insolvabilitate corect a stabilit ca debitorul SRL „Fina" nu este parte la contractele de credit nr. 13/2010 din 12.02.2010; nr. 17/2010 din 03.03.2010; nr.22/2010 din 16.03.2010; nr.28/2010 din 11.05.2010; nr.27/2010 din 11.05.2010; nr.24/2010 din 23.04.2010; nr.75/2010 din 31.12.2010 încheiate între BC „Banca Socială" SA și SRL „Fivils" în baza cărora recurentul solicită validarea creanței în sumă de 11 967 540,61 lei. Or, potrivit actelor probatorii debitorul insolvabil nu a dispus de careva foloase de pe urma creditelor sus menționate. În situația în care întreprinderea insolvabilă este debitor gajist, iar creditorul gajist nu deține creanțe pecuniare față de acesta, el nu va putea solicita separarea bunului (nefiind proprietarul acestuia) și nici validarea creanțelor (deoarece nu le deține față de întreprinderea insolvabilă).

Acesta va notifica instanța de insolvabilitate și administratorul/lichidatorul despre dreptul real accesoriu deținut asupra bunului și va solicita, după valorificarea acestuia să asigure stingerea obligației garantate prin gaj. Totodată, Colegiu consideră că, instanța de insolvabilitatea corect a apreciat și chestiunea cu privire la suma de 50 000 lei cu titlu de taxă de stat, care la fel nu urmează a fi inclusă în tabelul definitiv, deoarece această creanță nu se referă la debitor. Ba mai mult ca atât, suma dată are atribuție la litigiile examinate între BC „Banca Socială" SA și SRL„Fivils", la care debitorul nu a fost parte în proces. Colegiu consideră ca neîntemeiate alegațiile băncii cu referire la faptul că administratorul incorect a aplicat coeficientul valutar, în urma cărui fapt banca are un prejudiciu de 9 307,53 lei.

Or, din circumstanțele stabilite de instanța de insolvabilitate în cadrul examinării contestației, se desprinde faptul că procedura de insolvabilitate a fost intentată la data de 13 septembrie 2016, iar conform paginii web a BNM, cursul oficial al monedei Euro la ziua intentării procedurii de insolvabilitate față de SRL „Fina" și anume la data de 13 septembrie 2016 este 1 euro= 22,2014 lei.

Ca urmare, rezultă că de către administratorul insolvabilității a fost aplicat corect coeficientul valutar reieșind din cursul oficial al monedei Euro la ziua intentării procedurii de insolvabilitate față de SRL „Fina". În acest sens, Colegiul conchide că instanța de insolvabilitate corect a aplicat cadrul legal incident situației litigioase, în speță a prevederilor art. 144 alin. (4), deși în dispozitivul încheierii a indicat că contestația se respinge, ceea ce este echivalent cu dispozițiile normei de drept evocate, care prescrie admiterea contestației și radierea ei din tabel, or, contestația fiind respinsă, oricum creanța litigioasă nu este acceptată de administrator. Or, instanța de insolvabilitate a supus aprecierii detaliate aceste înscrisuri, care între altele au primit o apreciere corespunzătoare, constatând corect că datoria solicitată de BC „Banca Socială" SA nu este certă și exigibilă.

Prin urmare, Colegiul apreciază critic afirmația recurentului cum că instanța de insolvabilitate, indiferent de faptul că nu era în drept să le înainteze, prin prisma art. 5 din Legea insolvabilității și art. 25 CPC, avea obligația să verifice argumentele invocate. 6 Ca urmare, instanța de judecată este obligată să verifice apriori aspectele de admisibilitate ale cerințelor și ulterior să se expună asupra temeiniciei lor în fond. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. Ținînd cont de cele expuse și conducîndu-se de prevederile art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, DECIDE: Se respinge recursul declarat de lichidatorul Băncii Comerciale ,,Banca Socială” Societate pe Acțiuni – Berghie Sergiu.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2017, în cauza privind derularea procesului de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitată „Fina". Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Nicolae Craiu 7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-03
0,97
2rc-306/17 — includerea creanțelor în tabelul definitiv
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rc-306/17 Judecător: M. Moraru D E C I Z I E 03 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ș
CSJ 2016-12-21
0,94
2rc-949/16 — intentarea procesului de insolvabilitate, cererea de validare a creanței, contestație împotriva cererii de validare a creanței
prima instanţă: E.Clim dosarul nr. 2rc-949/16 D E C I Z I E 21 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecăt
CSJ 2017-05-24
0,94
2rc-370/17 — intentarea procesului de insolvabilitate, cererea de validare a creanței, contestație împotriva cererii de validare a creanței
prima instanță: E. Clim dosarul nr. 2rc-370/17 D E C I Z I E 24 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componență: Președintele ședinței, Galina Stratulat judecători
CSJ 2017-11-22
0,93
2rhc-99/17 — atragerea la răspundere subsidiară a administratorului
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rhc-99/17 Judecător: S. Arnăut Instanţa de recurs: CSJ - Iu. Sîrcu, S. Moldovan, M. Ghervas, M. Pitic, I. Druță Î N C H E I E R E 22 noiembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2018-12-05
0,93
2ra-2265/18 — incasaera datoriei si exercitarea dreptulu de gaj
Dosarul nr. 2ra-2265/18 prima instanţă: Judecătoria Hâncești, sediul central (L. Roic-Botezatu) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Anton, V. Cotorobai, A. Panov) ÎNCHEIERE 05 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă